Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 141/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 5101/328/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.141/A/2014
Ședința publică din 4 mart.ie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. V. A., judecător
JUDECĂTOR: L. H.
GREFIER: L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin P. – S. D.
S-au luat spre examinare – în vederea pronunțării - apelurile declarate de către P. de pe lângă Judecătoria T., inculpatul Seleși I. și partea civilă Șimo I. D., împotriva sentinței penale nr.445/20.11.2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoria T., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr.1176/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de șantaj și o infracțiune de cămătărie, fapte prev. și ped. de art.. 194 alin. 1 din Codul Penal și art.. 3 alin. 1 din Legea 216/2011, cu aplic. art.. 33 lit. a Cod Penal
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 februarie 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 445 pronunțată la data de 20.11.2013 de Judecătoria T., în temeiul art. 194 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art.. 320 ind.1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. s-a dispus condamnarea inculpatului SELESI I., arestat preventiv în cauza, fiul lui I. si M., nascut în 22.05.1970, în localitatea C. M., judetul Cluj, domiciliat în localitatea Campia Turzii, ., nr. 40, jud. Cluj, C.N.P._, pentru savarsirea infracțiunii de șantaj (parte vătămata R. D. E.) la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul art. 194 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. a fost condamnat acelasi inculpat pentru savarsirea infracțiunii de șantaj (parte vătămata R. E.) la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul art. 194 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art. 320 ind 1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. a fost condamnat același inculpat pentru savarsirea infracțiunii de șantaj (parte vătămata Candea D.) la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul art. 194 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art.. 320 ind. 1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. a fost condamnat același inculpat pentru savarsirea infracțiunii de șantaj (parte vătămata D. A. ) la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul art. 194 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (parte vatamata Z. I. S. ) la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul art. 194 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art.. 320 ind. 1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (parte vătămata Simo I. D.) la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul art.194 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (parte vatamata A. I. I.) la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul art.194 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art. 320 ind 1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (parte vatamata G. M. E. E. ) la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul art. 194 alin. 1 Codul penal cu aplicarea art. 320 ind 1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj (parte vatamata G. M. Z. ) la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul art. 3 alin. 1 din L. 216/2011 „privind interzicerea activității de camatarie” cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 1, 4, 7 C pr pen. a fost condamnat inculpatul SELESI I., arestat preventiv în cauza, fiul lui I. si M., nascut în 22.05.1970, în localitatea C. M., jud.Cluj, domiciliat în localitatea Campia Turzii, ., nr.40, jud.Cluj, C.N.P._, pentru savarsirea infracțiunii de camatarie la pedeapsa de 1 an si sase luni închisoare
În temeiul art. 33 litera a, art. 34 lit. b din Codul penal s-au contopit pedepsele stabilite pentru cele noua infracțiuni de șantaj (noua pedepse a cate 2 ani închisoare) si pedeapsa stabilita pentru infracțiunea de camatarie, pedeapsa de 1 an si sase luni închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, pedeapsa rezultantă de 2 ani (doi ani) închisoare .
S-a făcut aplicarea art. 71 C pen, art. 64 lit. a teza a doua C pen.
In baza art. 86 ind 1 C pen, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru o durata de 5 ani termen de încercare.
A fost obligat inculpatul sa se supună masurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 ind 3 alin. 1 lit. a, b, c d C pen, constând în: a) sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul Cluj; b) sa anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) sa comunice și sa justifice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
S-a stabilit în sarcina inculpatului respectarea obligației impusa de art. 86 ind 3 alin. 3 lit. d C pen constând în: sa nu intre în legătura cu partile civile R. D. E. dom în Campia Turzii, ..15, jud.Cluj, R. E. dom în Campia Turzii, ..15, jud.Cluj, Simo I. D. dom în Campia Turzii ., ., Candea D. dom în Campia Turzii, ., ., B. N. M. dom în Campia Turzii, ., ., A. I. I. dom în Campia Turzii, ..20, jud.Cluj si cu partile vătămate G. M. Z. dom în Campia Turzii, ., nr.40 B, jud. Cluj, G. M. E. E. dom în Campia Turzii, ., nr.40 B, jud. Cluj, D. A. dom în T., ., jud.Cluj, Z. I. S. dom în Campia Turzii, ., jud. Cluj.
Conform art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prev art. 86 ind 4 C.pr.pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Potrivit art. 350 alin. 3 lit. b C.pr.pen. s-a dispus punerea în libertate de indata a inculpatului daca nu este arestat în alta cauza.
Conform art. 88 C pen s-a dedus durata reținerii si arestării preventive din data de 7 august 2013 la data de 20 noiembrie 2013.
