Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 793/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 793/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 7392/182/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ NR.793/A/2014
Ședința publică din data de 02 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. D. L. AGHINIȚĂ, judecător
JUDECĂTOR – M. Ș.
GREFIER – G. I.-B.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror - V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul D. M. împotriva sentinței penale nr.1503 din 05.06.2014 a Judecătoriei Baia M., inculpatul fiind trimis în judecată prin Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. nr.210/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, faptă prevăzută de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, violare de domiciliu, faptă prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal din 1969.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat avocat A. D. I. din cadrul Baroului Cluj cu delegație avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind inculpatul D. M. V. și partea civilă A.N.A.F.- D.G.F.P. Cluj și A. Națională Vămilor – Direcția Regională pentru accize și operațiuni vamale Cluj
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că în prezenta cauză apelul a fost declarat de apărătorul ales al inculpatului avocat Vașvari V. V., apelul nu este motivat, iar la fond s-a mers pe procedura recunoașterii de vinovăție. Având în vedere aceste aspecte din oficiu pune în discuție necesitatea acordării unui nou termen pentru a se vedea dacă inculpatul înțelege să își însușească apelul declarat de apărător.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că nu se impune amânarea cauzei, cu atât mai mult cu cât inculpatul a fost legal citat pentru acest termen de judecată și avea posibilitatea să ia legătura cu apărătorul său și să își exprime în vreun fel manifestarea de voință. Apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată solicită cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul inculpatului arată că este în măsură să susțină apelul la acest termen de judecată. Consideră că apelul a fost declarat de comun acord cu inculpatul și apărătorul ales de la fond, prin urmare nu se impune amânarea cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul inculpatului în baza art. 421 pct.2 lit.a C.pr.pen. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate cu privire la latura penală a cauzei și rejudecând, în privința infracțiunii de contrabandă să dea un efect mai mare circumstanței atenuante reținute de instanța de fond, respectiv cea prev. de art.74 lit.a Cod penal anterior. Solicită ca în urma reindividualizării pedepsei, instanța de control judiciar să aibă în vedere și alte aspecte care ar putea constitui circumstanțe atenuante, respectiv comportarea sinceră a inculpatului în fața instanței și disponibilitatea acestuia în repararea prejudiciului produs statului. Consideră că admiterea acțiunii civile în cuantumul reținut de prima instanță este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului, respectiv suma de 18.900 lei nefiind una de neglijat. Pentru considerentele expuse, solicită instanței de control judiciar ca reindividualizând pedeapsa aplicată inculpatului să dispună reducerea acesteia potrivit art.76 Cod penal anterior rap. la art. 374 alin.4 Noul Cod penal și art.81 Cod penal anterior. Solicită admiterea apelului cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat. Astfel, verificând soluția sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, raportat la motivele expuse azi de către apărătorul inculpatului apreciază că soluția este una temeinică și legală. Consideră că s-a făcut o corectă aplicare a principiilor de individualizare a pedepsei, iar instanța a reținut în mod corect starea de fapt, care de altfel nici nu a fost contestată de către inculpat. Solicită respingerea apelului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 1503 din 05.06.2014 pronunțată de Judecătoria Baia-M. în dosar nr._ în baza art. 396 alin. 6 cod de procedură penală, rap. la art. 16 lit. e cod de procedură penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. 1, 2 Cod penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.
În baza art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. d Cod penal din 1969, a fost condamnat inculpatul D. M. V., fiul lui E. și M., născut la data de 18.01.1989 în Tuț, jud. Satu M., cetățenie română, studii superioare, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, student, fără antecedente penale, CNP:_, domiciliat în Halmeu, nr. 10A, jud. Satu M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Vașvari V. V. în Satu M., ., . M., la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.
În baza art. 81 Cod Penal din 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal din 1969 s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
I s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 15 din Legea 187/2012.
S-a admis acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 18.906 lei (compusă din taxe vamale – 2.460 lei, accize – 11.960 lei și TVA – 4.486 lei) cu dobânzi și penalități calculate la data plății, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N.
