Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 441/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 441/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 29-07-2014 în dosarul nr. 936/33/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.441/2014
Ședința publică din 29 iulie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C., judecător
GREFIER: M. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V. T.
Pe rol fiind spre soluționare cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine formulată de persoana condamnată C. N. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul C. N. în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.B. B. J. din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul Ministerului Public invocă excepția privind neregulata sesizare a acestei instanțe, arătând că cererea formulată de condamnat a fost introdusă la instanță, conflictul a fost stabilit din perspectiva soluționării cauzei în măsura în care atinge condițiile de formă și de fond însă, în cauză, nu s-a efectuat examenul de regularitate prev.de art.140/1 și urm. din Legea nr.302/2004 care se efectuează de către P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin intermediul Ministerului Justiției, nefiind depus la dosar date esențiale privitoare la hotărârea a cărei recunoaștere se solicită.
În consecință, solicită scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la parchet.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul C. N. apreciază că excepția nu este incidentă, potrivit prevederilor legale în materie și condamnatul are calitate procesuală activă să formuleze această cerere.
Condamnatul C. N. având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA:
Prin Încheierea nr. 465/15.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – pronunțată în dosar nr._ , s-a stabilit competența de soluționare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ privind pe petentul C. N., în favoarea Curții de Apel Cluj.
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 11.03.2014 condamnatul C. N. a formulat o cerere de recunoaștere a sentinței penale străine (Ungaria) și deducerea perioadei executate.
În cauza de față, condamnatul - C. N. se află încarcerat la Penitenciarul G. în executarea pedepsei de 6 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1923/2013 a Judecătoriei G.; aflându-se în executarea mandatului nr. 2069 din 6.01.2014 emis în baza acestei sentințe.
Curtea constată că nu a fost legal sesizată; astfel art. 134 alin.1 raportat la art. 137 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală reglementează măsurile premergătoare sesizării instanței, constând în procedura desfășurată prin intermediul Ministerului Justiției, în dosarele având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale străine, în ipoteza în care persoanele condamnate sunt deținute în România.
D. după efectuarea acestora, P. de pe lângă Curtea de Apel în a cărei circumscripție este deținută persoana condamnată sesizează Curtea de Apel în funcție de rezultatul procedurii premergătoare sesizării instanței, procurorul fiind singurul titular al sesizării instanței.
În consecință, doar P. poate sesiza instanța cu o cerere având ca obiect recunoașterea unei hotărârii penale străine.
Așa fiind, în baza art. 134 alin.1 raportat la art. 137 din Legea nr. 302/2004 va trimite dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea efectuării demersurilor obligatorii prevăzute de lege și a legalei sesizării a instanței, în funcție de rezultatul acestora.
Văzând dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală precum și ale art. 137 alin. 8 din Legea nr. 302/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 134 rap. la art. 137 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală trimite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj cauza privind cererea de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine formulată de persoana condamnată C. N. în vederea legalei sesizări a Curții de Apel Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 iulie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
V. C. M. B.
Red.VC/dact. MS
8 ex./31.07.2014
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Încheierea nr.... → |
|---|