În temeiul art.14, alin. 3, lit. a raportat la art. 348 din Codul de procedură penală s-a dispus desființarea totala a înscrisurilor reprezentate de:
- Contract de împrumut încheiat la data de 09.12.2008 intre inculpatul SELESI I. si partile vătămate G. M. E. E. si G. M. Z., pentru suma de_ de euro( vol I, f.97);
- Convenția încheiata la data de 31.10.2011, încheiat intre inculpatul SELESI I. si partile vătămate G. M. E. E. si G. M. Z., autentificat prin Încheierea de autentificare nr.2070 de BNP F. H. A. (vol I, f.98);
- Contractul de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata R. D. E., încheiata în data de 03.11.2012, martori G. M. E. E. si M. Donel I. pentru suma de_ de lei (vol.I, f.125);
- Contractul de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata R. D. E. încheiata în data de 03.11.2012, martori G. M. E. E. si M. Donel I., pentru suma de 5000 de lei, cu garanție 2 terenuri situate în mun. Campia Turzii (vol I, f. 129);
- Contractul de vânzare-cumpărare nr. 84, încheiat în data de 23.09.2011, încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata R. E., cu privire la vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafața de 30 de ari contra sumei de 3000 de lei(vol I, f.131)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata R. D. E., încheiata în data de 30.07.2012 pentru suma de 600 de lei, plus suma de 400 de lei(vol I, f.132)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata R. D. E., încheiata în data de 30.08.2012 pentru suma de 6800 de lei (vol I, f.135)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata R. D. E., încheiata în data de 18.08.2012 pentru suma de 1600 de lei,(vol I, f.137)
- Contract de Împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata R. D. E., încheiata în data de 21.12.2010 pentru suma de_ de lei,(vol I, f.139)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata Candea D., încheiata în data de 15.07.2012 pentru suma de 36.000 de lei,(vol. I, f.142)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata D. A., încheiata în data de 16.04.2013 pentru suma de 3.800 de lei, martor G. M. E. E.(vol I, f.161)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partile vătămate A. Geza si A. I. I., încheiata în data de 04.05.2013 pentru suma de 4000 de euro, (vol I, f.174)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata Silvasan O. N., încheiata în data de 28.05.2013 pentru suma de 1300 de euro, (vol I, f.187)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata Silvasan O. N., încheiata în data de 21.06.2013 pentru suma de 2.600 de euro, (vol I, f.189)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si partea vătămata Silvasan O. N., încheiata în data de 03.06.2013 pentru suma de 1.200 de euro, martor G. M. E. E. (vol I, f.191)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul B. E. M., încheiat în data de 19.03.2013 pentru suma de_ de lei, martor G. M. E. E. (vol I, f.200)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul B. E. M., încheiat în data de 03.04.2013 pentru suma de_ de lei, autentificat prin Încheierea nr. 882 a BNP F. H. A. (vol I, f.203)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul Paleoca A., încheiat în data de 28.01.2013 pentru suma de 1400 de lei (vol I, f.205)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul Paleoca A., încheiat în data de 23.04.2013 pentru suma de 10.000 de lei (vol I, f.207)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul S. A., încheiat în data de 25.06.2013 pentru suma de 6400 de lei (vol I, f. 216)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul Balasiu C., încheiat în data de 01.07.2013 pentru suma de 300 de euro (vol I, f.250)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul Balasiu C., încheiat în data de 24.03.2013 pentru suma de 2000 de lei (vol I, f.251)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul C. B., încheiat în data de 17.06.2013 pentru suma de 1000 lei (vol I, f.253)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul M. Lidiana, încheiat în data de 06.02.2013 pentru suma de 400 de euro (vol I, f.264)
- Contract de împrumut încheiat intre inculpatul SELESI I. si martorul M. A., încheiat în data de 24.11.2011 pentru suma de 800 de euro (vol I, f.268)
Potrivit prevederilor art. 3 alin. 2 din Legea 216/2011 s-a dispus confiscarea speciala a sumei de 10.450 lei si a sumei de 2.300 de euro obținuta de inculpatul SELESI I. din comiterea infracțiunii de camatarie .
În temeiul art. 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 si urm NCC s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă R. D. E. și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile R. D. E. suma de 20.000 lei cu titlul de daune morale .
În temeiul art. 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 si urm NCC s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă R. E. și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile R. E. suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale
În temeiul art. 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 si urm NCC s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă SIMO I. D. și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile Simo I. D. suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale .
În temeiul art. 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 si urm. NCC s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă CANDEA D. și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile Candea D. suma de 10.000 RON cu titlul de daune morale
În temeiul art. 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 si urm NCC s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă B. N. M. și în consecință a fost obligat inculpat să plătească în favoarea părții civile B. N. M. suma de 10.000 RON cu titlul de daune morale
În temeiul art. 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 si urm NCC s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea civilă A. I. I. și în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile A. I. I. suma reprezentând echivalentul în lei la data platii a sumei de 1.500 Euro ,cu titlul de daune morale
În temeiul art.191 alin. 1 C.pr.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului
In baza art. 193 alin. 1 si alin. 2 C.pr.penală a fost obligat inculpatul sa plătească partii civile R. D. E. suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare partialen- onorariu avocat, sa plătească partii civile R. E. suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare - onorariu avocat, sa plătească partii civile Simo I. D. suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare - onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de 23.04.2013, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, s-a prezentat partea vătămată R. D. E., care a depus o plângere penală împotriva inculpatului SELEȘI I., urmare a faptului că, începând cu luna octombrie a anului 2012, acesta îi solicită în mod injust mari sume de bani, amenințându-l totodată cu exercitarea de acte de violență și cu moartea, atât pe el cât și pe membrii familiei sale, în cazul în care va refuza să plătească sumele respective.
Audiata fiind aceasta partea vatamata a învederat ca în cursul lunii august a anului 2012, deoarece avea nevoie de bani, a împrumutat suma de 2.000 de lei de la numitul Seleși I., cu o dobânda lunara de 50%.S-a mai afirmat ca de la momentul împrumutului și până la formularea plângerii s-a achitat lui Seleși I. suma de 16.000 de lei și i s-a cedat dreptul de proprietate asupra două terenuri ce-i aparțineau tatălui părții vătămate.
Partea vătămată a susținut de asemenea ca imediat după ce s-a împrumutat de la numitul Seleși I., a fost terorizat de către acesta și obligat să semneze mai multe documente din care rezulta faptul că s-ar fi împrumutat cu sume de bani mult mai mari decât cele împrumutate în realitate și obligat să restituie sume de bani și să cedeze proprietatea asupra două terenuri situate în municipiul Câmpia Turzii.
Atât partea vătămată R. D. E., cât și tatăl acestuia, partea vătămata R. E. au menționat apoi ca Seleși I. i-a amenințat în mai multe rânduri cu acte de violență și moartea în cazul în care aceștia nu îi vor achita sumele de bani solicitate.
In urma documentarii cu privire la activitatea infracționala a inculpatului SELEȘI I., a reieșit ca acesta acorda diverse sume de bani cu împrumut persoanelor ce se aflau în nevoie, solicitând pentru fiecare sumă împrumutată o dobândă -“camătă”, dobândă ce varia în funcție de persoana care lua împrumutul, în cele mai multe cazuri depășind 50% pe lună. Cu ocazia acordării acestor credite, inculpatul SELEȘI I. încheia contracte de împrumut, trecând ca sumă împrumutată suma ce urma a fi plătită, cu tot cu camătă. Contractele de împrumut erau încheiate fie la sediul societății pe care o administra inculpatul, . din Campia Turzii, persoanele care se împrumutau scriind ele însele contractele de împrumut, fie erau încheiate la birouri avocațiale sau notariale.
Astfel în cauza s-au identificat un număr de 9 persoane care au luat bani cu camătă de la inculpatul SELEȘI I. și ulterior, prin amenințări exercitate de către acesta din urma, au fost constrânse să plătească sume mari de bani sau să transfere proprietatea asupra a diverse terenuri:
1. În ce il privește pe partea vătămată R. D. I., în cursul lunii august a anului 2012, deoarece avea nevoie de bani, a împrumutat suma de 2000 de lei de la numitul Seleși I., cu o dobândă lunară de 50%.
În cursul lunii octombrie 2012 a fost anunțat de către inculpatul SELEȘI I. că are de achitat suma de 18.000 lei, cu toate că anterior îi achitase suma de 1500 lei.
La recomandarea inculpatului, pentru plata sumei de 18.000 lei ce ar fi reprezentat datoria, partea vătămată a fost nevoit să contracteze două împrumuturi de la CAR din T., pentru sumele de 8.000 lei și 4900 lei ,sume de bani pe care partea vătămată le-a predat inculpatului, ca urmare a amenințărilor efectuate de acesta. Amenințările cu exercitarea de acte de violență au fost proliferate atât asupra sa cât și asupra tatălui său, partea vătămată R. E..
Discuțiile purtate în mediu ambiental, în data de 08.05.2013, orele 10.21, respectiv 11.45 au fost intercepate și înregistrate în baza Autorizației nr. 6 emise de Judecătoria T.; din procesele verbale de redare ale acestor discuții reiese faptul că inculpatul SELEȘI I. exercită presiuni asupra părții vătămate să îi restituie o sumă de bani, folosind expresii injurioase și amenințătoare și că partea vătămată a împrumutat mai multe sume de bani de la CAR, sume pe care le-a dat inculpatului .
