Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 646/2014. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 646/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 1195/84/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 8428

DECIZIA PENALĂ NR. 646/2014

Ședința publică din data de 3 iulie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. D. L.

JUDECĂTOR: M. R.

GREFIER: A. B. H.

Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul C. V. P., împotriva sentinței penale nr.43 din 15.05.2013 a Tribunalului S., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, dat în dosar nr.594/P/2009, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală art.9 alin.1 lit.c combinat cu art.9 alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 5 iunie 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Prin încheierea din 5 iunie 2014 s-a dispus, succesiv, amânarea pronunțării hotărârii pentru 19 iunie 2014 și 3 iulie 2014.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 43 din 15.05.2013 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ în baza art.9 alin.1 lit.b) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. V. – P. (fiul lui I. și E., născut la data de 17.02.1970 în S., jud. S., posesor al C.I. . nr._ eliberată de SPCLEP Z. la data de 06.07.2009, CNP_) la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prin omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

În baza art. 9 alin.1 lit.c) comb. cu alin.(2) din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.13 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice și aplicarea legii penale mai favorabile, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prin evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, s-a anulat suspendarea executării condiționate, a pedepsei rezultante de 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.164/04 iunie 2010, pronunțată de Judecătoria Z., în dosar nr._, pe care a descontopit-o în pedepsele componente de: 6 (șase) luni închisoare și respectiv de: 6 (șase) luni închisoare, pedepse pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, s-au recontopit pedepsele mai sus arătate, împreună cu pedepsele de: 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 1 (un) an, și respectiv de: 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 2 (doi) ani, aplicate prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de: 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 2 (doi) ani, sporită cu 4 luni, deci:

4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare precum și 2(doi) ani interzicerea drepturilor, prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii (ca pedeapsă complementară).

În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

I s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art.12 din Legea nr.241/2005, privind interdicția de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societății comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art.13 din Legea nr. 241/2005, o copie a prezentei sentințe, după rămânerea definitivă, se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului, pentru a face mențiunile corespunzătoare în Registrul comerțului.

În baza art.14 Cod procedură penală, raportat la art. 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil (în vigoare la data săvârșirii faptelor), s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală–Direcția G. a Finanțelor Publice–S. și a fost obligat inculpatul, la plata sumei de 945.352 lei, către bugetul de stat, reprezentând impozit Activități Independente și T.V.A, sumă ce se va actualiza cu dobânzile și penalitățile legale aferente, calculate potrivit legii, până la data executării integrale a obligației bugetare.

În baza prevederilor art. 11 din Legea 241/2005 și art. 163 alin.1 și 2 Cod procedură penală, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, s-a instituit sechestru asigurător, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența prejudiciului cauzat, prin săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul prezentei cauze.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, av.M. M., ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă de pe lângă Judecătoria Jibou, întocmit la data de 17.02.2012, în dosar nr. 594/2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C. V. P., pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală în formă continuată, fapte prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit.b) și c) din L. 241/2005,cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului S., sub nr. de mai sus, la data de 02.03.2012.

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea stare de fapt și de drept:

Cercetările penale au fost declanșate de plângerea penală formulată de GARDA FINANCIARA - SECȚIA S., la data de 04.05.2009, solicitând tragerea la răspundere penală a învinuitului C. V. P., pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, precum și a infracțiunii de fals contabil prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 a contabilității. In motivare s-a arătat că în perioada iunie-decembrie 2008, PF C. V. P.. a emis facturi în valoare de 279. 341 de lei, fară ca învinuitul C. să înregistreze în contabilitate veniturile aferente realizate, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit și a T.V.A.-ului. De asemenea, în perioadele ianuarie-decembrie 2007 și ianuarie-mai 2008, învinuitul a înregistrat în contabilitate documente false (facturi, care nu pot îndeplini calitatea de document justificativ) care atestă operațiuni și cheltuieli nereale, sustrăgându-se astfel de plata impozitului pe venit și T.V.A. In dovedirea plângerii a fost anexată, notă de constatare . NR._/22.04.2009.

Având în vedere această plângere, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul S.I.F. - I.P.J S., au efectuat cercetări prealabile. În cauză, au mai fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, împotriva învinuitului C. V. P., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C. pen, constând în aceea că în calitate de reprezentant statutar al P.F. C. V. P., nu a înregistrat în actele contabile o parte a operațiunilor comerciale desfășurate de P.F. C. V. P., precum, și că, acesta, nu a înregistrat anumite venituri în perioada 01.01._09, sustrăgându-se de la plata T. V.A. și a impozitului pe venit, prin faptele sale prejudiciind bugetul de stat cu suma. de 419.632 de lei. De asemenea, s-a mai reținut că, în aceeași perioadă, învinuitul a evidențiat în actele contabile ori în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale respectiv, a evidențiat operațiuni fictive, sustrăgându-se de la plata TVA-ului, în cuantum de 324.697 de lei și impozitului pe venit, în cuantum de 270.708 lei, în total 595.405 lei.

Prin rezoluția din data de 16.04.2010, a fost începută urmărirea penală împotriva învinuitului C. V. P., aceasta fiind confirmată de procuror prin rezoluția din aceeași dată, prin ordonanța din data de 26.08.2011, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina învinuitului, reținându-se următoarea încadrare juridică: infracțiunile de evaziune fiscală prev. și ped. de: - art. 9 alin. 1 lit. b. c din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen. pentru fiecare dintre cele două infracțiuni și cu reținerea ari. 33 lit. a) din C.pen., respectiv în temeiul art. 10 alin. 1 lit. d) C. proc.pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. de art. 43 din Legea nr. 241/2005 a contabilității, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C. pen., având în vedere prin decizia nr. 4/2008 Î.C.C.J., prin care s-a statuat că faptele prev. de art.. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 și de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, sunt infracțiuni complexe, care absorb infracțiunea prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991 a contabilității, raportat la art. 289 C.pen.

Astfel, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, s-a constatat că învinuitul C. V.-P. a fost autorizat în calitate de persoană fizică să efectueze activitate de „comerț cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor și piețelor". Acesta apare înregistrat la organele fiscale ca plătitor de TVA și a efectuat comerț cu piese industriale, materiale de construcții și autovehicule.

În perioada martie - aprilie 2009 Garda Financiara - Secția S. a efectuat un control la PF C. V.-P. având ca obiect verificarea realității documentelor justificative înregistrate în evidența contabilă a persoanei sus-menționate. Așa cum rezultă din nota de constatare scria SJ nr._ din 22.04,2009 (filele 13-23) PF C. V.-P. avea obligația de a conduce Registrul de încasări și plăți, Jurnalul de cumpărări pentru TVA, Jurnalul de vânzări TVA și Registrul inventar, însă, învinuitul C. V.-P. a condus doar Jurnalele de cumpărări și vânzări TVA. Chiar și aceste jurnale au fost conduse doar până în luna mai 2008, deși au mai existat livrări de mărfuri și ulterior.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, organelor de control fiscal au constatat că în perioada iunie - decembrie 2008 PF C. – V., a emis un număr de 28 facturi fiscale către diverși beneficiari, în valoare totală de 279.341,11 lei, care nu au fost înregistrate în evidența în partidă simplă și în Jurnalul de vânzări. Mai exact, învinuitul neprezentând societății care-i ținea evidența contabilă aceste 28 de facturi care atestau operațiuni comerciale de livrare, nu a înregistrat veniturile realizate, obținute sau care ar fi trebuit obținute, în urma livrărilor atestate de facturile menționate. Tot cu ocazia efectuării unor verificări încrucișate de către organele de poliție, care aveau ca obiect verificarea realității operațiunilor comerciale de aprovizionare (prin verificarea vânzărilor, ieșirilor) a PF C. V. P., au mai fost identificate 46 de operațiuni comerciale privind livrări de mărfuri efectuate de învinuit și posibil neînregistrate în contabilitatea PF C. V. P.. Cum acestea nu au fost avute în vedere de organele fiscale, nefiind cuprinse în raportul de inspecție fiscală nr. 1420/07.04.2010, prin adresa nr. 594/P/2009/BM s-a solicitat DGFP S. stabilirea prejudiciului cauzat bugetului ca urmare a neînregistrării veniturilor respective; în urma acestei solicitări, inspecția fiscală generală a fost reluată, întocmindu-se procesul-verbal nr. 2757/09.05.2011.

