Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1011/2014. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 1011/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 3684/328/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1011/A/2014

Ședința publică din 17 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C., judecător

JUDECĂTOR: M. Ș.

GREFIER: M. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V. T.

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul M. C. împotriva sentinței penale nr.185 din 4 iunie 2014 a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art.182 al.1 C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului M. C. av.P. Luizica C., partea civilă M. L., asistată de apărător ales av.M. H., ambii avocați din cadrul Baroului Cluj, cu delegațiile la dosar și martorii M. G. și D. T. D., lipsă fiind inculpatul M. C. și partea civilă S. C. Județean de Urgență Cluj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța procedează la audierea martorilor M. G. și D. T. D., depozițiile acestora fiind consemnate în procesele verbale aflate la dosar filele 39-43.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului M. C. solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței atacate și, pronunțând o nouă hotărâre, a se dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală în baza art.16 al.1 lit.d C.pr.pen. coroborat cu art.31 C.pen. întrucât în speță există o cauză de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit.

În susținerea apelului arată că martorii audiați în cauză, respectiv M. G. a relatat că cioburile de la becul spart au lovit partea vătămată, în condițiile în care instanța nu a ținut cont de faptul că partea vătămată a susținut că nu a văzut ca inculpatul să îl lovească.

Mai mult, martorul D. T. D. în depoziția sa, a arătat că era vorba despre un pahar cu sticlă groasă, astfel că paharul nu se putea sparge în cioburi mici provocând părții vătămate legiuni atât de fine.

Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că partea vătămată a suferit leziuni corporale care s-au putut produce cu un corp tăietor înțepător. Totodată din raportul de expertiză rezultă că partea vătămată a suferit plăgi înțepate ori, dacă inculpatul ar fi lovit partea vătămată cu paharul în față, indubitabil că i-ar fi produs tăieturi la față sau frunte.

Cu privire la pretențiile părții civile M. L., solicită respingerea acestora ca nedovedite iar cuantumul daunelor morale apreciază că sunt exagerate .

Solicită amânarea pronunțării pentru depunerea concluziilor scrise.

Apărătorul ales al părții civile M. L. solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

În susținerea poziției procesuale arată că pe întreg parcursul procesului penal inculpatul și-a creat un scenariu pe care l-a adaptat așa cum a dorit, tocmai pentru a-și putea justifica atitudinea de nerecunoaștere a faptei.

La dosar există declarații pe care instanța și-a argumentat hotărârea, în acest sens reținând că declarațiile martorilor M. G. și D. T. sunt cele care reflectă realitatea și coroborate cu declarația părții vătămate pot duce la o justă apreciere a evenimentelor care s-au săvârșit la acea dată.

Susține faptul că așa cum și în fața instanței de apel martorii au arătat, rezultă fără nici un dubiu, că partea vătămată a suferit leziuni ca urmare a producerii unei vătămări prin lovire cu un pahar, astfel că se poate constata că inculpatul nici chiar în fața acestor probe nu înțelege să recunoască și să accepte cele declarate.

Apreciază că probele sunt suficiente, concludente și au fost administrate în condițiile legale, hotărârea instanței de fond în mod corect având la bază totalitatea elementelor care au fost administrate în faza de urmărire penală.

In ceea ce privește cuantumul pretențiilor solicitate arată că doar daunele morale au fost acordate de prima instanță, daunele materiale fiind respinse. Apreciază că daunele morale au fost corect acordate având în vedere leziunile suferite de partea vătămată și urmările produse, ochiul stâng al acestuia fiind inutilizabil pe tot parcursul vieții.

Pentru aceste considerente, apreciază că apelul este nefondat, sens în care solicită respingerea acestuia.

Partea civilă M. L. arată că achiesează la concluziile apărătorului său.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

În ce privește constatarea stării de fapt, apreciază că în cauză probațiunea administrată se coroborează cu datele rezultate din faza de urmărire penală și cu datele din raportul de expertiză medico-legal întocmit și aflat la dosarul cauzei, astfel încât nu consideră că există vreun dubiu cu privire la dovedirea mecanismului în care partea vătămată a suferit leziunile constate în acest fel.

