Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 264/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 264/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 2394/307/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 8428

DECIZIA PENALĂ NR.264/A/2014

Ședința publică din data de 27 martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. C. M., judecător

JUDECĂTORI: A. D. L.:

GREFIER: G. I.-B.

Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr.2 din data de 08 ianuarie 2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Sighetu Marmației, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației nr._ /16.09.2013, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208, al.1, art.209, al.1, lit.i din C.pen., cu aplicarea art.37, lit. a și b din C.pen.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul C. A., în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat A. N. M., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar și partea civilă O. I.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Curtea comunică inculpatului în scris drepturile prevăzute de art.83, art.108 alin.1 și 2 și art.374 alin.2 din Noul Cod de Procedură penală, iar potrivit art.420 alin.4 din Noul Cod de procedură penală aduce la cunoștință acestuia împrejurarea că poate da o nouă declarație în fața instanței de apel.

Inculpatul arată că își menține apelul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Partea vătămată O. I. arată că nu dorește să se împace cu inculpatul. Depune la dosarul cauzei un înscris prin care inculpatul s-a obligat să îi achite prejudiciul, fapt care nu s-a întâmplat până în prezent. Totodată, precizează faptul că a fost amenințat de către inculpat.

Curtea, procedează la luarea unei scurte declarații cu privire la poziția exprimata de către partea civilă O. I., poziția acestuia fiind consemnată în procesul verbal de la dosarul cauzei, fila 21.

Apărătorul inculpatului solicită acordarea unui termen în vederea realizării unei împăcări cu partea vătămată. Învederează faptul că inculpatul dorește să se împace cu partea civilă, respectiv dorește să achite prejudiciul cauzat acesteia.

Partea civilă O. I. învederează faptul că din motive medicale nu se va mai prezența în fața instanței de judecată

Întrebat fiind, dacă are posibilități materiale pentru a achita prejudiciul cauzat părții civile, inculpatul arată că va fi ajutat de frații săi care sunt la muncă în străinătate și care se vor întoarce în țară în luna iunie.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii sentinței penale atacate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță. Astfel, ca urmare a aplicării disp. art.5 Noul Cod penal solicită reindividualizarea pedepsei în limitele stabilite de Noul Cod penal în art.228 – art.229 și, reducerea pedepsei.

Solicită instanței să dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei . Solicită instanței să aibă în vedere faptul că inculpatul a recunoscut această infracțiune, imediat după ce a luat motostivuitoarele a sunat-o pe partea vătămată, și a anunț-o că i le-a luat până la restituirea bunurilor sale. În acea zi, inculpatul a fost cooperant, s-a prezentat la organele de poliție și a predat bunurile părții vătămate. În opinia sa, instanța trebuie să țină cont de această recunoaștere și să dea o mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului. Solicită aplicarea disp. art.75 alin.1 și art.76 alin.1 Noul Cod penal.

În privința stării de recidivă solicită aplicarea disp.art.39 Noul Cod penal, însă, fără aplicarea unui spor de pedeapsă. Solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.

Reprezentanta Ministerului Public apreciază că apelul inculpatului cu privire la cererea de reducere a pedepsei este nefundat.

În opinia sa, apelul inculpatului este întemeiat pentru două motive de nelegalitate raportat la dispozițiile Noul Cod penal. Astfel, infracțiunea de furt calificat comisă prin efracție se regăsește în Noul Cod penal în art.229 lit.d, limitele de pedeapsă fiind de la 1 an la 5 ani închisoare, ceea ce înseamnă că pedeapsa se încadrează în aceste dispoziții.

