Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1184/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1184/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 9627/200/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
Decizia penală nr. 1184
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2014
Președinte – D. A. E.
Judecător – P. M. F.
Grefier – D. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. C.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către inculpatul N. L. fiul lui N. și al lui F. L., născut la 12 Februarie 1991 - com. Costești, ., împotriva sentinței penale nr. 909 din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de către Judecătoria B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul – inculpat N. L..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apelantul – inculpat N. L. depune la dosar concluzii scrise și precizează că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea aduce la cunoștința apelantului – inculpat că potrivit disp. 420 alin.4 rap. la art.83 alin.1 lit. a) Cod procedură penală are dreptul de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa, apelantul – inculpat precizând că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, menținându-și cele declarate în cauză până în prezent.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul de asemenea precizează că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților, în sensul că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată, iar în temeiul disp. art.420 alin.6 Cod procedură penală, acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apelantul – inculpat N. L., având cuvântul în dezbateri solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și reindividualizarea pedepsei aplicate.
Astfel, consideră că poate beneficia de prevederile art. 86/1 Cod penal anterior referitoare la suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate, având în vedere că fapta imputată este una de un pericol social concret redus, datorită împrejurării că distanța parcursă la volanul autoturismului este relativ mică, iar conducerea autovehiculului pe drumul public s-a desfășurat având însușite aptitudinile fizice și psihice necesare, dar neatestate de un permis de conducere valabil, astfel încât posibilitatea producerii unui eveniment rutier care să pună în pericol siguranța traficului rutier sau pietonal, fiind redusă.
Fapta imputată a fost una determinată de un complex de împrejurări ce au determinat abaterea sa de la o conduită normală, obișnuită.
Față de cele arătate și concluziile scrise depuse la dosar solicită admiterea apelului, precizând totodată că are o familie întemeiată și un loc de muncă stabil.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în dezbateri pune concluzii de respingere a apelului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Față de condamnările anterioare suferite de către apelantul – inculpat pentru același gen de fapte, în mod corect prima instanță a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă cu executarea.
Apelantul – inculpat N. L., în ultimul cuvânt potrivit disp. art. 389 alin.1 Cod procedură penală susține că regretă sincer cele întâmplate.
CURTEA
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 909 din data de 14 octombrie 2014, pronunțată de către Judecătoria B., în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) vechiul Cod penal (în noua reglementare art. 335 alin. 1 noul Cod penal) în referire la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală cu aplicarea art. 5 noul Cod penal a fost condamnat inculpatul N. L., la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere (faptă din 10.02.2013).
În baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a, b) Cod penal cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la terminarea executării pedepsei.
Potrivit art. 33 lit. a) Cod penal s-a constatat că fapta săvârșită este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, sporită cu 2 luni, în final 1 an și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare.
În temeiul disp. art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B. definitivă la data de 25.02.2013, prin nerecurare.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B. în pedepsele componente de 1 an închisoare, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, în data de 20.11.2010; 1 an și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, în data de 02.02.2011; 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, în data de 05.09.2011, 8 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare și spor de 2 luni.
S-a menținut anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1018/06.12.2011 a Judecătoriei B. definitivă la data de 20.12.2011, prin nerecurare, dispusă prin sentința penală nr. 109/12.02.2013.
S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1040/08.12.2011 la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 4 ani, este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1018/06.12.2011.
În baza art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1040/08.12.2011 a Judecătoriei B. definitivă la data de 20.12.2011, prin nerecurare.
Potrivit disp. art. 36 alin. 1 cu referire la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal s-a contopit pedeapsa aplicată prin sentință cu cele cinci pedepse aplicate prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B. și cu pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1040/08.12.2011 inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, fiind menținut sporul de 2 luni dispus prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B. definitivă la data de 25.02.2013, prin nerecurare pe care l-a majorat cu 2 luni, în final, inculpatul urmând a executa 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 71, alin. 2, Cod penal s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a) teza a II-a, lit. b), Cod penal.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. cu nr. 933/P/2013 din data de 07.05.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului N. L., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 al.1 CP (art. 86 al.1 din OUG 195/2002, conform reglementării anterioare datei de 01.02.2014), cu aplic. art. 37 al.1 lit. b din CP din 1968, precum și clasarea cauzei privind același inculpat, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt de folosință prevăzut de art. 208 alin. 1 și 4 C.pen. și art. 2010 C.pen. cu referire la art. 230 alin.1 și 231 alin.1 din NCP, întrucât persoana vătămată N. N. a declarat că nu formulează plângere prealabilă, precum și clasarea cauzei în privința comiterii infracțiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană având o alcoolemie de peste 0,80 g/l, prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu referire la art. 336 alin.1 din NCP, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală ci este contravenție.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut faptul că, în ziua de 10.02.2013, în jurul orei 02:38, a condus autovehiculul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe traseul .. Gării, de unde, în ciuda semnalelor de oprire efectuate de organele de poliție, a accelerat și a continuat deplasarea pe . - . și . luminile stinse, iar în parcarea Supermaketului „Penny” din zona Gării B. a oprit, fiind ajuns din urmă de autospeciala poliției care trecuse în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, în condițiile în care nu posedă permis de conducere.