În data de 02.09.2013, prin intermediul lucrătorilor de poliție, inculpatul SELEȘI I., prin apărătorul ales, i-a restituit părții vătămate R. D. E. suma de 12.400 lei, reprezentând banii încasați pe nedrept ca dobânzi (f.108-113 vol.I)
2. În ce il privește pe partea vatamata R. E., tatăl părții vătămate R. D. E. în perioada octombrie-decembrie 2012, alături de fiul sau a fost amenințat de inculpatul SELEȘI I. să restituie o sumă, mult mai mare decât cea împrumutată, în caz contrar ,amenințându-i pe cei doi cu exercitarea de acte de violență .
Cedând acestor amenințări, partea vătămată a fost de acord să îi transfere inculpatului dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 30 de ari, teren pe care partea vătămată îl deținea în municipiul Câmpia Turzii, în zona denumită „Pârâul Curcilor”. Cu această ocazie, la biroul agenției imobiliare deținute de inculpat, cei doi au încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care partea vătămată cedează proprietatea acelui teren, contra sumei de 3000 de lei.
Ulterior, partea vătămată R. E. a fost nevoit să ia împrumut de la inculpatul SELEȘI I. suma de 300 de lei, acesta solicitându-i camătă pentru această sumă încă 300 de lei. Partea vătămată nu a putut plăti în termenul de o lună suma de bani, astfel că a fost din nou amenințat de către inculpat, fiind constrâns de acesta să îi remită încă două terenuri situate pe raza municipiului Câmpia Turzii. Totodată, partea vătămată a fost obligată de inculpat să semneze o chitanță din care reieșea faptul că R. E. a primit de la inculpat suma de 5000 de lei în schimbul celor două terenuri, inculpatul comunicându-i că restul de bani reprezentat de valoarea celor două terenuri urmează a fi scăzute din cuantumul datoriei avute de fiul părții vătămate R. E., partea vătămată R. D. E..
În data de 02.09.2013, prin intermediul lucrătorilor de poliție, inculpatul SELEȘI I., prin apărătorul ales, i-a restituit părții vătămate R. E. suma de 10.000 lei, reprezentând banii încasați pe nedrept ca dobânzi.(vol I, f.119 dosar)
3. În privința partii vătămate C. D. se retine ca aceasta după decesul mamei sale, în cursul anului 2010, a împrumutat de la inculpatul SELEȘI I. suma de 100 de lei, urmând a plăti o camătă de 250 lei într-o perioadă de o lună de zile.
După circa o lună de zile, partea vătămată s-a deplasat la sediul Iacobimob SRL, societate administrată de inculpat, pentru a-i restitui acestuia suma de 350 de lei, reprezentată de suma împrumutată și dobândă.
Inculpatul SELEȘI I. nu a vrut să primească decât 100 de lei și apoi i-a solicitat părții vătămate să îi restituie în fiecare lună sume cuprinse între 600 de lei și 800 de lei, reprezentând dobândă calculată,după bunul sau plac .
În data de 15.07.2013, inculpatul SELEȘI I., prin amenințări cu moartea și după ce a ținut-o pe partea vătămată circa 4 ore în biroul său, a obligat-o pe aceasta să semneze un contract de împrumut, contract ce atesta în mod nereal faptul că partea vătămată ar fi împrumutat de la inculpat suma de 36.000 de lei.
Cele menționate mai sus sunt confirmate și de către fiica părții vătămate, partea civilă B. N., aceasta confirmând faptul că mama sa a fost constrânsă prin exercitarea de amenințări de către inculpatul SELEȘI I. să semneze un act din care să reiasă faptul că a luat împrumut de la acesta suma de_ de lei.
Partea vătămată C. D. a mai arătat faptul că în total, i-a achitat inculpatului suma de 2000 de lei.
În data de 12.09.2013, prin intermediul lucrătorilor de poliție, inculpatul SELEȘI I., prin apărătorul ales, i-a restituit părții vătămate Cânmdea D. suma de 2000 lei, reprezentând banii încasați pe nedrept ca dobânzi.(f.143, vol I)
4. În legătura cu partea vătămată D. A., se retine ca la începutul anului 2013, a fost nevoit să ia suma de 350 de lei împrumut de la inculpatul SELEȘI I., urmând a-i plăti acestuia într-o lună de zile suma de 700 de lei, adică o camătă de 100% pe lună.
La termenul de scadență, respectiv 15.05.2013, partea vătămată nu a putut plăti datoria, astfel că a fost luat cu autoturismul de către inculpatul SELEȘI I., dus la biroul său și obligat, în prezența partii vătămate G. E. E. să scrie de mână un contract ce atesta faptul că D. A. a luat împrumut de la inculpat suma de 3800 de lei.
