Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 74/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 74/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 14581/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 74/P

Ședința publică de la 03 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Judecător C. J.

Grefier A. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror – V. P.

S-au luat în examinare apelurile penale declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA C. și inculpatul NĂVÎRCĂ I. domiciliat in Constanta, ., județul C.,, trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunilor prev. si ped. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 republicata, de art. 87 al. 5 din OUG 195/2002 republicata, de art. 291 C.penal, și de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 republicata, art. 291 C.penal, împotriva sentinței penale nr.1390/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 27 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 03martie 2014, când a pronunțat următoarea decizie.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față.

Prin sentința penală nr. 1390/20.11.2013 pronunțată în dosarul penal nr._ Judecătoria C. a hotărât:

„ În baza art. 86 alin.2 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art. 320 ind.1 alin. 7 C.pr.penală condamnă pe inculpatul NAVARCA I., fiul lui I. și E., nascut la data de 02.01.1962 in ., domiciliat in Constanta, ., județul C., CNP_ la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru fapta din data de 13.11.2009.

In baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.320 indice 1 alin.7 Cod pr.penala condamna inculpatul la pedeapsa de 1 an si 4 luni inchisoare.

In baza art.291 Cod penal cu aplic.art.320 indice 1 alin.7 Cod pr.penala condamna inculpatul la pedeapsa de 2 luni inchisoare.

In baza art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.320 indice 1 alin.7 Cod pr.penala condamna inculpatul Navarca I. la pedeapsa de 4 luni inchisoare pentru fapta din data de 2.03.2010.

In baza art.291 Cod penal cu aplic.art.320 indice 1 alin.7 Cod pr.penala condamna inculpatul la pedeapsa de 2 luni inchisoare.

In baza art.33 lit.a si art.34 lit.b Cod penal contopeste cele 5 pedepse cu inchisoarea si aplica inculpatului Navarca I. pedeapsa cea mai grea de 1 an si 4 luni inchisoare.

În baza art. 81 C.pen. suspendă condiționat executarea pedepsei de 1 an si 4 luni închisoare pe o durata de 3 ani și 4 luni termen de încercare stabilit in condițiile art. 82 C.pen.

În baza art.71 C.penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a doua si lit.b C.penal.

În baza art.71 alin.5 C.penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspenda si executarea pedepsei accesorii.

În baza art.359 C.pr.pen.atrage atentia inculpatului Navarca I. asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării .

In baza art.357 Cod pr.penala dispune anularea dovezii . nr._ din data de 23.02.2010.

În baza art.191 alin.1 C.pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță a reținut următoarele :

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr._/P/2009, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ a fost trimis în judecată inculpatul NAVARCA I. sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, pentru savarsirea faptei prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002 si art.291 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

S-a reținut în sarcina inculpatului ca la data de 13.11.2009a condus autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare TX-5298-HX pe DN 39 având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, iar la solicitarea organelor de poliție a prezentat dovada . nr.J_ din data de 12.11.2009, care era falsă și, fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibați alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând ulterior să se supună recoltării probelor) biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și la data de 02.03.2010 a condus autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare TX-5298-HX pe .. C. având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, iar la solicitarea organelor de poliție prezentat dovada . nr._ din data de 23.02.2009 despre care există indicii că este falsă.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: Proces - verbal de depistare din 13.11.2009 si din 2.03.2010; Declarații martori; Adresa nr._/2.03.2010 si nr._/1.07.2010 întocmităe de I.P.J. C. - Serviciul Rutier; Proces – verbal de constatare a actelor premergătoare; Declarația învinuitului, raport de constatare tehnico-stiintifica.

Având în vedere procedura specială de judecare a cauzei în cazul recunoașterii vinovăției inculpatului i-au fost aduse la cunoștință prevederile art.3201 C.pr.pen., în sensul că are dreptul de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul în care va fi găsit vinovat, dacă recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să aibă loc doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

Inculpatul, în declarația dată pe parcursul judecății a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care a declarat că le cunoaște și le însușește și nu a solicitat administrarea altor probe.

Având în vedere declarația inculpatului de recunoaștere în totalitate a învinuirii aduse a fost admisă cererea formulată de acesta, privind judecarea cauzei conform procedurii speciale reglementată de art.3201 C.pr.pen., respectiv „judecata în cazul recunoașterii vinovăției”, astfel că, în temeiul art. 3201 alin.2 C.pr.pen nu au mai fost administrate celelalte probe din faza urmăririi penale.

Analizând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și declarația de recunoaștere a inculpatului pe parcursul judecății, instanța reține următoarea situație de fapt.