Deoarece învinuitul nu a pus la dispoziția organelor de control fiscal toate blocurile de facturi fiscale din care proveneau cele 46 de facturi fiscale identificate de organele de cercetare penală ale poliției judiciare, organele fiscale au procedat la stabilirea veniturilor PF C. V. P. prin metoda „estimării veniturilor”" cf. art. 67 din Codul de procedură fiscală. Trebuie precizat că din cele 46 de facturi puse la dispoziția organelor de control fiscal de către organele de cercetare ale poliției judiciare, doar un nr. de 5 facturi erau înregistrate în evidența contabilă. Organele de control fiscal au mai identificat 35 de facturi emise de învinuit în perioada 01.01._09.

Valoarea totală a facturilor fiscale emise și neînregistrate în evidențele contabile de către învinuitul C. V. P., în perioada susmenționată este 300.858 lei. TVA-ul aferent acestor venituri neînregistrate este în sumă de 57.153 lei. Acestor venituri neînregistrate rezultate din facturile emise de către învinuit se mai adaugă venituri stabilite prin estimare aferente facturilor neprezentate de către învinuitul C. V.-P., în valoare de 663.359 lei, TVA-ul aferent acestor venituri fiind în sumă 126.038 lei. Rezultă astfel că învinuitul C. V.-P. ca urmare a neînregistrării tuturor veniturilor în evidențele contabile s-a sustras de la plata TVA în sumă totală de 183.191 de lei.

Impozitul pe venit aferent veniturilor neînregistrate în valoare de 300.858 lei aferent facturilor emise și neînregistrate în evidențele contabile de către PF C. V.-P. este în sumă de 48.137 lei, iar impozitul pe venit aferent veniturilor estimate, în valoare de 663.359 lei este în sumă de 106.137 de lei. Rezultă astfel că urmare a neînregistrării evidențele contabile a tuturor veniturilor realizate învinuitul C. V.-P. s-a sustras de la plata unui impozit pe venit în sumă totală de 152.275 lei. Obligațiile fiscale stabilite suplimentar prin procesul-verbal nr. 2757/09.05.2011 reprezentând TVA și impozit pe venit sunt în sumă totală de 337.465 lei la care au mai fost calculate accesorii.

Având în vedere faptul că din adresa nr. 3358/15.06.2011 a DGFP S. rezultă că TVA-ul în sumă de 44.610 lei aferent celor 28 facturi fiscale emise de către PF C. V.-P. în perioada iunie - decembrie 2008 și impozitul pe venit în sumă de 37.557 lei aferent acestor venituri nu sunt cuprinse în calculul din procesul-verbal nr. 2757/09.05.2011, rezultă că prejudiciul total cauzat bugetului statului de către învinuitul C. V., în perioada 01.01._09 ca urmare a neînregistrârii în evidențele contabile ale veniturilor realizate, este în sumă totală de 419.632 lei.

Faptele învinuitului C. V.-P. de a nu-și evidenția în documentele contabile toate veniturile realizate în perioada 01.01.2007–30.12.2009, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale în valoare de 419.632 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin, 2 din C.pen. care se referă la forma continuată a infracțiunii (consumarea fiecărui act material a avut loc în momentul expirării termenului pentru realizarea înregistrării în contabilitate a fiecărei operațiuni comerciale și a fiecărui venit realizat). De asemenea, infracțiunea prezintă și caracter continuu (s-a consumat la data efectuării unei operațiuni neevidențiate și s-a epuizat la data încetării activității infracționale).

Învinuitul C. V.-P. arată în declarația sa că este de acord cu obligațiile fiscale suplimentare stabilite de către organul de control fiscal aferente facturilor emise și neînregistrate, însă, nu este de acord cu cele stabilite prin metoda estimării veniturilor realizate pentru facturile pe care nu le-a prezentat și a căror neprezentare nu o poate justifica.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, s-au menționat următoarele:

Deoarece au existat suspiciuni cu privire la realitatea documentelor legale (de aprovizionare) care erau înregistrate în evidența contabilă a P.F. C. V.-P., GARDA FINANCIARA - SECȚIA S. a efectuat verificări încrucișate prin intermediul a 26 de secții ale GĂRZII FINANCIARE, pentru un număr de 26 de societăți comerciale care apăreau în evidența contabilă a învinuitului drept furnizori pentru P.F, C. V. PFTRE.

Ulterior, D.G.F.P. S., prin intermediul Activității de Inspecție Fiscală a efectuat o inspecție fiscală generală la P.F. C. V. P., perioada verificată fiind 01.01._08, întocmind RAPORTUL DE INSPECȚIE FISCALĂ nr. 1420/07.04.2010 și Procesul verbal nr. 1419/07.04.2010, dispunându-se efectuarea a încă 8 controale încrucișate la alte societăți comerciale decât cele verificate de către GARDA FINANCIARĂ S., în vederea stabilirii realității operațiunilor comerciale desfășurate de P.F. C., cu acești furnizori.

S-a concluzionat că nici una dintre facturile furnizate de cele 34 de societăți comerciale: S.C. A. R. SRL - R. M. (10 facturi din 2007 fără dată): . - Sighișoara (13 facturi în 2007); . - Luduș (8 facturi din 2007); . C. (7 facturi în 2008); . Salonta (10 facturi, în 2007 și 2008); . - SIBIU (42 facturi, multe emise în aceeași dată, altele fără dată; de asemenea, facturi emise în 2007, dar și în 2008), . (18 facturi în anii 2007 și 2008, cele din 2007 fără dată); . B. (8 facturi); . . facturi în 2008); . SRL Tulcea (10 facturi emise în 2007); . - V. (9 facturi, în 2007); . - M. (6 facturi din 2007), JUD. SATU M.; . BACĂU (5 facturi în 2008): . CLUJ (29 facturi în anii 2007 și 2008, multe fără dată); . BAIA M. (37 de facturi în 2007 și 2008): . M. (8 facturi în 2008); . T. (13 facturi în 2007); . A. (4 facturi emise în 2007): . C. (9 facturi în 2007); . SRL Săvinești (9 facturi în 2007); . (16 facturi în 2008); . A. (37 de facturi în 2007 și 2008, multe emise în aceeași dată, altele sunt fără dată); . G. (9 facturi în 2007); . SLATINA (5 facturi în 2007); .; SC M. - A. SRL SUCEAVA; . Drobeta Turnu Severin; . B.; . B., HARGHITA; . PETROȘANI; . B., . B.; . B. (10 facturi în 2007); . HUNEDOARA (29 facturi în 2007) care se regăseau înregistrate în evidența contabilă a învinuitului nu erau evidențiate în contabilitatea acestor societăți. Se mai adaugă faptul că, o parte dintre aceste societăți nu erau înmatriculate la O.R.C., o altă parte fiind deja radiate la momentul emiterii facturilor cu pricina. Aceste societăți nu au avut relații comerciale cu P.F. C. V. P.. S-a mai arătat că facturile provenind de la acești furnizori și înregistrate în contabilitate de către învinuit, nu se regăsesc în plajele de numere ridicate și utilizate de către societățile respective.