Partea vătămată a mai arătat și faptul că inculpatul i-a luat și cardul de pensie, acesta din urma ridicând timp de două luni pensia părții vătămate, lăsându-l pe acesta de fiecare dată fără nici un leu; după încheierea acestui contract, inculpatul SELEȘI I. l-a amenințat pe partea vătămata în mai multe rânduri că îl va bate, pe timp de noapte, în cazul în care partea vătămată nu va restitui suma de bani arătată în contract. De asemenea, inculpatul SELEȘI I. i-a arătat părții vătămate o pădure și i-a spus acestuia că dacă nu îi va restitui banii trecuți în contract are doar trei variante, să se ducă în pădure și să se spânzure, să fie zdrobit de inculpat sau să fie lăsat de inculpat în acea pădure, urmând a se deplasa pe jos până în T..
În data de 12.09.2013, prin intermediul lucrătorilor de poliție, inculpatul SELEȘI I., prin apărătorul ales, i-a restituit părții vătămate D. A. suma de 1600 lei, reprezentând banii încasați pe nedrept ca dobânzi, astfel că partea vătămată nu mai are pretenții de natură civilă referitor la inculpat.(f.158, vol I)
5. În privința partii vătămate Z. I. S. se deduce ca în luna martie a anului 2012, soția sa, Z. L. a luat de la inculpatul SELEȘI I. împrumut suma de 200 de lei, cu o camătă de 100%, trebuind să plătească peste o lună suma de 400 de lei.
La împlinirea termenului de o lună, partea vătămată i-a înapoiat inculpatului doar suma de 150 de lei, inculpatul spunându-i că pentru fiecare lună de întârziere trebuie să plătească dobândă de 100%.
La sfârșitul lunii septembrie 2012, partea vătămată a fost abordată în fața casei de către inculpatul SELEȘI I., acesta lovindu-l cu pumnul în zona pieptului, solicitându-i să-i restituie banii. De față, la momentul în care partea vătămată a fost lovit cu pumnul în piept a fost și cumnata acestuia, martora C. I..(vol I, filele 210-211)
Partea vătămată a fost de acord ca în contul datoriei să efectueze lucrări de construcții pentru inculpat, astfel că în perioada octombrie 2012-decembrie 2012, partea vătămată a efectuat o lucrare de renovare a casei inculpatului, fără a fi plătit în vreun fel pentru activitatea desfășurată.
În data de 12.09.2013, prin intermediul lucrătorilor de poliție, inculpatul SELEȘI I., prin apărătorul ales, i-a restituit părții vătămate Z. I. S. suma de 500 lei, reprezentând banii încasați pe nedrept ca dobânzi, astfel că partea vătămată nu mai are pretenții de natură civilă referitor la inculpat.(f.164, vol I).
6. Despre partea vătămată Șimo I. D. se retine ca la sfârșitul anului 2011 a împrumutat de la inculpatul SELEȘI I. suma de 2500 de lei, cu o dobândă de 50 % pe lună. În luna ianuarie a anului 2012, inculpatul SELEȘI I. l-a anunțat că pe perioada sărbătorilor de iarnă dobânda este de 100 % .
În cursul lunii martie/aprilie a anului 2012, inculpatul SELEȘI I. i-a solicitat părții vătămate să încheie un contract de împrumut, contract care să ateste faptul că partea vătămată s-a împrumutat de la inculpat cu suma de 17.500 de lei. Astfel, partea vătămată Șimo I. D. a scris personal acest contract.
Partea vătămată a arătat că o singură dată, după încheierea contractului, inculpatul SELEȘI I. a oprit mașina pe care o conducea lângă partea vătămată și l-a amenințat pe acesta întrebându-l ce preferă pentru a-i returna banii, să-i fie rupte mâinile sau picioarele. Partea vătămată a arătat că amenințarea făcută de inculpat i-a creat o puternică stare de teamă, astfel că de fiecare dată când observa mașina acestuia „ i se făcea frică”
Partea vătămată Șimo I. D. a mai arătat și că la solicitarea inculpatului SELEȘI I. a girat împrumuturi la CAR pentru Gall E., R. D. E. și un anume D. ,in contul datoriei de 2500 de lei, plătind inculpatului suma de aproximativ 8000 de lei, solicitându-se desființarea contractului de împrumut pentru suma de_ de lei.(f.169 vol I)
7. În ce o privește pe partea vătămată A. I. I. aceasta în cursul lunii martie 2012, împreună cu soțul său A. Geza a împrumutat de la inculpatul SELEȘI I. suma de 100 de euro, cu o dobândă de 100 %.
Partea vătămată a arată faptul că i-a plătit inculpatului lunar sume de bani cuprinse între 20 și 300 de euro, reprezentând dobândă, iar din luna decembrie a anului 2012 nu au mai putut plăti aceste dobânzi.
Ca urmare a acestui fapt, partea vătămată, împreună cu soțul său au fost chemați de către inculpat la sediul societății administrate de acesta și la indicațiile inculpatului au scris un contract de împrumut pentru suma de 4000 de euro.
