Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 992/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 992/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 13030/182/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ NR. 992/A/2014
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – I. C. M.
JUDECĂTOR – A. D. L.-AGHINIȚĂ
GREFIER – A. B. H.
Ministerul Public reprezentat prin V. T. – procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul S. N. G. împotriva sentinței penale nr.1445 din data de 29.05.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Baia M., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. dat în dosar nr.2513/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul să conducă, prevăzută de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. N. G., asistat de apărător ales - avocat C. O., din cadrul Baroului Maramureș, cu împuternicire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că inculpatul S. N. G., prin apărător, a depus la dosar motive în susținerea apelului.
S-a identificat inculpatul S. N. G. având CI . nr._ și s-a constatat că acesta nu dorește să facă declarații suplimentare.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului inculpatului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului împotriva sentinței penale nr. 1445 din 29.05.2014 a Judecătoriei Baia M., desființarea acesteia și, rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.5 NCP, la pedeapsa amenzii.
Prin apelul declarat în cauză înțelege să critice modul de individualizare a pedepsei aplicate, în condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea alternativ cu amenda. În fața primei instanțe, a solicitat aplicarea sancțiunii amenzii, însă s-a dispus aplicarea pedepsei închisorii.
Învederează faptul că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este o infracțiune de pericol, gravitatea acesteia fiind dată de potențialul ei de a produce un rezultat, gravitate care se reflectă și în pedeapsă.
Solicită a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul a deținut permis de conducere, care i-a fost anulat ca urmare a condamnării prin sentința penală nr.215/2013 a Judecătoriei Baia M., condamnare care a survenit pentru conducerea unui autovehicul având permisul suspendat, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 4 luni închisoare, care a intrat sub autoritate de lucru judecat, și a cărei executare a fost suspendată condiționat.
În aceste condiții, prima instanță aplicând pedeapsa de 6 luni închisoare și revocând pedeapsa de 4 luni închisoare, a ajuns la un cumul de 10 luni, motivând această soluție pentru faptul că inculpatul a comis fapta în termenul de încercare și pentru că este vorba despre același tip de infracțiune. Reținând aceste aspecte, instanța a arătat că inculpatul nu putea primi altă sancțiune decât aceea a închisorii. Apreciază incorectă motivarea instanței deoarece legea nu distinge, astfel că se putea aplica inculpatului pedeapsa amenzii, cu atât mai mult cu cât la revocarea suspendării cele două pedepse se adaugă. Or, în procesul de individualizare a pedepsei în mod concret nu se pot reține aceleași argumentele reținute pentru revocarea suspendării, acesta fiind un proces ulterior aplicării pedepsei.
Referitor la cel de-al doilea argument al instanței, respectiv că ar fi vorba despre același tip de infracțiune, consideră că inculpatul a comis o faptă mai puțin gravă. Nu contestă că prin această conduită a dat dovadă de persistență infracțională, însă sancțiunea pentru această faptă este cea prevăzută de art.83 Codul penal, respectiv revocarea suspendării condiționate.
În concret, fapta inculpatului fiind una de pericol, poate fi sancționată cu pedeapsa amenzii pentru că potențialul real era unul foarte mic ca să se producă un rezultat, deoarece inculpatul a avut permis de conducere valabil, însă i-a fost anulat ca o consecință legală.
În concluzie, solicită aplicarea pedepsei amenzii întrucât este o sancțiune prevăzută de dispozițiile legale, situația fiind diferită dacă inculpatul nu ar fi avut anterior permis de conducere, respectiv potențialul ar fi fost mai mare. Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, aplicarea pedepsei amenzii, cu reținerea art.5 NCP și art.86 din OUG 195/2002, limitele amenzii fiind prevăzute de dispozițiile Vechiului Cod Penal, amendă care urmează a fi adiționată la pedeapsa de 4 luni închisoare, cu privire la care se va dispune revocarea și executarea ei.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază nefondat apelul inculpatului. Este de acord cu faptul că pentru asemenea faptă este posibilă și aplicarea pedepsei amenzii pentru că nu există o interdicție a legiuitorului în acest sens, însă raționamentul instanței în ceea ce privește individualizarea pedepsei principale aplicate în speță este corectă pentru circumstanțele descrise în cuprinsul motivării. Astfel, s-au reținut în mod corect criteriile cuprinse în art.72 VCP raportat la premisele concrete ale cauzei, aspectele arătate în susținerea soluției fiind corecte, iar starea de fapt corect evaluată, fără a interesa alte premise de natură potențială care ar putea fi reținute în alte situații ale stării de fapt. În acest sens, s-au avut în vedere circumstanțele privind perseverența infracțională, timpul scurs de la vechea condamnare, condițiile de conduită care trebuie respectate de inculpat în termenul de încercare, aplicarea anterioară a unei pedepse pentru o infracțiune similară, considerente pentru care achiesează la opinia primei instanțe și care atestă faptul că nu se impune alegerea unei alte pedepse principale.