La data de 13.11.2009, învinuitul NĂVÎRCĂ I. a condus autoutilitara marca Mercedes cu nr. înmatriculare TX-5298-HX pe DN 39 având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, iar la solicitare organelor de poliție a prezentat dovada . nr_ din data de 12.11.2009, care era falsă și, fiin testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat refuzând ulterior să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și la dat de 02.03.2010 a condus autoutilitara marca Mercedes c nr. de înmatriculare TX-5298-HX pe . C. având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, iar la solicitarea organelor de poliție prezentat dovada . nr._ din data d 23.02.2010 despre care există indicii că este falsă.

1. La data de 13.11.2009,învinuitul NĂVÎRCĂ I. fost oprit și scos din trafic în timp ce conduce autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare TX-5298-HX pe DN 39, pe raza jud. C..

Autoutilitara marca Mercedes cu nr. înmatriculare TX-52 98-HX condusă se învinuitul NĂVÎRC I. a fost filmată pe caseta nr. A349, aparat radar PYT63000064 montat pe autoutilitara poliției cu nr. d înmatriculare_, capturile foto fiind atașat procesului verbal de depistare încheiat la data de 13.11.2009.

Cu ocazia depistării, lucrătorii de poliție au legitimat persoanele aflate în autoutilitara marc Mercedes cu nr. de înmatriculare TX-5298-HX, în prezența martorilor asistenți I. I. și F. R. N..

Cu ocazia legitimării, învinuitul NĂVÎRCĂ I. a prezentat lucrătorilor de poliție cartea de identitate, certificatul de înmatriculare a autovehiculului și dovada înlocuitoare a permisului de conducere .

_ din data de 12.11.2009. Pe . scaunul din dreapta față a fost identificată martora CRACANĂ A., iar în caroseria autoutilitarei au fost identificați martorii M. F. și N. F. C..

Intrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, în prezența martorilor asistenți a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager care la. testul cu nr._ a indicat o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 14.36. Având în vedere rezultatul testării în aerul expirat, învinuitul NĂVÎRCĂ I. a fost invitat în autoutilitara poliției cu nr. de înmatriculare_ pentru a fi .condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență C. pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia deplasării în coloană, în autoutilitara poliției cu nr. de înmatriculare_, în timp ce aceasta era oprită, învinuitul NĂVÎRCĂ I. și-a decuplat centura de siguranță și a fugit printre mașini fară a mai putea fi prins și în consecință fără a mai putea fi prezentat la Serviciul Județean de Urgență C. în vederea recoltării probelor de sânge.

Fiind întrebat de lucrătorii de poliție cu ocazia depistării, învinuitul NĂVÎRCĂ I. a declarat că "am consumat circa 2 litri de vin și mă duceam la. C. la o lucrare". Aceste aspecte sunt confirmate de martorii asistenți I. I. și F. R. N..

Prezența învinuitului NĂVÎRCĂ I. la volanul autoutilitarei marca Mercedes cu nr. de înmatriculare TX-5298-HX este confirmată și de martorii CRACANĂ A., M. F. și N. F. C..

Intrucât existau suspiciuni asupra autenticității dovezii . nr._ din data de 12.11.2009 s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico științifice.

Intrucât din concluziile Raportului de constatare tehnico - științifică nr._/09.05.2013 rezultă scrisul olograf ce completează rubricile dovezii . nr._/23.02.2010 și a dovezii . nr._/12.11.2009 nu a fost executat de învinuitul NĂVÎRC I., urmează să se dispună scoaterea de sub urmări: penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzut de art. 288 C.pen. deoarece faptele nu a fost săvârșii de acesta”.

În termen legal, împotriva susmenționatei sentințe penale au formulat apel P. de pe lângă Judecătoria C. și apelantul inculpat N. I.,criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei pentru motivele cuprinse detaliat în partea introductivă a prezentei decizii și pe care Curtea nu le va mai relua.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 408 C. pr. pen., Curtea constată că apelurile formulate de către P. de pe lângă Judecătoria C. și apelantul inculpat N. I. sunt fondate.

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului Navîrca I., fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 396 alin. 2 C. pr. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Sub aspectul stării de fapt se constată că, la data de 13.11.2009, inculpatul Navîrcă I. a condus autoutilitare marca Mercedes cu nr de înmatriculare TX 5298 HX pe DN 39 având exercitarea dreptului de a conduce suspendat iar la solicitarea organelor de poliție a prezentat dovada . nr_/12.11.2009 care era falsă și fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,60mg/l alcool pur în aerul expirat refuzând ulterior să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și la data de 02.03.2010 a condus autoutilitare marca Mercedes cu nr de înmatriculare TX 5298 HX pe . C. având exercitarea dreptului de a conduce suspendată iar la solicitarea organelor de poliție a prezentat dovada . nr_ din data de 23.02.2010 despre care există indicii că este falsă.