Partea vătămată A. I. I. a mai arătat și faptul că, în cursul lunii iunie, a fost chemată de inculpatul SELEȘI I. la biroul acestuia și acesta i-a solicitat să îi achite cei 4000 de euro până la data de 22 iunie, altfel inculpatul „o va bate de îi va suna apa în cap”.
Ca urmare a acestei amenințări, partea vătămată a renunțat să își mai plătească ratele la un credit pe care îl contractase de la bancă și i-a predat inculpatului suma de 360 de euro.
În data de 12.09.2013, prin intermediul lucrătorilor de poliție, inculpatul SELEȘI I., prin apărătorul ales, i-a restituit părții vătămate A. I. I. suma de 1100 lei, reprezentând banii încasați pe nedrept ca dobânzi (f.176, vol I).
8,9. Cu privire la părțile vătămate G. M. E. E. și soțul acesteia G. M. Z. rezulta ca acestea au luat cu titlu de împrumut de la inculpatul SELEȘI I. diverse sume de bani, cuprinse între 600 de lei și 3000 de euro.
În cursul anului 2009, inculpatul SELEȘI I. l-a constrâns pe partea vătămată G. M. Szolt să semneze un contract de împrumut pentru suma de 5500 euro, contract încheiat la un birou avocațial.
Deoarece soții G. nu au reușit să îi plătească inculpatului SELEȘI I. suma de 5500 de euro, acesta a început să trimită diverse persoane acasă la aceștia pentru a-i amenința și intimida, cu scopul de a-și primi suma de bani prevăzută în contract.
Tot în cursul anului 2009, inculpatul SELEȘI I. s-a deplasat la locuința părții vătămate G. M. E. E., i-a comunicat acesteia că are de plătit suma de 30.000 ca urmare a acumulării dobânzilor și a amenințat-o că dacă nu va primi această sumă de bani:”mă leg de ce ai tu mai drag, să vezi ce o să pățești până la dimineață”.
Ulterior, părțile vătămate au fost constrânse de inculpatul SELEȘI I. să încheie un contract de împrumut pentru suma de 30.000, contract încheiat la cabinet Avocat S. A. P..
Deoarece a constatat faptul că părțile vătămate G. M. E. E. și G. M. Z. nu pot să îi plătească suma de 30.000 de euro, inculpatul a convins-o pe G. M. E. E. ca în contul datoriei să desfășoare activități de secretariat în cadrul agenției imobiliare al cărei administrator este inculpatul SELEȘI I..
Astfel, așa cum a arătat și partea vătămată G. M. E. E., aceasta a devenit practic o sclavă a inculpatului SELEȘI I., muncind în folosul acestuia fără a primi vreo sumă de bani, fiind totodată constrânsă de inculpat să asiste în calitate de martor la diferite contracte de împrumut.
Tot în contul datoriei de 30.000 de euro, partea vătămată G. M. Z. a încheiat o convenție prin care era de acord ca după decesul părinților săi să îi cedeze o suprafață de teren din grădina situată pe ., nr. 40 B, inculpatului SELEȘI I..
La fel ca și partea vătămată G. M. E. E. și soțul acesteia G. M. Z. a arătat că a fost amenințat în mai multe rânduri de către inculpatul SELEȘI I. că va face rău ”la ceea ce am eu mai drag”, referindu-se aici la copii minori ai celor doi soți, în cazul în care nu va returna suma de bani prevăzută în contract.(vol 1, f.72-75 și 151-152)
Este de reținut, din cele mai sus descrise, ca inculpatul SELEȘI I. a avut același mod de operare în toate cele nouă cazuri de șantaj. Astfel, inculpatul acorda cu titlu de împrumut sume de bani, solicitând o camătă cuprinsă între 50% și 100% pe lună și, indiferent de faptul că părțile vătămate returnau sau nu sumele de bani împrumutate, inculpatul solicita o datorie mai mare, și apoi, prin constrângerea persoanelor în cauză, prin amenințări cu violența asupra lor sau a celor apropiați si dragi lor, le obliga pe părțile vătămate să încheie contracte de împrumut pentru sume mari de bani, în caz de neplată aceste înscrisuri putând fi puse în executare silită de către inculpat.
Din analizarea interceptărilor realizate în baza autorizațiilor de interceptare emise de către Judecătoria T., reiese faptul că în mai multe cazuri când inculpatul nu își primea banii, trecea la amenințări, folosind un limbaj injurios.(vol III,vol IV).
În ceea ce privește declarațiile date de către inculpat, deși acesta în primele declarații a negat faptul că ar fi constrâns vreuna dintre părțile vătămate să îi plătească vreo sumă de bani fiind totuși de acord să plătească acestor părți vătămate sumele de bani obținute în mod ilegal, recunoscându-se astfel implicit comiterea faptelor, ulterior a si recunoscut faptele reținute în sarcina sa, respectiv exercitarea de constrângeri psihice, morale în vederea returnării sumelor de bani ce aprecia ca i se cuveneau a-i fi returnate de către partile vătămate .
Mai mult, inculpatul SELEȘI I. cu ocazia prezentării materialului de urmărire penala (f.233, vol IV) si ulterior prin declarațiile date în fata instanței (la momentul verificării legalității măsurii arestării si la termenul de judecata în cursul soluționării procesului) a arătat că recunoaște și regretă comiterea faptelor de care este invinovatit, prin aceste din urma declarații chiar susținând ca a avut timp sa reflecteze la cele comise reieșind astfel si o incipienta reeducare si reapreciere din partea inculpatului a valorilor morale si sociale .
Din cele menționate anterior, s-a reținut ca inculpatul în perioada noiembrie 2011- august 2013 a constrâns, prin exercitarea de amenințări cu acte de violență și cu moartea, pe părțile vătămate R. D. E., R. E., C. D., G. M. E. E., G. M. Z., D. A., Z. I. S., Simo I. D. și A. I. I., să îi plătească sume mari de bani reprezentând camăta pentru sumele împrumutate de părțile vătămate, fapte ce întrunesc elementele constitutive a 9 (nouă) infracțiunii de șantaj, faptă prev. și ped. de art. 194 alin. 1 Cod Penal.
Din exploatarea autorizațiilor de percheziție emise de Judecătoria T., reiese identificarea a numeroase alte persoane care au luat sume de bani cu împrumut de la inculpat, acesta solicitând o camătă lunară.
În afară de partile vătămate cu privire la care s-a exercitat santajul au mai fost identificați și audiați în cauză martorii P. V. C. (vol I f.182), S. O. N. (f.184,vol II), T. V. (f.195, vol I), Buradă E. M.(volI, f.198-199), C. B. (vol.I, f.208-209), S. A. (vol.I, f.212-213), S. E. (vol.I, f.230-232), M. N. (vol.I, f. 242-243), Balașiu C. (vol.I, f.245-247), Zambalău M. (vol.I, f.255), Ț. A. (vol.I, f. 256-258), T. G. (vol.I, f.259), P. Ș. (vol.I, f.272-274), C. M. A. (vol.I, f.271), toate aceste persoane arătând prin declarațiile date că au luat împrumut sume de bai de la inculpatul SELEȘI I., plătind camătă lunară între 50% și 100%.
Deși în declarațiile date inițial la dosar inculpatul SELEȘI I. a recunoscut faptul că oferea împrumuturi diferitor persoane, dar nu solicita decât în anumite cazuri dobânzi, dar de fiecare dată aceste dobânzi se încadrau în limitele prevăzute de lege, ulterior, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a arătat că recunoaște și regretă faptele de care este inculpat, aceeași atitudine fiind adoptata în fata instanței de judecata, inculpatul înțelegând totodată a invoca prevederile art. 320 indice 1 Cod pr. penala .
În cauză au fost identificate, fie în original, fie în copie, contractele de împrumut ce au fost încheiate de către inculpatul SELEȘI I. și persoanele ce au luat de la acesta bani împrumut cu camătă, contracte ce atestă sume de bani ce includ și camăta solicitată de inculpat .
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA T., inculpatul SELEȘI I. și partea civilă ȘIMO I. D..
La termenul din 18 februarie 2014, în temeiul art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/19.07.2013, Curtea a dispus recalificarea recursului în apel și aplicarea art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.
În apelurile formulate s-a solicitat desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri.
P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA a solicitat ca prin noua hotărâre să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu executarea în regim de detenție având în vedere activitatea complexă desfășurată de inculpat și modalitatea comiterii faptelor.
Inculpatul SELEȘI I. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât în mod greșit instanța a dispus disjungerea cauzei în ce privește latura civilă a cauzei, dispunând în același timp confiscarea care este o măsură de siguranță ce trebuie soluționată odată cu latura civilă a cauzei.
În ce privește cuantumul pedepsei, inculpatul a solicitat coborârea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege și suspendarea condiționată a executării acesteia având în vedere circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului.
În latura civilă a cauzei, inculpatul a solicitat respingerea daunelor morale sau reducerea acestora având în vedere lipsa probațiunii cu privire la acest tip de daune.
Partea civilă ȘIMO I. D. a criticat modalitatea de executare a pedepsei, lipsa aplicării unui spor și a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 5.500 lei care i-au fost plătite cu titlu de dobânzi, anularea contractului de împrumut și angajamentul de girant al părții vătămate la contractul de împrumut nr. 561/18.12.2012 între C.A.R. Sticla T. și R. D. E..
Apelurile declarate în cauză sunt fondate.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.
