Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 123/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 123/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 2459/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 123/C DOSAR NR._
Ședința publică din 22 septembrie 2014
Instanța constituită din:
Complet de judecată CC5:
Președinte – S. F. – judecător
Grefier - R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror R. V. – din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. Teritorial B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației formulate de petentul condamnat C. A. V. împotriva sentinței penale nr. 226/S din data de 15.07.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 16.09.2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 17.09.2014, apoi pentru data de 18.09.2014 și apoi pentru astăzi, 22.09.2014, când,
CURTEA
Asupra contestației de față:
Prin sentința penală nr. 226/15 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul B. s-a dispus respingerea contestației la executare formulată de petentul condamnat C. A. V., aflat în executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 48/2010 a Tribunalului C. S..
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul B. a constatat următoarele:
Contestatorul C. A. V. se află deținut în Penitenciarul C. în executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 48/2010 a Tribunalului C. S., definitivă prin dec penală nr. 1624/21.04.2011 a ICCJ, compusă din:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000,cu aplic art. 41 alin 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a, art. 75, 80 alin. 3 Cod de procedură penală din 1968, în baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 145/2007 a Judecătoriei O., pedeapsa rezultantă 7 ani și 6 luni închisoare
- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri prevăzută de art. 3 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu art. 25 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, art. 76 lit. b Cod de procedură penală din 1968, în baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 145/2007 a Judecătoriei O., pedeapsa rezultantă 6 ani și 6 luni închisoare
- 2 ani închisoare pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, art. 76 lit. e Cod de procedură penală din 1968, în baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 145/2007 a Judecătoriei O., pedeapsa rezultantă 4 ani și 6 luni închisoare.
Pentru a stabili incidența legii penale mai favorabile instanța a procedat la compararea pedepsei aplicate pentru fiecare dintre infracțiuni cu limita maximă prevăzută în prezent de lege pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, având în vedere și deciziile ICCJ nr. 1/2014, 5/2014 și 8/2014 privind dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală urmând ca ulterior să se stabilească și rezultanta posibil a fi aplicată în raport cu noile reglementări, astfel:
- infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a, art. 75, 80 alin 3 Cod de procedură penală din 1968 pentru care s-a stabilit o pedeapsă de 5 ani închisoare în actuala reglementare este prevăzută în același text legal republicat în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 51/2014, iar limita maximă prevăzută de lege pentru o astfel de faptă, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată, a circumstanțelor sau cauzelor de atenuare este închisoare de 7 ani.
- infracțiunea de trafic internațional de droguri prevăzută de art. 3 alin 1 din Legea nr 143/2000, cu art. 25 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, art. 76 lit. b Cod de procedură penală din 1968 pentru care s-a stabilit o pedeapsa de 4 ani închisoare, în noua reglementare este prevăzută de același text legal republicat în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 51/2014, iar limita maxima prevăzuta de lege pentru o astfel de faptă fără luarea în considerare a circumstanțelor sau cauzelor de atenuare este închisoare de 7 ani.
- infracțiunea de deținerea de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, art. 76 lit. e Cod de procedură penală din 1968 pentru care s-a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare în noua reglementare este prevăzută de același text legal republicat în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 51/2014, iar limita maximă prevăzuta de lege pentru o astfel de faptă, fără luarea în considerare a circumstanțelor sau cauzelor de atenuare, este închisoare de 3 ani.
Revocarea suspendării pentru comiterea unei infracțiuni în termenul de încercare nu se regăsește și în noul cod, dar se aplică regulile de la recidiva postcondamnatorie prevăzute de art. 43 alin 1 Noul Cod penal, adică tot cumul aritmetic, pedeapsa cea mai grea fiind tot de 7 ani și 6 luni închisoare.
Pe cale de consecință, pentru a compara pedeapsa maximă care s-ar putea stabili în baza legii noi se impune a se da eficiență în etapa a II-a regulilor privind concursul de infracțiuni conform art. 39 alin1 lit. b Noul Cod penal având în vedere pedepsele aplicate condamnatului prin sentința menționată anterior. Astfel, urmează a se constata că în conformitatea cu art. 39 alin1 lit. b Noul Cod penal se va aplica pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 7 ani și 6 luni închisoare la care s-ar adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, ceea ce evident ar conduce la stabilirea unei pedepse mult mai mari decât cea pe care o execută în prezent petentul.
