Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art. 271 C.p.. Decizia nr. 830/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 830/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-10-2014 în dosarul nr. 2023/336/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 830/A/2014
Ședința publică din 10 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B., judecător
JUDECĂTOR: C. I.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin V. G. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul V. G. împotriva sentinței penale nr. 102 din data de 11 aprilie 2014 a Judecătoriei V. de Sus, privind pe inculpatul V. G., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, dat în dosar nr. 290/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești și furt, prev. de art. 287 alin. 1 lit. g Cod penal și art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal și art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă pentru inculpatul V. G. apărătorul ales, avocat P. I., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar ( f. 25 ), lipsă fiind inculpatul V. G. și părțile vătămate V. I. și V. V. jr.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătorul ales al inculpatului V. G. depune la dosar dovada demersurilor efectuate în vederea împăcării, precum și o cerere în probațiune și, în consecință, reiterează solicitarea privind efectuarea unei expertize topo, apreciind că aceasta ar aduce relevanță în cauză, pentru că s-ar dovedi că terenul, pe care partea vătămată V. I. pretinde că ar fi în proprietatea sa, este folosit de către inculpat. Astfel, susține că inculpatul este proprietar tabular pe numărul topografic 3264/4/3, iar partea vătămată al numărului topografic 3262, cu precizarea că cele două numere topografice sunt distincte, iar partea vătămată susține că suprafața de 1444 m2 ar fi deținută ilegal de către inculpat. Acest conflict a fost soluționat pe cale civilă, iar prin sentința nr. 177 a Judecătoriei V. de Sus s-a respins cererea de rectificare carte funciară. Mai mult, nu consideră că este un conflict de drept penal, raportat la calitatea de proprietar a inculpatului pe suprafața de 2340 m2 înscrisă într-un număr de carte funciară diferit de cel al părții vătămate. Astfel, prin rezoluția procurorului, dată în dosar nr. 583/P/2013, s-a constatat că dosarul civil nr. 2365/2010, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2975, prin care s-a intabulat inculpatul V. G., este situată în număr topo și de CF diferit, conform schiței de dezmembrare întocmită de tehnicianul topograf V. E., astfel că nu vizează suprafața de teren deținută de persoana vătămată de 1444 de m2 înscrisă în CF 4472 nr. top 3262/1.
Totodată, solicită și audierea a doi martori, pentru a dovedi faptul că suprafața de 1444 m2 ar fi fost atribuită părții vătămate și că ea este distinctă de suprafața pretins deținută de către inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază cererile în probațiune formulate în apărarea inculpatului ca fiind neîntemeiate și solicită respingerea lor. Consideră esențial faptul că partea vătămată deține terenul în litigiu în baza unei hotărâri judecătorești, care nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind irevocabilă, iar eventualele neconcordanțe între cele două suprafețe de teren nu pot fi soluționate în cauza penală care face obiectul judecății, ci eventual într-un nou litigiu civil. Astfel, precizează că inculpatul a fost prezent la punerea în posesie, fiind nemulțumit, susținând că cele două suprafețe de teren se suprapun, cel puțin în parte, însă acest lucru nu are relevanță în ceea ce privește reținerea celor două infracțiuni.
Apărătorul ales al inculpatului V. G. susține că procesul-verbal de punere în posesie aflat la fila nr. 19 din dosarul de urmărire penală s-a întocmit fără prezența unui expert, ci doar în prezența unui polițist și a unui executor judecătoresc, astfel că proprietatea părții vătămate este încă incertă. În consecință, consideră că procesul-verbal de punere în posesie nu are valoare probatorie și nu poate fi opus inculpatului, el nefiind întocmit în prezența unui expert, care putea să identifice suprafața de 1444 m2atribuită părții vătămate prin sentința civilă definitivă. Mai mult, precizează că inculpatul nu a fost prezent la punerea în posesie. Ulterior, menționează că inculpatul nu și-a însușit procesul-verbal de punere în posesie, iar părțile nu cunosc localizarea exactă a suprafeței, pentru că aceasta nu a fost identificată cu exactitate.
Deliberând cu privire la cererile în probațiune formulate în cauză, apreciază că acestea nu sunt utile și pertinente în cauză, motiv pentru care respinge atât cererea de efectuare a expertizei, cât și cererea de audiere a celor doi martori.
Nefiind cereri de formulat, se apreciază apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul ales al inculpatului V. G. consideră că apelul inculpatului este întemeiat și temeinic și solicită admiterea lui, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, desființarea sentinței penale nr. 102/2014 a Judecătoriei V. de Sus. Pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună achitarea inculpatului, deoarece fapta nu există.
În subsidiar, în cazul în care se va reține vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, solicită reducerea cuantumului amenzii aplicate și a daunelor acordate.
În acest sens, arată că inculpatul este proprietar asupra suprafeței de 2340 m2 înscrisă în CF, iar faptul că suprafața de 1444 m2 proprietatea părții vătămate ar fi deținută ilegal de către inculpat nu este dovedit, deoarece inculpatul este proprietar tabular asupra suprafeței pe care o deține.
Totodată, precizează că probele din dosar nu sunt concludente cauzei, întrucât nu s-au efectuat verificări și determinări cu privire la cele două suprafețe și la o eventuală suprapunere a lor, iar procesul-verbal de punere în posesie este întocmit de către două persoane care nu au cunoștințe topografice și cadastrale. Prin urmare, apreciază că cele două infracțiuni nu pot fi reținute în cauză și, în consecință, solicită achitarea inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul V. G., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare față de stat.
Susține că prima instanță, Judecătoria V. de Sus, a hotărât condamnarea inculpatului V. G. pentru săvârșirea a două infracțiuni, respectiv pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești și de furt simplu. În acest sens, precizează că în mod corect prima instanță a procedat la schimbarea încadrării juridice, reținând dispozițiile din Noul Cod penal. Mai mult, sub aspectul regimului sancționator și al condițiilor de tragere la răspundere penală, dispozițiile Noului Cod penal sunt mai favorabile inculpatului, însă apreciază că pedepsele sunt în mod vădit nelegale, dar că hotărârea nu mai poate fi reformată, nefiind atacată de procuror. Astfel, arată că prima instanță a reținut normele de incriminare din Noul Cod penal, dar a aplicat sancțiunile din vechiul cod, respectiv de 1000 lei amendă pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești și 500 lei amendă pentru furt simplu. Ori, aplicând sancțiunile din noul cod, minimul amenzii era de 120 de zile x 10 lei, respectiv minim 1200 lei.
În ceea ce privește existența infracțiunilor, precizează că partea vătămată deține terenul în litigiu în baza unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, fiind pusă, în mod legal, în posesie asupra acelui teren, iar inculpatul a fost prezent la punerea în posesie a părții vătămate, astfel cum rezultă în mod expres din declarația lui dată în fața instanței de judecată, de la fila nr. 28 din dosarul primei instanțe.
În consecință, apreciază că cele două infracțiuni subzistă și că, prin urmare, nu se poate dispune achitarea inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului V. G., în replică, confirmă faptul că încadrarea juridică a fost schimbată în cauză, însă prima instanță a uzat de instituțiile din vechiul Cod penal, astfel că nu s-a făcut o imixtiune între instituțiile din vechiul Cod penal și cele din Noul Cod penal referitoare la cuantumul și aplicarea pedepsei, ci doar s-a apreciat necesară schimbarea încadrării juridice datorită incriminării.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 10/11.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei V. de Sus, în temeiul art. 396 al. 1 și 2 NCPP, a fost condamnat inculpatul V. G., fiul lui P. și M., născut la data de 11.09.1949 în V. de Jos, jud. Maramureș, CNP_, cetățean român, studii 8 clase, căsătorit, pensionar, fără antecedente penale, domiciliat în V. de Jos, nr. 774, jud. Maramureș,
- pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești prev. și ped. de art. 287 al. 1 lit. „g” NCP prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 271 al. 2 VCP cu aplicarea art. 5 NCP la 1000 (unamie) lei amendă;
- pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. și ped. de art. 228 al. 1 NCP prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 208 al. 1 VCP cu aplicarea art. 5 NCP și art. 33 lit. „a” VCP la 500 (cincisute) lei amendă.
În temeiul art. 33 lit. „a” și art. 34 lit. „b” VCP și art. 5 NCP, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai mare de 1000 (unamie) lei amendă.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 63¹ VCP.
În temeiul art. 397 al. 1, art. 19 și art. 25 al. 1 NCPP raportat la art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile V. I., în calitate de moștenitor al defunctului V. V., domiciliat în V. de Jos, nr. 1140, jud. Maramureș suma de 1000 lei despăgubiri civile materiale.
S-a respins ca nefondat petitul privind acordarea de daune morale formulat de partea civilă V. I..
S-a constatat că persoana civilă V. V. jr. domiciliat în Sibiu, ., nr. 136, jud. Sibiu, în calitate de moștenitor al defunctului V. V. sr., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 397 al. 3 coroborat cu art. 25 al. 3 NCPP, s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor printr-o nouă punere în executare a Sentinței civile nr. 2781/05.12.1995 pronunțată în dos. nr. 3233/1995 al Judecătoriei V. de Sus.
În temeiul art. 276 al. 1 NCPP a fost obligat inculpatul să plătească părții civile V. I. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 274 al. 1 teza I NCPP a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 274 al. 1 teza a II-a NCPP, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial pentru av. C. A. I., numită din oficiu, se va suporta de către stat, fiind avansată din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 16 septembrie 2013, dat în dos. nr. 290/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, înregistrat la instanță sub nr._, inculpatul V. G., cu datele personale individualizate în dispozitivul sentinței, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești și furt, prev. și ped. de art. 287 al. 1 lit. „g” C. pen. și art. 228 al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 38 al. 1 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. și ped. de art. 271 al. 2 C. pen. și art. 208 al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. „a” C. pen.
S-a reținut că inculpatul, în cursul lunii mai 2012, a împiedicat persoana vătămată V. V. să folosească un teren deținut în baza unei hotărâri judecătorești, în sensul că a depozitat pe acesta materiale de construcții și l-a cosit, sustrăgând fânul în scopul însușirii pe nedrept.
În cursul urmăririi penale, persoana vătămată V. V. a arătat că nu se constituie parte civilă față de inculpat, ci dorește doar ca acesta să-i elibereze terenul. În data de 17.05.2013, persoana vătămată V. V. a decedat, potrivit certificatului de deces depus în fotocopie la dosar (f. 82 d.u.p.). Procesul a fost continuat de persoanele vătămate V. I. și V. V. jr, în calitate de moștenitori ai defunctului V. V. sr.
Persoana vătămată V. I. s-a constituit parte civilă față de inculpat, înaintea instanței, cu suma de 2500 euro din care 500 euro reprezintă daune morale, iar diferența fiind cheltuielile ocazionate cu deplasările, contravaloarea producției de cartofi din ultimii doi ani, împiedicarea derulării contractului de muncă din Italia și cheltuieli fotograf.
Persoana vătămată V. V. sr. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul s-a prezentat la instanță și nu a recunoscut săvârșirea faptelor.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale și declarația inculpatului dată în fața instanței, instanța a reținut în fapt următoarele:
Defunctul V. V. împreună cu soția sa V. Ilișca au cumpărat de la martorii N. Ș. și N. A. o suprafață de 1444 mp teren, situată în V. de Jos, înscrisă în CF 4472 nr. top. 3262/1, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2798 din 25.09.1995 de notariatul de Stat Local V. de Sus.
Prin Sentința civilă nr. 2781/05.12.1995 a Judecătoriei V. de Sus pronunțată în dos. nr. 3233/1995, a fost admisă acțiunea civilă intentată de reclamanta V. Ilișca împotriva pârâților V. G. și V. Ilișca, aceștia din urmă fiind obligați să predea reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință terenul sus-menționat.
Ulterior, prin Încheierea din data de 30.04.1996, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinței civile arătate, în sensul că terenul în litigiu se află între vecinii V. G., P. V. Securice, P. G. și S. G. L..
Pârâții au declarat apel împotriva sentinței civile amintite și a încheierii de îndreptare a erorii materiale, acesta fiind respins ca nefondat prin Dec. civ. nr. 735/A/09.10.1996 a Tribunalului Maramureș.
În data de 20.03.1997 s-a procedat la punerea în posesie a numitei V. Ilișca asupra terenului în litigiu de către executorul judecătoresc M. G., în prezența pârâților, inclusiv a inculpatului. Până în primăvara anului 2012, defunctul V. V. și soția V. Ilișca au folosit terenul fără a fi împiedicați de inculpat.
În cursul lunii mai 2012, inculpatul a ocupat o porțiune din teren, depozitând materiale de construcții pe o suprafață de 12 metri lungime și 2 metri lățime. De asemenea, a cosit iarba de pe teren, o parte folosind-o pentru hrana animalelor, iar o parte a vândut-o martorului S. G..
Situația de fapt mai sus menționată reiese din declarațiile inculpatului coroborate cu următoarele mijloace de probă: plângerea formulată de partea vătămată V. V. ( f. 5 d.u.p.), proces verbal de consemnare a actelor premergătoare ( f. 6 d.u.p.), proces verbal de cercetare la fața locului ( f. 7 d.u.p.), declarațiile părții vătămate V. V. ( f. 8-10 d.u.p.), Sentința civ. nr. 2781/05.12.1995 ( f. 11-25, 85-86 d.u.p.), încheierea din 30.04.1996 ( f. 14 d.u.p.), Dec. civ. nr. 735/A/1996 ( f. 15-16d.u.p.), extras CF nr. 4472/26.10.1996 ( f. 17 d.u.p.), schiță de dezmembrare întocmită de ing. P. G. ( f. 18 d.u.p.), proces verbal de punere în posesie din 20.03.1997 ( f. 19 d.u.p.), Sent. civ. nr. 3196/1994 ( f. 21-22 d.u.p.), contract de vânzare cumpărare imobiliară autentificat sub nr. 2798/1995 ( f. 24-25 d.u.p.), titlu de proprietate nr._/1994 ( f. 26 d.u.p.), declarațiile învinuitului ( f. 28-29, 31-32 d.u.p.), declarațiile martorilor ( f. 54, 56, 58 d.u.p.), proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală ( f. 94-96 d.u.p.) ,precum și din declarația inculpatului dată în fața instanței –f.28,29 - în care arată că ,, a cosit în mai 2012 a suprafață de teren de circa 10 ari”, indicând ca vecini de loc aceleași persoane ca și partea vătămată ...; ,,a fost prezent la punerea în executare a sentinței judecătorești prin care partea vătămată și-a înscris dreptul de proprietate în CF, arătându-le că nu corespunde realității”,.... ,,nu a împiedicat partea vătămată să folosească acel teren până când nu și-a întabulat dreptul de proprietate asupra acestuia în 2011”,....,, fânul recoltat în 2012 l-a vândut numitului S. G.”.
Aceeași situație de fapt reiese și din depoziția părții civile V. I. –f.27 - care arată că au folosit din anul 1996 terenul ocupat de inculpat în anul 2012, precum și a martorilor N. A. –f.54,55- și S. G.-f.58,59.
S-a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art.16 alin.1 lit.a și b, invocate de inculpat prin apărător, datorate imposibilității stabilirii cu certitudine a proprietății asupra terenului din litigiul sau existența altor cazuri care ar impune achitarea sau încetarea procesului penal, pentru următoarele considerente:
Defuncții V. V. și V. Ilișca, părinții părții civile V. I. și lui V. V. jr., au cumpărat prin act autentic de la numitul N. Ș. un teren în suprafață de 1.444 mp situat în loc. V. de Jos, în locul numit ,,Pe Poduri sub Colnice”, identificat în CF_ (nr. vechi 4472) V. de Jos, nr. top.3262/1.
Inculpatul V. G. și-a înscris dreptul de proprietate în Cf asupra unui teren în suprafață de 2340 mp, în baza Sentinței civile nr.2975/ 29.11.2010 a Judecătoriei V. de Sus, dar acesta a fost identificat în alt CF, respectiv CF_ (nr. vechi 136) V. de Jos și alt nr. top., respectiv 3264/4/3. Acest teren, așa cum reiese din considerentele sentinței, a aparținut anterior părinților inculpatului V. G. și i-a revenit acestuia prin moștenire și partaj voluntar încheiat cu ceilalți moștenitori .Pe acest teren inculpatul și-a edificat o casă de locuit și anexe gospodărești. Ulterior l-a înstrăinat numiților V. G. I. și V. L., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2308/2001 de către BNP U. M..
Analizând titlurile de proprietate asupra celor două terenuri, persoanele cărora le-au aparținut, locul situării lor, dar mai ales identificarea de carte funciară și număr topografic, instanța a constatat că sunt două terenuri diferite, înscrise în două cărți funciare diferite și situate pe două nr. top. diferite.
În sprijinul acestor afirmații este și procesul civil purtat între defuncții V. V. și V. Ilișca și inculpatul V. G. și soția acestuia V. Ilișca, tranșându-se în mod irevocabil, prin Sentința civilă nr.2781/ 05.12.1995, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1444 mp., identificat în CF_ (nr.vechi 4472)V. de Jos, nr.top.3262/1, în sensul că inculpatul V. G. a fost obligat să predea persoanei vătămate în deplină proprietate și pașnică folosință acest teren, având loc și o executare silită în acest sens.