S-a menținut măsura sechestrului asigurător luată în vederea reparării pagubei prin Ordonanța din 08.09.2011 asupra sumei de 1350 de lei aparținând inculpatului
În baza art. 118 alin. 1 lit. f Cod penal din 1969 s-a dispus confiscarea cantității de 1940 de pachete de țigări marca Viceroy de proveniență ucraineană ridicată de la inculpat și depusă în Camera de corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Serviciul de Investigare a Fraudelor.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul înregistrat sub nr. de dosar_, P. de pe lângă Judecătoria Baia M. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. M. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006, violare de domiciliu, faptă prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a reținut că, în data de 28/29.12.2010, inculpatul a deținut și transportat cantitatea de 1940 pachete de țigări marca „Viceroy” de proveniență ucraineană, ce reprezintă mărfuri care trebuie plaste sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă. S-a mai reținut că în noaptea de 28/29.12.2010, inculpatul a pătruns fără drept, prin forțarea lacătului în șura casei aparținând părții vătămate P. G..
În ședința publică din data de 20.02.2014, instanța a dispus în temeiul art. 6 alin. 2 din Legea 255/2013, trimiterea cauzei în cameră preliminară.
Prin Încheierea din data de 25.03.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul D. M. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006, violare de domiciliu, faptă prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969.
În ședința publică din data de 15.05.2014, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1, 2 cod penal din 1969 în infracțiunea prev. de art. 224 alin. 1, 2 Cod penal, și, având în vedere dispozițiile art. 386 alin. 2 Cod de procedură penală, a dispus chemarea persoanei vătămate pentru a o întreba dacă înțelege să formuleze plângerea prealabilă.
În ședința publică din data de 29.05.2014, persoana vătămată P. G. s-a prezentat în fața instanței de judecată și a învederat că nu înțelege să formuleze plângere pentru infracțiunea de violare de domiciliu, iar inculpatul a învederat instanței că recunoaște săvârșirea infracțiunii de contrabandă pentru care a fost trimis în judecată și solicită ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța făcând aplicarea dispozițiilor 375 Cod de procedură penală.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut în fapt următoarele:
La sfârșitul lunii decembrie 2010, inculpatul D. M. V. a cumpărat o cantitate mare de țigări marca „Viceroy” de proveniență Ucraina, de la o persoană rămasă neidentificată, cu intenția de a le comercializa.
La data de 28.12.2010, având asupra sa patru saci conținând 1940 pachete de țigări marca „Viceroy”, provenind din Ucraina, inculpatul D. M. V. s-a deplasat în localitatea Buzești, jud Maramureș la domiciliul numitei P. M., cu intenția de a le vinde.
În urma înțelegerii cu inculpata P. M. și soțul acesteia, P. G., inculpatul D. M. V. a depozitat cei patru saci cu țigări de contrabandă în șura imobilului, pentru a nu fi depistat la vreun eventual control.
Numitul P. G. a asigurat șura cu lacătul, aceasta fiind situată la stradă, imobilul nefiind prevăzut cu gard împrejmuitor.
Inculpatul D. M. V. s-a întâlnit în aceeași noapte cu martorul C. C. R., căruia i-a propus să îl însoțească în localitatea Buzești, pentru a-și lua înapoi țigările de contrabandă, lăsate în șura casei numitei P. M., unde în apropiere parcase autoturismul său.
În jurul orei 03,00 cei doi inculpați au fost surprinși de organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Fărcașa la imobilul numitei P. M..
Cu ocazia prinderii celor doi inculpați, organele de poliție din cadrul Postului de Poliție Fărcașa au întocmit un proces verbal de constatare la data de 29.12.2010.
Fiind conduși la sediul Postului de Poliție Fărcașa, s-a procedat la inventarierea celor patru saci cu țigarete, ridicați de polițiști din locul indicat de inculpat.
Astfel, au fost ridicate un număr de 1940 pachete țigarete marca „Viceroy”, ambalate în folie de plastic transparent câte 10 pachete, prezentând însemne de accizare ale statului Ucraina.
Au fost întocmite planșe foto cu fotografiile efectuate la cercetarea la fața locului.
Cu acea ocazie, a fost ridicată suma de 1350 lei de la inculpatul D. M. V.. Același inculpat a declarat că banii provin de la numita P. M., care a cumpărat țigările de contrabandă, depozitate în șură, acesta fiind scopul pentru care inculpații au transportat țigările la domiciliul acesteia.