A mai fost învederat și faptul că pentru nici una dintre aprovizionările consemnate de facturile în discuție, în perioada 2007-2008 nu au fost întocmite note de recepție și nu a fost condusă evidența de gestiune, ceea ce denotă că bunurile achiziționate nu au intrat în gestiunea învinuitului din sursele menționate în facturi.

Jurnalul pentru cumpărări a fost condus defectuos doar începând cu luna decembrie 2006, până la acea dată fiind respectată ordinea cronologică a operațiunilor comerciale efectuate, nefiind constatate completări ulterioare ca în cazul perioadei cuprinse între ianuarie 2007- martie 2008 când au fost efectuate înregistrări ulterioare, deoarece învinuitul nu a prezentat . Z. (care îi ținea evidența contabilă) toate documentele privind aprovizionările și livrările de mărfuri în ordinea cronologică efectuării actelor comerciale, așa cum prevede Legea nr. 82/1991. Astfel, deși învinuitul afirmă că preda facturile societății de contabilitate, cu regularitate, lunar, declarația sa este contrazisă de cele rezultate din declarațiile martorelor S. F.-M., R. L. și M. R.-O., angajatele . Z.. Potrivit declarațiilor acestor persoane, învinuitul venea rar pe la sediul societății care se ocupa cu ținerea evidențelor contabile și aducea documente vechi de mai multe luni de zile, martorele fiind nevoite să completeze retroactiv jurnalul, chiar și cu câte 5 luni de zile. Aceste aspecte rezultă și din modul în care a fost completat jurnalul respectiv, cele trei martore recunoscându-și scrisul pentru perioade în care încă nu erau angajate la societate. Ca exemplu, martora R. L., deși s-a angajat la societate în mai 2007, a efectuat înregistrări și pentru perioada ianuarie - mai 2007. La fel și martora S. F.-M. care s-a angajat la societate în luna august 2008 și a efectuai înregistrări și pentru lunile ianuarie ~ iulie 2008. Învinuitul C. V.-P. aducea documente spre înregistrare, iar după sortarea lor pe luni, martorele constatau că înscrisurile consemnau operațiuni comerciale vechi de mai multe luni de zile, după care erau nevoite să procedeze la înregistrarea în jurnal la luna corespunzătoare datei rezultate din facturi.

Pe lângă faptul că facturile fiscale emise de cele 34 de societăți comerciale nu au fost întocmite de societățile înscrise la rubrica ..furnizor"", organele fiscale au mai stabilit că aceste documente, cărora le mai lipseau și alte elemente obligatorii prev. de art. 155 din Legea nr. 571/2003 (data emiterii, lipsa datei și a orei expedierii, lipsa înscrierii mijlocului de transport, lipsa semnăturilor privind expediția și semnătura de primire etc). nu îndeplinesc calitatea de „document justificativ", deci, nu pot sta la baza înregistrărilor în contabilitate, așa cum prevede art. 6 alin. 2 din Legea nr. 82/1991 modif. Prin urmare, s-a apreciat că TVA-ul aferent acestor facturi fiscale din perioada 01.01._08, în sumă totală de 324.697 reprezintă TVA nedeductibil; de asemenea, au fost considerate nedeductibile și cheltuielile de aprovizionare cu marfă consemnate în facturile emise de cele 34 de societăți comerciale, stabilindu-se suplimentar impozit pe venit în sumă totală de 270.708 lei.

Având în vedere aceste concluzii, învinuitul a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii de art. 9 alin. 1 lît. c) din Legea nr. 241/2005 (pe lângă reținerea infr. prev. de art. 9 alin. 1 lit. b) din L. 241/2005).

Organele de cercetare penală ale poliției judiciare nelimitându-se la aceste concluzii care conduceau la reținerea infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 în sarcina învinuitului, au întreprins demersuri suplimentare de verificare a realității operațiunilor comerciale și a cheltuielilor efectuate de învinuit și înregistrate în contabilitate. Astfel, acestea au procedat la efectuarea unor verificări încrucișate, de data aceasta la beneficiarii P.F. C. V. P., concluzionând că operațiunilor comerciale de aprovizionare ale acestuia sunt unele reale, mărfurile achiziționate de învinuit existând în realitate, din moment ce acestea au fost comercializate la alte societăți comerciale și propunând prin referat, soluția de scoatere de sub urmărire penală.

O astfel de apreciere este în opinia parchetului una nelegală, având în vedere faptul că o primă noțiune de „cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale" folosită de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 care incriminează acțiunea de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale sau a altor operațiuni fictive, desemnează sfera obligațiilor patrimoniale inexistente în realitatea juridică despre care contribuabilul face vorbire în situațiile sale contabile și financiare. Este vorba despre o cheltuială inexistentă atât faptic, cât și juridic, dar transpusă in realitatea scriptică. Pe de altă parte, o a doua noțiune folosită de lege, cea de „operațiuni fictive"" include operațiunile privind cheltuieli nereale, precum și alte operațiuni fictive.

Legea nr. 241/2005 asigură o definiție noțiunii de ..operațiune fictivă" prin dispozițiile art. 2 lit. f) - „disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există"".

În speță, atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere faptic, învinuitul nu s-a aprovizionat de la cele 34 societăți comerciale, ci din alte surse, disimulând aprovizionarea de la cele 34 de societăți.

Mai mult, învinuitul, pe de-o parte a simulat aprovizionarea de la cele 34 de societăți comerciale semnând, acceptând documente de la firme cu care nu a avut relații comerciale, unele dintre ele nefiind în ființă, inclusiv cu scopul de a împiedica verificările financiar-contabile ce ar fi condus la identificarea cazurilor de evaziune fiscală, iar pe de altă parte, nu a înregistrat veniturile obținute din vânzări, interesul său fiind unul destul de evident: reducerea sumelor impozabile.

În literatura juridică este oferită ca exemplu situația în care un contribuabil cumpără anumite materiale lemnoase de la persoane fizice, după care, întocmește în fals facturi de achiziție și chitanțe aferente, folosind ștampila altor societăți comerciale. Și în această situație, se poate observa că, marfa a existat, a intrat în patrimoniul contribuabilului, însă, a fost simulată această operațiune, chiar dacă printr-o infracțiune de fals. De asemenea, se arată că „instanța a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta prev. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 în ipoteza în care cu ocazia unui control efectuat de către comisarii Gărzii Financiare au fost identificate în evidența financiar-contabila a societății un nr. de X facturi fiscale și X chitanțe corespunzătoare care nu aparțineau societăților comerciale menționate la “furnizor", iar unele dintre societățile comerciale nu erau înregistrate la ORC. astfel încât, prin înregistrarea în evidența asociației a unor facturi fiscale procurate din alte surse decât cele legale, aceasta a dedus nelegal TVA-ul, iar prin înregistrarea facturilor în registrul de încasări și plăți a înregistrat cheltuieli deductibile, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit global" (I. M. C. - „Combaterea evaziunii fiscale și frauda comunitară”, care trimite la CA PLOIEȘTI, secț. pen., dec. Nr. 339/2008: dec. Nr. 111/R/2009 din 23.02.2009 a CA. CLUJ).