În consecință, instanța constată faptul că pedeapsa aplicată petentului deținut își păstrează un caracter legal și sub imperiul noilor prevederi legale, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a reține incidența art. 6 al. 1 Noul Cod penal urmând ca cererea formulată de petent cu acest obiect să fie respinsă.
În drept, contestația la executare reprezintă mijlocul procesual care poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte sau în timpul executării hotărârii penale definitive.
Pe calea contestației la executare nu se poate ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în puterea lucrului judecat, fiind un mijloc procesual care poate fi exercitat doar în condițiile și cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 598-599 Noul Cod de procedură penală.
În conformitate cu prevederile cuprinse în art. 598 alin. 1 lit. d Noul Cod de procedură penală, contestația la executare poate fi formulată când se invocă amnistia, grațierea, prescripția sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Dispozițiile precizate se impun a fi interpretate coroborat cu prevederile art. 595 Noul Cod de procedură penală ce se completează cu prevederile art. 23 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 Cod penal, privind aplicarea legii penale în timp.
Analiza situației de fapt a relevat faptul că noile prevederi legale nu au un caracter mai favorabil referitor la situația condamnatului C. A. V., împrejurare față de care în temeiul art.595, 598 Noul Cod de procedură penală raportat la art. 23 din Legea nr. 255/2013, instanța a respins contestația la executare ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație condamnatul C. A. V. care a arătat că pedeapsa totală rezultantă este de 6 ani și nu de 7 ani și 6 luni, cu motivarea indicată la fondul cauzei, motive pe care le reiterează și în susținerea contestației.
De asemenea, a solicitat a se constata că pedeapsa cea mai grea este de 3 ani și 6 luni la care se adaugă pedeapsa a cărei suspendare a fost revocată, de 2 ani și 6 luni, urmând a se constata că pedeapsa rezultantă totală este de 6 ani.
Contestatorul a mai invocat în scris dezlegările oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Deciziile nr. II și III din 2014, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile potrivit teoriei instituțiilor juridice autonome, precum și aplicarea art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților sale Fundamentale și cauza Kokinakis c. Greciei.
Verificând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate în contestație și cu dispozițiile art. 425/1 Cod de procedură penală, se constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța are a observa că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 prin care a fost dezlegată chestiunea de drept a interpretări și aplicării art. 6 Cod penal, respectiv aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive, această decizie fiind obligatorie pentru instanțe, având putere de lege.
Instanța supremă a stabilit că în cazul pedepselor definitive, nu mai interesează criteriile privind condițiile de incriminare ori de tragere la răspundere penală, pentru determinarea legii mai favorabile urmând a fi avut în vedere maximul pedepsei prevăzut în legea nouă și pedeapsa aplicată în baza legii vechi.
În concluzie, verificând dacă se impune modificarea, potrivit art. 6, a unei sancțiuni definitiv aplicate, comparația se va realiza numai între cuantumul pedepsei aplicate (indiferent de limitele în cadrul cărora, în legea veche, se situa acest cuantum și de raportul lui cu aceste limite) și maximul prevăzut de legea nouă. Reducerea va opera numai când cel dintâi este superior celui de-al doilea, în toate situațiile numai la maximul nou, niciodată la limita inferioară a acestui maxim.
Din cele de mai sus se poate stabili că singurul criteriu pe care legiuitorul îl pune la dispoziția judecătorului chemat să aprecieze, în faza de executare, dacă se impune înfrângerea autorității de lucru judecat a unei hotărâri cu privire la felul și cuantumul pedepsei, este acela al "celei mai grele situații la care s-ar putea ajunge, în abstract, potrivit legii noi".
Doctrina este în același sens: "Rațiunea dispozițiilor din art. 6 din noul Cod penal nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă".
Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile pedepselor definitive nu face decât să înlăture surplusul de pedeapsă care depășește maximul prevăzut de legea nouă sau să înlocuiască o pedeapsă mai grea cu alta mai ușoară, legiuitorul prevăzând expres situațiile nou-create prin apariția legii penale noi și modul lor de rezolvare.
Întrucât condamnarea are efecte și după executarea pedepsei, aplicarea obligatorie a legii mai favorabile se impune, nu numai pe motive de consecvență și echitate juridică, ci și ca o consecință a principiului legalității pedepselor, ca partea de pedeapsă, care nu mai are corespondent în legea nouă, chiar dacă a fost executată, să nu mai producă alte consecințe.
Prin urmare, mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive, este limitat la asigurarea legalității pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare conform legii penale anterioare, în raport cu legea penală nouă.
Acest mecanism implică eliminarea "plusului" de pedeapsă care avea temei legal în Codul penal anterior, dar care, prin . noului Cod penal, rămâne lipsit de temei legal, asigurându-se astfel legalitatea pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă de condamnare, după . legii penale noi, și fiind singura situație în care autoritatea de lucru judecat a unei pedepse definitiv aplicate mai poate fi înfrântă.
Rațiunile care pot sta la baza modificării pedepsei rezultante aplicate printr-o hotărâre definitivă de condamnare, care are autoritate de lucru judecat, nu subzistă prin urmare, în cazul în care această pedeapsă răspunde exigențelor principiului legalității și în cazul în care legea nouă ar conduce la aplicarea unei pedepse mai severe.
Așadar, în pofida reducerii pedepselor individuale în baza legii noi, faptul că rezultanta aplicată potrivit legii vechi poate ajunge să rămână la cuantumul inițial nu conduce la concluzia potrivit căreia condamnatul ar fi privat de efectele aplicării dispozițiilor art. 6 din noul Cod penal, deoarece, dincolo de eventuala influență asupra pedepselor rezultante, de reducere a pedepselor individuale la maximul prevăzut de legea nouă, se leagă și alte consecințe cum ar fi calculul termenului de reabilitare, eventuala aplicabilitate a unei grațieri etc.
În raport cu argumentația sus-prezentată se reține că determinarea incidenței legii penale mai favorabile, în cazul hotărârilor definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, în ipoteza concursului de infracțiuni, infracțiunii continuate sau al revocării suspendării (condiționate ori sub supraveghere), se realizează în două etape succesive, potrivit următorului mecanism:
Într-o primă etapă, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din noul Cod penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, se compară pedeapsa aplicată pentru fiecare dintre infracțiunile săvârșite, care compun pluralitatea de infracțiuni, cu maximul special prevăzut de legea penală nouă și se reduce fiecare pedeapsă aplicată la maximul special prevăzut de legea nouă, în cazul în care se constată că depășește acest maxim special.
Această operațiune este obligatorie, ea trebuie să aibă loc independent de soarta pedepsei rezultante, întrucât pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte poate avea semnificații de sine stătătoare, independent de pluralitate, în cazuri precum incidența unei alte legi mai favorabile, incidența unui act de grațiere etc.
În a doua etapă, separat de soarta pedepselor aplicate pentru infracțiunile concurente, se va proceda la analiza pedepsei rezultante.
Astfel, și în privința acesteia, se va porni de la premisa potrivit căreia cuantumul ei, intrat în autoritatea de lucru judecat și care constituie sancțiunea pusă efectiv în executare, urmează a fi modificat numai prin raportare la criteriul enunțat în considerațiile generale, respectiv acela privind tratamentul sancționator cel mai greu pe care legea nouă îl prevede pentru pluralitatea din cauză.
Prin urmare, pedeapsa rezultantă definitiv stabilită va fi supusă comparației cu pedeapsa rezultantă care s-ar stabili conform legii noi, față de pedepsele obținute în cadrul primei operațiuni.
Comparația nu se va face cu rezultanta ce s-ar putea obține potrivit legii vechi, întrucât rațiunea art. 6 din noul Cod penal nu este, așa cum am arătat, aceea de a aplica tratamentul cel mai favorabil privitor la fiecare dintre instituțiile autonome (această rațiune se regăsește numai în art. 5 din noul Cod penal, dar și cu privire la acesta Curtea Constituțională a impus instanțelor de judecată să procedeze la aplicarea legii mai favorabile în mod global și nu potrivit teoriei instituțiilor juridice autonome, contrar Deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept și invocate de contestator), ci doar aceea de a nu permite ca persoanele definitiv judecate să suporte un tratament sancționator mai greu decât cel permis, în abstract, de legea nouă.