Prin încheierea nr. 322 din data de 24.06.2014, în procedura camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 933/P/2013 din 07.05.2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., privind pe inculpatul N. L., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de sesizare precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul N. L..
Inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, recunoscând faptele reținute în sarcina sa, solicitând judecarea cauzei pe procedura simplificată.
Instanța, aplicând dispozițiile art. 375, alin.1 Cod procedură penală a audiat inculpatul N. L., care a recunoscut săvârșirea faptei și a declarat că în seara respectivă a mers la discotecă împreună cu mai mulți prieteni, unul dintre aceștia conducând autoturismul, dar la un moment dat acesta a coborât din mașină astfel încât a hotărât să se urce la volanul autoturismului. Inculpatul a declarat că a vrut să meargă la J Pizza, acolo făcându-i semn un polițist să oprească, dar nu a oprit ci și-a continuat deplasarea spre gară.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv declarațiile inculpatului, declarațiile martorului C. P. V., P. R. C., procesul-verbal de constatare a infracțiunii, adresa Ministerului Afacerilor Interne – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere, fișa Derager alcooltest și celelalte înscrisuri, prima instanță a reținut că în data de 10.02.2013, orele 02.38, lucrătorii de poliție din cadrul Biroului Rutier B. aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, care se deplasa pe .. B., din direcția gară către centru. Conducătorul auto respectiv nu a oprit la semnal și a accelerat, continuându-și deplasarea pe ., . și . luminile stinse, iar în parcarea Supermaketului „Penny” din zona Gării B. a oprit, fiind ajuns din urmă de autospeciala poliției care trecuse în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat că la volanul autoturismului s-a aflat inculpatul N. L., acesta fiind însoțit de numiții C. P. V., P. R. C., S. A. M. și V. V..
Cu ocazia testării alcoolscopice a conducătorului auto, etilotestul a evidențiat valoarea de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările în baza de date informatizată a deținătorilor de permise de conducere au relevat că respectivul nu posedă permis de conducere, acesta fiind și motivul declarat de inculpat al faptului că nu a oprit la semnalul polițiștilor.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit în noaptea de 09/10.02.2013, inculpatul s-a întâlnit pe raza localității de domiciliu cu numiții T. I. A., P. R. C., V. V. și C. P. V. și împreună s-au deplasat în satul Tăbărăști, ., de unde au luat pe numita S. A. M., cu toții ajungând la discoteca din localitatea Șarânga, .. Au folosit pentru transport autoturismul Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, proprietatea tatălui inculpatului, autovehicul pe care inculpatul l-a luat fără știrea acestuia. Pe tot traseul autovehiculul a fost condus de către numitul T. I. A., aspect ce reiese din declarațiile martorilor audiați și a inculpatului.
La discotecă inculpatul a consumat bere alcoolică, iar pe fondul unor discuții contradictorii între acesta și T. I., conducătorul auto i-a precizat că va conduce autovehiculul doar până în mun. B., inculpatul stabilind că va apela la altcineva să-i conducă autoturismul. În jurul orelor 02.00, au plecat cu toții de la discotecă cu scopul de a ajunge la localul „Tess Junior”, iar la intersecția .. 1 Decembrie 1918, T. I. a coborât de la volan și a plecat la domiciliu.
În aceste condiții inculpatul a trecut la volanul autoturismului și a continuat deplasarea către restaurantul respectiv, a rulat pe ., apoi pe . de poliție i-a făcut semnalul de oprire.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei pentru care este cercetat și a regretat-o.
Din adresa înaintată de Ministerului Afacerilor Interne - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere reiese că inculpatul nu deține permis de conducere.