În ceea ce privește starea de recidivă arată că, instanța de judecată a reținut disp. art.37 lit.a și disp. art.37 lit.b Cod penal anterior. Apreciază că disp. art.37 lit.a trebuie înlăturate, întrucât, acestea au fost reținute în raport de condamnarea de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.272/2013 a Judecătoriei Sighetul Marmației, iar conform art.41 Noul Cod penal acest prim termen nu mai este termen de recidivă. Arată că disp. art.37 lit.b Cod penal anterior își găsește corespondent în art.41 din Noul Cod penal, astfel că, inculpatul este recidivist raportat la condamnările aplicate prin sentința penal. nr.149/2003 a Judecătoriei Șimleul Silvaniei și sentința penală nr.2004/2004 a Judecătoriei Oradea .

Raportat la cele expuse solicită admiterea apelului inculpatului, modificarea în partea a hotărârii primei instanțe în ceea ce privește înlăturarea art.37 lit.a C.pen; înlăturarea pedepselor accesorii, conform art.65 Noul Cod penal, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Partea civilă O. I. lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța în cauză.

Inculpatul C. A. având ultimul cuvânt arată că îi pare rău ce cele întâmplate și-ar fi dorit să se împace cu inculpatul. Lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța în cauză.

CURTEA

Prin sentința penală nr.2 din 08.01.2014 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul C. A., deținut în P. Baia M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, al.1, art.209, al.1, lit.”i” din c.pen., cu aplicarea art. 37, lit.”a și b” din c.pen. și aplicarea art.74, lit.”c” și 76, lit.”c” din c.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art.71 din c.pen., s-a interzis drepturile prev. de art.64, lit.”a” teza a II-a din c.pen.

În temeiul art.118, lit.”e” din c.pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat în favoarea statului, a sumei de 100,00 lei.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile O. I. domiciliat în . A, jud. Maramureș, suma de 600,00 lei cu titlu de despăgubiri.

A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 700,00 lei, din care suma de 200, lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu pentru cabinet de avocat T. G., în cursul urmăririi penale și suma de 200,00 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu pentru cabinet de avocat M. T. A., din cadrul Baroului Maramureș, în cursul judecății, în total suma de 400,00 lei ce a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că inculpatul a dormit în noaptea din data de 15/16.07.2013 într-o grădină aparținând părții civile, iar dimineața la ora 08,00 a urmărit partea civilă când acesta se deplasa la un magazin aflat la o distanță de circa 100 de metri de locuința sa, astfel că a luat hotărârea de a pătrunde în locuința acestuia pentru a sustrage bunuri.

Din coroborarea declarației inculpatului dată în cursul urmării penale și a declarației părții civile, inculpatul a acționat prin înlăturarea geamului ce era fixat cu șipci de lemn, de la ușa secundară din spatele garajului, iar bucătăria de vară a rupt geamurile cu o rangă și a distrus yalele prin forțarea mecanismelor de închidere.

Din garajul părții civile inculpatul a sustras două motofierestraie marca „Stihll”, după care a părăsit locuința și a plecat peste câmp, iar când a ajuns între localitățile Cornești și Ferești, lângă șosea a se afla martorul R. M. I. care lucra la fân, astfel că inculpatul i-a oferit acestuia spre vânzare un motofierestrău, cu convingerea că îi aparțin. Martorul a achita inculpatului suma de 150,00 pentru bunul achiziționat, iar inculpatul și-a continuat deplasarea spre statul Cornești, având asupra sa celălalt motoferestrău. Din declarația martorei H. M., rezultă că la ora 15,00, din data de 16.07.2013, inculpatul a ajuns la magazin împreună cu H. F. V., astfel că a oferit spre vânzare martorei motofierestrăul, aceasta achitând suma de 150,00 lei.

Din sumele achitate de către cei doi martori inculpatului, s-a restituit doar suma de câte 100,00 lei pentru fiecare, cât s-a găsit asupra inculpatului deoarece suma de 100,00 lei a fost cheltuită de acesta.

Motofierăstraiele au fost restituite părții civile fiind ridicate de la martori.

Apreciind probele administrate în cursul urmăririi penale și în cadrul cercetării judecătorești, instanța a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, al.1, art. 209, al.1, lit.”i”, din c.pen., comisă prin efracție și în stare de recidivă, prin aplicarea art. 37, lit.”a” și „b” din c.pen.