Deși învinuitul afirmă că operațiunile comerciale de aprovizionare de la cele 34 de societăți comerciale sunt unele reale, nu se poate ajunge la o altă concluzie decât cea contrară și anume, că aceste operațiuni sunt unele fictive.

În acest sens, pe lângă argumentele conținute în documentele întocmite de organele fiscale mai pot fi aduse unele suplimentare:

Învinuitul nu a dat informații reale despre identitatea persoanelor cu care a contractat, deși el a semnat personal facturile de la furnizori, fiind singura persoană care a reprezentat P.F. C. V. P.. Declarațiile sale în acest sens sunt unele evazive, iar când învinuitului i s-a solicitat să precizeze numerele de telefon ale persoanelor care reprezentau furnizorii săi, acesta a furnizat organelor de poliție numere de telefon mobil care erau atribuite unor cartele reîncărcabile, cu utilizatori necunoscuți, majoritatea desființate.

În ceea ce privește modul în care învinuitul a stabilit legătura cu acești „furnizori”, acesta nu poate oferi detalii verificabile, deși presupusele relații comerciale au avut loc atât pe parcursul anului 2007, cât și pe parcursul anului 2008. Or, modalitatea de a intra în contact cu 34 de furnizori care îi procură peste 350 de facturi nu poate fi una întâmplătoare. Modalitatea de desfășurare a activității comerciale de către învinuit așa cum acesta o descrie în declarația de învinuit și în notele explicative este una absolut improprie, chiar și pentru un comerciant aflat la debutul activității sale comerciale, cu atât mai mult pentru un comerciant cu vechime, cum este învinuitul, care până în 2006 a condus evidențele contabile în mod legal, ceea ce nu s-a mai întâmplat după această dată, pentru acesta fiind o întâmplare (care nu-i poate fi imputată) că toate facturile de aprovizionare nu provin de la societăți cu care acesta să fi avut relații comerciale. Obținerea unui minim de date și informații despre partenerii comerciali ține de diligența obișnuită a oricărui comerciant, însă, învinuitul nu este în măsură să ofere un indiciu, oricât ar fi el de neînsemnat, care să poată conduce la stabilirea identității celor care au angajat cele 34 de societăți, în raporturile lor cu PF C. V. P..

Fictivitatea operațiunilor comerciale, despre care învinuitul pretinde că le-a avut cu cele 34 de societăți comerciale este demonstrată și de superficialitatea conținutului facturilor ce consemnează aceste operațiuni. Pe nici una dintre acestea nu este menționat numele persoanelor care au reprezentat cele 34 de societăți comerciale, iar obiectul contractelor încheiate (facturile probând acte juridice) este determinat în termeni generici - ex. la denumirea produselor sunt înscrise scule, filiere, tarozi, burghie, cuțite de strung, cantitatea înscrisă este de 80 de buc, preț unitar 50,2 lei, valoarea 4.016 lei (în facturile nr. 8333-8337 emise de .). Aceste aspecte sunt întâlnite în ceea ce privește toate facturile, chiar dacă provin de la firme răspândite în toată țara. Este evident că înregistrarea unor astfel de documente în evidențele contabile denotă faptul că învinuitul cunoștea că cele 34 de societăți comerciale sunt simple “structuri de complezență” și că operațiunile pe care aceste documente le consemnează sunt fictive.

Este de observat și faptul că toate plățile figurează înregistrate ca fiind făcute în numerar, fapt neobișnuit în practica relațiilor comerciale, dar și interzis cu excepția plăților până la plafonul valoric admis de lege la acea dată, de 5000 de lei. Este lesne de înțeles că învinuitul nu folosea sistemul de plată prin virament bancar, pentru că acesta este imposibil de folosit atunci când beneficiarul plății este o societate comercială fictivă. Învinuitul, de altfel, era conștient de acest lucru, așa cum rezultă și din declarația sa.

Considerentele invocate îndreptățesc concluzia că învinuitul și-a procurat pe căi ilegale formulare de facturi și chitanțe fiscale pe care, prin intermediul altei persoane neidentificate, le-a completat cu date ce nu au la bază operațiuni reale, pe care le-a înregistrat în evidența contabilă a PF C. V. P., cu scopul de a diminua sursa impozabilă (profitul) și a sustrage societatea de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profitul diminuat, respectiv cu scopul de a deduce ilegal TVA.

Nu este de trecut cu vederea, în acest sens, că în anul fiscal 2007, învinuitul a înregistrat o pierdere de 44.072 de lei. Acesta este un argument în plus pentru faptul că învinuitul a săvârșit cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, art. 9 alin. 1 lit. b) și art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, „în oglindă", pe de-o parte, a înregistrat cheltuieli nereale, pe de altă parte, nu a înregistrat veniturile realizate.

Învinuitul nici nu contestă de altfel că facturile de aprovizionare provin de la societăți, cu care nu a avut relații comerciale, unele de tip „fantomă”, însă, s-a apărat cu aceea că, angajând P.F. C. V. P. în raporturi comerciale cu aceste societăți, a acționat în circumstanțe în care nu avea cum să prevadă acest lucru. Datele cauzei demonstrează, în mod indubitabil, contrariul susținerilor învinuitului, cu privire la buna sa credință, acesta fiind conștient de natura operațiunilor fictive înregistrate în contabilitate.

Așa cum arată organele de poliție judiciară, veniturile obținute de P.F. C. V. P. de la diverși beneficiari, dintre care o parte, neevidențiate în contabilitate, sunt unele reale, după cum reale sunt și operațiunile de livrare a mărfurilor („ieșirile"), numai că învinuitul a avut interesul de a ascunde cheltuielile efective cu aprovizionarea. Faptul că PF C. V. P., a înregistrat în evidențele contabile facturile nereale (practic, a cumpărat marfa „la negru"), nu a legalizat operațiunile comerciale care au rămas unele fictive, chiar dacă mergând pe acest lanț mai departe, a vândut cu documente nelegale mărfurile menționate în facturile provenind de la cele 34 de societăți comerciale. (în acest sens, a se vedea și CA. PITEȘTI, s.pen., min. și fam., dec. pen. nr. 348/21.05.2009)

Învinuitul afirmă că singura sa obligație este de a înregistra facturile fiscale în contabilitate, ceea ce a și făcut, acest lucru demonstrând buna sa credință fără a avea obligația să verifice aceste facturi sau să cunoască persoanele care reprezentau societățile cocontractante. Se impune precizarea că, într-un scop fiscal și pentru asigurarea protecției terților. întocmirea unei facturi sau a altui document contabil este obligatorie în cazul oricărei vânzări de către un agent economic. Factura face dovada în legătură cu existența actului juridic și cu executarea operațiunii care constituie obiectul ei. Pentru a avea valoare probatorie, factura trebuie să cuprindă mențiunile specifice în art. 155 alin. 5 din C.fîsc. În decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 a Î.C.C.J. se arată de ce organele fiscale nu mai pot trece cu vederea lipsa unor mențiuni pe factură: pentru că „prin Legea nr. 345/2002 ... s-a înscris pentru prima dată obligativitatea prezentării de documente justificative, cu specificarea mențiunilor sau informațiilor pe care să le cuprindă"...iar prin „Legea nr. 571/2003 (CODUL FISCAL) s-au reglementat cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării documentelor justificative, cât și mențiunile sau informațiile care să rezulte din acestea". Astfel, consecințele prezente ale neindicării elementelor obligatorii sunt redate în aceeași decizie: „se impune să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit (n.n. - în speța de față, este vorba despre impozit pe venit, pentru că, în discuție este o persoană fizică, autorizată, PF C. V. P.) în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii"".