Situația de fapt reținută s-a stabilit prin coroborarea declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului cu toate celelalte probe administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați la urmărire penală (C. P. V., P. R. C.) care au declarat că au fost pasageri în autoturismul condus de inculpat și adresa Serviciul public de evidență a permiselor de conducere B., din care rezultă că inculpatul nu figurează în evidențe cu permis de conducere.
În drept, fapta inculpatului care a condus în data de 10.02.2013, un autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere s-a apreciat că întrunește elementele constitutive a infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere, prevăzute de art. 86, alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată.
Din analiza cazierului judiciar al inculpatului reiese că acesta a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, prev de art. 37 al.1 lit. a din CP din 1968 (inculpatul fiind condamnat prin sentința penală nr. 1040/08.12.2011 a Judecătoriei B. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev și ped. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002).
De asemenea, prima instanță a constatat că inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B., definitivă la data de 25.02.2013 prin nerecurare, astfel încât fapta pentru care este cercetat în prezenta cauză se află în concurs cu faptele pentru care a fost condamnat prin această sentință.
La data de 01.02.2014 au intrat în vigoare Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală.
Identificarea legii mai favorabile în cursul procesului, până la judecarea definitivă a cauzei, se realizează conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 06.05.2014 publicată în Monitorul oficial nr. 372 din 20.05.2014, prin compararea legilor succesive, stabilirea în concret a legii penale mai favorabile și, în final, aplicarea acesteia în ansamblu.
Astfel, infracțiunea prevăzută de art.86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., anterior intrării în vigoare a noului Cod penal, este prevăzută în actuala reglementare de art. 335 alin. 1 noul Cod penal, limitele de pedeapsă fiind aceleași, respectiv de la 1 an la 5 ani închisoare.
Însă, regimul sancționator instituit de noul Cod penal este mai sever pentru concursul de infracțiuni, având în vedere că sporul este obligatoriu, fiind determinat ca fracție din totalul celorlalte pedepse care se adaugă pedepsei mai mari, vechiul Cod penal prevăzând, posibilitatea aplicării unui spor.
Așa fiind, comparând cele două legi penale succesive, vechiul Cod penal și noul Cod penal, legea penală mai favorabilă inculpatului este cea veche, aceasta fiind aplicată în ansamblu, inclusiv cu privire la pedeapsă, pedeapsă accesorie, modalitatea de executare.
Așadar, reținând vinovăția inculpatului care a fost dovedită cu certitudine, instanța de fond l-a condamnat pe acesta în baza situației de fapt și a textelor incriminatorii, la stabilirea și dozarea pedepselor având în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de 72 C.pen. și anume: împrejurările săvârșirii faptelor, respectiv modalitatea concretă în care aceasta a fost săvârșită (în timpul nopții, pe drumurile publice din centru municipiului B. având alte persoane în autoturism), gradul de pericol social concret al acestora, ce reiese din importanța valorilor sociale ocrotite - relațiile sociale care privesc respectul datorat regulilor de circulație și din faptul că a pus în pericol viața pasagerilor dar și a celorlalți participanți la trafic, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală și persoana inculpatului care a săvârșit fapta in stare de recidiva postcondamnatorie (fiind anterior condamnat pentru săvârșirea altor infracțiuni tot la regimul circulației) si a avut o atitudine sincera in cadrul procesului penal, recunoscând săvârșirea faptei, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație (8 clase), vârsta (22 de ani), starea de sănătate, situația familială și social (necăsătorit, aflat într-o relație de concubinaj, fără copii, sudor la .).
Așa fiind, în contextul elementelor de fapt și de drept reținute, în baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a vechiul Cod penal (în noua reglementare art. 335 alin. 1 noul Cod penal) în referire la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală cu aplicarea art. 5 noul Cod penal l-a condamnat pe inculpatul N. L., la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere (faptă din 10.02.2013).
În baza art.71 alin. 2 v. C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. și art. 12 din Legea 187/2012 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a b v. C.pen. cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.
În ceea ce privește pedepsele accesorii s-a apreciat că nu se impune interzicerea în totalitate a dispozițiilor art.64 lit. a vechiul Cod penal, în condițiile în care dreptul de a alege este consfințit și prin art.3 din Protocolul nr.1 la CEDO, iar fapta săvârșită de inculpat nu este de o gravitate deosebită astfel încât să conducă la interzicerea acestui drept. La aplicarea pedepselor accesorii s-a ținut cont de criteriile de apreciere prevăzute în art.71 al.3 vechiul Cod penal (Hotarărea CEDO, Hirst Vs GB și Decizia I.C.C.J. nr. 74 din 5.11.2007).