Faptul că instanța nu poate recurge la o contopire efectuată potrivit mecanismului din legea veche pe baza pedepselor reduse potrivit legii noi, ci este ținută să se raporteze la maximul rezultantei aplicabile nu înseamnă că se renunță la aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu fiecare instituție autonomă și că s-ar ajunge la o evaluare globală.
În plus, deoarece suntem în cazul unor pedepse definitive, aplicarea unor dispoziții care s-a făcut deja în cursul procesului penal nu mai poate fi făcută ulterior pentru că ar înfrânge autoritatea de lucru judecat.
De altfel, acest mecanism a fost explicat deja și în doctrină care a identificat, de asemenea, cele două etape distincte și a formulat punctul de vedere potrivit căruia cea de-a doua etapă constă în compararea pedepsei rezultante stabilite cu pedeapsa rezultantă la care s-ar putea ajunge potrivit dispozițiilor noului Cod penal.
Cum prima instanță a avut același raționament și a procedat la calculul pedepselor potrivit dispozițiilor Codului penal în vigoare și a celui anterior și a stabilit că pedeapsa rezultantă ce s-ar aplica acestui condamnat ar fi mai mare decât cea aplicată, i s-ar agrava situația, a procedat la respingerea sesizării.
Astfel, contestatorul C. A. V. se află deținut în Penitenciarul C. în executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 48/2010 a Tribunalului C. S., definitivă prin dec penală nr. 1624/21.04.2011 a ICCJ, compusă din:
- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a, art. 75, 80 alin 3 Cod de procedură penală din 1968, în baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 145/2007 a Judecătoriei O., pedeapsa rezultantă 7 ani și 6 luni închisoare
- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic internațional de droguri prevăzută de art. 3 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu art. 25 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, art. 76 lit. b Cod de procedură penală din 1968, în baza art.83 Cod penal s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 145/2007 a Judecătoriei O., pedeapsa rezultantă 6 ani și 6 luni închisoare
- 2 ani închisoare pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, art. 76 lit. e Cod de procedură penală din 1968, în baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 145/2007 a Judecătoriei O., pedeapsa rezultantă 4 ani și 6 luni închisoare.
Pentru a stabili incidența legii penale mai favorabile instanța a procedat la compararea pedepsei aplicate pentru fiecare dintre infracțiuni cu limita maximă prevăzută în prezent de lege pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, având în vedere și deciziile ICCJ nr. 1/2014, 5/2014 și 8/2014 privind dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Prin comparația, s-a ajuns, în mod corect, la concluzia că revocarea suspendării pentru comiterea unei infracțiuni în termenul de încercare nu se regăsește și în noul cod, dar se aplică regulile de la recidiva postcondamnatorie prevăzute de art. 43 alin 1 Noul Cod penal, adică tot cumul aritmetic, pedeapsa cea mai grea fiind tot de 7 ani și 6 luni închisoare.
Pe cale de consecință, pentru a compara pedeapsa maximă care s-ar putea stabili în baza legii noi se impune a se da eficiență în etapa a II-a regulilor privind concursul de infracțiuni conform art. 39 alin1 lit. b Noul Cod penal având în vedere pedepsele aplicate condamnatului prin sentința menționată anterior. Astfel, urmează a se constata că în conformitate cu art. 39 alin. 1 lit. b Noul Cod penal se va aplica pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 7 ani și 6 luni închisoare la care s-ar adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, ceea ce evident ar conduce la stabilirea unei pedepse mult mai mari decât cea pe care o execută în prezent petentul.
Împrejurarea că au existat instanțe care au procedat la combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, contrar dispoziției înscrise în art. 6 Cod penal în vigoare, nu are relevanță pentru Curte, deoarece aceste hotărâri nu reprezintă izvor de drept, fiind doar soluții de speță ce au fost pronunțate anterior sau ulterior deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și pe cale de consecință, potrivit art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală se va respinge contestația promovată de condamnatul C. A. V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația declarată de condamnatul C. A. V. împotriva sentinței penale nr. 226/15 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul B., pe care o menține.
Onorariul avocatului din oficiu P. A. în sumă de 100 lei se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare.
Obligă condamnatul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. F. R. G.,
Red. S.F./12.01.2015
Dact. R.G./12.01.2015/4 ex.
Jud.fond.C. I.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
