Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 438/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 438/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 7553/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 438/P

Ședința publică de la 26.06.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A. I.

Judecător - V. L.

Grefier - C. A.

Cu participarea Ministerului Public prin

Procuror - R. G. C.

S-au luat în examinare apelurile penale declarate de:

- P. DE PE L. JUDECĂTORIA C. și inculpatul

- AMIȘ N., fiul lui - si A., născut la data de 20.09.1992 in ., domiciliat in ., ..I.F., județul Constanta, CNP_4, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.233 - art.234 alin.l lit. f Cod penal, împotriva sentinței penale nr.315/07.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 iunie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 26 iunie 2014.

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.315/07.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

În baza art. 233-234 alin. 1 lit. f și art. 396 alin.10 c.pr.pen condamnă inculpatul Amiș N., fiul lui – și A., născut la data de 20.09.1992 în ., domiciliat în loc. Cobadin, .. C., CNP_, la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Pedeapsa se execută în regimul închisorii.

În baza art. 65 c.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și l c.pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul a se afla în localitatea C. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b și l c.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul a se afla în localitatea C. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. 1 c.pr.pen menține arestarea preventivă a inculpatului; măsura este executorie cf. art. 399 alin. 4 c.pr.pen.

În baza art. 72 c.pen. deduce din pedeapsă durata executată de la 16.02.2014 la zi.

Ia act că persoana vătămată G. M. nu s-a constituit parte civilă, bunurile fiind recuperate.

În baza art. 272 c.pr.pen. dispune avansarea sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, cf. delegației nr. 1820/2014, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..

În baza art 274 alin. 1 c.pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 2150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

1. Prezentarea actului de sesizare

Prin rechizitoriul nr. 2374/P/2014 din data de 10.03.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Amiș N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. și ped. de art. 233-234 alin. 1 lit. f.

S-a reținut în sarcina inculpatului căAmiș N. faptul căla data de 15.02.2014, în jurul orei 17.35, împreună cu o persoană neidentificată, au pătruns împreună prin efracție și violare de domiciliu în locuința persoanei vătămate G. M. din C., de unde au sustras un notepad marca Lenovo, o pereche de pantofi marca Nike și un ceas de mână marca Madison, bunuri în valoare de 2450 lei, și fiind surprinși în interiorul locuinței de persoana vătămată, unul din cei doi participanți a lovit-o cu pumnul în spate pe persoana vătămată în dreptul ușii de acces, astfel că cei doi participanți și-au asigurat scăparea și păstrarea bunurilor sustrase.

2. Probațiune

2.1. Mijloace de probă administrate în faza urmăririi penale și necontestate de inculpat

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângere declarațiile persoanei vătămate; proces-verbal de cercetare la fațșa locului și fotografii ; proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante ; proces-verbal de identificare a obiectelor și fotografii; proces-verbal de identificare a persoanei declarații suspect, însoțit de fotografii ; declarații martor G. V. ; raport de xepertiză medico-legală psihiatrică nr. 761/55/A/ persoane/2014 ; declarații suspect și inculpat.

2.2. Poziția procesuală a inculpatului

În cursul urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii.

3. Procedura de recunoaștere a învinuirii solicitată în fața instanței

Începerea judecății s-a dispus prin încheierea din data de 2.04.2014, după finalizarea procedurii de camera preliminară ; inculpatul a beneficiat de asistență juridică obligatorie.

În prezența apărătorului, după ce i s-a adus la cunoștință învinuirea, inculpatul a solicitat instanței ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4, cerere care a fost admisă în baza art. 375 alin. 2 c.pr.pen.

Inculpatul a fost arestat preventiv în intervalul 16.02.-17.03.2014 în faza urmăririi penale, iar prin încheierea din 12.03.2014 a fost menținută cf. art. 207 c.pr.pen măsura arestării preventive, până la data de 10.04.2014.

4. Situația de fapt reținută de instanță

La data de 15.02.2014, în jurul orei 17.35, inculpatulAmiș N. împreună cu o persoană neidentificată, au pătruns împreună prin spargerea geamului ușii de acces și violare de domiciliu, în locuința persoanei vătămate G. M. din C., de unde au sustras un notepad marca Lenovo, o pereche de pantofi marca Nike și un ceas de mână marca Madison, bunuri în valoare de 2450 lei.