Deci, cu alte cuvinte, învinuitul, cunoscând dispozițiile Codului Fiscal și ale tuturor dispozițiilor legale care îi reglementa activitatea ca persoană fizică autorizată (neputându-se invoca necunoașterea acestora), trebuia să verifice calitatea de documente justificative ale facturilor înregistrate în contabilitate, trebuia să solicite de la furnizori facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora, normele legale în materie fiind unele imperative.

În ce privește persoana inculpatului C. V. P., în rechizitoriu se menționează că este în vârstă de 42 de ani și că a mai fost condamnat la 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 84¹ pct. 2 din Legea nr. 59/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen. cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 2 ani și 6 luni, prin sentința penală nr. 164/04.06.2010 a Judecătoriei Z.. Inculpatul nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, motivând că era sarcina societății de contabilitate în ceea ce privește ținerea evidențelor contabile. Inculpatul nu a dorit să fie asistat de avocat ales sau din oficiu, în cursul urmăririi penale.

Pentru dovedirea stării de fapt expusă în rechizitoriu, au fost menționate următoarele mijloace de probă: declarațiile învinuitului (f 102 - 110, f. 133), declarații martori (f 142-1 52, 165-167 din vol. I, f. 5, f. 165 vol. II), înscrisuri, documente contabile (vol. I, II, III, IV, V) nota de constatare .._, (f. 13 -23) proces-verbal nr. 1419/07.04.2010 (f. 116- 122, vol. I) raport de inspecție fiscală nr. 1420/07.04.2010 (f. 129 - 139 vol. I) adresa nr. 669/17.05.2011 (f. 116-117 vol. II), proces-verbal nr. 2757/09.05.2011 (f. 118 - 132 vol.II) fișa cazierului judiciar (f. 112).

În cursul urmăririi penale, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S., s-a constituit parte civilă cu suma de 960.077 de lei (impozit pe venit de 270.708 lei, majorări impozit pe venit de 92.402 lei, TVA 337.179 de lei, majorări TVA de 259.788 de lei), din care suma de 419.632 lei reprezintă prejudiciul reținut pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen. Pe parcursul efectuării cercetărilor nu au fost identificate bunuri mobile și imobile aparținând învinuitului C. V.-P., care să poată face obiectul sechestrului asigurător în vederea recuperării prejudiciului cauzat de către acesta.

La primul termenul de judecată, din data de 21.03.2012, inculpatul nu s-a prezentat în instanță, fiind citat din nou cu mențiunea că are posibilitatea să uzeze de dispozițiile art.320¹ Cod pr.pen., privind reducerea limitelor legale de pedeapsă cu 1/3, în cazul recunoașterii vinovăției, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Pe de altă parte, ANAF, prin DGFP S., a comunicat instanței că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 1.601.659 lei, din care 520.370 lei reprezintă TVA, 424.982 lei, impozit pe venit din activități independente, 464.427 lei accesorii TVA iar suma de 191.880 lei, accesorii impozit pe venit din activități independente, sume care să fie actualizate cu dobânzile și penalitățile legale aferente, calculate potrivit art.119 și 120 din Codul de procedură fiscală, până la data executării integrale a obligației bugetare (f.15;16;19).

La al treilea termen de judecată, din data de 16.05.2012, apărătorul ales al inculpatului, av. B. Roberth, a arătat în prezența acestuia, că inculpatul C. V. P., dorește să se prevaleze de prevederile art.320¹ Cod procedură penală, însă contestă suma menționată în rechizitoriu ca prejudiciu. Depune la dosar înscrisurile de la f.28-29 emise de către partea civilă DGFP – S. din care rezultă cuantumul sumei datorate de către inculpat, aceasta fiind de_ lei, nicidecum suma menționată în rechizitoriu. Solicită emiterea unei adrese către DGFP – S. pentru a se clarifica cuantumul prejudiciului, întrucât inculpatul dorește să achite suma pretinsă de către partea civilă.

Urmare a răspunsului primit de la DGFP – S., în sensul că își menține pretențiile deoarece înscrisurile depuse la dosar reprezintă titlu executoriu, privind accesorii în sumă de_ lei, fără ca debitul principal să se regăsească în cuprinsul lor, în ședința publică din 06.06.2012 apărătorul inculpatului, av.B. Roberth, a depus la dosar copia sentinței civile nr. 60 din 26.01.2011 pronunțată de Judecătoria Jibou, arătând că partea civilă DGFP – S. nu a stabilit corect prejudiciul, motiv pentru care solicită judecarea cauzei pe procedura obișnuită, pentru a se administra probe și a se lămuri cuantumul prejudiciului. Latura civilă fiind accesorie laturii penale, cuantumul prejudiciului stabilit de partea civilă este imens, inculpatul dorește să achite prejudiciul, dar nu este o sumă reală, în cauză s-au efectuat 3 inspecții fiscale care au stabilit 3 sume diferite. Solicită citirea actului de sesizare al instanței.

După începerea cercetării judecătorești, prin citirea actului de sesizare, apărătorul inculpatului av. B. Roberth, a susținut că în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a avut apărător ales și nu a solicitat efectuarea unei expertize, dar se obligă să depună cerere în scris în acest sens la dosar, solicitând prorogarea discuției cu privire la expertiză la termenul următor.

La termenul din data de 19.09.2012, în baza art.327 Cod procedură penală, au fost audiați martorii: M. C. și M. R. O., sub prestare de jurământ, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (f.47, 48), fiind prorogată discuția cu privire la necesitatea efectuării unei expertize financiar contabile, după audierea tuturor martorilor.

La termenul din data de 17.10.2012, s-a prezentat din nou inculpatul, care nu și-a manifestat intenția de a da vreo declarație, (instanța omițând să-i învedereze că are acest drept în tot cursul procesului), acordându-se fără discuții un nou termen de judecată întrucât au lipsit toți martorii propuși pentru audiere. La termenul din data de 21.11.2012 au fost audiați martorii: Făzăkaș A. P., G. A. și Ț. I. sub prestare de jurământ, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei (f.80-82), lipsă la acest termen de judecată fiind martorii: R. L., S. F. M., Nedișan E. (pentru care s-a dispus citarea cu mandat de aducere), precum și inculpatul.

La termenul din data de 23.01.2013, apărătorul inculpatului, av.B. Roberth, a reiterat cererea în probațiune privind efectuarea unei expertize contabile și numirea unui expert în cauză, care să aibă și calitatea de consultant fiscal, pentru stabilirea corectă a prejudiciului, întrucât inculpatul nu contestă infracțiunea de evaziune fiscală, ci contestă doar prejudiciul, de aceea nu s-a prevalat de dispozițiile art.320¹ Cod procedură penală. Reprezentanta parchetului a susținut că efectuarea unei expertize contabile în cauză nu este utilă, întrucât stabilirea prejudiciului a fost efectuată prin estimare, din culpa inculpatului, pentru că nu a putut prezenta documente doveditoare.

Apărătorul inculpatului av.B. Roberth a insistat pentru efectuarea unei expertize în cauză, pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea să conteste raportul de inspecție fiscală care a stat la baza stabilirii prejudiciului, pentru a se verifica modul de evaluare al prejudiciului, dacă s-au avut în vedere cheltuielile deductibile și dacă a fost corect întocmit.