Pentru motivele arătate mai sus, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Inculpatul S. N. G., având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău și achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1445 din 29 mai 2014 a Judecătoriei Baia M., în temeiul art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul S. N. G., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul să conducă, prevăzută de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002, la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal din 1969.
În temeiul art. 15, alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, raportat la art. 83 Cod penal din 1969, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 215/24.01.2013 a Judecătoriei Baia M., rămasă definitivă prin nerecurare la data de 05.02.2013.
A fost adiționată pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală 215/24.01.2013 a Judecătoriei Baia M., cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta pentru infracțiunea prevăzută de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 10 luni închisoare.
Cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal din 1969.
În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de 30 mai 2013, în jurul orei 10:30, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, cu numărul de înmatriculare 1008 CXB pe . Baia M., județul Maramureș, inculpatul a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere.
În urma verificării în baza de date, s-a constatat că inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule, aspect confirmat prin adresa_/05.06.2013 a Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Serviciul Rutier, potrivit căreia inculpatul figurează cu permis de conducere categoriile A și B; în data de 19.04.2012, inculpatului i-a fost întocmit dosar penal pentru încălcarea prevederilor art. 85, alin. 1 și art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002, iar permisul de conducere figura ca fiind reținut, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Prin sentința penală 215/24.01.2013 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul_/182/2012, definitivă la data de 05.02.2013 prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 85, alin. 1 și art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002.
În conformitate cu dispozițiile art. 114 din OUG 195/2002, în situația în care titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 85, art. 86, alin. 2, art. 87, alin. 1, 2, 4, și 5, art. 89, alin, 1 și 2, art. 90, alin. 1, art. 92, alin. 3 din OUG 195/2002, se dispune anularea permisului de conducere.
Apoi, conform art. 116 din OUG 195/2002, „persoana al cărei permis de conducere a fost anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru una din faptele prevăzute la art. 114, alin. 1 și la art. 115, alin. 1, se poate prezenta la examen pentru obținerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, după caz, dacă … a trecut un an de la data grațierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”.
Inculpatul deține permis de conducere din anul 1986 (pentru categoria A), respectiv 2003 (pentru categoria B).
Starea de fapt astfel cum a fost descrisă se probează cu procesul verbal de sesizare din oficiu (fila 4 din dosarul de urmărire penală), proces verbal de constatare a infracțiunii (filele 5-6 din dosarul de urmărire penală), adresa nr._/05.06.2013 emisă de IPJ Maramureș – Serviciul Rutier (fila 17 din dosarul de urmărire penală), declarația inculpatului (filele 8-9, 10 din dosarul de urmărire penală, filele 17-18 din dosarul instanței), declarațiile martorilor C. C. și L. M. B. (filele 11, 12, 13, 14 din dosarul de urmărire penală).
Examinând cauza, se constată că fapta săvârșită de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, pentru motivele care urmează să fie prezentate mai jos.
Instanța a reținut că infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule este o infracțiune de pericol, incriminată de legiuitor pentru a preveni accidentele din trafic. Faptul că inculpatul nu a fost implicat în vreun incident rutier nu imprimă faptei o periculozitate scăzută, aceasta prezentând totuși pericol social.
Comportamentul inculpatului, care a condus autoturismul, cunoscând faptul că a fost condamnat pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier și, deci, nu mai are dreptul de a conduce, denotă lipsa de responsabilitate a acestuia față de obligativitatea respectării legislației în materia circulației rutiere, dar și față de integritatea fizică a celorlalți participanți la trafic, care putea fi pusă în pericol în eventualitatea producerii unui incident rutier.
Antecedentele penale a inculpatului (cazier judiciar la fila 23 din dosarul de urmărire penală), precum și atitudinea sinceră a acestuia, raportat la natura infracțiunii și starea fizico-psihică conștientă a inculpatului anterior săvârșirii faptei, vor fi avute de către instanță la individualizarea judiciară a pedepsei.
În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut sub aspectul încadrării juridice a faptelor, următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002. Fapta fiind comisă în cursul anului 2013, deci sub imperiul Codului penal din 1969, se impune analizarea legii penale mai favorabile, în raport de . noului Cod penal.
Art. 3 din Codul penal consacră principiul activității legii penale stabilind că legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât ea se află în vigoare. Art. 5, alin. 1 al aceluiași act normativ prevede o excepție de la principiul activității legii penale, stabilind că „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penala, cât și condițiile referitoare la pedeapsă (Decizia nr. 1470/08.11.2011 a Curții Constituționale a României). De asemenea, instanța va avea în vedere și Decizia 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, care impune analizarea globală a aplicării legii penale mai favorabile.
Analizând comparativ dispozițiile art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002 și cele ale art. 335, alin. 2 Cod penal, precum și modalitățile de individualizare a pedepsei conform celor două reglementări, instanța a reținut că, în speță, legea penală mai favorabilă este cea anterioară intrării în vigoare a noului Cod penal, în raport de următoarele argumente.
Astfel, sub aspectul conținutului constitutiv al infracțiunii, reglementarea anterioară este similară cu cea actuală, incriminând conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu are acest drept, fie pentru că i-a fost suspendată exercitarea sa, fie pentru că posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, fie pentru că permisul i-a fost anulat sau retras.
În speța de față, inculpatul a condus autovehiculul marca Audi pe drumuri publice, deși știa că permisul său a fost anulat. Rezultă astfel că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335, alin. 2 Cod penal, dar și pe cele ale art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002.
Sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări, instanța constată că noua reglementare prevede, la fel ca OUG 195/2002, alternativ pedeapsa închisorii cu amenda penală, astfel că, sub aspectul regimului sancționator nu se pot face diferențe între cele două legi succesive.
Totuși, în speță, instanța a apreciat că nu este suficientă pedeapsa amenzii penale, pentru a se atinge scopul preventiv și educativ al pedepsei, impunându-se aplicarea unei pedepse cu închisoarea, cu atât mai mult cu cât inculpatul a comis fapta ce face obiectul prezentului dosar la aproximativ 3 luni de la rămânerea definitivă a sentinței de condamnare la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată condiționat. De asemenea, instanța nu poate face abstracție de faptul că inculpatul a fost condamnat anterior pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației rutiere, în prezent fiind cercetat tot pentru astfel de fapte. Rezultă deci că, deși i s-a acordat anterior clemență de către instanța de judecată, prin alegerea modalității de individualizare a executării pedepsei a suspendării condiționate, acesta nu a înțeles consecințele faptelor sale, dar nici pe cele ale condamnării, comițând din nou infracțiuni la regimul rutier.
Având în vedere împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat ca judecarea sa să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța urmează să reducă cu o treime limitele pedepsei închisorii către care s-a orientat anterior (prin aplicarea art. 396, alin. 10 din Codul de procedură penală), rezultând astfel, atât potrivit art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002, cât și potrivit art. 335, alin. 2 Cod penal, o pedeapsă între 4 luni închisoare și 2 ani închisoare.
Apoi, art. 15, alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, incident în speță, prevede că, atunci când se pune problema revocării suspendării condiționate a executării pedepsei, regimul aplicabil este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
Având în vedere dispozițiile Deciziei 265/2014 a Curții Constituționale a României care au statuat că „dispozițiile art. 5 sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”, precum și argumentele expuse anterior, instanța apreciază că, în speță, legea penală mai favorabilă este cea anterioară, deci OUG 195/2002, cu aplicarea dispozițiilor din Codul penal din 1969.
Instanța a reținut că fapta inculpatului S. N. G. care, în data de 30 mai 2013, în jurul orei 10:30, a condus pe drumurile publice autoturismul marca Audi, cu numărul de înmatriculare 1008 CXB, deși nu avea dreptul de a conduce autovehicule, întrucât prin sentința penală 215/24.01.2013 a Judecătoriei Baia M., a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 luni, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002.
Pe cale de consecință, reținând aplicarea art. 5 Cod penal, în temeiul art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, instanța a dispus condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce, infracțiune prevăzută de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (de la 6 luni la 5 ani, alternativ cu amenda, limite care vor fi reduse ca urmarea a aplicării dispozițiilor art. 396, alin. 10 Cod procedură penală), împrejurările comiterii faptelor, dar și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier a acestuia depusă la fila 23 din dosarul de urmărire penală.
Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, așa cum prevăd dispozițiile art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, după reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, așa cum impun prevederile art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce, infracțiune prevăzută de art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 71, art. 64, lit. a, teza a II-a Cod penal din 1969.
În temeiul art. 15, alin. 2 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, „regimul suspendării condiționate a executării pedepsei (aplicată în baza Codului penal din 1969), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”.
Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile Deciziei 265/2014 a Curții Constituționale a României, devine incident art. 83 Cod penal din 1969, care prevede că, dacă în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate, cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Astfel, aplicând acest text legal, instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală 215/24.01.2013 a Judecătoriei Baia M., definitivă prin nerecurare la data de 05.02.2013. Apoi, în temeiul art. 83 Cod penal din 1969, adiționează pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală 215/24.01.2013 a Judecătoriei Baia M., cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare.
În temeiul art. 71, alin. 1 Cod penal din 1969, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a, teza II Cod penal, apreciind, în raport de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, precum și de persoana acestuia, că este incompatibil să-și exercite drepturile arătate mai sus.
În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S. N. solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.5 NCP, la pedeapsa amenzii.
În motivarea apelului se arată că modul de individualizare a pedepsei aplicate, nu este adecvat în condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea alternativ cu amenda. În fața primei instanțe, a solicitat aplicarea sancțiunii amenzii, însă s-a dispus aplicarea pedepsei închisorii.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că apelul declarat în cauză este nefondat.
Instanța de fond ca urmare a poziției procesuale adoptate de către inculpat, respectiv de recunoaștere a vinovăției în baza probelor administrate în faza de urmărire penală a acordat eficiență dispozițiilor art.396 alin.10 C.p.p.
În esență s-a reținut că reținut că în data de 30 mai 2013, în jurul orei 10:30, în timp ce conducea autoturismul marca Audi, cu numărul de înmatriculare 1008 CXB pe . Baia M., județul Maramureș, inculpatul a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere.
În urma verificării în baza de date, s-a constatat că inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule, aspect confirmat prin adresa_/05.06.2013 a Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Serviciul Rutier, potrivit căreia inculpatul figurează cu permis de conducere categoriile A și B; în data de 19.04.2012, inculpatului i-a fost întocmit dosar penal pentru încălcarea prevederilor art. 85, alin. 1 și art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002, iar permisul de conducere figura ca fiind reținut, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Prin sentința penală 215/24.01.2013 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul_/182/2012, definitivă la data de 05.02.2013 prin nerecurare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 85, alin. 1 și art. 86, alin. 2 din OUG 195/2002.
În conformitate cu dispozițiile art. 114 din OUG 195/2002, în situația în care titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 85, art. 86, alin. 2, art. 87, alin. 1, 2, 4, și 5, art. 89, alin, 1 și 2, art. 90, alin. 1, art. 92, alin. 3 din OUG 195/2002, se dispune anularea permisului de conducere.
Inculpatul deține permis de conducere din anul 1986 (pentru categoria A), respectiv 2003 (pentru categoria B).
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (de la 6 luni la 5 ani, alternativ cu amenda, limite care vor fi reduse ca urmarea a aplicării dispozițiilor art. 396, alin. 10 Cod procedură penală), împrejurările comiterii faptelor, dar și persoana inculpatului care nu are antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier a acestuia depusă la fila 23 din dosarul de urmărire penală, astfel că pedeapsa aplicată a fost just dozată atât ca și cuantum cât și ca și modalitate de executare respectiv în detenție ca urmare a revocării în baza art.83 C.p. a pedepsei de 4 luni închisoare (tot pentru infracțiuni la regimul rutier) aplicate prin sentința penală nr.215/24.01.2013 a Judecătoriei Baia M., prezenta faptă fiind comisă în cursul termenului de încercare .
Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere pe lângă cele expuse mai sus și perseverența infracțională a inculpatului în comiterea infracțiunilor la regimul rutier astfel că o pedeapsă cu amenda nu poate să atingă scopul pedepsei.
Ca atare, Curtea în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. N. G. împotriva sentintei penale nr. 1445 din 29 mai 2014 a Judecătoriei Baia M..
Va obliga apelantul S. N. sa plăteasca în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. N. G. (născut la 21.11.1967 în Baia M., județul Maramureș, CNP_, fiul lui C. și F., cetățenie română, căsătorit, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, muncitor zilier, domiciliat în Baia M., ., județul Maramureș) împotriva sentintei penale nr. 1445 din 29 mai 2014 a Judecătoriei Baia M..
Obligă pe apelantul S. N. sa plăteasca în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13 noiembrie 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
I. C. M. A. D. L.-AGHINIȚĂ A. B. H.
red.ICM/SMD
3 ex./19.12.2014
jud.fond. M. F.
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Traficul de influenţă. Art.257 C.p.. Sentința nr. 77/2014.... → |
|---|