Persoana vătămată G. M. și martora G. V., ajungând la domiciliu au constatat că era lumina aprinsă într-o cameră, că geamul ușii de acces în locuință era spart, iar ușa era întredeschisă, observând în interior două siluete. Persoana vătămată a început să țipe după ajutor, timp în care inculpatul și cel care-l însoțea au venit la ușa de acces, moment în care unul din cei doi participanți a încercat să o lovească pe martora G. V., însă nu a reușit pentru că aceasta s-a ferit și a lovit-o cu pumnul în spate pe persoana vătămată G. M. în dreptul ușii de acces, astfel că cei doi participanți și-au asigurat scăparea și păstrarea bunurilor sustrase .

Nici persoana vătămată și nici martora G. V. (mama persoanei vătămate) nu au putut preciza care din cei doi participanți au exercitat acțiunile violente dat fiind timpul scurt în care s-a petrecut incidentul și starea emoțională în care se aflau.

Ajungând în dreptul porții, inculpatul și cel de-al doilea participant au abandonat punga cu bunurile sustrase pe sol (în care se aflau un notepad marca Lenovo, o pereche de pantofi marca Nike), bunurile fiind recuperate de martora G. V., și au sărit gardul înspre imobilul vecin; persoana vătămată a alergat după cei doi urmărindu-i pe mai multe străzi și fiind ajunsă de un echipaj de poliție, persoana vătămată l-a indicat pe inculpatul care fugea în fața ei ca fiind unul din autorii furtului. Polițiștii au reușit prinderea inculpatului, asupra acestuia fiind găsit ceasul marca Madison sustras din locuința persoanei vătămate, bun care a fost restituit persoanei vătămate.

Cel de-al doilea participant a reușit să scape, sărind în curțile mai multor imobile, astfel că a rămas neidentificat.

Persoana vătămată l-a recunoscut pe inculpat din albumul cu fotografii ca fiind unul din autorii furtului din locuință și după care a alergat pe mai multe străzi până la prinderea acestuia de polițiști.

5. Încadrare juridică

Sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului Amiș N. constând în aceea că la data de 15.02.2014, în jurul orei 17.35, împreună cu o persoană neidentificată, au pătruns împreună prin efracție și violare de domiciliu în locuința persoanei vătămate G. M. din C., de unde au sustras un notepad marca Lenovo, o pereche de pantofi marca Nike și un ceas de mână marca Madison, bunuri în valoare de 2450 lei, și fiind surprinși în interiorul locuinței de persoana vătămată, unul din cei doi participanți a lovit-o cu pumnul în spate pe persoana vătămată în dreptul ușii de acces, astfel că cei doi participanți și-au asigurat scăparea și păstrarea bunurilor sustrase, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. și ped. de art. 233-234 alin. 1 lit. f.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă.

6. Individualizarea judiciară a pedepsei

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, se vor va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 74 c.pen: gravitatea infracțiunii săvârșite (tâlhărie calificată, comisă împreună cu un alt participant, prin exercitarea de violențe asupra persoanei vătămate, prin efracție, în locuința persoanei vătămate) și cu periculozitatea infractorului (care se evaluează în raport de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite-utilizarea de violențe de unul din participanți pentru a asigura scăparea ambilor autori și păstrarea bunurilor sustrase; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs –partea civilă a reclamat un prejudiciu de 2450 lei, care a fost acoperit prin recuperarea bunurilor; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal-inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii în faza judecății; nivelul de educație, vârsta, situația familială și socială-inculpatul are vârsta de 21 de ani, nu are ocupație, nici loc de muncă).

În ceea ce privește dozarea pedepsei, inculpatului i se va aplica pedeapsa de 5 ani închisoare, în limitele prevăzute de art. 396 alin. 10 C.p.p.

Dată fiind natura și gravitatea infracțiunii-tâlhărie comisă de doi participanți, din locuință, prin efracție și violare de domiciliu și prin exercitarea de violențe asupra persoanei vătămate, inculpatul va executa pedeapsa în regimul închisorii.

În baza art. 65 c.pen. se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și l c.pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul a se afla în localitatea C. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată, raportat la gravitatea infracțiunii și ținând cont că inculpatul are domiciliul în satul Cobadin, jud. C., dar a săvârșit infracțiunea în jud. C..