Instanța, deliberând a admis cererea apărătorului inculpatului, av.B. Roberth, în vederea efectuării unei expertize contabile în cauză, pentru a se verifica modul de evaluare al prejudiciului, dacă s-au avut în vedere cheltuielile și dacă a fost corect întocmit raportul de inspecție fiscală, pe baza actelor depuse la dosar și orice alte acte pe care le deține inculpatul. Totodată instanța a dispus citarea pentru termenul următor, a martorului propus la acest termen, Moina C. M., respectiv cu mandat de aducere a martorilor lipsă: R. L., S. F. M., Nedișan E., precum și a inculpatului C. V. P..

În ședința publică din data de 20.02.2013, s-a prezentat în instanță doar apărătorul inculpatului, av.B. Roberth, care a solicitat instanței acordarea unui nou termen de judecată, în vederea efectuării expertizei contabile. Instanța aduce la cunoștința apărătorului inculpatului, că proba cu expertiza contabilă a fost încuviințată, pentru a arăta modul de evaluare a prejudiciului, dacă s-au avut în vedere cheltuielile și dacă a fost corect întocmit Raportul de inspecție fiscală, pe baza actelor existente la dosarul cauzei și a celor pe care le deține inculpatul la care acesta precizează că există anumite cheltuieli nedeductibile, astfel încât s-a ajuns la un prejudiciu atât de mare.

Față de împrejurarea că inculpatul nu a înțeles să prezinte instanței înscrisuri doveditoare noi și nici nu există depuse la dosar obiective precise, asupra cărora să se pronunțe expertul financiar contabil și fiscal, instanța a revenit asupra probei cu expertiză contabilă și fiscală, întrucât apreciază că această probă nu poate lămuri aspectele solicitate de apărătorul inculpatului, la modul abstract și general în care au fost formulate. De asemenea, având în vedere procesele verbale privind executarea mandatelor de aducere, depuse la dosar, din care rezultă că, atât martorii propuși spre audiere, cât și inculpatul nu au putut fi găsiți, fiind plecați în străinătate sau într-un loc necunoscut, instanța a considerat că nu este absolut necesară audierea acestora, astfel că nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat s-a acordat cuvântul în dezbateri, amânându-se pronunțarea pentru data de 27. 02. 2013.

În deliberare, instanța a constatat însă că, față de valoarea prejudiciului stabilit pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen, în valoare totală de 595.405 lei și care, în echivalent, depășește în mod cert suma de 100.000 euro, se impune schimbarea încadrării juridice, în forma agravată prev. și ped. de art. 9, alin. 1 lit. c, coroborat cu art. 9, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, și aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și de asemenea, că este necesar a se pune în discuție și aplic. art. 85 Cod penal, raportat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendare, aplicată prin sentința penală nr. 164/04.06.2010 a Judecătoriei Z., definitivă, pentru fapte concurente, cu cele reținute în prezenta cauză, motive pentru care dosarul a fost repus pe rol.

Cauza a rămas în pronunțare pentru data de 24.04.2013, însă în deliberare s-a constatat că între timp a intervenit o agravare a limitelor de pedeapsă prev. de art. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005( majorare a pedepsei, prev. la alin.1, cu 5 ani, în loc de 2 ani), instanța considerând necesar a se pune în discuția părților dispozițiile art. 13 Cod penal, privind aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului, motiv pentru care a repus cauza pe rol, stabilind ca termen de judecată data de 15 mai 2013, când a rămas din nou în pronunțare.

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești, care se coroborează, tribunalul a reținut starea de fapt dedusă judecății, astfel cum a fost prezentată pe larg în actul de sesizare a instanței, fiind probată dincolo de orice dubiu, astfel că nu se mai impune reiterarea acesteia. Din vastul material probator administrat în cursul urmăririi penale rezultă fără putință de tăgadă, că inculpatul C. V. P., deși a fost înregistrat la organele fiscale ca persoană fizică autorizată (PFA) desfășurând în perioada anilor 2007-2009, o activitate independentă de comerț cu diferite bunuri, supusă impozitării, în condițiile stabilite de Codul fiscal și Codul de procedură fiscală, a acționat cu ignorarea totală a normelor legale privind documentele justificative de proveniență a mărfurilor supuse comercializării și ținerea unor evidențe contabile, în baza cărora să se poată stabili obligațiile fiscale datorate bugetului de stat.

Acest comportament haotic din partea inculpatului, face practic imposibilă stabilirea cu exactitate a activității sale infracționale și întinderea reală a prejudiciului cauzat bugetului de stat, neputând avea loc o reconstituire a activității sale comerciale desfășurată în mod fraudulos (evazionist) și a constituit, foarte probabil, în concepția inculpatului, însăși modalitatea de sustragere de la plata obligațiilor fiscale ca apoi situația creată, în mod intenționat de către inculpat, să fie invocată ca mijloc de apărare, invocându-se în ședința de azi că „orice prejudiciu trebuie să fie cert, lichid și exigibil” iar în caz contrar, intervine principiul „in dubio pro reo”, astfel că, inculpatul trebuie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 alin. 1, lit. d Cod procedură penală (?!?).

Desigur argumentul adus în apărare este de-a dreptul pueril, întinderea prejudiciului neavând legătură cu existența infracțiunii de evaziune fiscală ci eventual cu încadrarea acesteia, în forma simplă sau agravată (prev. de art.9 alin.2 și 3 din legea nr. 241/2005) iar faptul că inculpatul C. V. P., a înțeles să desfășoare activități comerciale de o asemenea manieră, total frauduloasă, nu îl scutește de plata obligațiilor către bugetul de stat, organele de control fiscal fiind îndreptățite, potrivit legii, să le calculeze prin diferite metode de estimare, așa cum s-a procedat și în cauza dedusă judecății. Într-o atare situație, evident, inculpatul nu poate pretinde că asemenea obligații nu sunt corecte în sensul că nu corespund realității obiective, invocând cu alte cuvinte propria culpă, ci poate eventual să conteste modalitatea și corectitudinea estimării.

Pe parcursul cercetării judecătorești, apărătorul ales al inculpatului, av.B. Roberth, a susținut constant că clientul său, inculpatul C. V. P., nu poate să uzeze de procedura instituită de art.320¹ Cod procedură penală, întrucât nu este calculat corect prejudiciul, ceea ce este fals, deoarece existența faptei penale mu are legătură cu întinderea acestuia, după cum s-a arătat iar dacă este necesară stabilirea sa, în cursul judecății, doar pentru încadrarea juridică a faptei penale, această împrejurare nu îi poate dăuna inculpatului, în ce privește reducerea limitelor legale de pedeapsă. Cât privește solicitarea probei cu o expertiză financiar contabilă și fiscală, aceasta se dovedea utilă cauzei doar în măsura în care inculpatul putea să pună la dispoziția instanței toate actele doveditoare și evidențele contabile necesare, pentru reconstituirea, prin expertiză, a întregii activități comerciale supusă controlului (idee în care a fost, în principiu, admisă) sau ar fi adus anumite critici raportului de inspecție fiscală, în ce privește estimarea obligațiilor datorate la bugetul de stat. Cum însă cererea s-a rezumat la o verificare de ordin general a raportului de inspecție fiscală, instanța a revenit asupra acestui mijloc de probă, apreciind în final că administrarea sa este inutilă cauzei și în același timp inadmisibilă și contraproductivă (expertul contabil și consultant fiscal transformându-se practic într-un organ de supracontrol al unei autorități administrativ-fiscale, cenzurarea actelor emise de acestea, revenind doar instanțelor de judecată) și că, în realitate, apărarea urmărește doar tergiversarea procesului penal, fără a avea motive temeinice, clare și precise, de contestare a actului de control fiscal. De asemenea, instanța a găsit că nu este absolut necesară audierea tuturor martorilor propuși prin actul de sesizare a instanței, având în vedere că aceștia se referă la modul defectuos de desfășurarea a activității comerciale de către inculpat, împrejurare care rezultă cu prisosință din actele de control fiscal, iar administrarea probei testimoniale ar conduce și ea la prelungirea nejustificată a procesului, având în vedere că martorii neaudiați sunt plecați în străinătate.