Pe de altă parte, solicită a se constata că ipoteza din apărările inculpatului formulate încă din faza de urmărire penală, au fost verificate prin intermediul mijloacelor de probă ce au putut fi administrate în aceste condiții, nefiind confirmate decât în declarațiile unor martori indirecți a căror înlăturarea fost făcută pertinentă.

În ce privește latura civilă, apreciază rezonabile despăgubirile acordate de instanță raportat la urmările produse părții civile care într-adevăr justifică daunele morale.

În consecință, solicită respingerea apelului ca nefondat.

Curtea, în baza art.390 C.pr.pen., respinge cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului M. C. de amânare a pronunțării, apreciind că motivele de apel depuse în scris de apărătorul inculpatului sunt foarte detaliate.

CU R T E A:

Prin sentința penală nr. 185 din 4 iunie 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei T., în baza art 182 alin 1 C pen 1968, cu aplicarea art 5 C pen vatamare corporala grava a fost condamnat inculpatul M. C. – poreclit “C.”, fiul lui Leone si meda L., nascut in data de 21.05.1987, in T., Cluj, roman, 3 clase, dom T., . 11 B, . antecedente penale, CNP_ - la o pedeapsa de 2 ani 9 luni inchisoare.

S-a făcut aplicarea art 71 C pen 1968, art 64 lit a teza a doua C pen 1968.

In baza art 86 ind 1 C pen 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pentru 5 ani 9 luni termen de incercare stabilit potrivit art 86 ind 2 C pen 1968 și l-a obligat pe inculpat la masurile de supraveghere stabilite de art 86 ind 3 alin 1 lit a) sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul Cluj; b) sa anunte, in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta, precum si obligatia stabilita conform art 86 ind 3 alin 3 lit d) sa nu intre in legatura cu partea civila M. L., supravegherea revenind Serviciului de probatiune de pe langa Tribunalul Cluj.

S-a atras atentia asupra prev art 83 C pen 1968, art 86 ind 4 C pen 1968 referitoare la revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei.

S-a făcut aplicarea art 71 alin 5 C pen 1968.

In baza art 88 C pen 1968 s-a dedus retinerea de 24 d eore din 02.08.2011 ora 22,55.

In baza art 397 C pr pen, art 25 C pr pen, art 998 C civ 1866, a fost obligat inculpatul la despagubiri morale de 8000 euro, echivalent in lei la data platii, curs BNR catre partea civila M. L. – T., . 13,. Cluj - si respinge ca neintemeiate celelalte pretentii civile formulate de catre aceasta.

In baza art 397 C pr pen, art 25 C pr pen, art 998 C civ 1866 a fost obligat inculpatul la despagubiri materiale de 3553,58 lei si majorari de intarziere din 09.08.2011 la data platii integrale catre partea civila S. Judetean Cluj.

In baza art 274 C pr pen a fost obligat inculpatul la 900 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Conform art 276 C pr pen a fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli de judecata catre partea civila M. L..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr 676/P/2011 al Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj, inregistrat in data de 03.07.2013, cu nr_ la Judecatoria T., inculpatul M. C. a fost trimis in judecata pentru comiterea infractiunii prev de art 182 alin 1 C pen 1968, vatamare corporala grava, aratandu-se ca in data de 28 iulie 2011 a lovit-o pe partea vatamata M. L. provocandu-I leziuni care au necesitat pentru vindecare 95-100 zile ingrijiri medicale.