În raport de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și persoana infractorului, analizate mai sus, ținând cont că inculpatul are domiciliul în satul Cobadin, jud. C., dar săvârșește infracțiuni în jud. C., în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b și l c.pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul a se afla în localitatea C. din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

Raportat la natura și gravitatea infracțiunii de tâlhărie calificată, ținând cont de faptul că inculpatul nu are ocupație și nici loc de muncă, având în vedere pronunțarea prezentei hotărâri de condamnare, instanța apreciază că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea pericol pentru ordinea publică în baza art. 399 alin. 1 c.pr.pen se va menține arestarea preventivă a inculpatului; măsura este executorie cf. art. 399 alin. 4 c.pr.pen.

În baza art. 72 c.pen se va deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 16.02.2014 la zi.

7. Latura civilă a cauzei

Se va lua act că persoana vătămată G. M. nu s-a constituit parte civilă, bunurile fiind recuperate.

Împotriva sentinței penale nr.315/07.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ , au declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria C. și inculpatul Amiș N.. Apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. vizează regimul de executare a pedepesi complementare, iar apelul inculpatului privește individualizarea pedepsei.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, curtea constată că apelul inculpatului este nefundat, iar apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. este întemeiat.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului, pronunțând în mod judicios o soluție de condamnare, fiind îndeplinite cerințele art.396 alin.2 Cod de procedură penală.

Prezent personal în fața primei instanțe, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art.3201 Cod procedură penală, a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, declarând că își însușește probele administrate în faza de urmărire penală.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă că la data de 15.02.2014, în jurul orei 17.35, împreună cu o persoană rămasă neidentificată, inculpatul Amiș N. a pătruns prin efracție și violare de domiciliu în locuința persoanei vătămate G. M. din C., de unde a sustras un notepad marca Lenovo, o pereche de pantofi marca Nike și un ceas de mână marca Madison, bunuri în valoare de 2450 lei. Fiind surprinși în interiorul locuinței de persoana vătămată, unul din cei doi participanți a lovit-o cu pumnul în spate pe persoana vătămată în dreptul ușii de acces, pentru a-și asigura scăparea și păstrarea bunurilor sustrase.

În cadrul procesului de individualizare, trebuie avute în vedere toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestuia.

Pentru a-și îndeplini funcțiile, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Nu pot fi primite susținerile apărării în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de către prima instanță, față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, reacția în comunitate și reacția pe care organele judiciare trebuie să o aibă față de săvârșirea unor astfel de infracțiuni.

Astfel, instanța de apel evidențiază că inculpatul a săvârșit o faptă cu un grad ridicat de pericol social, prin violare de domiciliu și prin întrebuințarea de violențe, cu scopul de a sustrage bunuri.

Privitor la persoana inculpatului, se constată că acesta, deși se află la primul conflict cu legea penală, a încălcat grav relațiile sociale ce privesc patrimoniul, inviolabilitatea domiciliului, precum și integritatea fizică și psihică a persoanei.

Prin urmare, raportat la elementele ce caracterizează fapta penală și persoana inculpatului, instanța de apel apreciază că pedeapsa aplicată de către prima instanță a fost just dozată și poate contribui la realizarea scopului preventiv și educativ al pedepsei, în vederea realizării unei reinserții sociale reale a inculpatului.

Hotărârea primei instanțe se impune însă a fi reformată sub aspectul regimului de executare a pedepsei complementare. Astfel, potrivit dispozițiilor art.68 lit.c Cod penal, executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, iar nu din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu executare în regim privativ de libertate, cum în mod greșit a dispus prima instanță.

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Amiș N., fiul lui - si A., născut la data de 20.09.1992 in ., domiciliat in ., ..I.F., județul Constanta, CNP_4, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, jud. C. împotriva sentinței penale nr.315/07.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva aceleiași sentințe penale.

Desființează în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

În baza art.67 Cod penal aplică inculpatului Amiș N. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a,b,l Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a se afla în localitatea C.), pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Conform art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. rămân în sarcina statului.

În baza art.272 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu-avocat C. G., în cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.06.2014.

Președinte de Complet, Judecător,

A. I. V. L.

Grefier,

C. A.

Jud. fond M.L.C.

Red.dec.jud.A I. /6 ex./03.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 438/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA