Revocarea măsurii preventive. Art. 140 ind.3 şi art. 141 CPP. Decizia nr. 22/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 9528/117/2013/a4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ NR.22/R/2014
Ședința publică din data de 09 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R., judecător
JUDECĂTORI: I. C. M.
: D. P.
GREFIER: G. I.-B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: A. S.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpata C. C. împotriva încheierii penale f.n. din data de 16 decembrie 2013 pronunțată în dosar nr._ 13 al Tribunalului Cluj, având ca obiect revocarea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpata C. C., în stare de arest, asistată de apărător ales avocat. U. C. din cadrul Baroului Hunedoara cu delegație la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se constată că în cauză s-a formulat cerere de abținere de către d-na judecător A. D. L., fiind incident cazul de incompatibilitate prev. de art.48 alin.1 lit.e C.pr.pen., cerere care a fost admisă, astfel încât la soluționarea prezentei cauzei va participa d-na judecător D. P. de pe lista de permanență.
Apărătorul ales al inculpatei depune la dosarul cauzei motivele de recurs, practica juridică și un articol ziar cu privire la inculpata C. C..
Inculpata C. C. arată că își însușește recursul declarat de către apărătorul său ales împotriva încheierii penale f.n. din data de 16 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalului Cluj.
Curtea, în baza art.141 alin.1 C.pr.pen. din oficiu pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză.
Apărătorul ales al inculpatei solicită respingerea excepției invocate. Arată că s-a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 16 decembrie 2013, întrucât această încheiere s-a pronunțat a fi definitivă cu încălcarea prevederilor Codului de procedură penală, în loc să fie dată cu drept de recurs așa cum se sunt toate încheierile de ședință. Precizează faptul că recursul declarat privește și încheierea de ședință din data de 17 ianuarie 2013 pronunțată de către Tribunalul Cluj în același dosar penal.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului declarat în cauză, ca urmare a aplicării disp. art.141 alin.1 C.pr.pen., întrucât încheierea penală din data de 16 decembrie 2013 a Tribunalului Cluj nu este supusă căii de atac conform acestui text de lege.
Inculpata C. C. având ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată. Precizează faptul că dorește să fie judecată în stare de libertate.
CURTEA
Prin încheierea penală fără număr din data de 16 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, în baza art.139 rap. la art. 141 C.p.p., a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestului preventiv formulată în cauză de inculpata C. C., deținută în prezent în PNT G..
În baza art. 192 al.2 C.p.p., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 50 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza măsurii arestului preventiv față de inculpata C. C. subzistă și în prezent; astfel, din probele administrate până în prezent în cauză, rezultă indicii temeinice în sensul disp. art.68/1 C.p.p. și chiar probe conform disp. art.63 C.p.p. care fac rezonabilă presupunerea că, inculpata este autoarea pretinselor fapte pentru care este cercetată; în acest sens sunt, probele administrate în faza de urmărire penală: respectiv declarațiile inculpatelor, declarațiile coinculpaților V. A., D. I., C. I., M. A., B. O., M. M., P. E., K. I. E., comunicările făcute de Casa de Asigurări de Sănătate Cluj, conținutul expertizelor medico-legale efectuate, procesele-verbale de redare a conținutului convorbirilor telefonice efectuate în cauză.
Temeiul prev. de art.148 lit.b C.p.p., subzistă, în condițiile în care, inculpata a încercat să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului în cauză prin influențarea coinculpaților M. A., C. I., D. I., B. O., C. G., M. M., T. A. E. și A. M., precum și a învinuitei M. A.; sens în care, relevante sunt discuțiile telefonice interceptate între inculpată, pe de o parte și sus-numiți, pe de altă parte, din care reiese că, inculpata C. a insistat pe lângă cei mai sus menționați, să nu mai răspundă la chemarea organelor de urmărire penală și în cazul în care au dat declarații, să le retracteze, cu motivarea că ar fi fost constrânși de organele de poliție. Ulterior, după ce și alți învinuiți au fost invitați la organele de cercetare penală pentru audieri, inculpata a procedat de aceeași manieră, respectiv le-a dat instrucțiuni ferme să nu dea curs citațiilor, să refuze să dea orice declarație, precum și efectuarea expertizelor medico-legale dispuse în cauză, asigurându-i că, în acest mod, vor scăpa de răspunderea penală. De asemenea, cele două inculpate le-au cerut coinculpaților să simuleze simptomele unor afecțiuni psihice în cazul în care vor trebui totuși să fie expertizați. Ca urmare a manoperelor inculpatelor, mai mulți învinuiți nu s-au prezentat în fața organelor de urmărire penală și nici la I.M.L. Cluj-N. în vederea expertizării, astfel că, urmărirea penală a fost îngreunată în mod considerabil.
Totodată, din probele administrate până în prezent în faza de cercetare judecătorească, respectiv declarațiile inculpaților D. I., C. G., M. M., P. E., B. O., C. M., C. I., se desprind aceleași chestiuni anterior menționate.
Ori, raportat la poziția procesuală adoptată de inculpată, de nerecunoaștere a pretinselor fapte de care este acuzată și în condițiile în care, contrar susținerilor acesteia, nu au fost audiați toți inculpații, există suspiciunea rezonabilă că, lăsată în libertate, ar putea încerca din nou să zădărnicească aflarea adevărului.
Instanța a apreciat că, nu a fost atinsă nici durata rezonabilă a măsurii arestului preventiv având în vedere natura infracțiunilor de care este acuzată inculpata, complexitatea cauzei, aflată în faza cercetării judecătorești, respectiv cea de audiere a tuturor inculpaților.
Față de cele arătate, întrucât, nu au intervenit împrejurări noi care să conducă la concluzia că, temeiurile arestării preventive s-au schimbat sau dispărut, instanța, în baza art. 139 rap. la art. 141 C.p.p., a respins ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestului preventiv formulată în cauză.
În baza art. 192 al.2 C.p.p., a obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 50 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata C. C., criticând hotărârea ca nefiind temeinică și legală.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale în materie, constată recursul ca fiind inadmisibil.
Astfel, potrivit art.141 alin.1 C.p.p. încheierile prin care prima instanță a respins cererea de revocare a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Așa fiind, constatând că recursul promovat este îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.a C.p.p. îl va respinge ca inadmisibil.
Va obliga pe recurentă să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpata C. C. (fiica lui A. și I. născută la data de 22.05.1954 în localitatea Hășdat, jud. Hunedoara CNP_) împotriva încheierii penale f. nr. din 16 decembrie 2013 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe recurentă să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 ianuarie 2014 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. R. I. C. M. D. P.
GREFIER
G. I.-B.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 418/2014. Curtea de... | Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră... → |
|---|








