Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 114/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 114/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 101/42/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 114
Ședința publică din data de 24 iunie 2014
Președinte – T. M. V.
Grefier – R. E. B.
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnatul N. B. E., fiul lui C. și V., născut la data de 16 mai 1978, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, împotriva sentinței penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București, precum și a sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 23 iunie 2014 și ulterior, la data de 24 iunie 2014, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin contestația formulată de condamnatul N. B. E., deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 565 din 28.10.2013 a Curții de Apel București, precum și a sentinței penale nr. 342 din 20.11.2009 a Curții de Apel București – Secția I penală, acesta a solicitat recalcularea pedepsei principale rezultante de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 16 din data de 08 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellion – Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, definitivă la data de 03 octombrie 2005 și recunoscută prin sentința penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, ca urmare a intervenirii unei noi legi penale mai favorabile și anume a noului Cod penal român.
În contestația sa acesta a solicitat admiterea pe fiind a contestației și reevaluarea judiciară conform noilor reglementări, pe principiul aplicării legii mai favorabile.
S-au depus la dosarul cauzei sentințele penale mai sus invocate, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 689/2013 din 04.03.2014 emis de Curtea de Apel București – Secția I penală și fișa de evaluare a condamnatului.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 342 din 20.11.2009 a Curții de Apel București – Secția I penală, definitivă prin nerecurare, a fost admisă sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, iar în temeiul art. 116 alin.1 rap. la art. 117 alin.4 din Legea nr. 302/2004 a fost recunoscută sentința penală nr. 16 din data de 08.06.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon – Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă la data de 03.10.2005, iar în temeiul disp. art. 129 din Legea nr.302/2004 s-a dispus transferarea condamnatului N. B. E. depus în Penitenciarul Castellon II, Regatul Spaniei, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani închisoare în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare spaniole, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 și s-a dedus durata arestării preventive și perioada executată începând cu data de 28.06.2002 la zi și dispunându-se emiterea unui mandat de executare a pedepsei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin Rezoluția din data de 3.III.2009, din dosarul nr.1026/II-5/2009, P. de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța de judecată, în vederea recunoașterii Sentinței penale nr.16 din data de 8.VI.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005, precum și transferarea condamnatului N. B.-E. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani închisoare.
În motivare, s-a arătat că, prin adresa nr.19.430/9.III.2009, Ministerul Justiției - Direcția D. Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care se solicită transferarea condamnatului N. B.-E., căruia, prin Sentința penală nr.16 din data de 8.VI.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon -Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005, i-a fost aplicată pedeapsa de 21 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestru de persoane, prev. de art.163.1, Cod penal spaniol, de agresiune sexuală, prev. de art.179, Cod penal spaniol, și de provocare de leziuni, prev. de art.148, Cod penal spaniol, reținându-se în sarcina sa că în perioada 27.VI.2002-28.VI.2002, împreună cu alți inculpați, au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată Cojmelie L., pe care au violat-o și lovit-o, cauzându-i leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare 300 zile de îngrijiri medicale, cu deducerea arestării preventive de la data de 28.VI.2002 la zi, iar condiția dublei incriminări este îndeplinită.
În dovedire, au fost depuse adresa nr. 19.430/9.III.2009 a Ministerului Justiției - Direcția D. Internațional și Tratate către P. de pe lângă Curtea de Apel București, în fotocopie (filele 8 și 9), fotocopia adresei nr.537.679/25.111.2009 a Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (fila 7), fotocopia adresei nr.3.936.934/24.ill.2009 a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte (fila 6), adresa din data de 23.11.2009, privind înaintarea actelor de către autoritățile judiciare spaniole, în limbile spaniolă (fila 10) și română (fila 88), Sentința penală Sentința penală nr.16 din data de 8.VI.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon -Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, în limbile spaniolă (filele 12-71), engleză (77-84) și română (filele 89-104), extrase din Codul penal spaniol, în limbile spaniolă (filele 73 și 74), engleză (filele 86 și 87) și română (fila 105), fișa de executare, în limbile spaniolă (fila 72), engleză (fila 85) și română (fila 104 verso), date referitoare la condamnat, în limbile spaniolă (fila 11) și română (fila 88 verso), certificat nr._/_ din data de 26.X.2005, întocmit de Consulatul Român la Barcelona, privind datele de identitate ale condamnatului, în limbile spaniolă (fila 75) și română (fila 105 verso), cererea de transferare din data de 24.X.2008, în limbile spaniolă (fila 76) și română (filele 106 și 107), declarație de consimțământ din data de 17.111.2009, în limba română (fila 110), referat privind situația familială și socială a condamnatului, întocmit pe data de 20.111.2009 de către Ambasada României la Madrid - Secția Consulară (fila 111).
La solicitarea Curții, a fost depusă fișa de cazier judiciar a condamnatului (fila 12, dosar instanță).