Aceasta stare de fapt s-a retinut conform declaratiilor partii civile (f 19-20), martorilor (f 49-65), inculpatului (f 34-39, 45, 46, 117), process verbal confruntare (f 47-52), process verbal de cercetare la fata locului (f 7-17), procese verbale de constatare (f 18, 32, 33, 42, 64, 66, 67, 71-83), raport de constatare medico-legala (f 21, 22), raport de expertiza medico-legala (f 24, 25),

Partea vatamata S. Judetean Cluj s-a constituit parte civila cu suma de 3553,58 lei si majorari de intarziere din 09.08.2011 la data platii integrale (spitalizarea partii civile in perioada 29 iulie – 8 august 2011) – filele 7, 10

Partea vatamata M. liviu s-a constituit parte civila cu suma de 2500 lei despagubiri materiale si 8000 euro, despagubiri morale (f 24).

In faza cercetarii judecatoresti au fost audiati partea vatamata (f 42), inculpatul (f 82), martorii M. L. (f 115),, s-a comunicat fisa de cazier judiciar a inculpatului (f 9), s-a facut aplicarea art 383 alin 4 C pe pen privind pe martorul D. T. D., M. Georigian, M. S. T., R. S., A. M., L. Amerinda L..

Analizand materialul probator al cauzei, instanta a reținut urmatoarea stare de fapt:

In data de 28/29 iulie 2011 la locuința lui M. Leone, T., .. 11B a avut loc o petrecere, la care au participat partea civila, inculpatul si martorii.

Petrecerea a avut loc în casa, iar in curtea ingradita s-a dansat si s-a discutat. In curte se afla o masa, deasupra careia se afla un cablu electric pe care era montat un bec.

La un moment dat, inculpatul M. C. a fost deranjat de modul în care martorul D. T. D. dansa cu martora A. M., cumnata inculpatului.

Inculpatul a oprit muzica, i-a atras atentia martorului D., apoi a incercat sa-l loveasca, aruncand spre acesta paharul pe care-l tinea in mana. Astfel, a lovit becul fixat deasupra mesei, acesta spargandu-se. Cioburile l-au lovit pe martorul M. G. în piept și pe partea civila M. L. în frunte.

Partea civila s-a plans de cele intamplate, dar imediat inculpatul a lovit-o, cu pumnul în care ținea un pahar, în ochiul stâng.

Partea civila a căzut fiind ridicată de martori și scoasă în afara curții, pe un platou; ochiul ii sangera.

Partea civila a fost spitalizata în perioada 29.07.- 08,08.2011, cu diagnosticul „OS. Contuzie forte pe glob (agresiune cu sticlă). Plagă corneo-sclerală tăiată, perforație cu herniere de membrane. Hemoftalmie. Plăgi palpebrale tăiate multiple. Plăgi frontale multiple. O.D. subfuziune subconjuctivală", fiind supusa unei interventii chirurgicale. Partea civila a prezentat leziuni frontal, paramedian stâng și Ia ochiul stâng si au necesitatpentru vindecare 95-100 zile de îngrijiri medicale.

Aceasta stare de fapt reise din declaratiile martorilor si ale partii civile 9f 48, 49, 50, 52, 53, 55, 61, 65, 42, 115, 57, 60).

Inculpatul a aratat ca nu a dorit sa o loveasca pe partea civila, el doar a spart becul.

Asa cum reiese din starea de fapt retinuta, inculpatul a avut intentia de a lovi, in actiunea sa interpunandu-se becul, astfel incat acesta s-a spart, iar actiunea inculpatului de lovire a fost continuata de cioburile care s-au imprastiat.

F. de aceste sustineri, instanta a reținut ca inculpatul a actionat cu intentie indirect, dorind sa loveasca o persoana, acceptand posibilitatea aceasta. Totodata, inculpatul a mai aratat ca nu a dorit sa o loveasca pe partea civila ci pe martorul D.. Imprejurarea ca in desfasurarea evenimentelor a fost lovita o alta persoana decat cea vizata initial de inculpate nu e de natura a schimba natura vointei inculpatului, nu e de natura a transforma intentia indirect (cel putin) in culpa. Cu atat mai putin, nu s-a putut retine existenta unui caz fortuit, inculpatul cunoscand ca deasupra mesei se afla un bec, putand prevedea ca prin actiunea sa de aruncare poate sa-l atinga ori sa-l sparga. Existenta becului pe traiectoria miscarii inculpatului nu reprezinta un element exterior, de neprevazut, specific cazului fortuit.