Latura obiectivă a infracțiunii a fost realizată prin acțiuni specifice de pătrundere prin efracție ( distrugerea și înlăturarea unor geamuri) și pătrundere în interiorul locuinței părții civile, urmată de sustragerea unor bunuri fără drept pe care ulterior le-a valorificat prin vânzare de diverse persoane.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul a pregătit începerea derulării acțiunii infracționale, în momentul în care partea civilă a plecat de la locuință la un magazin pe care-l îl administra, pentru a fi sigur de reușita acțiunii infracționale.

Având în vedere cele prezentate, instanța a dispus în temeiul art.345, al.2 din c.proc.pen., condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare, luând în considerare criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de dispozițiile art.72 din c.pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, de împrejurările care agravează răspunderea penală cum sunt săvârșirea faptei în stare de recidivă, precum și reținerea circumstanțelor atenuante personale prev. de art.74, lit.”c” din c.pen., privind recunoașterea faptei în cursul urmării penale, în acest caz urmând a se face și aplicarea art. 76, lit.”c” din c.pen.

Pedeapsa urmează să fie executată în regim de detenție, având în vedere gravitatea deosebită a faptei și perseverenței inculpatului în activitatea infracțională.

Potrivit art.71 din c.pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art.64, lit.”a” teza a II-a din c.pen., ca pedeapsă accesorie.

Cu privire la inculpat, instanța a dispud și luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale în favoarea statului, în temeiul art. 118, lit.”e”, a sumelor de bani obținute prin săvârșirea infracțiunii care nu au fost restituite martorilor, deoarece au fost cheltuite de inculpat, respectiv a sumei de 100,00 lei.

În temeiul art. 346, al.1 raportat la art.14, al.3, lit.”b” din c.proc.pen., instanța a admis acțiunea civilă a părții civile O. I., iar inculpatul va fi obligat la plata sumei de 600,00 lei cu titlu de despăgubiri privind distrugerea geamurilor.

În temeiul art.191, al.1 din c.proc.pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare, în sumă de 700,00 lei din care suma de 200,00 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu în cursul urmării penale pentru cabinet de avocat T. G. și suma de 200,00 lei onorariu avocațial din oficiu pentru cabinet de avocat M. T. A., în cursul judecății.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul C. A. solicitând admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii sentinței penale atacate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță. Astfel, ca urmare a aplicării disp. art.5 Noul Cod penal se solicită reindividualizarea pedepsei în limitele stabilite de Noul Cod penal în art.228 – art.229 și, reducerea pedepsei prin acordarea unei mai mari eficiențe a circumstanțelor atenuante, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, că inculpatul a recunoscut această infracțiune, imediat după ce a luat motostivuitoarele a sunat-o pe partea vătămată, și a anunț-o că i le-a luat până la restituirea bunurilor sale. În acea zi, inculpatul a fost cooperant, s-a prezentat la organele de poliție și a predat bunurile părții vătămate. În opinia sa, instanța trebuie să țină cont de această recunoaștere și să dea o mare eficiență circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului. Solicită aplicarea disp. art.75 alin.1 și art.76 alin.1 Noul Cod penal.

Examinând probele dosarului Curtea va constata că apelul inculpatului este fondat pentru alte motive decât cele invocate.

Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, iar încadrarea juridică a faptei se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped de art.208 alin1, art.209 alin.1 lit.i C.p.

Ca stare de fapt în esență s-a reținut că inculpatul a dormit în noaptea din data de 15/16.07.2013 într-o grădină aparținând părții civile, iar dimineața la ora 08,00 a urmărit partea civilă când acesta se deplasa la un magazin aflat la o distanță de circa 100 de metri de locuința sa, astfel că a luat hotărârea de a pătrunde în locuința acestuia pentru a sustrage bunuri.