În cursul urmăririi penale, inculpatul D. M. V. nu a mai recunoscut plata parțială primită, declarând că avea banii de la părinții săi.
Starea de fapt descrisă mai sus se probează cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii (f. 25-29), proces verbal de verificare la fața locului (f. 30 din dosarul de urmărire penală), planșa foto întocmită cu ocazia cercetării la fața locului (f. 31-49 dosarul de urmărire penală), proces verbal de percheziție domiciliară și planșa foto aferentă (f. 44-46, 47-54 dosarul de urmărire penală), adresă de constituire parte civilă (f. 5-8 din dosarul de urmărire penală), proces verbal de prezentare și recunoaștere (f. 110-112 dosarul de urmărire penală), proces verbal de confruntare ( f. 114-117 dosarul de urmărire penală), proces verbal de ridicare numerar (f. 178 dosarul de urmărire penală), declarații martori (f. 128-131, 132-135 dosarul de urmărire penală), declarația inculpatului (f. 146-151, 156-162, 169-176 dosarul de urmărire penală și f. 41 din dosarul instanței), procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (f. 204-205, 207-208, 209-210 dosarul de urmărire penală).
În drept, fapta inculpatului D. M. V. care în data de 28/29.12.2010 a deținut și transportat cantitatea de 1940 pachete de țigări marca „Viceroy” de proveniență ucraineană, ce reprezintă mărfuri care trebuie plaste sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006.
În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, întrucât persoana vătămate a învederat instanței că nu înțelege să formuleze plângerea prealabilă pentru săvârșirea acestei infracțiuni, s-a dispus încetarea procesului penal.
Elementul material ale laturii obiective a infracțiunii de contrabandă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată constă în deținerea și transportul cantității de 1940 de pachete de țigări marca Viceroy, de proveniență ucraineană, cunoscând că acestea provin din contrabandă. A deține, înseamnă a le avea în posesie, fără a interesa modul în care a fost dobândită această posesie. A transporta înseamnă a le deplasa, a le duce dintr-un loc în altul, inculpatul depozitând țigările la domiciliul numiților P. G. și P. M., după ce le-a transportat în localitatea Buzești.
Faptele constând în acțiuni, au fost săvârșite de inculpat cu intenție directă, acesta cunoscând proveniența țigărilor pe care la transporta.
Având în vedere dispozițiile art. 320 ind. 1 alin 7 cod de procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, au fost reduse cu o treime.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de Codul Penal din 1969, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite (de la 2 la 7 ani pentru infracțiunea de contrabandă), cantitatea de țigarete deținute și transportate, cuantumul prejudiciului cauzat, circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră a acestuia care a recunoscut și a regretat faptele comise, cuantumul prejudiciului cauzat.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante aplicate, instanța a apreciat că legea mai favorabilă inculpatului este tot codul penal din 1969 care prevede posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei, lege care a fost aplicată conform principiului aplicării legii mai favorabile, chiar dacă, legea nouă nu prevede o asemenea modalitate de individualizare a executării pedepsei. S-a constatat că suspendarea condiționată a executării pedepsei este mai favorabilă inculpatului decât orice altă modalitate de individualizarea prevăzută de Codul penal (inclusiv amânarea aplicării pedepsei prev. de art. 83 Cod penal), având în vedere că, pe parcursul termenului de încercare inculpatul nu are nicio obligație, iar la împlinirea acestui termen, dacă nu se dispune anularea sau revocarea suspendării condiționate, inculpatul este reabilitat de drept.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile stabilite de Codul civil și anume: existența unui prejudiciu care este urmarea directă a faptei inculpatei, precum și vinovăția acestuia sub forma intenției directe.
Potrivit art.202 din Regulamentul CEE nr.2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, o datorie vamală la import ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import; debitor vamal este și: orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa, sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul achiziționării sau primirii mărfurilor că ele au fost introduse ilegal.
