Mandat european de arestare. Încheierea nr. 446/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 446/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 29-07-2014 în dosarul nr. 668/33/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 446/2014
Ședința Camerei de Consiliu din 29 iulie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G.
GREFIER: T. G.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin
PROCUROR: V. T.
Pe rol fiind soluționarea cererii de cererea de autorizare a extinderii consimțământului formulată de autoritățile judiciare din Spania referitoare la mandatul european de arestare emis la data de 8 aprilie 2013 de către Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa, doamna judecător M. Pilar Lahoz Zamarro de la Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa, Spania, în referința dosarului nr. 595/2009, PA 127/2008 privind persoana solicitată A. C. A., cetățean spaniol, fiul lui A. și Rosario, născut la 20.05.1974, în Zaragoza – Spania, domiciliat în loc. Ricla, C. Nevado 1, Provincia Zaragoza – Spania, posesor al actului de identitate seria_-T, emis de Ministerio del Interior la data de 28.01.2005, f.f.l. în România, localitatea Baia M., .. 2A, ..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, avocat Oproae I. din cadrul Baroului Cluj, cu delegația depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind persoana solicitată A. A. C..
Cauza s-a luat fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărător persoanei solicitate A. A. C. învederează instanței că, colega sa, doamna avocat F. Oltița, desemnată anterior apărător din oficiu în cauza cu nr. de mai sus, a fost anunțată telefonic să se prezinte la acest termen, însă nu a putut ajunge, dar dacă se va impune se va prezenta.
Curtea constată că în cauză este asigurată asistența juridică a persoanei solicitate, astfel că nu se impune prezentarea doamnei avocat F. Oltița.
De asemenea, Curtea constată că în cauză un exemplar de pe noul mandat european de arestare a fost înregistrat la dosarul cu nr. de mai sus al Curții de Apel Cluj, iar un alt exemplar împreună cu cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a înregistrat la dosar nr._ . Având în vedere că în ambele dosare s-a formulat aceeași cerere, ce vizează aceeași persoană, pune în discuția părților conexarea celor două dosare.
Reprezentanta Parchetului și apărătorul persoanei solicitate A. A. C. solicită conexarea dosarului nr._ al Curții de Apel Cluj la primul dosar format, respectiv_ .
Curtea în baza art. 43 alin. 3 C.pr.pen. dispune conexarea dosarului_ al Curții de Apel Cluj la primul dosar format, respectiv_ .
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul părților în susținerea cauzei.
Reprezentanta Parchetului constatând îndeplinite dispozițiile art. 117 alin. 3, 4 din legea nr. 302/2004, precum și cele prev. de art. 89, 86 alin. 1 din aceeași lege, solicită admiterea sesizării autorităților judiciare spaniole și extinderea efectelor mandatului european de arestare pentru care persoana solicitată A. C. A. a fost predată statului solicitant și cu privire la faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare din data de 8 aprilie 2013. consideră că din perspectiva formală sunt îndeplinite toate condițiile legale, scriptul depus la dosar întrunind toate cerințele legale, cu privire la toate mențiunile necesare, inclusiv dubla incriminare.
Pe de altă parte, solicită a se reține că noul mandat european de arestare se referă la executarea unei hotărâri definitive în temeiul tuturor dispozițiilor statului solicitant și privește un cetățean spaniol.
Apărătorul persoanei solicitate A. C. A. arată că este de acord cu concluziile reprezentantei parchetului, solicitând admiterea cererii în baza dispozițiilor art. 117 pct. 3 din Legea nr. 302/2004 și a faptului că infracțiunea pentru care s-a emis mandatul european de arestare a fost comisă anterior predării persoanei solicitate. Cu onorariu din FMJ.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față,
Prin sentința penală nr. 59 din data de 24 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._ s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Spania cu privire la executarea mandatului european de arestare emis de M. del Milagro Rubio Gil, în dosarul Curții Penale nr.3 din Zaragoza nr.64/2009 și decizia nr.47/2010, referitor la persoana solicitată A. C. A., s-a luat act de consimțământul la predare a persoanei solicitate și s-a dispus predarea acestuia către autoritățile judiciare din Spania, s-a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A. C. A. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25 mai 2013 și până la data de 22 iunie 2013, inclusiv, s-a emis mandatul de arestare și s-a constatat că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
Din actele depuse la dosar, fila 99 din dosar nr._ rezultă că persoana solicitată a fost predată autorităților judiciare spaniole la data de 31.05.2013.
La data de 22 iulie 2013, a fost transmis atât de către Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, cât și de către P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj cererea de extindere a consimțământului formulată de către Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa și mandatul european de arestare emis la data de 8 aprilie 2013 de către Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa, doamna judecător M. Pilar Lahoz Zamarro de la Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa, Spania, în referința dosarului nr. 595/2009, PA 127/2008 referitor la persoana solicitată A. C. A., solicitându-se executarea acestuia.