Inculpatul, de asemenea, a aratat ca numai cioburile au lovit-o pe partea civila, insa instanta a retinut existenta a doua lovituri, atat prin raportare la declaratiile martorilor, aratate anterior, cat si prin raportare la leziunile descrise in actele medico-legale (atat la ochi, cat si la nivel frontal, paramedian stang).

Fapta inculpatului M. C. care in data de 29 iulie 2011 a lovit-o pe partea civila M. L., provocându-i leziuni ce necesită 95-100 zile de îngrijiri medicale constituie infractiunea de vătămare corporală gravă prev. și ped. de art. 182 al. 1 Cod pen 1968, respectiv art 194 alin 1 lit b C pen

Intrucat de la data comiterii infractiunii s-au succedat doua legi penale, instanta are obligatia sa stabileasca care lege penala este mai favorabila inculpatului

Dispozitiile art 182 alin 1 C pen 1968 si cele ale art 194 alin 1 lit b C pen sunt identice in privinta limitelor de pedeapsa

F. de aceasta situatie instanta este obligate a compara celelalte dispozitii care i se aplica inculpatului, cele privind individualizarea modalitatii de executare.

In ceea ce priveste modalitatea de executare, vechiul cod penal ofera posibilitatea aplicarii suspendarii conditionate sau sub supraveghere a executarii pedepsei. Noul cod penal nu permite aplicarea amanarii pedepsei ori a suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei intrucat instanta constata ca inculpatul s-a sustras de la urmarire penala. Oricum, chiar in lipsa acestei situatii, noul cod penal prevede pentru amanarea executarii pedepsei masuri de supraveghere masuri mai restrictive decat cele prevazute de vechiul cod penal in singura situatie care prevede masuri de supraveghere (art 86 ind 1 C pen suspendare sub supraveghere) – anume sa primeasca vizite ale consilierului de probatiune, deplasarile neanuntate sunt limitate la 5 zile. Suplimentar fata de aceste conditii suspendarea sub supraveghere prevazuta de noul cod penal stabileste aplicarea si a obligatiei muncii in folosul comunitatii.

F. de aceste aspecte instanta a apreciat ca este mai favorabila aplicarea vechiului cod penal.

La individualizarea judiciara a pedepsei ce a fost aplicata inculpatului, instanta a avut in vedere urmatoarele aspecte: inculpatul a fost partial sincer, nu are antecedente penale, numarul de zile ingrijiri medicale de care a avut nevoie partea vatamate, gravitatea leziunilor.

In baza art 182 alin 1 C pen 1968, cu aplicarea art 5 C pen vatamare corporala grava a fost condamnat inculpatul M. C. –la o pedeapsa de 2 ani 9 luni inchisoare.

S-a făcut aplicarea art 71 C pen 1968, art 64 lit a teza a doua C pen 1968.

Deoarece inculpatul nu are antecedente penale, pedeapsa aplicata este mai mica de 3 ani inchisoare, iar instanta a apreciat ca reeducarea inculpatului, prevenirea comiterii de noi infractiuni se pot face fara executarea in regim de detentie a pedepsei, in baza art 16 legea 187/2012, art 86 ind 1 C pen 1968, art 5 C pen, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pentru 5 ani 9 luni termen de incercare stabilit conform art 86 ind 2 C pen 1968, a fost obligat inculpatul la masurile de supraveghere stabilite de art 86 ind 3 alin 1 lit a) sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul Cluj; b) sa anunte, in prealabil orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta, precum si obligatia stabilita conform art 86 ind 3 alin 3 lit d) sa nu intre in legatura cu partea civila M. L., supravegherea revenind Serviciului de probatiune de pe langa Tribunalul Cluj.

S-a atras atentia asupra prev art 83 C pen 1968, art 86 ind 4 C pen 1968 referitoare la revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei.