Prin urmare, în drept, instanța a reținut următoarele:

1.Faptele inculpatului C. V.-P. de a nu evidenția în

documentele contabile ale P.F. C. V.-P., toate veniturile realizate în perioada 01.01._09 în scopul sustragerii de la plata

obligațiilor fiscale - impozit pe venit și T.V.A. - în valoare de 419.632 lei,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de: evaziune fiscală în formă continuată, prev. și ped. de: art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 1 (un) an, după executarea pedepsei principale.

2. Faptele aceluiași inculpat, care, în aceeași perioadă, 01.01._09 a evidențiat în actele contabile ori în alte documente legale ale P.F.

C. V. P., cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale

respectiv, a evidențiat în contabilitate, operațiuni fictive, sustrăgându-se de la

plata TVA-ului, în cuantum de 324.697 de lei și impozitului pe venit, în

cuantum de 270.708 lei, în total 595.405 lei, întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de: evaziune fiscală în formă continuată și agravată, prev. și ped. de art. 9, alin. 1 lit. c, coroborat cu art. 9, alin. (2) din Legea nr. 241/2005, și aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, s-a dispus condamnarea acestuia, prin schimbarea încadrării juridice și aplicarea legii penale mai favorabile, la pedeapsa de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 164/04.06.2010 a Judecătoriei Z., definitivă, inculpatul C. V.-P. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea, în cursul anului 2008, a două infracțiuni în formă continuată, la Legea cecului, fapte prev. și ped. de art. 84¹ pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.pen.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, s-a anulat suspendarea executării condiționate, a pedepsei rezultante de 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.164/04 iunie 2010, pronunțată de Judecătoria Z., în dosar nr._, pe care a descontopit-o în pedepsele componente de: 6 (șase) luni închisoare și respectiv de: 6 (șase) luni închisoare, pedepse pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, s-au recontopit pedepsele mai sus arătate, împreună cu pedepsele de: 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 1 (un) an, și respectiv de: 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 2 (doi) ani, aplicate prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de: 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal, pe timp de 2 (doi) ani, sporită cu 4 luni, deci: 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare precum și 2(doi) ani interzicerea drepturilor, prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, după executarea pedepsei închisorii (ca pedeapsă complementară).

În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. Astfel, prin încheierea penală nr.12/C/29.03.2013, pronunțată în Dosar nr._ al Tribunalului S. În baza art.149¹ raportat la art. 148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. V. – P. [cercetat în Dosar nr.258/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă agravată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.penal], pe o durată de 29 de zile, măsură prelungită pentru încă 30 de zile, prin încheierea penală nr.14/C/23.04.2013, pronunțată în dosar nr._ a Tribunalului S..

La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere dispozițiile art.72 alin.l și anume: gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite ( determinat atât de modul de producere cât și de importanța valorilor sociale încălcate și urmarea produsă), persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, infracțiunea a fost săvârșită în mod repetat, cu forma de vinovăție a intenției și a avut ca urmare producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale, privind normala desfășurarea a activității financiar contabile, respectiv a relațiilor sociale care impun respectarea de către contribuabili a obligațiilor fiscale, prejudiciul creat în sumă totală de 960.077 lei, este unul ridicat și nu fost recuperat, iar inculpatul nu a recunoscut decât parțial cele comise.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, care este închisoare de la 2 la 8 ani respectiv închisoare de la 4 la 12 ani, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, s-a impus condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre minimul special, al infracțiunii cale mai grave, ținând cont de faptul că limita minimă prevăzută de lege este una destul de ridicată.

Instanța a reținut de asemenea că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electivă, prevăzute de art. 64 lit.a) teza a Il-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia, de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității, pe timp de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, aceleași considerente fiind avute și cu privire la interzicerea respectivelor drepturi pe perioada executării pedepsei închisorii, ca pedeapsă accesorie.

Cât privește interzicerea desfășurării unei activități de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul la săvârșirea infracțiunii, conf. art.64 lit.c Cod penal, nu este cazul întrucât s-a făcut aplicarea de drept a normei speciale, prev. de art. 12 din Legea nr.241/2005, privind interdicția de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societății comerciale, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

La aplicarea pedepselor complementare și accesorii s-au avut în vedere criteriile de apreciere prevăzute de art. 71 al. 2 C. penal, precum și jurisprudența CEDO (cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii) și Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 74/05.11.2007. Astfel, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza I, lit. d) și e) Cod penal, deoarece astfel de interdicții ar constitui măsuri disproporționate față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana acestuia.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, este evident că raportat la limitele legale de pedeapsă, pentru infracțiunea cea mai gravă, antecedentele penale și pedeapsa rezultantă, în concret aplicată inculpatului, de 4 ani și 6 luni închisoare, aceasta nu poate fi decât cu privare de libertate, nefiind aplicabile în acest caz disp. art.81 sau ale art.86¹ Cod penal.

În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța, în baza art. 14 C.p.p., art. 998 C. civ. și art. 346 C.p.p. a admis doar în parte acțiunea formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția G. a Finanțelor Publice S. și a obligat inculpatul la plata sumei de 945.352 lei, către bugetul de stat, reprezentând impozit Activități Independente și T.V.A, sumă ce se va actualiza cu dobânzile și penalitățile legale aferente, calculate potrivit legii, până la data executării integrale a obligației bugetare. La adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere doar prejudiciul efectiv (constând în TVA și impozit pe venit din activitate independentă), stabilit până la data întocmirii rechizitoriului și nu a luat în considerare accesoriile (dobânzi și penalități) calculate ulterior și precizate în fața instanței, întrucât, pe de o parte, acestea nu au făcut obiectul sesizării instanței iar pe de altă parte, prin mențiunea „actualizării sumelor datorate”, ar exista riscul calculării de „accesorii la accesorii”, ceea ce nu este legal și corect, orice fel de dobânzi și/sau penalități raportându-se întotdeauna la debitul principal.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu, av. M. M. (prezent la primele două termene de judecată), ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați S..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C. V. P. solicitând în esență admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și în principal achitarea sa pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv intenția iar sub aspectul laturii obiective lipsește acțiunea de înregistrare în contabilitate a unor date eronate. S-a susținut de asemenea că nu s-a făcut dovada certă că masa impozabilă ar fi fost diminuată prin înregistrarea unor date nereale iar cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit.b din Legea nr. 241/2005 nu s-a stabilit exact valoarea prejudiciului. Cu referire la modalitatea de executare, în subsidiar, s-a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante și prin aplicarea unei pedepse de maxim 3 ani închisoare să se procedeze la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în condițiile prevăzute de art. 86 ind. 1 din Codul penal anterior.