În baza art. 33 lit. a Cod penal, instanța de fond a constatat că fapta săvârșită în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, sporită cu 2 luni, în final 1 an și 8 luni închisoare, prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B., definitivă prin nerecurare.
În baza art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B. definitivă la data de 25.02.2013, prin nerecurare.
Pentru a aplica regulile privind stabilirea pedepsei, în cazul infracțiunilor concurente, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B. în pedepsele componente de 1 an închisoare, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, în data de 20.11.2010; 1 an și 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, în data de 02.02.2011; 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, în data de 05.09.2011, 8 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare și spor de 2 luni.
Instanța a menținut anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1018/06.12.2011 a Judecătoriei B. definitivă la data de 20.12.2011, prin nerecurare, dispusă prin sentința penală nr. 109/12.02.2013.
Instanța de fond a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1040/08.12.2011 la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 4 ani, este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1018/06.12.2011 (sentință a cărei suspendare condiționată a fost anulată prin sentința penală nr. 109/12.02.2013), având în vedere că cele două sentințe au rămas definitive în aceeași zi, respectiv 20.12.2011, prima fiind pronunțată în data de 08.12.2011 iar cea de-a doua fiind pronunțată în data de 06.12.2011.
În aceste condiții, în baza art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1040/08.12.2011 a Judecătoriei B. definitivă la data de 20.12.2011, prin nerecurare.
În baza art. 36 alin. 1 cu referire la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal prima instanță a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu cele cinci pedepse aplicate prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B. și cu pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1040/08.12.2011 inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, s-a menținut sporul de 2 luni dispus prin sentința penală nr. 109/12.02.2013 a Judecătoriei B. definitivă la data de 25.02.2013, prin nerecurare pe care l-a majorat cu 2 luni, în final, inculpatul urmând a executa 2 ani și 4 luni închisoare.
Pentru a ajunge la această condamnare s-au avut în vedere și prevederile recursului în interesul legii nr. 42/2008, deși inculpatul a săvârșit prezenta faptă în stare de recidivă postcondamnatorie, atrasă de sentința penală nr. 1040/08.12.2011.
Astfel, în timp ce anularea suspendării condiționate a executării pedepsei atrage, după caz, incidenta dispozițiilor privind sancționarea concursului de infracțiuni sau a stării de recidivă, pedepsele fiind cumulate juridic, în cazul revocării suspendării condiționate se execută numai prin privare de libertate cel puțin pedeapsa pentru care acest regim de executare a fost stabilit prin hotărâre definitivă ce a intrat în puterea lucrului judecat și pentru care s-a revocat suspendarea condiționată. Aceste două instituții juridice, anularea și revocarea, reglementate prin dispoziții cu caracter imperativ, au însă efecte diferite sub aspectul stabilirii cuantumului pedepsei finale.
De aceea, în cazul concomitentei lor, instanța de judecată, în respectarea principiului legalității pedepsei, trebuie să aplice cu prioritate soluția de anulare a suspendării condiționate a executării.
Infracțiunile săvârșite în stare de recidivă nu pot fi considerate în concurs cu cele comise mai înainte ca hotărârea de condamnare anterioară să fi rămas definitivă.
S-a reținut că în cazul în care instanța este investită prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozițiile art. 85 din Codul penal.
Față de toate acestea prima instanță în baza art. 71, alin. 2, Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a, lit. b, Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul N. L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea acesteia și reindividualizarea modalității de executare a pedepsei rezultante, întrucât fapta comisă este una de un pericol social redus, mai ales că distanța parcursă a fost relativ mică dar și că posedă cunoștințe pentru conducerea autoturismului.
Examinând hotărârea atacată, în raport de actele dosarului, de critica invocată, dar și din oficiu, conform disp. art. 417 Cod procedură penală, Curtea va aprecia că apelul este nefondat.
Astfel, în legătură cu situația de fapt, Curtea constată că în fața primei instanțe, inculpatul a solicitat aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 396 alin.10 rap. la art. 374 alin.4 Cod procedură penală, recunoscând săvârșirea faptei și nesolicitând administrarea altor probe în afară de cele din faza urmăririi penale.