Din ansamblul probator reiese cu certitudine că faptele există, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, fiind săvârșite de inculpat cu vinovăție.
În drept, faptele comise de inculpat, așa cum au fost descrise și pe deplin dovedite prin probele administrate în cursul urmăririi penale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești și furt, prev. și ped. de art. 287 al. 1 lit. „g” C. pen. și art. 228 al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 38 al. 1 C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. și ped. de art. 271 al. 2 C. pen. și art. 208 al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. „a” C. pen., pentru care instanța a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu amenda, individualizate în dispozitivul sentinței.
În ce privește aplicarea și individualizarea pedepsei s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile art.5 din noul Cod penal, raportat pe de o parte la limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de furt și prevederea alternativă alături de închisoarea și a pedepsei cu amenda penală, iar pe de altă parte la regimul sancționator al concursului de infracțiuni.
Potrivit alin.1 al articolului anterior menționat, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, astfel că se va da eficiență acestui articol.
Instanța a avut în vedere la individualizarea pedepsei și a cuantumului acesteia, criteriile generale prev. de art. 74 NCP în raport cu gravitatea infracțiunilor săvârșite și cu periculozitatea infractorului, împrejurarea și modul de comitere al infracțiunilor, natura și gravitatea rezultatului produs, antecedentele penale, starea de pericol creată, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, precum și nivelul de educație al inculpatului.
Luând în considerare aceste criterii prin raportare în concret la modul în care inculpatul a comis infracțiunile, cauzând părții vătămate un prejudiciu relativ mic, luând în considerare și vârsta inculpatului, s-a apreciat că pedeapsa cu amenda este îndestulătoare pentru corijarea comportamentului deviant al inculpatului, păstrând justul echilibru între gravitatea faptei, urmări și sancțiunea aplicată.
Pedeapsa trebuie să aibă o funcție de constrângere, de intimidare, dar și de reeducare, mijloace ce urmăresc aceleași scopuri de prevenție și de adaptare socială, astfel că, prin aplicarea unei pedepse cu amenda, instanța are convingerea că scopul sancționator al acesteia va fi atins, în același timp cu îndeplinirea scopului educativ al acesteia, astfel încât pe viitor inculpatul să respecte normele legale.
La stabilirea cuantumului amenzii instanța a avut în vedere și prev. art. 63 alin.3 și 5 din VCP, considerând că acesta asigură atât exemplaritatea, cât și finalitatea sancțiunii, respectiv prevenția generală și specială, înscrise în art. 52 din VCP, dar și funcțiile de constrângere și de reeducare, contribuind astfel la conștientizarea de către inculpat a consecințelor faptelor sale.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu amenda pentru fiecare infracțiune, cuantumul acesteia fiind individualizat în dispozitivul sentinței .
În baza art. 33 lit. „a” și 34 lit. „c” VCP și art. 5 NCP, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai mare .
Instanța a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 63 ind. 1 VCP.
În ce privește latura civilă instanța a reținut că partea civilă V. I. s-a constituit parte civilă față de inculpat, cu suma de 2500 euro din care 500 euro reprezintă daune morale, iar diferența fiind cheltuielile ocazionate cu deplasările, contravaloarea producției de cartofi din ultimii doi ani, împiedicarea derulării contractului de muncă din Italia și cheltuieli fotograf.
Instanța a reținut că unul dintre principiile fundamentale de drept este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunând înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei. Criteriul echității exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate. În temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii și în același timp să nu constituie venituri nejustificate.
Trecând peste critica privind admisibilitatea solicitării de daune morale de o parte civilă constituită ulterior decesului în timpul procesului penal a părții vătămate, antecesor al acesteia, care nu s-a constituit parte civilă, se apreciază cele două infracțiunii săvârșite de inculpat, prin natura lor și modalitatea în care au fost comise, nu au adus un prejudiciu moral părții civile, astfel că acest petit va fi respins.
Însă în ce privește despăgubirile civile materiale, constând în lipsa părții civile de a folosi suprafața de teren din litigiu, cu consecința nerealizării recoltei de pe acesta, instanța le-a considerat întemeiate și în temeiul art. 397 al. 1, art. 19 și art. 25 al. 1 VCP rap. la art. 1357 C. civ., le-a admis pentru suma de 1000 de lei, considerând-o îndestulătoare, câte 500 de lei pentru fiecare an, respectiv 2012 și 2013.