Din coroborarea declarației inculpatului dată în cursul urmării penale și a declarației părții civile, inculpatul a acționat prin înlăturarea geamului ce era fixat cu șipci de lemn, de la ușa secundară din spatele garajului, iar bucătăria de vară a rupt geamurile cu o rangă și a distrus yalele prin forțarea mecanismelor de închidere.

Din garajul părții civile inculpatul a sustras două motofierestraie marca „Stihll”, după care a părăsit locuința și a plecat peste câmp, iar când a ajuns între localitățile Cornești și Ferești, lângă șosea a se afla martorul R. M. I. care lucra la fân, astfel că inculpatul i-a oferit acestuia spre vânzare un motofierestrău, cu convingerea că îi aparțin. Martorul a achita inculpatului suma de 150,00 pentru bunul achiziționat, iar inculpatul și-a continuat deplasarea spre statul Cornești, având asupra sa celălalt motoferestrău. Din declarația martorei H. M., rezultă că la ora 15,00, din data de 16.07.2013, inculpatul a ajuns la magazin împreună cu H. F. V., astfel că a oferit spre vânzare martorei motofierestrăul, aceasta achitând suma de 150,00 lei.

Din sumele achitate de către cei doi martori inculpatului, s-a restituit doar suma de câte 100,00 lei pentru fiecare, cât s-a găsit asupra inculpatului deoarece suma de 100,00 lei a fost cheltuită de acesta.

Motofierăstraiele au fost restituite părții civile fiind ridicate de la martori.

Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 din C.pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului, de împrejurările care agravează răspunderea penală cum sunt săvârșirea faptei în stare de recidivă, precum și reținerea circumstanțelor atenuante personale prev. de art.74, lit.”c” din C.pen., privind recunoașterea faptei în cursul urmării penale, în acest caz urmând a se face și aplicarea art. 76, lit.”c” din C.pen., pedeapsa aplicată fiind just dozată.

Numai poziția de recunoaștere adoptată de către inculpat nu justifică coborârea pedepsei și mai mult ca efect al reținerii circumstanței atenuante prev. de art.74 lit.c C.p. având în vedere antecedența penală a inculpatului.

Având în vedere însă adoptarea Noului Cod penal care nu mai prevede aplicarea pedepselor accesorii dar care a instituit și reguli noi cu privire la starea de recidivă prin prisma disp. art.5 NCP referitoare la legea penală mai favorabilă se impune înlăturarea atât a pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului dar și cele cu privire la starea de recidivă mare postcondamnatorie.

În contextul celor expuse mai sus Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelul declarat de inculpatul C. A. împotriva sentinței penale nr. 2/8.01.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației pe care o va desființa în parte cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedepsele accesorii stabilite în sarcina inculpatului și cu privire la starea de recidivă mare postcondamnatorie.

Pronunțând o nouă hotărâre, va înlătura prevederile art. 37 lit. a și art. 71 alin. 5 art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 NCP.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Onorariul avocațial în sumă de 200 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. A. N. M. se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelul declarat de inculpatul C. A. (fiul lui D. și F., născut la data de 22.04.1975 în localitatea Valcăul de Jos, jud. S., CNP-_, domiciliat în ., ., apt.5, jud. Hunedoara,) împotriva sentinței penale nr. 2/8.01.2014 a Judecătoriei Sighetu Marmației pe care o desființează în parte cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedepsele accesorii stabilite în sarcina inculpatului și cu privire la starea de recidivă mare postcondamnatorie.

Pronunțând o nouă hotărâre, înlătură prevederile art. 37 lit. a și art. 71 alin. 5 art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 NCP.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Onorariul avocațial în sumă de 200 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. A. N. M. se avansează din FMJ.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27.03.2014.

PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER

I. C. M. A. D. L. G.- I.-B.

red.I.C.M./S.M.D.

3 ex./04.04.2014

jud.fond.I. N.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 264/2014. Curtea de Apel CLUJ