Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 525/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 525/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 2693/182/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.525/A/2014

Ședința publică din 2 iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C., judecător

JUDECĂTOR: M. Ș.

GREFIER: M. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V. T.

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul D. G. I. împotriva sentinței penale nr.1230 din 30 aprilie 2014 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev.de art.233, art.234 al.1 lit.d C.pen., cu aplic.art.41 al.1 C.pen. și art.5 al.1 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. G. I. în stare de arest, asistat de av.Anja M. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av.K. I., ambii avocați din cadrul Baroului Cluj, cu delegațiile la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul D. G. I. arată că își retrage apelul formulat, poziția sa fiind consemnată în procesul verbal aflat la fila 13 dosar.

Față de această împrejurare, Curtea acordă cuvântul părților.

Apărătorul inculpatului D. G. I. solicită a se lua act de retragerea apelului declarat de inculpat. Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Reprezentantul Ministerului Public susține aceleași concluzii.

Inculpatul D. G. I. având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea apelului.

CURTEA:

Prin sentința penală nr. 1230 din 30 aprilie 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Baia-M., în temeiul art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. G. I. – născut la 19.11.1976 în Mireșu M., județul Maramureș, CNP_, fiul lui M. și M., cetățenie română, necăsătorit, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în localitatea Remeți pe S., nr. 74, județul Maramureș, în prezent arestat preventiv în P. G., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 37, lit. a Cod penal din 1969, după schimbarea încadrării juridice din art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 61 Cod penal din 1969, s-a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 690 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 867/20.04.2011 a Judecătoriei Baia M. (sentință de contopire), definitivă prin nerecurare la data de 10.05.2011, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 4 ani închisoare.

În baza art. 67, alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 Cod penal.

În temeiul art. 65, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, ce se va executa în condițiile art. 65, alin. 3 Cod penal.

În temeiul art. 399, alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea penală 371/21.02.2014.

În baza art. 72, alin. 1 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 21.02.2014, la zi.

În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.

În temeiul art. 146, alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus conservarea prin arhivare a suportului optic CD-R TDK, cu numărul de identificare_, ce conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică, autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia M., prin Încheierea penală 259/07.02.2014, pronunțată în dosarul_ .

În temeiul art. 397, alin. 1, raportat la art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile în cuantum de 2200 lei, către partea civilă T. M. D., domiciliată în Baia M., ./6, județul Maramureș.

În baza art. 274, alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul D. G. I. la plata sumei de 700 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Sumele de 300 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale și la propunerea de arestare preventivă către av. N. S. și 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul judecății către av. D. A., se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. din 12 martie 2014 - dosar 410/P/2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 13 martie 2014 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D. G. I., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal, art. 5 Cod penal.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut că, în fapt, în data de 29 ianuarie 2014, în jurul orei 20:30, inculpatul a deposedat-o prin violență pe persoana vătămată T. M. D. de telefonul mobil marca Nokia E71 și de o geantă în care se aflau mai multe bunuri (un laptop marca Amilo, documente personale, carduri bancare și suma de 100 lei), cauzându-i un prejudiciu total de 2700 lei și leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr total de 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La termenul de judecată din data de 28 aprilie 2014, inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art. 375, alin. 1 Cod procedură penală, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Nu au fost administrate alte probe și nu au fost depuse nici înscrisuri în circumstanțiere.

Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul D. G. I. a fost liberat condiționat în data de 24 iulie 2013, din executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, cu un rest rămas neexecutat de 690 zile. Acesta este cunoscut ca fiind consumator de alcool și pasionat al jocurilor de noroc mecanice.

În data de 29 ianuarie 2014, în jurul orei 20:30, inculpatul a observat-o pe persoana vătămată T. M. D. vorbind la telefonul mobil. Aceasta se afla pe peronul stației CFR, îndreptându-se spre . asupra ei o geantă.

Inculpatul a luat hotărârea să o urmărească și, la momentul potrivit, să o deposedeze de bunurile pe care le avea asupra sa. Pe . ajuns-o din urmă pe persoana vătămată, a depășit-o și, după aproximativ doi pași, s-a întors brusc și i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona feței.

Persoana vătămată a căzut la nivelul solului, scăpând din mână telefonul mobil, la care vorbea cu martora F. D. L., în momentul agresiunii.

Inculpatul s-a aplecat asupra persoanei vătămate, care se afla în stare de șoc, a luat telefonul, geanta și s-a îndreptat spre stația CFR, peste calea ferată.

După câteva minute, persoana vătămată și-a revenit din starea de șoc în care se afla, și-a continuat deplasarea spre locuința prietenei sale, martora F. D. L. și, împreună cu aceasta, s-a deplasat la Poliție Municipiului Baia M., unde a formulat plângere penală.

În geanta sustrasă, persoana vătămată avea un laptop marca Amilo, carduri bancare, documente personale, suma de 100 lei. Prejudiciul a fost evaluat de persoana vătămată la suma de 2700 lei.

După prezentarea la Serviciul de Medicină Legală Baia M., persoanei vătămate i s-a eliberat un certificat medico-legal, care atestă faptul că aceasta a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a vândut telefonul mobil sustras martorului M. R. G., care, la rândul lui, l-a vândut martorei Gyalai L. T., persoană de la care a fost ridicat de către organele de poliție, fiind restituit persoanei vătămate.

Întrucât o parte din prejudiciu a fost recuperat, persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2200 lei.

Fiind audiat în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a fost de acord să achite suma de bani cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.

Situația de fapt, astfel cum a fost prezentată în actul de sesizare a instanței și cum a fost recunoscută de către inculpat, a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:

- plângerea și declarațiile părții vătămate (filele 7, 9-10, 11 din dosarul de urmărire penală);

- procesul verbal de conducere în teren, de examinare a persoanei vătămate, precum și planșele cu fotografiile judiciare aferente acestuia (filele 12-18 din dosarul de urmărire penală);

- certificat medico-legal nr. 67 din 30.01.2014 (fila 19 din dosarul de urmărire penală);

- proces verbal de consemnare a rezultatelor activității de supraveghere tehnică, autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia M., prin Încheierea penală 259/07.02.2014, pronunțată în dos._ (localizare prin mijloace tehnice și listing);

- declarațiile martorilor M. R. G. (filele 39-40), Gyalai L. T. (filele 41-42), F. D. L. (filele 45-46), Oanța I. A. (filele 47-49), V. A. C. (filele 50-51), F. V. (filele 52-53), C. A. (filele 54-55), M. L. (filele 56-57), L. A. A. (filele 58-59), C. R. (filele 60-61), toate declarațiile fiind consemnate în dosarul de urmărire penală;

- proces verbal de identificare a inculpatului (fila 62 din dosarul de urmărire penală);

- procese verbale de ridicare, respectiv predare a telefonului mobil (filele 44, 69 din dosarul de urmărire penală);

- proces verbal de examinare a telefonului mobil (filele 64-67 din dosarul de urmărire penală);

- declarațiile inculpatului (filele 22-23, 25-26, 27-29 din dosarul de urmărire penală, filele 43-44 din dosarul instanței).

În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut sub aspectul încadrării juridice a faptelor, următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru o faptă comisă în condițiile vechiului Cod penal. Întrucât până la momentul judecării definitive a cauzei a intervenit o lege penală nouă, se impune analizarea legii penale mai favorabile.

Analizând comparativ dispozițiile Codului penal anterior și pe cele ale Codului penal în vigoare în ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie, instanța reține că legea penală mai favorabilă este noul Cod penal, care prevede limite de pedeapsă inferioare față de vechea reglementare (conform Codului Penal din 1969, pentru fapta comisă în concreto de inculpat, limitele de pedeapsă sunt de la 5 la 20 de ani închisoare).

Rezultă astfel că, în mod corect, încadrarea juridică dată faptei la momentul trimiterii în judecată a inculpatului a fost aceea de tâlhărie, prevăzută de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal.

În ceea ce privește starea de recidivă reținută prin rechizitoriu, instanța a avut în vedere următoarele aspecte. Inculpatul a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 867/20.04.2011 a Judecătoriei Baia M. (sentință de contopire), cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 690 zile. Fapta ce face obiectul prezentului dosar a fost comisă în cursul termenului de încercare al liberării condiționate.

Și prin analizarea dispozițiilor noului Cod penal, condamnarea anterioară constituie în continuare prim termen al recidivei, prin raportare la dispozițiile art. 41, alin. 1 Cod penal.

Totuși, instanța a avut în vedere faptul că regimul sancționator prevăzută de Codul penal din 1969 este mai favorabil inculpatului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 61 Cod penal din 1969, la momentul revocării liberării condiționate, restul de pedeapsă rămas neexecutat și pedeapsa stabilită pentru infracțiunea nou comisă se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani.

Conform art. 43, alin. 1 Cod penal, instanța trebuie să cumuleze restul rămas neexecutat și pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În condițiile în care fapta ce face obiectul prezentului dosar a fost comisă în data de 29 ianuarie 2014, deci anterior intrării noului Cod penal în vigoare, instanța a reținut ca fiind mai favorabile dispozițiile Codului penal din 1969, în ceea ce privește regimul sancționator al recidivei post condamnatorii.