S-a făcut aplicarea art 71 alin 5 C pen 1968.

In baza art 88 C pen 1968 s-a dedus retinerea de 24 d eore din 02.08.2011 ora 22,55.

In baza art 397 C pr pen, art 25 C pr pen, art 998 C civ 1866, a fost obligat inculpatul la despagubiri morale de 8000 euro, echivalent in lei la data platii, curs BNR catre partea civila M. L. – si s-au respins ca neintemeiate celelalte pretentii civile formulate de catre aceasta. In ceea ce priveste pretentiile materiale formulate, instanta a constatat ca existenta prejudiciului de 2500 lei nu a fost dovedita. Raportat la prejudiciul moral, instanta retine ca acesta exista, vazand leziunile suferite de catre partea civila, vazand persistenta acestora, numarul de zile de ingrijiri medicale, gravitatea acestora. Ca urmare, s-a considerat justificata acordarea sumei solicitate, de 8000 euro, pentru repararea acestei suferinte provocate de catre inculpat partii civile.

In baza art 397 C pr pen, art 25 C pr pen, art 998 C civ 1866 a fost obligat inculpatul la despagubiri materiale de 3553,58 lei si majorari de intarziere din 09.08.2011 la data platii integrale catre partea civila S. Judetean Cluj. (spitalizarea partii civile in perioada 29 iulie – 8 august 2011) – filele 7, 10.

In baza art 274 C pr pen a fost obligat inculpatul la 900 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Conform art 276 C pr pen a fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli de judecata catre partea civila M. L..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M. C. solicitând instanței de control judiciar admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței atacate și, în urma rejudecării, a se pronunța o nouă hotărâre de achitare a sa pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev de art 16 alin 1 lit d CPP, raportat la art 31 CP, întrucât în cauză este incident cazul fortuit.

S-a susținut că martorii audiați în cauză au relatat că cioburile de la becul spart au lovit partea vătămată, în condițiile în care partea vătămată a susținut că nu a văzut ca inculpatul să-l lovească.

Deosebit de concludentă este în acest sens și declarația martorului D. T. D. și raportul de expertiză medico-legală, din care rezultă că partea vătămată a suferit plăgi înțepate, care nu ar fi fost compatibile cu mecanismul de producere al acțiunii ilicite relatat de partea civilă.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat, și a dispozițiilor art. 417 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Contrar criticilor formulate de către inculpat, instanța fondului, în urma coroborării probelor administrate, în faza de urmărire penală și cu prilejul cercetării judecătorești a stabilit o stare de fapt corectă.

Instanța de apel având în vedere dispozițiile art. 420 alin 11 CPP, a suplimentat materialul probator administrat în faza de urmărire penală și judecată, prin audierea martorilor M. G. și D. T. D..

Toate probele administrate în faza de urmărire penală și de judecată, atât în fața instanței fondului, cât și a instanței de apel, conving instanța că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev de art 182 alin 1 din VCP, cu aplicarea art 5 din NCP, constând în aceea că, în data de 29 iulie 2011 a lovit-o pe partea civilă M. L., cauzându-i leziuni ce au necesitat în vederea vindecării 95-105 zile îngrijiri medicale.

În susținerea vinovăției inculpatului, sunt declarațiile părții civile care a relatat că în mod constant că, aflându-se în curtea locuinței familiei M. L. jun. situată în .. 11 din T., a fost agresat de către inculpat, care i-a aplicat o lovitură în ochiul drept cu un pahar de sticlă.

