Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 62/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 62/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 21113/212/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.62/P

Ședința publică de la 24 ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - D. I. N.

Judecător - C. C.

Judecător - M. U.

Cu participare: Grefier - G. P.

Ministerul Public prin procuror – I. D.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul N. M. – cu domiciliul în C., ., ., . penale nr.1464 din data de 2 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.87 alin.(1) din OUG nr.195/2002.

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 16 ianuarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 24 ianuarie 2014, când a pronunțat următoarea decizie.

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prin sentința penală nr.1464 din data de 02 decembrie 2013, s-a dispus:

„În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. raportat la art. 320 ind. 1 C. proc. pen., condamnă inculpatul N. M.(fiul lui V. și E., născut la data de 30.05.1960, în mun. Călărași, CNP_, domiciliat în mun. C., ., ., jud. C., cetățenie română, studii medii, agent pază la ., căsătorit, fără antecedente penale) la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 81 C. pen. suspendă condiționat executarea pedepsei de 8 luni închisoare pe o durata de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni, termen de incercare stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare, are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 2 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si lit. b C. pen.

În baza art. 71 alin. 5 C. pen. suspendă executarea pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si lit. b C. pen. pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.

În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român, în prezenta cauză. »

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

1. Prin Rechizitoriul nr. 6407/P/2010 din data de 15.07.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, înregistrat pe rolul instanței la data de 05.08.2013 sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului N. M., în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l pur în sânge, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 rep..

În actul de sesizare a instantei s-a retinut că la data de 27.04.2010, a condus motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_, pe .. C., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 1,00 g%o alcool pur în sânge la proba I și 0,80 g%o alcool pur în sânge la proba a II-a

Mijloace de probă administrate:

În cursul urmăririi penale: proces-verbal de depistare din data de 27.04.2010; buletin de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 721-722/29.04.2010; declarații martori A. E., ȘINICU G. și A. G.; declarații învinuit N. M..

În cursul judecății a fost atașată copia de pe cazierul judiciar al inculpatului (fila 08) și inculpatul a depus înscrisuri în circumstanțiere .

Poziția procesuală a inculpatului și procedura în fața instanței

În ședința publică din data de 22.11.2013 inculpatul prezent în fața instanței de judecată și asistat de avocat ales Tolos M., conform împuternicirii avocațiale de la fila 14 dosar instanță, a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate prevăzute de dispozițiile art. 320ind. 1 C. proc. pen., în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

În conformitate cu dispozițiile art. 320ind. 1 alin. 3 C. proc. pen., instanța a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și anexată la dosarul cauzei și a admis cererea de judecare potrvit procedurii simplificate.

Situația de fapt reținută de instanță, conform procedurii prevăzute de art. 320 ind. 1 C. proc. pen., pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală, este aceeași cu cea reținută în actul de sesizare, în sensul că:

La data de 27.04.2010, inculpatul N. M. a condus motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_, pe .. C., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 1,00 g%o alcool pur în sânge la proba I și 0,80 g%o alcool pur în sânge la proba a II-a.

În fapt, la data de 27.04.2010, în jurul orelor 14.10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier C. au fost sesizați despre faptul că pe . produs un accident rutier în care au fost implicate motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_ și autoturismul marca Seat, cu nr. de înmatriculare_ . În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că la momentul producerii accidentului motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_, era condus de către inculpatul N. M..

Deoarece a existat suspiciunea consumului de alcool de către acesta, i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 14.30.

Având în vedere rezultatul testării cu aparatul etilotest, inculpatul N. M. a fost condus de către organele de poliție la Spitalul Județean Clinic de Urgență C., unde i s-au recoltat două probe de sânge la orele 15.00, respectiv 16.00, stabilindu-se că acesta a avut o alcoolemie de 1,10 g%o alcool pur în sânge la proba I și 0,80 g%0 alcool pur în sânge la proba a Il-a.

Aceste aspecte rezultă din procesul-verbal de depistare din data de 27.04.2010, coroborat cu buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr.721-722/29.04.2010, emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală C., precum și cu declarațiile inculpatului N. M. și ale martorilor A. E., ȘINICU G. și A. G..

Astfel, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 721-722/29.04.2010, emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală C., s-a stabilit că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,00 g%o alcool pur în sânge la proba I și 0,80 g%o alcool pur în sânge la proba a II-a.

Fiind audiat, în calitate de învinuit, inculpatul N. M. a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că înainte de a conduce motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_, pe . aproximativ 1000ml de bere.

Cele prezentate mai sus sunt confirmate și de martorii A. E., ȘINICU G. și A. G..

Situația de fapt reținută de instanță rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă, administrate în faza de urmărire penală: proces-verbal de depistare din data de 27.04.2010; buletin de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 721-722/29.04.2010; declarații martori A. E., ȘINICU G. și A. G.; declarații învinuit N. M.

În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs inculpatul N. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerile orale recurentul inculpat prin apărător a solicitat, în principal, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b1 Cod pr.penală în referire la art.181 Cod penal susținând că, fapta dedusă judecății nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în raport de îmbibația alcoolică din sânge, respectiv 0,80%0 grame alcool pur în sânge (prima probă ) și, respectiv 1,00%0 grame ( proba a doua ).

În subsidiar, s-a cerut reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de disp.art.74 alin.1 lit.a Cod penal, art.74 lit.b Cod penal și art.74 lit.c Cod penal.

La Curtea de Apel C. cauza a fost înregistrată sub același nr._ .

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr. 1464 din data de 02.12.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ prin prisma criticilor aduse de recurent și sub toate aspectele prevăzute de dispozițiile art.3856 alin.3 Cod procedură penală curtea constată că, recursul formulat de inculpatul N. M. este nefondat pentru următoarele considerente:

Procedând la soluționarea cauzei instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului în forma prevăzută de lege – intenție indirectă – dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare probatoriului administrat confirmând rechizitoriul.