În ceea ce privește noțiunea de datorie vamală Curtea apreciază că în conformitate cu art.4 pct.13 din Legea 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare, datorie vamală reprezintă obligația unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export iar în conformitate cu art.4 pct.14 lit.a din aceeași lege, drepturi de import reprezintă taxele vamale și taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.
Hotărârea Curții Europene de Justiție dată în cauza 24-68 din data de 1 iulie 1969, având ca părți Comisia Comunității Europene împotriva Italiei, a statuat că: toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligație pecuniară, indiferent de mărimea, destinația și modul de aplicare, care este impusă în mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv că acestea traversează o frontieră și care nu este o taxă vamală în sensul strict al cuvântului, este o taxă cu efect echivalent.
D. urmare, rezultă că hotărârea Curții Europene de Justiție se referă și la acciză și TVA-ul percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera României și reprezintă taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse în drepturile de import.
În conformitate cu art.206/5 lit.b din Legea 571/2003 privind Codul fiscal produsele accizabile sunt supuse accizelor în momentul importului acestora pe teritoriul Comunității, iar conform art.206/6 și 206/7 lit.d din aceeași lege, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, iar eliberare pentru consum reprezintă și importul de produse accizabile chiar și neregulamentar. La art.131 lit.a din Legea 571/2003 privind Codul fiscal se prevede că importul de bunuri reprezintă . a unor bunuri care nu se află în libera circulație în înțelesul art.24 din Tratatul de înființare a Comunității Europene.
Conform art.136 alin.1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal se prevede că „în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care apare faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.
Faptul confiscării bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii nu echivalează cu stingerea datoriei vamale, născute ca urmare a introducerii acestora pe teritoriul României și implicit pe cel al Comunității Europene.
În acest sens, rezultă potrivit art.224 din Legea 86/2006 privind Codul vamal a României că datoria vamală la import ia naștere prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import. Potrivit alin.2 al aceluiași articol „datoria vamală se naște în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal”. Aceste prevederi legale se regăsesc și în Codul vamal Comunitar, care la art.202 arată că „o datorie vamală la import poate să ia naștere prin: introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor supuse drepturilor de import”.
Prin Hotărârea din 2.04.2009 dată în cauza C-459/7 Curtea Europeană de Justiție a statuat că „pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunității, trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu”. Astfel, datoria vamală la import ia naștere în momentul introducerii bunurilor pe teritoriul Comunității, indiferent dacă ulterior acestea au fost sechestrate.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 396 alin. 6 cod de procedură penală, rap. la art. 16 lit. e cod de procedură penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. 1, 2 Cod penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.
În baza art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. d Cod penal din 1969, a condamnat inculpatul D. M. V., la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal, având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.
Articolul 12 din Legea 187/2012, stabilește că ”În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport de infracțiunea comisă.” În consecință, dacă una dintre legi a fost identificată ca fiind mai favorabilă în raport de pedeapsa principală, acea lege se va aplica și în privința pedepsei complementare și accesorii. Întrucât legea identificată ca fiind mai favorabilă inculpatului este Codul penal din 1969, instanța a aplicat și pedepsele accesorii potrivit acestei legi.
În baza art. 81 Cod Penal din 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal din 1969 a stabilit un termen de încercare de 3 ani ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii.
I s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 15 din Legea 187/2012.
S-a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 18.906 lei (compusă din taxe vamale – 2.460 lei, accize – 11.960 lei și TVA – 4.486 lei) cu dobânzi și penalități calculate la data plății, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N.
S-a menținut măsura sechestrului asigurător luată în vederea reparării pagubei prin Ordonanța din 08.09.2011 asupra sumei de 1350 de lei aparținând inculpatului
În baza art. 118 alin. 1 lit. f Cod penal din 1969 a dispus confiscarea cantității de 1940 de pachete de țigări marca Viceroy de proveniență ucraineană ridicată de la inculpat și depusă în Camera de corpuri Delicte a Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Serviciul de Investigare a Fraudelor.
În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul D. M. V., calea de atac nefiind motivată în scris.