Potrivit art. 74 C. pen. individualizarea judiciară a pedepsei se va realiza în raport cu gravitatea infracțiunii comise și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloace folosite, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs a altor consecințe ale infracțiunii, motivul comiterii infracțiunii și scopul urmărit, antecedentele penale ale inculpatului, conduita după comiterea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, situația familială și socială.

Criteriile menționate trebuie analizate cumulativ pentru a aprecia în concret pedeapsa ce trebuie aplicată în vederea atingerii scopului și funcțiilor pedepsei. Stabilirea circumstanțelor de comitere a faptelor și a urmărilor produse, precum și a datelor personale ale inculpatului trebuie identificate și analizate judicios, pentru a se stabili în ce măsură se justifică reținerea unor împrejurări drept circumstanțe atenuante judiciare.

Fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad de pericol social concret sporit care rezultă din condițiile în care a fost comisă, pe un sector de drum caracterizate de trafic rutier însemnat indiferent de anotimp și de oră, multitudinea infracțiunilor comise precum și valorile sociale prejudiciate în desfășurarea activității infracționale dar și circumstanțele personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente penale.

În cauză se va face aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art 5 C.pen.

În ceea ce privește infracțiunea prev și ped de art 87 alin 5 din OUG nr 195/2002, se constată că se pedepsește cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani. În Codul penal în vigoare de la 01.02.2014 infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice se regăsește incriminată în art 337 C.pen, fiind sancționată cu închisoarea de la unu la 5 ani. Pe cale de consecință, se va schimba încadrarea juridică a infracțiunii, potrivit art 386 C.proc.pen din art 87 alin 5 din OUG nr195/2002 în infracțiunea prev și ped de art 337 C.pen, aceasta fiind mai favorabilă sub aspect sancționator.

În ceea ce privește infracțiunile prev și ped de art 86 alin 2 din OUG nr 195/2002 (două fapte) și art 291C.pen., deși limitele de pedeapsă sunt aceleași (fiind prevăzută închisoarea alternativ cu amenda), în cauză Curtea va constata că, sub aspect sancționator este mai defavorabil Codul penal în vigoare de la 01.02.2014 întrucât cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor amendă. În acest sens suma corespunzătoare unei zile amendă este cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul zilelor amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile.

Pe cale de consecință, în baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal 1968, se vor contopi pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu cele două pedepse a câte 4 luni închisoare și cele două pedepse a câte 2 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală apelată, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată (două fapte) și art.291 Cod penal (două fapte), toate cu aplicarea art.3201 din Codul de procedură penală 1968, inculpatul N. I. urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art.71 din Codul penal 1968, cu referire la art.12 din Legea nr.187/2012, va interzice inculpatului pe durata executării pedepsei rezultante exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua și b Cod penal.

În baza art.81 și art.82 din Codul penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1968, va constata suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din Codul penal 1968, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.

În baza art.25 alin.3 Cod procedură penală, se va dispune anularea dovezii . nr._ din data de 12.11.2009, declarată ca fiind falsă.

Va înlătura din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria C. și apelantul inculpat N. I. împotriva sentinței penale nr.1390/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .

Desființează sentința penală apelată și, rejudecând, descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului și repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art.386 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, în infracțiunea prevăzută de art.337 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal.

În baza 337 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal și art.3201 din Codul de procedură penală 1968 (art.396 alin.10 Cod procedură penală) condamnă pe inculpatul N. I. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal 1968, contopește pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu cele două pedepse a câte 4 luni închisoare și cele două pedepse a câte 2 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală apelată, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată (două fapte) și art.291 Cod penal (două fapte), toate cu aplicarea art.3201 din Codul de procedură penală 1968, inculpatul N. I. urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art.71 din Codul penal 1968, cu referire la art.12 din Legea nr.187/2012, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei rezultante exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua și b Cod penal.

În baza art.81 și art.82 din Codul penal 1968, cu aplicarea art.5 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni.

În baza art.71 alin.5 din Codul penal 1968, constată suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din Codul penal 1968, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.

În baza art.25 alin.3 Cod procedură penală, dispune anularea dovezii . nr._ din data de 12.11.2009, declarată ca fiind falsă.

Înlătură din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2014.

Președinte Judecător,

C. C. Cătărlin J.

Grefier,

A. B.

Jud fond .I C B./Red. dec. Jud. C J. 2ex/05.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 74/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA