Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 863/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 863/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 78/242/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 863/2014

Ședința publică de la data de 21 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - I. M.

JUDECĂTOR - V. V. A.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost

reprezentat prin procuror - S. D.

Pe rol este judecarea apelului declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA HUEDIN împotriva sentinței penale nr. 71 din 15 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Huedin, în dosarul penal nr._, privind pe inculpatul M. B. R., trimis în judecată prin rechizitoriul dat în dosar u.p. nr.588/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o alcoolemie peste limita legală prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul M. B. R., asistat de apărător ales – avocat R. N., din cadrul Baroului Bistrița Năsăud, cu împuternicire la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului depune la dosar o caracterizare întocmită de . Haider SRL cu privire la persoana inculpatului în cadrul companiei.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului parchetului.

Reprezentantul Ministerului Public, în temeiul art. 421 al.2 lit. a C.proc.pen., solicită a se dispune admiterea apelului promovat de către P. de pe lângă Judecătoria Huedin, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, să se pronunțe o nouă hotărâre de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării acesteia în temeiul disp. art.81 VCP, menținând totodată celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

În motivarea apelului, arată că prima instanță a greșit aplicând pedeapsa amenzii față de inculpatul prezent, având în vedere infracțiunea de pericol pentru care a fost trimis în judecată, distanța pe care acesta intenționa să o parcurgă, care era un apreciabilă, context în care ar fi pus în pericol siguranța traficului rutier.

Apărătorul inculpatului solicită a se respinge apelul parchetului și a se menține hotărârea primei instanțe ca fiind legală, întrucât aceasta, în mod corect, la procesul de individualizare a pedepsei, a reținut incidența dispozițiilor art.74 C.p. în raport cu fapta și persoana inculpatului. Astfel, prima instanță, în mod corect și în limitele legale, a stabilit pedeapsa aplicată inculpatului, raportându-se la dispozițiile art.61 C.p.

De asemenea, apreciază că pedeapsa a fost corect individualizată și sub aspectul proporționalității, în acord cu criteriile prevăzute de lege, sens în care s-a reținut atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că nu a fost implicat în alte fapte antisociale, precum și faptul că a dat dovezi temeinice de îndreptare. Învederează și cuprinsul caracterizării depuse la dosar din care rezultă că inculpatul are o inteligență peste medie, ocupă o funcție de conducere în cadrul unei companii austriece, unde concurența este mare.

Pentru motivele arătate mai sus, solicită a se dispune menținerea hotărârii atacate, apreciind că inculpatul merită clemență și învederând totodată că schimbarea soluției ar avea ca urmare pierderea locului de muncă de către inculpat, loc dobândit cu greutate având în vedere funcția de conducere pe care o ocupă, deoarece compania are criterii stricte de selectare a angajaților atât în ceea ce privește conduita, cât și în ce privește antecedentele penale la momentul angajării și ulterior în timpul desfășurării activității în cadrul companiei.

În concluzie, solicită respingerea apelului declarat de parchet.

Inculpatul M. B. R., având ultimul cuvânt, solicită a se menține hotărârea pronunțată de Judecătoria Huedin, susținând că în perioada de 3 luni în care nu a deținut permisul de conducere a conștientizat gravitatea faptei sale și s-a îndreptat. Mai mult, a încercat să se revanșeze atât la locul de muncă, dar și pe plan personal, în prezent având nevoie de permisul de conducere pentru deplasările ce urmează a fi efectuate în interes de serviciu atât în țară, cât și în Austria. Prin urmare, solicită clemență și menținerea hotărârii primei instanțe.

CURTEA:

Prin sentința penală nr. 71 pronunțată la 15 mai 2014 de Judecătoria Huedin, în baza art. 336 alin. 1 NCP (art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002), cu aplicarea art. 5 NCP și art.396 alin. 10 NCPP (art. 320/1 C.Pr.P.. 1968) s-a dispus condamnarea inculpatului M. B. la pedeapsa de 1.350 lei amendă penală, reprezentând 135 zile amendă stabilită conform art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c) și alin. 6 din NCP pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 NCP privind consecințele neplății cu rea credință a amenzii penale.

În baza art. 274 alin. 1 NCPP a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a NCPP, suma de 100 lei cu titlul de onorariu parțial cuvenit avocatului din oficiu, d-nei Feier M. conform delegației din 04.02.2014 a rămas în sarcina statului și a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

La data de 19/20.07.2013, în jurul orelor 02.45, organele de poliție au oprit pe ., autoturismul marca VW având nr. de înmatriculare_, care circula din direcția Cluj-N. spre Oradea, constatându-se că era condus de învinuitul M. B.-R., si intrucât inculpatul emana miros de alcool, în prezența martorului asistent P. F., a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de alcool pur în aerul expirat de 0.74 mg/l, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orășenesc Huedin, în vederea recoltării a două probe biologice de sânge, la interval de o oră, prima probă fiind recoltată la orele 03.20, iar a doua probă la orele 04.20.

Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie cu nr. 5505/IX/a/ 1250 din 31.07.2013, al IML Cluj-N., rezultă că învinuitul avea o alcoolemie de 1,20 gr %o la prima probă și 1.00 gr %o la cea de-a doua probă. (f.5 dup ).

Cu ocazia audierii, de catre organele de politie a declarat că în cursul zilei de 19.07.2013 până în data de 20.07.2013 orele 01.00, a consumat circa 200 ml. vin și o sticlă de 0.5 l bere, în localitatea B., unde se afla la o pensiune, însă datorită unor probleme personale, s-a hotărât să se deplaseze în localitatea Aleșd, jud. Bihor, astfel că a urcat la volanul autoturismului și a condus până în orașul Huedin, unde a fost oprit de organele de poliție.

In cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: proces-verbal de constatare (f.3), declarația martorului P. F. (f.4), buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie (f.5), buletin de examinare clinică (f.6), testul de respirație (f.16), declarațiile învinuitului (f.17, 19-20), fișa cazier judiciar (f.18) si proces-verbal de prezentare material urmărire penală (f. 21).

Inculpatul a recunoscut savarsirea faptelor.

Reprezentanta inculpatului a solicitat aplicarea prevederilor art. 396 alin. 3 NCPP, respectiv să se dispună renunțarea la aplicarea pedepsei, apreciind că scopul preventiv și educativ poate fi atins și fără aplicarea unei pedepse.

În subsidiar solicită aplicarea unei pedepse cu amenda penală. Solicită instanței să aibă în vedere că inculpatul a avut șansa să prindă un post foarte bun, de care depinde viitorul său. Dacă instanța i-ar aplica o pedeapsă cu închisoarea acest fapt ar duce la anularea permisului, fapt care ar conduce și al pierderea serviciului. Inculpatul este o persoană tânără, s-a reeducat singură, a realizat ce însemnă să nu ai permis și să riști să-ți pierzi locul de muncă.

Conform art. 76 NCP când există circumstanțe atenuante limitele pedepsei se reduc cu o treime iar instanța poate da dovadă de clemență și să aplice sancțiunea amenzii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE L. JUDECĂTORIA HUEDIN solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este netemeinică în ce privește pedeapsa aplicată inculpatului având în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările de comitere și urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Apelul declarat în cauză este fondat.

În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată în raport de criteriile prevăzute de lege, atât în ce privește felul acesteia cât și în privința modalității de executare, ea nefiind în măsură să asigure realizarea scopului educativ și preventiv.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracțiuni, se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În raport de aceste criterii, se poate aprecia că infracțiunile la legea circulației în general și infracțiunea pentru care este judecat inculpatului, în special, prezintă un grad relativ ridicat de pericol social având în vedere, pe de o parte, valorile sociale apărate prin norma de incriminare, iar pe de altă parte, elementele definitorii ale conținutului ei concret.

Or, conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie de 1,20 gr %o la prima probă, respectiv 1.00 gr %o la cea de-a doua probă, crearea unei stări de pericol pentru siguranța rutieră și a unei stări de insecuritate pentru participanții la trafic, urmările produse sau care s-ar putea produce converg spre o stare de pericol care obligă instanța la aplicarea unei pedepse cu închisoare în cuantum de 1 an, cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Constatând că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia, în temeiul art. 81, 82 V.Cod penal, se va dispune suspendarea condiționata a executării, stabilind un termen de încercare de 3 ani, atenționând inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

Instanța va face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal și art. 71 alin. 5 V. Cod penal, menținând restul dispozițiile hotărârii atacate.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA HUEDIN împotriva sentinței penale nr. 71 pronunțată la 15 mai 2014 de Judecătoria Huedin pe care o desființează în latura penală si pronunțând o noua hotărâre:

Condamna pe inculpatul M. B. R. la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.87 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320/1 V. C.pr.penală și art.5 Cod penal.

Conform art.81, 82 V. Cod penal dispune suspendarea condiționata a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani .

Atenționează inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

Face aplicarea art.71 rap. la art.64 lit.a teza a II-a Cod penal si art.71 alin.5 Cod penal

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2014.

P., JUDECĂTOR,

I. M. V. V. A.

GREFIER,

A. B. H.

Red.V.A.A./30.10.2014.

Dact.H.C./4 ex./30.10.2014.

Jud.fond: C. T..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 863/2014. Curtea de Apel CLUJ