În cursul judecării apelului, la solicitarea inculpatului instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele indicate la filele 50-51 din vol. I al instanței de apel, respectiv verificarea împrejurării dacă pentru PFA Crăciunas V. P. au fost eliberate în cursul anului 2007 trei coduri de identificare fiscală diferite, să se stabilească dacă în perioada ian.2007-dec.2009 acesta a realizat venituri ce nu au fost înregistrate în evidențele contabile și să se indice în acest sens facturile identificate și neînregistrate, cu consecința stabilirii cuantumului și naturii obligațiilor fiscale aferente. Cu referire la determinarea estimativă a veniturilor de către organul de inspecție fiscală pentru anii 2007-2009 s-a solicitat expertului să se stabilească legalitatea și modul determinării acestora și dacă raportat la întreaga activitate desfășurată de PFA C. V. P. acesta ar mai avea către stat și alte obligații fiscale.

Administrația Finanțelor Publoice S., la solicitarea instanței, a comunicat alături de alte documente în vederea efectuării expertizei, că inculpatul C. V. P. a prezentat mai multe documente de achiziție de bunuri ce nu întrunesc condițiile de documente justificative, că furnizorii înscriși în aceste documente nu recunosc că ar fi avut relații comerciale cu el și că, mai mult, unii dintre furnizori sunt firme fantomă sau inexistente, precum și faptul că acesta nu a depus declarațiile 394 (fila 210 și urm. vol. I).

Prin adresa din 07 febr.2014 aceeași instituție a comunicat Curții de Apel Cluj faptul că la solicitarea inculpatului i-au fost eliberate în cursul anilor 2001, 2005 și 2007 trei coduri unice de înregistrare, documentația fiind de asemenea înaintată curții (fila 8-24 vol.II).

Raportul de expertiză fiscală judiciară a fost înaintat instanței la data de 9 mai 2014 (fila 40-75 vol. II), inculpatul depunând prin apărător o cerere de completare a raportului de expertiză fiscală, cerere care a fost respinsă pentru motivele învederate în cuprinsul încheierii penale din 22 mai 2014, constatându-se că aceste completări la raportul de expertiză constituie doar critici cu privire la modul de calcul al sumelor stabilite prin expertiză. La același termen inculpatului i-a fost admisă cererea de acordare a unui nou termen de judecată în vederea achitării unei diferențe de prejudiciu în sumă de 2.256 lei stabilită prin raportul de expertiză (fila 180 vol. III).

Analizând apelul declarat în cauză pe baza motivelor invocate, a actelor de la dosar, inclusiv a materialului probator administrat în apel Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și a judecății din care reiese că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b și art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.

Fără a relua situația de fapt reținută pe baza înscrisurilor aflate la dosar și a notei de constatare din 22 aprilie 2009 a Gărzii Financiare Secția S., Curtea reține că activitatea infracțională a inculpatului, așa cum a fost descrisă în considerentele hotărârii atacate, s-a desfășurat pe parcursul a 3 ani de zile când inculpatul în mod repetat nu a evidențiat în documentele contabile toate veniturile realizate, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale sau a evidențiat în aceleași acte contabile operațiuni fictive, sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului și a impozitului pe venit.

Expertiza contabilă efectuată în cursul judecării apelului nu a fost de natură a răsturna probațiunea ce a stat la baza condamnării inculpatului în primă instanță, ci din contră a reliefat faptul că activitatea infracțională a acestuia a fost chiar mai extinsă decât cea reținută în actele de control ale Gărzii Financiare Secția S.. Dincolo de împrejurarea că în mod deliberat inculpatul a tergiversat predarea către expert a unor acte și documente contabile din perioada supusă controlului, deși acest lucru i-a fost pus în vedere și de către instanța de judecată s-a dovedit faptul că inculpatul a solicitat personal eliberarea unui număr de trei coduri unice de înregistrare pe care le-a folosit în operațiunile comerciale tocmai pentru a îngreuna efectuarea verificărilor de către organele de specialitate. În același sens, trebuie subliniat faptul că obținerea mai multor coduri fiscale nu crea pentru inculpat posibilitatea de a acționa în numele unor entități economice distincte ci îi conferea doar dreptul de a desfășura diferite activități, însă în cadrul aceleiași entități.

Din cuprinsul expertizei contabile reiese de asemenea că în perioada 1 ian. 2007-31 dec.2009 inculpatul a realizat venituri în sumă de 1.128.788 lei neînregistrate în evidențele contabile, deci o sumă de aproape 3 ori mai mare decât cea reținută în actul de sesizare (419.616 lei). Totodată în cuprinsul actului de sesizare s-a reținut un număr de 28 facturi neînregistrate în contabilitate dar expertul contabil a identificat un număr de 63 de astfel de facturi, aspect care desigur nu mai poate fi acum adus în discuție, fiind vorba doar de apelul declarat de inculpat. Același expert a concluzionat că estimările efectuate de către inspectorii fiscali în cadrul rapoartelor de inspecție fiscală inițiale utilizează elemente apropiate de situația fiscală de fapt, au fost realizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2003 și a OG nr. 92/2003 însă rezultatul estimării acestor venituri nete de către expert ar fi parțial și incomplet având în vedere lipsa multor documente contabile.

În aceste condiții, nu pot fi primite susținerile inculpatului potrivit cărora rezultatul verificărilor fiscale încrucișate efectuate de Garda Financiară ar fi eronat deoarece însuși inculpatul, cu intenție și prin nesocotirea Codului fiscal, a ținut o evidență necorespunzătoare constând fie în neînregistrarea sau înregistrarea incompletă a documentelor contabile, fie în înregistrarea unor facturi fictive, care nu au avut la bază operațiuni reale.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și modalitatea de executare, Curtea apreciază că nu se impune nici reducerea acestor pedepse și nici aplicarea prevederilor art. 86 ind. 1 și urm. Cod penal, prin stabilirea unei pedepse rezultante de maxim 3 ani închisoare, având în vedere împrejurarea că inculpatul a mai fost cercetat și chiar condamnat pentru comiterea aceluiași gen de fapte. Cu toate acestea, având în vedere conduita inculpatului care s-a prezentat la toate termenele de judecată precum și faptul că a mai încercat recuperarea unei părți din prejudiciu, Curtea va înlătura sporul de 4 luni aplicat de către prima instanță, apreciind că pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia.

În aceste condiții, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.penală Curtea va admite apelul inculpatului C. V. P. împotriva sentinței penale nr. 43/2013 a Tribunalului S. pe care o va desființa în parte sub aspectul laturii penale și civile a cauzei.

Pronunțând o nouă hotărâre va înlătura sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentința apelată, inculpatul urmând să execute 4 ani si 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal anterior (actualmente art.66 lit. a si b NCP).

Va constata că inculpatul a mai achitat din prejudiciu suma de 2.200 lei.

Va menține celelalte dispoziții alte sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul inculpatului C. V. P. împotriva sentinței penale nr. 43/2013 a Tribunalului S. pe care o desființează în parte sub aspectul laturii penale și civile a cauzei.

Pronunțând o noua hotărâre înlătură sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentința apelată, inculpatul urmând să execute 4 ani si 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal anterior (actualmente art.66 lit. a si b NCP).

Constată că inculpatul a achitat din prejudiciu suma de 2.200 lei.

Menține celelalte dispoziții alte sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 iulie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

A. D. L. M. R. A. B. H.

Red.A.D.L.A./dact.L.C.C.

3 ex./18.11.2014

Jud.fond: S. M.

← Omorul deosebit de grav. Art. 176 C.p.. Decizia nr. 1082/2014....		Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... →

Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 646/2014. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 646/2014. Curtea de Apel CLUJ