Pentru alte prejudicii materiale sau pentru o sumă mai mare ce ar reprezenta recolta de pe acel teren nu a fost produsă nicio probă, cele susținute de partea civilă privind câștigul nerealizat în străinătate rămânând simple afirmații.
S-a constatat că persoana vătămată V. V. jr. nu s-a constituit parte civilă în cauză, așa cum reiese din manifestarea de voință a acestuia materializată în înscrisul de la fila 26 din dosar .
În temeiul art. 397 al. 3 coroborat cu art. 25 al. 3 NCPP, se va dispune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor printr-o nouă punere în executare a Sentinței civile nr. 2781/05.12.1995 pronunțată în dos. nr. 3233/1995 al Judecătoriei V. de Sus.
În temeiul art. 276 al. 1 NCPP inculpatul a fost obligat să plătească părții civile V. I. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, justificate de deplasările la instanță, pentru alte cheltuieli nefăcându-se dovada efectuării lor.
În temeiul art. 274 al. 1 teza I NCPP se s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 274 al. 1 teza a II-a NCPP, suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial pentru av. C. A. I., numită din oficiu, a fost suportat de către stat, fiind avansată din fondurile Ministerului de Justiție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul V. G. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, cu achitarea inculpatului, deoarece fapta nu există.
În subsidiar, în cazul în care se va reține vinovăția inculpatului în săvârșirea celor două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, solicită reducerea cuantumului amenzii aplicate și a daunelor acordate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că apelul decalrat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș din 16.09.2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. G. pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 alin. 2 C.pen. și furt prevăzută de art. 208 alin. 1 C.pen.
S-a reținut în ceea ce privește starea de fapt că în cursul luni mai 2012 inculpatul l-a împiedicat pe partea vătămată V. V. să folosească un teren deținut în baza unei hotărâri judecătorești depozitând pe acesta materiale de construcție și cosindu-l, în cursul aceleiași luni a sustras fânul de pe terenul părți vătămate în scopul însușirii pe nedrept.
Materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești a confirmat vinovăția inculpatului, apreciindu-se în mod corect că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de nerespectarea hotărârilor judecătorești și furt, instanța de fond dispunând de asemenea schimbarea încadrării juridice din infracțiunile incriminate în vechiul Cod penal în infracțiunile prevăzute de art. 287 alin. 1 lit. g NCP, respectiv art. 228 alin. 1 NCP.
Criticile formulate de inculpat privind greșita reținere a vinovăției sale și greșita individualizare a pedepsei sale, sunt neîntemeiate. Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut vinovăția inculpatului, sub aspectul comiterii celor două infracțiuni având în vedere împrejurarea că procesul civil purtat de către inculpat și antecesorii părții vătămate a fost tranșat irevocabil prin sentința civilă nr. 2781/1995, inculpatul fiind obligat să predea persoanei vătămate în deplină proprietate acel teren, având loc și o executare silită în acest sens.
În ceea ce privește pedepsele stabilite de instanța de fond, deși aceasta a dispus schimbarea încadrării juridice și reținerea încadrării prevăzute de noul Cod penal și procedând la aplicarea dispozițiilor art. 5 din NCP privind aplicarea legii penale mai favorabile, a procedat la aplicarea pedepsei conform dispozițiilor vechiului Cod penal, instanța de apel nu va proceda la reformarea hotărârii atacate raportat la faptul că, fiind în prezența căii de atac promovate doar de inculpat, nu se poate proceda la agravarea situației acestuia.
Apreciind că soluția pronunțată este legală și temeinică, având în vedere și prevederile art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., apelul declarat în cauză de inculpat va fi respins ca nefondat, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.
Se va stabili onorariu avocațial parțial în favoarea Baroului Cluj ce se va avansa din FMJ.
În temeiul art. 275 pct. 4 alin. 2 C.pr.pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. G. împotriva sentinței penale nr. 102 din 11 aprilie 2014 a Judecătoriei V. de Sus.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
M. BOERCLAUDIA ILIEȘANAMARIA L. S.
Red.MB/dact.MS
7 ex./22.10.2014
Jud.fond: V.F.F.
| ← Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 791/2014. Curtea... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 670/2014. Curtea de... → |
|---|