Pe cale de consecință, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei, în temeiul art. 386 Cod procedură penală, doar cu privire la acest aspect, reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 37, lit. a Cod penal din 1969.

Astfel, reținând aplicarea art. 5 Cod penal, în temeiul art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, instanța a dispus condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 37, lit. a Cod penal din 1969, după schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 233, art. 234, alin. 1, lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea a fost săvârșită printr-o acțiune de luare a unor bunuri mobile din posesia legitimă a persoanei vătămate, fără ca inculpatul să aibă consimțământul acesteia și în urma exercitării unor acte de violență care au cauzat leziuni persoanei vătămate. Apoi, sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul urmărind însușirea bunurilor mobile aparținând persoanei vătămate.

Fapta comisă de inculpat corespunde tipicității obiective prevăzute de lege, încadrându-se perfect în activitățile interzise în norma de incriminare, evidențiind fără echivoc rezoluția infracțională.

Faptul că a fost săvârșită pe timpul nopții, imprimă acesteia o periculozitate deosebită.

La individualizarea și dozarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite (pe timpul nopții și prin folosirea de violențe);

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (vătămarea integrității fizice a persoanei vătămate);

- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (inculpatul a recunoscut comiterea faptei, la începutul cercetărilor, nuanțat, însă, în momentul audierii în fața instanței, a recunoscut în integralitate acuzația adusă);

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (inculpatul este recidivist, suferind în trecut multiple condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului).

Constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, așa cum prevăd dispozițiile art. 396, alin. 2 Cod procedură penală, după reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, așa cum impun prevederile art. 396, alin. 10 Cod procedură penală, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 61 Cod penal din 1969, instanța s-a revocat liberarea condiționată cu privire la restul de 690 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 867/20.04.2011 a Judecătoriei Baia M. (sentință de contopire), definitivă prin nerecurare la data de 10.05.2011, rest pe care îl va contopi cu pedeapsa aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 4 ani închisoare.

În baza art. 67, alin. 2 Cod penal, raportat la art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile art. 68 Cod penal.

În acest sens, art. 234 Cod penal s-a impus aplicarea obligatorie a pedepselor complementare, aceasta urmând a fi executată după executarea pedepsei închisorii aplicată.

Corelativ, în temeiul art. 65, instanța a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a și b Cod penal, ce se va executa în condițiile art. 65, alin. 3 Cod penal.

În temeiul art. 399, alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat prin Încheierea penală 371/21.02.2014.

În baza art. 72, alin. 1 Cod penal, instanța a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 21.02.2014, la zi.

În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.

În temeiul art. 146, alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus conservarea prin arhivare a suportului optic CD-R TDK, cu numărul de identificare_, ce conține rezultatul activităților de supraveghere tehnică, autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Baia M., prin Încheierea penală 259/07.02.2014, pronunțată în dosarul_ .

Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite, a unui prejudiciu care este urmarea directă a faptei inculpatului (deci și condiția raportului de cauzalitate), precum și a vinovăției inculpatului sub forma intenției directe.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de către partea civilă T. M. D., instanța a constatat că inculpatul a fost de acord să achite acestuia sumele solicitate.

Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile Codului civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 397, alin. 1, raportat la art. 25, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile în cuantum de 2200 lei, către partea civilă T. M. D., domiciliată în Baia M., ./6, județul Maramureș.

În baza art. 274, alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul D. G. I. la plata sumei de 700 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Sumele de 300 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale și la propunerea de arestare preventivă către av. N. S. și 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul judecății către av. D. A., se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D. G. I. solicitând instanței de control judiciar, fără a indica motivele de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.

La termenul de judecată din 2 iunie 2014, inculpatul în prezența apărătorului desemnat din oficiu a declarat că își retrage apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 1230 din 30.04.2014 a Judecătoriei Baia-M..

Potrivit art. 415 Cpp până la încheierea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat.

Retragerea trebuie făcută personal de către parte, sau prin mandatar special, și se poate face, fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

Având în vedere exprimarea de voință neechivocă a inculpatului apelant D. G., Curtea va lua act de acest aspect și va dispune conform dispozitivului.

Văzând și prev art 275 alin 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea apelului declarat de către inculpatul D. G. I., deținut în prezent în P. G., împotriva sentintei penale nr. 1230 din 30 aprilie 2014 a Judecătoriei Baia M..

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat K. I..

Obligă pe apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iunie 2014 .

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

A. COVRIGMONICA Ș.

GREFIER

M. B.

Red. M.Ș./M.N.

4 ex./5.06.2014

Jud.fond.-M. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 525/2014. Curtea de Apel CLUJ