În atare situație, pentru admiterea cererii prima instanță trebuie să verifice dacă la dosarul de urmărire penală există probe suficiente și concludente din care să reiasă, fără urmă de îndoială, că inculpatul a săvârșit fapta imputată, iar aceasta constituie infracțiune.
Din examinarea dosarului de urmărire penală, Curtea constată că în mod corect prima instanță a admis cererea inculpatului, întrucât există administrate probe din care rezultă indubitabil că, la data de 10 februarie 2013, orele 02-03, organele de poliție l-au depistat pe inculpatul N. L. conducând autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe . și, la semnalele acestora, inculpatul nu a oprit, ci și-a continuat deplasarea până în parcarea magazinului Penny, încercând astfel să se sustragă deoarece nu posedă permis de conducere auto.
Această situație rezultă din declarațiile inculpatului, coroborate cu declarațiile martorilor C. P., P. R., V. V. și S. A. aflați în autoturismul condus de către inculpat și adresa poliției rutiere.
Totodată, cu ocazia depistării inculpatul a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,30 mg/l alcool în aerul expirat, dar pentru consumul de alcool organul de urmărire penală a dispus clasarea cauzei.
Fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere fără permis auto, prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 republicată, așa cum a stabilit și prima instanță.
Având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat anterior pronunțării sentinței atacate cu apel, infracțiunea dedusă judecății fiind concurentă cu infracțiunile reținute prin sentința penală nr. 109/2013 a Judecătoriei B., dar și anterior săvârșirii faptei, fiind în stare de recidivă postcondamnatorie față de infracțiunea reținută prin sentința penală nr. 1040/2011 a Judecătoriei B., Curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că legea veche este lege mai favorabilă inculpatului, ținând seama de regimul sancționator mai blând în privința recidivei și a concursului de infracțiuni față de legea nouă.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea observă că inculpatul nu critică pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății ( de 1 an închisoare), care oricum, în opinia instanței de apel, este la minimul special prevăzut de lege, ci modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare provenită din contopirea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 109/2013, 1018/2011 și 1040/2011 toate ale Judecătoriei B..
Din cronologia săvârșirii faptelor și rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești susmenționate rezultă că, deși față de sentința penală nr. 1018/2011 și 1040/2011 inculpatul s-ar afla în stare de recidivă, prima instanță dispunând anularea suspendării pedepsei aplicate prin această hotărâre, a făcut aplicarea disp. art. 85 din Cod penal anterior, deoarece prin sentința penală nr. 109/2013 fusese anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 1018/2011, iar aceasta la rândul ei, este concurentă cu infracțiunea reținută prin sentința penală nr. 1040/2011 a Judecătoriei B. ceea ce atrage anularea, iar acest lucru nu mai poate conduce la reținerea și a disp. prev. de art. 83 Cod penal anterior referitoare la revocare, așa cum s-a decis de către instanța supremă prin Decizia nr. 42/2008 dată în interesul legii.
În ceea ce privește critica inculpatului privind aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86/1 din Cod penal anterior, aceasta nu poate fi primită în condițiile în care, deși condamnat anterior prin trei hotărâri judecătorești la pedeapsa închisorii în regim privativ de libertate, inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională manifestând o conduită indiferentă față de avertismentele date de instanța de judecată prin hotărârile anterioare, ceea ce înseamnă că nu se mai impune neexecutarea pedepsei rezultante.
Mai mult decât atât comportamentul inculpatului față de relațiile sociale apărate de dispozițiile penale încălcate este unul care periclitează grav siguranța traficului rutier, chiar viața și integritatea persoanelor participante la acest trafic, cunoscut fiind că cele mai multe accidente rutiere soldate cu consecințe grave se datorează lipsei aptitudinilor necesare conducerii autoturismului grefată pe lipsa permisului auto.
Față de toate aceste considerente și neconstatând alte motive de nelegalitate și/sau netemeinicie, Curtea, în baza art. 421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul inculpatului.
Văzând și disp. art. 275 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA PLOIEȘTI, împotriva sentinței penale nr. 2656 din data de 18 septembrie 2014, pronunțată de către Judecătoria Ploiești.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 26 noiembrie 2014.
Președinte Judecător
D. A. E. P. M. F.
Grefier
D. C.
Fiind în CO, semnează
prim grefier
Red.PMF /tehnored DC
5 ex./19.12.2014
d.f._ – Judecătoria B.
j.f. M. A. B.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3113/2006
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 85/2014.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 130/2014. Curtea de... → |
|---|