În raportul de constatare medico-legală nr.5651/II/a/154/1 august 2011 al INSTITUTUL DE MEDICINĂ LEGALĂ CLUJ-N., s-a concluzionat că M. L. prezintă leziuni corporale, constând în contuzie forte glob ocular (agresiune cu sticlă OS), plagă corneos sclerală tăiată, perforație cu herniere de membrane, hemoftalmie, și plăgi palpebrale tăiate multiple, care s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător (sticlă) au necesitat 75-80 zile îngrijiri medicale ,în vederea vindecării, nu au pus în primejdie viața victimei și pot data din data de 29 iulie 2011, acesta fiind completat cu raportul de expertiză medico-legală nr. 8019/II/a/181/2012 din 25 februarie 2013, întocmit de același institut medico-legal, care a concluzionat că M. L. prezintă diagnosticul de ochi stâng glob dezorganizat pleatrofic posttraumatic, că leziunile traumatice de la nivelul ochiului stâng s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător și au necesitat în totalitate 95-100 zile îngrijiri medicale, în vederea vindecării, nu au produs infirmitate și nu au pus în primejdie viața victimei.

Inculpatul M. C. nu a negat niciun moment comiterea actului de agresiune asupra părții vătămate, arătând însă că a fost vorba de o acțiune neintenționată și că leziunile pe care le prezintă partea vătămată - s-au datorat nu unei loviri directe cu paharul în zona ochiului, ci unor cioburi de sticlă provenind dintr-un bec spart, involuntar, de către el.

Această poziția procesuală a inculpatului este însă contrazisă de declarațiile martorilor D. T. D. și M. G., de procesele verbale de confruntare de către inculpat și martorul D. T. și respectiv M. G. și inculpat, de concluziile celor două acte medico-legale întocmite în cauză din care reiese că leziunile prezentate de partea vătămată s-au produs prin lovire cu corp tăietor-înțepător, depozițiile martorilor R. S., L. A. L., A. M., M. S. T., nu au relatat aspecte relevante cu privire la modalitatea în care s-a comis acțiunea ilicită a inculpatului, aceștia susținând că, după spargerea becului nu au mai văzut ce s-a întâmplat.

În susținerea vinovăției inculpatului, mai sunt și declarațiile martorului C. E. D..

Constatând că, dincolo de orice dubiu inculpatul cu intenție indirectă a aplicat o lovitură cu un pahar în zona ochiului părții civile M. L. - instanța de apel reținând asemenea instanței fondului modalitatea intenției indirecte deoarece între inculpat și partea civilă nu a avut loc un conflict prealabil, conflictul desfășurându-se între inculpat și martorul D., însă datorită faptului că a fost spartă cea mai importantă sursă de lumină, respectiv becul de deasupra mesei, inculpatul nu a dorit în realitate să lovească pe partea civilă M. L. ci pe martorul D., va menține hotărârea de condamnare a inculpatului M. C. pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, prin actul de sesizare al instanței.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art.31 CP, deoarece rezultatul faptei ilicite a inculpatului nu este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

Susținerile inculpatului cum că din greșeală a spart becul aflat deasupra mesei sunt viabile, însă, așa cum am precizat și anterior nu cioburile provenind din becul spart au cauzat leziunile părții civile, ci lovirea directă cu un pahar de sticlă în zona ochiului stâng.

Pedeapsa aplicată de către instanța fondului inculpatului a fost just individualizată având în vedere gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, împrejurările în care aceasta a fost comisă, urmările produse - vătămarea corporală gravă a unei persoane tinere, conduita nesinceră a inculpatului pe parcursul întregului proces penal și faptul că nu a încercat niciun moment să repare prejudiciul material și moral cauzat părții civile.

Modalitatea de individualizare a executării pedepsei a fost corect aleasă, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele art 861 VCP.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat conform dispozitivului, văzând și dispozițiile art. 275 alin 2 CPP.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul M. C. cu domiciliul procesual ales în T., ., ..15 împotriva sentintei penale nr. 185 din 4 iunie 2014 a Judecătoriei T..

Obligă pe apelantul inculpat sa plăteasca în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 17 noiembrie 2014.

P., JUDECĂTOR,

A. COVRIGMONICA Ș.

GREFIER

M. B.

Red. M.Ș./M.N.

4 ex./11.12.2014

Jud.fond.-C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1011/2014. Curtea de Apel CLUJ