În ceea ce privește starea de fapt curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că, la data de 27.04.2010, inculpatul N. M. a condus motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_, pe .. C., având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 1,00 g%o alcool pur în sânge la proba I și 0,80 g%o alcool pur în sânge la proba a II-a.

În fapt, la data de 27.04.2010, în jurul orelor 14.10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier C. au fost sesizați despre faptul că pe . produs un accident rutier în care au fost implicate motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_ și autoturismul marca Seat, cu nr. de înmatriculare_ . În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că la momentul producerii accidentului motocicleta marca Yamaha, cu nr. de înmatriculare_, era condus de către inculpatul N. M..

Deoarece a existat suspiciunea consumului de alcool de către acesta, i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 14.30.

Având în vedere rezultatul testării cu aparatul etilotest, inculpatul N. M. a fost condus de către organele de poliție la Spitalul Județean Clinic de Urgență C., unde i s-au recoltat două probe de sânge la orele 15.00, respectiv 16.00, stabilindu-se că acesta a avut o alcoolemie de 1,10 g%o alcool pur în sânge la proba I și 0,80 g%0 alcool pur în sânge la proba a Il-a.

Aceste aspecte rezultă din procesul-verbal de depistare din data de 27.04.2010, coroborat cu buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr.721-722/29.04.2010, emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală C., precum și cu declarațiile inculpatului N. M. și ale martorilor A. E., ȘINICU G. și A. G..

Astfel, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 721-722/29.04.2010, emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală C., s-a stabilit că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,00 g%o alcool pur în sânge la proba I și 0,80 g%o alcool pur în sânge la proba a II-a.

Relevante în stabilirea acestei situații de fapt sunt următoarele mijloace de probă recunoscute și însușite de către inculpat – coroborate, respectiv:

- proces-verbal de depistare din data de 27.04.2010;

- buletin de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 721-722/29.04.2010;

- declarații martori A. E., ȘINICU G. și A. G.;

- Declarațiile inculpatului N. M..

Reținând incidența disp.art.345 alin.2 Cod pr.penală în sensul că, fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, întemeiat Judecătoria C. a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului N. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 – conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr./litru alcool pur în sânge.

Critica inculpatului privind greșita sa condamnare este neîntemeiată.

Potrivit art.181 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

A..2 al aceluiași articol prevede că, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului dacă este cunoscut.

Ori, în cauză, curtea constată că, dimpotrivă fapta de care este acuzat inculpatul constituie infracțiune în raport de gradul de pericol social relativ ridicat dedus din modalitatea în care inculpatul a comis-o în sensul că, a condus pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ridicată, pe . C. în jurul orelor 14,10 când traficul în această zonă este intens și având abilitățile de conducere afectate, a produs un accident rutier fără urmări, punând astfel în pericol traficul rutier.

Într-o atare situație curtea reține că, atingerea valorii sociale ocrotite prin încriminarea faptei nu poate fi apreciată ca fiind minimă câtă vreme prin nerespectarea normelor privind siguranța circulației pe drumurile publice, inculpatul a pus în pericol integritatea corporală/viața sa și a celorlalți participanți la traficul rutier.

Neîntemeiată este și cea de-a doua critică formulată de recurent cu privire la nereținerea circumstanțelor atenuante prev. de disp.art.74 alin.1 lit.a Cod penal, art.74 lit.b Cod penal și art.74 lit.c Cod penal.

În mod corect prima instanță a constatat că, raportat la nivelul ridicat de alcoolemie al inculpatului, la faptul că a produs un accident în trafic, deși circumstanțele personale îi sunt favorabile, neavând antecedente penale nu se justifică reținerea circumstanței atenuante prev. de disp.art.74 alin.1 lit.a Cod penal.

În ceea ce privește circumstanța atenuantă prev. de disp.art.74 lit.b Cod penal, cum bine a apreciat prima instanță, nu se poate reține în cauză, întrucât infracțiunea prev. de disp.art.87 alin.1din OUG nr. 195/2002 este o infracțiune de pericol și nu de rezultat. Ori, circumstanța atenuantă invocată se referă la stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită ceea ce nu este cazul în speța de față.

Nici circumstanța atenuantă prev. de art.74 alin.1 lit.c Cod penal nu poate fi reținută câtă vreme, atitudinea inculpatului de recunoaștere a faptei a fost valorificată prin aplicarea prev. de disp.art. 3201 Cod pr.penală privind procedura simplificată astfel că, aceleiași împrejurări nu i se poate da o dublă valență juridică.

Pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării aplicată inculpatului este conformă cu criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și cu coordonatele stabilite de disp.art.52 Cod penal și reflectă realitatea gradului de pericol social al faptei comise.

Pentru aceste argumente curtea constată că, hotărârea supusă controlului judiciar de față este legală și temeinică, neexistând motive de reformare a acesteia nici chiar sub aspectul celor care pot fi invocate din oficiu în favoarea inculpatului.

Ca atare, curtea în baza art. 38515 pct.1 lit.”b” cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul inculpat N. M., împotriva sentinței penale nr.1464 din data de 02.12.2013, pronunțată de Judecătoria C..

Conform art.192 alin.2 cod procedură penală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E:

În baza art. 38515 pct.1 lit.”b” cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul inculpat N. M. – cu domiciliul în C., ., ., . penale nr.1464 din data de 2 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._ .

Conform art.192 alin.2 cod procedură penală, obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 309 alin. ultim cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

D. I. N. C. C. M. U.

Grefier,

G. P.

Jud. fond: M. N.

Red.dec.jud.: M.U.

Tehnored.gref.: C.C.

2 ex./23.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 62/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA