Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr. 18/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 5296/1/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 18/F DOSAR NR._
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CF4:
Președinte – C. E.
- Grefier - N. B.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror Lucreția T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare formulată de petentul M. A. V. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio – video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa petentului M. A. V.. De asemenea, se prezintă intimații Mîtcă E. și Mîtcă N., avocat B. I. R. pentru intimata Mîtcă S. M., intimatul R. P. asistat de avocat D. I., lipsă fiind intimații G. M. G., . GROUP SA, S. B. și Recuperare M. și S. F. București.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, adresa nr. 1/. Tribunalul B., prin care se înaintează alăturat informarea privind dosarul penal nr._/197/2013 al Judecătoriei B., anexând totodată dovezile de încunoștințare a părților.
Instanța constată că petentul a fost încunoștiințat despre termenul de judecată din data de astăzi.
Avocat B. I. R., având în vedere probele alăturate cererii de strămutare consideră că depune două declarații contrare pentru a nu se crea impresia instanței că ar fi așa cum se suține. Acestea suntz în contraprobă declarațiilor de martori atașate cererii formulate și au aceeași valoare probatorie.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la admisibilitatea înscrisurilor menționate de intimata Mîtcă S. M. prin apărător solicită a se avea în vedere că este inadmisibilă o astfel de probă în cererea care face obiectul prezentului dosar.
Instanța respinge cererea de administrarea înscrisurilor având în vedere dispozițiile care regșlementează procedura strămutării și care vizează doar referatul numit de către președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere.
Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri sau excepții de formulat.Instanța acordă cuvântul asupra cererii de strămutare formulată de către petentul M. A. V..
Avocat B. I. R., solicită respingerea cererii de strămutare formulată de petentul M. A. V. ca fiind nefondată. Consideră că ar fi fost fondată această cerere dacă s-ar fi imputat sau reproșat ceva judecătorului fondului cauzei. Or, până la acest moment petentul a formulat cerere de pregătire a apărării care a fost admisă și până la acest moment nu i-au fost încălcate în nici un mod drepturile sale procesuale pentru a indica o astfel de cerere în acest moment.
Avocat D. I. având cuvântul pentru intimatul R. P., arată că a observat că prin probatoriu petentul solicită strămutarea cauzei datorită calității victimelor accidentului pentru că nu a beneficiat de o corectă judecată în faza de urmărire penală. În ceea ce îl privește pe intimatul R. P. arată că în acea fază acesta era mai mult mort decât viu, aspect ce se poate constata din actele medicale depuse în dosarul de urmărire penală. de asemenea, acestuia din anul 2013 i-a încetat calitatea de șef la DGA B.. Mai mult decât atât petentul dacă ar fi considerat că în faza de urmărire penală i-ar fi fost impietat vreun drept acesta avea posibilitatea să atace pe căile procedurale la momentul acela. Pe cale de consecință, solicită respingerea cererii de strămutare.
Avocat B. I. R., a se avea în vedere ce ar însemna pentru intimați care au o vârstă înaintată deplasările la alte instanțe și costurile.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererea de strămutare ca fiind nefondată întrucât consideră că nu există indicii cu privire la faptul că imparțialitatea judecătorul cauzei ar putea fi și datorită calității victimelor, respectiv foști angajați ai DGA B. sau datorită calității moștenitorilor celor două victime. Nicio probă din dosar nu relevă vreun astfel de aspect, respectiv al imparțialității judecătorului cauzei iar ulterior probațiunea se întemeiază pe așa-zisa interpretare eronată dată de către parchet probelor administrate în cursul urmăririi penale. Or, toate aceste probe administrate în cursul urmăririi penale vor fi readministrate în condiții de publicitate, oralitate și contradictorialitate în fața judecătorului de fond, astfel încât interpretarea pe care o dă Ministerul Public probelor nu este obligatoriu a fi apreciată întocmai de judecătorul cauzei, care poate judeca și da o altă apreciere. Ca urmare, consideră că cererea de strămutare este netemeinică.
CURTEA
Asupra cererii de față, constată:
I. Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 06.11.2013, petentul M. A. V. a solicitat strămutarea judecării cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._/197/2013.
II. Analiza cererii de strămutare a pus în evidență faptul că petentul a invocat lipsa de obiectivitate a organelor de urmărire penală grefată pe calitatea persoanelor implicate în accidentul de circulație din data de 04.08.2010 în care și-au pierdut viața 2 persoane, iar o a treia persoană a suferit vătămări corporale grave.
Consecința lipsei de obiectivitate a organelor de urmărire penală a condus la reținerea în rechizitoriu a unei stări de fapt contrare celei reale, petentul menționând aspecte care vizează elemente e fapt cu rol hotărâtor în starea de fapt.
În finalul memoriului de la filele 2-4 dosar ÎCCJ, acesta a susținut că judecata în bune condiții a cauzei de către Judecătoria B. este sub semnul întrebării, având în vedere calitatea părților din dosar.
III. Potrivit art.57 alin.1 Cod procedură penală, Președintele curții de apel competente cere, pentru lămurirea instanței, informații de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.
În speță, cum dosarul penal nr._/197/2013se află pe rolul Judecătoriei B., informațiile au fost cerute președintelui Tribunalului B., ca instanță ierarhic superioară celei care se află cauza a cărei strămutare se cere.
Referatul conținând informarea efectuată de președintele Tribunalului B. se află la fila 7 din dosarul curții.
Cum în speță nu s-a identificat nicio împrejurare care să indice că imparțialitatea judecătorului ar fi afectată, Curtea va respinge cererea formulată de strămutare a cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._/197/2013.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii
Hotărăște :
În baza art.60 Cod procedură penală, respinge cererea formulată de petentul M. A. V. având ca obiect strămutarea cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._/197/2013.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul M. A. V. la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
C. EpureNadia B.
Red.CE/dact.BN
31.03.2014/ex.2
← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 11/2014.... | Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 687/2014.... → |
---|