Analizând apelul declarat prin prisma actelor de la dosar și a dispozițiilor legale în materie, Curtea reține următoarele:
Prin rechizitoriul înregistrat sub nr. de dosar_, P. de pe lângă Judecătoria Baia M. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. M. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006, violare de domiciliu, faptă prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a reținut că, în data de 28/29.12.2010, inculpatul a deținut și transportat cantitatea de 1940 pachete de țigări marca „Viceroy” de proveniență ucraineană, ce reprezintă mărfuri care trebuie plaste sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă. S-a mai reținut că în noaptea de 28/29.12.2010, inculpatul a pătruns fără drept, prin forțarea lacătului în șura casei aparținând părții vătămate P. G..
În ședința publică din data de 20.02.2014, instanța a dispus în temeiul art. 6 alin. 2 din Legea 255/2013, trimiterea cauzei în cameră preliminară.
Prin Încheierea din data de 25.03.2014 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul D. M. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006, violare de domiciliu, faptă prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969.
În ședința publică din data de 15.05.2014, instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1, 2 cod penal din 1969 în infracțiunea prev. de art. 224 alin. 1, 2 Cod penal, și, având în vedere dispozițiile art. 386 alin. 2 Cod de procedură penală, a dispus chemarea persoanei vătămate pentru a o întreba dacă înțelege să formuleze plângerea prealabilă.
În ședința publică din data de 29.05.2014, persoana vătămată P. G. s-a prezentat în fața instanței de judecată și a învederat că nu înțelege să formuleze plângere pentru infracțiunea de violare de domiciliu, iar inculpatul a învederat instanței că recunoaște săvârșirea infracțiunii de contrabandă pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța făcând aplicarea dispozițiilor 375 Cod de procedură penală.
În drept, prima instanță a reținut că fapta inculpatului D. M. V. care în data de 28/29.12.2010 a deținut și transportat cantitatea de 1940 pachete de țigări marca „Viceroy” de proveniență ucraineană, ce reprezintă mărfuri care trebuie plaste sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 270 alin.3 din Legea nr. 86/2006.
În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu, întrucât persoana vătămate a învederat instanței că nu înțelege să formuleze plângerea prealabilă pentru săvârșirea acestei infracțiuni, s-a dispus încetarea procesului penal.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de Codul Penal din 1969, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite (de la 2 la 7 ani pentru infracțiunea de contrabandă), cantitatea de țigarete deținute și transportate, cuantumul prejudiciului cauzat, circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră a acestuia care a recunoscut și a regretat faptele comise, cuantumul prejudiciului cauzat.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile stabilite de Codul civil și anume: existența unui prejudiciu care este urmarea directă a faptei inculpatului, precum și vinovăția acestuia sub forma intenției directe.
Conform art.136 alin.1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal se prevede că „în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care apare faptul generator și exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.
Faptul confiscării bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii s-a reținut că nu echivalează cu stingerea datoriei vamale, născută ca urmare a introducerii acestora pe teritoriul României și implicit pe cel al Comunității Europene.
Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 396 alin. 6 cod de procedură penală, rap. la art. 16 lit. e cod de procedură penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. 1, 2 Cod penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile.
În baza art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. d Cod penal din 1969, a condamnat inculpatul D. M. V., la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal, având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.
Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că aceasta este temeinică și legală, starea de fapt reținută este conformă cu realitatea și susținută de materialul probator administrat în faza de urmărire penală (în condițiile în care inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată prevăzută de art. 375 C.pr.pen.) și că pedeapsa stabilită este corect individualizată și reflectă gradul de pericol social concret al infracțiunii de contrabandă.
Neconstatând din oficiu motive de nelegalitate ale hotărârii atacate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul D. M. V. împotriva sentinței penale nr. 1503 din 5 iunie 2014 a Judecătoriei Baia M..
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat A. D..
Apelantul inculpat va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de către inculpatul D. M. V., domiciliat în Halmeu, nr. 10.A, jud. Satu M., împotriva sentinței penale nr. 1503 din 5 iunie 2014 a Judecătoriei Baia M..
Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat A. D..
Obligă pe apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A.-D. L.-AGHINIȚĂMONICA Ș.
GREFIER,
G. I.-B.
C.M. semnează Grefier Șef
Red.A.D.L.A./dact.L.C.C.
3 ex./8.12.2014
Jud.fond: C. R.
| ← Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 153/2014.... → |
|---|