Curtea de Apel Cluj, ținând însă cont de împrejurarea că persoana solicitată A. C. A. a fost predată autorităților judiciare spaniole la 31 mai 2013, aflându-se în prezent în stare de arest în Spania, va interpreta prezenta solicitare formulată de Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa Spania, conform art.115 alin.2 și art. 117 din Legea 302/2004, modificată, ca fiind o cerere de autorizare a organelor judiciare din Spania, vizând extinderea efectelor mandatului european de arestare emis de M. del Milagro Rubio Gil, în dosarul Curții Penale nr.3 din Zaragoza nr.64/2009 și decizia nr.47/2010, în sensul dispunerii predării persoanei solicitate și cu privire la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 248 și 249 din Codul Penal spaniol, constând în aceea că în urma interesului manifestat de către A. C. A., care a acționat cu scopul de a obține un beneficiu, știind că nu poate realiza acordul stabilit, societatea mercantilă Efecto Lunar S.L, al cărei administrator unic este O. Gamir Jimanez, motivată de aparenta solvență economică și experiența în importarea unor mașini la mâna a doua din Uniunea Europeană, în special din Germania, a stabilit cu acesta achiziția unui autoturism, care din factură rezultă că avea valoarea de 27.000 euro. Societatea Efecto Lunar S.L. a realizat doua transfere bancare în sumă de 3.000 euro și, respectiv 2000 euro, în contul numitului A. C. A. și al prietenei acestuia, numita M. C. Izaguerri M., care nu cunoștea intențiile persoanei solicitate. Un al treilea transfer bancar s-a realizat pentru suma de 22.000 euro într-un cont al cărui titular era A. C. A.. La data la care A. C. A. trebuia să predea autoturismul, acesta nu l-a predat și a refuzat restituirea sumelor remise.
Pentru fapta comisă statul spaniol a dispus condamnarea persoanei solicitate A. C. A. la pedeapsa de 1 an închisoare și pedeapsa accesorie de interzicere specială pe durata condamnării de a candida la alegeri, fiind astfel îndeplinită și condiția prev. de art. 88 alin. 1 lit. d pct. II din Legea nr. 302/2004, precum și cea a dublei incriminări, în legislația română infracțiunea de înșelăciune pev. de art. 244 C.pen. fiind pedepsită cu până la 5 ani închisoare.
De asemenea, raportat la dispozițiile art. art.98 din Legea nr. 302/2004, Curtea nu a constatat incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. Pe de altă parte, rezultă că, în prezenta cauză nu a intervenit nici prescripția executării pedepsei.
Pentru motivele ce preced și având în vedere că persoana solicitată a și fost predată autorităților judiciare spaniole la data de 31 mai 2013 ca efect al exprimării consimțământului în acest sens, Curtea apreciază ca fondată cererea Judecătoriei Penale nr. 1 Zaragosa, Spania, fiind întrunite cerințele art.115 alin.2 din Legea 302/2004, întrucât așa cum rezultă din mandatul european de arestare din 8 aprilie 2013 fapta pentru care se solicită în prezent autorizarea, sunt anterioare mandatului executat la 31 mai 2013, vizând infracțiunea de înșelăciune comisă în anul 2005, respectiv 2006.
În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de fond și de formă reglementate de Legea 302/2004 republicată și nefiind observate impedimente legale la predare, Curtea va constata că prezenta cerere pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.
Ca atare, Curtea va admite cererea de autorizare a extinderii consimțământului formulată de autoritățile judiciare din Spania referitoare la mandatul european de arestare emis la data de 8 aprilie 2013 de către Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa, doamna judecător M. Pilar Lahoz Zamarro de la Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa, Spania, în referința dosarului nr. 595/2009, PA 127/2008.
Se va dispune predarea persoanei solicitate A. C. A. și cu privire la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 248 și 249 din Codul Penal spaniol, pentru care s-a emis mandat european de arestare.
Totodată, se va constata că persoana solicitată A. C. A. a fost predată autorităților judiciare spaniole la data de 31 mai 2013 conform sentinței penale nr. 59/24 mai 2013 a Curții de Apel Cluj urmare a mandatului european de arestare emis de către magistrat M. del Milagro Rubio Gil în dosarul Curții Penale nr. 3 din Zaragosa nr. 64/2009 și decizia nr. 47/2010.
Se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu, av. Oproae I., ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de autorizare a extinderii consimțământului formulată de autoritățile judiciare din Spania referitoare la mandatul european de arestare emis la data de 8 aprilie 2013 de către Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa, doamna judecător M. Pilar Lahoz Zamarro de la Judecătoria Penală nr. 1 Zaragosa, Spania, în referința dosarului nr. 595/2009, PA 127/2008.
Dispune predarea persoanei solicitate A. C. A., cetățean spaniol, fiul lui A. și Rosario, născut la 20.05.1974, în Zaragoza – Spania, domiciliat în loc. Ricla, C. Nevado 1, Provincia Zaragoza – Spania, posesor al actului de identitate seria_-T, emis de Ministerio del Interior la data de 28.01.2005, f.f.l. în România, localitatea Baia M., .. 2A, ., în prezent arestat în Spania, și cu privire la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 248 și 249 din Codul Penal spaniol, pentru care s-a emis mandat european de arestare.
Constată că persoana solicitată A. C. A. a fost predată autorităților judiciare spaniole la data de 31 mai 2013 conform sentinței penale nr. 59/24 mai 2013 a Curții de Apel Cluj urmare a mandatului european de arestare emis de către magistrat M. del Milagro Rubio Gil în dosarul Curții Penale nr. 3 din Zaragosa nr. 64/2009 și decizia nr. 47/2010.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu, av. Oproae I., ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 iulie 2014
PREȘEDINTEGREFIER
V. G. T. G.
Red. V.G./T.G.
3 ex./30.07.2014
| ← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... | Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art. 279 C.p.,... → |
|---|