Pedepsele aplicate inculpatului și pedeapsa rezultantă au fost corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 din Vechiul Cod penal, în ce privește cuantumul acestora.
Având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor determinat de modul și mijloacele de săvârșire, de împrejurările în care faptele au fost comise, de urmările produse, de numărul mare de fapte antisociale dar și de persoana și conduita inculpatului, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi realizat numai prin executarea efectivă a pedepsei.
Susținerea inculpatului, în sensul că instanța a reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante și drept urmare s-ar impune reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, este eronată.
Astfel, simpla trimitere a instanței în cadrul individualizării pedepsei la criteriile prev. de art. 72 Cod penal, prin enumerarea unor împrejurări referitoare la recunoașterea comiterii faptei și recuperarea prejudiciului, nu înseamnă reținerea automată a circumstanțelor atenuante, atâta vreme cât s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 74 și 76 din vechiul C.penal în considerentele sau dispozitivul hotărârii.
Apoi, atitudinea sinceră a inculpatului nu poate primi dublă semnificație juridică favorabilă acestuia, pe de o parte, reținută în cadrul procedurii recunoașterii vinovăției, cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă conform art. 320/1 alin. 7 din Vechiul C.pr.penală, iar pe de altă parte valorificată ca circumstanță atenuantă cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Or, pedepsele aplicate inculpatului se circumscriu limitelor de pedeapsă rezultate urmare a reducerii cu o treime potrivit textului de lege amintit mai sus.
Solicitarea inculpatului de trimitere a cauzei la instanța de fond pentru rejudecare, pe considerentul că ar fi dispus disjungerea laturii civile cu încălcarea art. 197 din Vechiul C.pr.penală, este nefondată.
Astfel, în mod legal și temeinic instanța de fond a făcut aplicare art. 320/1 alin. 5 din vechiul C.pr.penală privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, potrivit căruia dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia.
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică în ce privește obligarea inculpatului la plata daunelor morale în favoarea părților civile și în ce privește cuantumul acestora având în vedere traumele și suferințele psihice la care au fost supuse de către inculpat, împreună cu familiile lor, aceasta fiind o compensație justă și echitabilă în raport de prejudiciul moral suferit.
Reținerea instanței în ce privește lipsa de constituire de parte civilă a părții vătămate Șimo I. D. este greșită întrucât în cursul judecății, partea vătămată a solicitat în scris și prin avocat obligarea inculpatului la plata sumei de 5.500 lei.
Or, având în vedere constituirea de parte civilă în cauză, îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, faptul că partea vătămată a achitat suma de 5.500 lei inculpatului cu titlu de dobânzi ilegale, inculpatul urmează să fie obligat la restituirea acestora în favoarea părții vătămate.
În fine, apelul inculpatului urmează a fi admis având în vedere omisiunea instanței de fond de a deduce din pedeapsa aplicată a reținerii din 06 august 2013.
Așa fiind, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b C.pr.penală, Curtea va admite apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria T., inculpatului Seleși I. și părții civile Șimo I. D., va desființa sentința atacată cu privire la individualizarea pedepsei, omisiunea deducerii reținerii și soluționarea acțiunii civile formulate de partea civilă Șimo loan D. și pronunțând o nouă hotărâre, va dispune executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Seleși lacob, va face aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a V.C.penal, va înlătura aplicarea art. 86/1 și următ. V.C.penal, iar în temeiul art. 72 alin. 1 N.C.penal, va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerea și arestul preventiv începând cu 06 august 2013 până la 20.11.2013, obligând inculpatul să plătească părții civile Simo loan D. suma de 5.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale, menținând restul dispozițiile hotărârii atacate.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen. admite apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA T., inculpatul SELEȘI I. și partea civilă ȘIMO I. D. împotriva sentinței penale nr. 445 din 20 noiembrie 2013 a Judecătoriei T. pe care o desființează cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, omisiunea deducerii duratei reținerii și soluționarea acțiunii civile formulate de partea civilă Șimo I. D. referitor la petitul privind acordarea despăgubirilor materiale.
Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:
Dispune executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului Seleși I. prin sentința apelată.
Aplică art. 71, art. 64 lit. a teza II V.C.pen.
Înlătura aplicarea art. 86/1 și urm. V.C.pen.
În baza art. 72 al. 1 N.C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 ore din data de 06.08.2013, începând cu ora 18,20, precum și durata arestului preventiv începând cu 07.08.2013 până la 20.11.2013.
Obligă inculpatul să plătească părții civile Simo I. D. suma de 5.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Menține restul dispozițiile sentinței penale apelate.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu ce se va avansa din F.M.J.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 4 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. V. A. I. M. L. C.
Red.V.V.A./13.03.2014
Dact.H.C./4 ex./13.03.2014.
Jud.fond: C. C..
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 124/2014.... | Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 55/2014.... → |
|---|