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr.16 din data de 8.VI.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005, condamnatului N. B.-E., zis „C.", i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 21 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestru de persoane, prev. de art.163.1. Cod penal spaniol, de agresiune sexuală, prev. de art.179, Cod penal spaniol, și de provocare de leziuni, prev. de art.148, Cod penal spaniol, reținându-se în sarcina sa că în perioada 27.VI.2002-28.VI.2002, aflându-se în locuința sa din ..9 din Benicasim, împreună cu inculpații C. C., C. C. și N. R.-F., fratele său, au lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată Cojmelie L., lovită crunt, cu un par, de inculpatul C. C., apoi violată, pe rând, de inculpați, până când aceasta a reușit să scape, prin escaladarea ferestrei de la baie, aruncându-se, de la o înălțime de cinci metri, în curtea vecinului, astfel că a suferit leziuni, pentru a căror vindecare a fost necesar un număr 300 zile de îngrijiri medicale, fiind dedusă perioada arestului preventiv cu începere de la data de 28.VI.2002 la zi. Curtea a reținut că, potrivit declarației din data de 17.111.2009, condamnatul, aflat în prezent la Penitenciarul Castellon II, a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 21 ani închisoare.
Din analiza ansamblului materialului probator, Curtea a apreciat că sesizarea este întemeiată.
Astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, enumerate la art.116, alin.1, lit.a-g din Legea nr.302/2004, cât și cerințele referitoare Ia transferarea condamnatului, prevăzute de art. 129, literele a-f din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei stabilită, transferul este consimțit de către condamnat, dubla incriminare, și anume faptele penale întrunesc elementele constitutive ale complicității la comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.26, Cod penal, raportat la art.182, alin.2, Cod penal, pentru care legea penală română prevede pedeapsa închisorii de la 2 ani la 10 ani, ale infracțiunilor de viol, în variante agravate, prev. de art.197, alin.1, alin.2, literele a și c, Cod penal, pentru care legea penală română prevede limite speciale de pedeapsă cuprinse între 5 ani și 18 ani închisoare, și de lipsire de libertate în mod ilegal, în variantă agravată, prev. de art.189, alin,2, Cod penal, pentru care, în legea penală română, este prevăzută pedeapsa închisorii cuprinsă între 7 ani și 15 ani închisoare, toate cu aplicarea art.33, litera a) Cod penal, statul de condamnare și statui de executare sunt de acord asupra transferării.
De asemenea, Curtea a apreciat nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art.152, literele a-d din Legea nr.302/2004. în ceea ce privește motivul prevăzut de art.152, litera c din Legea nr.302/2004, privind stabilirea domiciliului în străinătate și lipsa legăturilor semnificative ale condamnatului cu statul 7 român, Curte a constatat că, deși în sentința penală de condamnare nu se face mențiunea stabilirii domiciliului în Regatul Spaniei, ci doar se reține împrejurarea că persoana condamnată locuia, în sărăcie, împreună cu concubina sa, condamnatul N. R.-F., fratele său, și soția acestuia, într-o vilă situată pe ..9 din Benicasim, Regatul Spaniei, legăturile condamnatului cu statul român nu au dispărut, atâta vreme cât, potrivit referatului privind situația familială și socială a condamnatului, întocmit pe data de 20.111.2009 de către Ambasada României la Madrid - Secția Consulară, concubina acestuia și minorul N. C.-Ș., în vârstă de 7 ani, rezultat din relația de concubinaj, doresc să se întoarcă în România (fila 111, Dosar nr1026/11-5/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București), unde se află T. V., tatăl concubinei sale, persoană de contact, pe care condamnatul a indicat-o în cererea sa de transferare din data de 24.X.2008 (fila 106 din Dosarul nr1026/11-5/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București).
În ceea ce privește efectul transferării, potrivit art.145, raportat la art.144, alin.1, litera a din Legea nr.302/2004, condamnatul a executat pedeapsa de 21 ani închisoare, în natura și durata stabilite de organele judiciare spaniole.
Ulterior, prin sentința penală nr.565 din 28.11.2013 a Curții de Apel București – Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 36/A din 03.03.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art.461 alin.1 lit. d) Cod de procedură penală, a fost admisă contestația la executare formulată de către condamnatul N. B. E., împotriva sentinței penale nr.342 din 20.XII.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală, în dosarul nr._ .
S-a constată că, prin sentința penală nr.16 din data de 8.VI.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005, s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestru de persoane, prev. de art.163.1. Cod penal spaniol, de agresiune sexuală, prev. de art.179, Cod penal spaniol și de provocare de leziuni, prev. de art.148, Cod penal spaniol, de către condamnatul N. B. E..
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 342 din 20.XII.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În motivarea acesteia s-au învederat următoarele:
Prin sentința penală nr. 177/25.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu Minori și de Familie s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
În temeiul art. 42 Cod procedură penală rap. la art. 163, art. 159 și art. 162 din Legea nr. 302/2004 republicată, comb, cu aret. 461 alin.1 lit. c și alin. 2 Cod procedură penală a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnat N. B.-E., în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curții de Apel București - Secția l-a Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a arătat că prin cererea înregistrată sub nr._ condamnatul N. B.-E. a formulat contestație la executarea pedepsei de 21 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.16 din data de 8.VI.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005 și recunoscută prin sentința penală nn 342/20.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală în camera Consiliu și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 22.07.2010, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală.
Curtea de Apel Ploiești a mai reținut că prin contestația la executare formulată condamnatul N. B.-E. a invocat o . impedimente privind executarea sentinței penale nr. 342/20.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală, de natură a conduce la micșorarea cuantumului pedepsei de 21 ani închisoare, pentru care s-a dispus continuarea executării în statul resortisant și în cadrul procedurii de acceptare a transferării persoanei condamnate într-un alt stat conform dispozițiilor art. 116 alin. 1 rap. la art. 117 alin. 4, art. 129 și art. 145 din Legea nr. 302/2004 republicată.
În raport de dispozițiile art. 159 și art. 162 din Legea nr. 302/2004 modificată și a prevederilor art. 461 alin. 1 lit. c și alin. 2 Cod procedură penală, Curtea de Apel Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secția l-a Penală, față de motivele contestației la executare formulată condamnatul N. B.-E..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.11.2012 sub nr._ .
În ședința publică din 03.12.2012 Curtea a admis cererea reprezentantului parchetului și a dispus emiterea unei adrese către autoritățile spaniole, prin intermediul Ministerului Justiției -Direcția D. Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală, pentru a comunica hotărârea prin care s-a limitat pedeapsa aplicată condamnatului N. B.-E. la 20 de ani închisoare.
Prin adresa din data de 10.04.2013 Direcția D. Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală a comunicat instanței de judecată că autoritățile spaniole solicită formularea cererii printr-o comisie rogatorie sau direct instanței spaniole emitente a hotărârii nr.16 din data de 8,VI.2004.
Pentru termenul de judecată din 11.09.2013 au fost înaintate de către Administrația de Justiție, Curtea de Apel Provincială (Audiencia Provincial) Secția a II-a Castellon hotărârea nr._-43-1-2002-_, precum și o . acte care privesc hotărârea nr.16 din data de 8.VI.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a. Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005. din care rezultă următoarele:
În conformitate cu art. 76 din Codul penal limita de îndeplinire efectivă a condamnării privative de libertate impuse prin sentință numitului N. B.-E. este de 20 de ani și că încheierea condamnării s-a făcut considerând limita de 20 de ani, astfel cum se poate determina prin „pedeapsa de îndeplinit" limita maximă conform art. 76 Cod penal de 7300 zile și astfel, „pedeapsa se va considera încheiată în data de 22.06.2022".
În ședința publică din data de 11.09.2013 având în vedere cazul de contestația la executare prev. de art. 461 alin. 1 lit. c din Codul de procedură, s-a dispus înaintarea dosarului la Completul 11 F care a pronunțat sentința penală nr. 342/20.11.2009.
Prin încheierea din data de 09.10.2013 președinta Completului 10 F, judecător D. P. a dispus trimiterea dosarului pentru soluționare, completului de inițial investit, respectiv Completul 10 F.
Pentru a se dispune astfel, s-a apreciat că motivul invocat de contestator în cererea dedusă judecății privește un incident ivit în cursul executării, iar nu vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, astfel că se circumscrie cazului prev. de art. 461 alin. 1 lit. d din Codul de procedură penală iar nu celui prev. de art. 461 alin. 1 lit. c din Codul de procedură penală.
În ședința publică din 28.10.2013 apărătorul condamnatului N. B.-E. a solicitat admiterea contestației și stabilirea unei pedepse de 20 de ani închisoare și nu a unui cuantum de 21 de ani închisoare, cum greșit s-a stabilit prin hotărârea nr. 342/20.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală.
În schimb, condamnatul N. B.-E. a solicitat să-i fie contopite pedepsele potrivit legislației române, acesta fiind motivul pentru care a fost de acord cu transferarea sa în România.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat incidența cazului de casare prev. de art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală invocat de către condamnatul N. B.-E. pentru următoarele considerente:
Potrivit acestui text de lege se poate face contestație contra executării hotărârii când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident invit în cursul executării.
Primul motiv al contestației la executare formulat de către condamnatul N. B.-E. privește stabilirea unei pedepse în cuantum de 20 de ani închisoare conform art. 76 din codul penal spaniol, astfel cum rezultă din sentința penală nr.16 din data de 8.VI.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a. Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005.
Ca urmare a cererii formulată de către Curte, Administrația de Justiție, Curtea de Apel Provincială (Audiencia Provincial) Secția a II-a Castellon prin hotărârea nr._-43-1-2002-_ a stabilit că prin raportare la art. 76 din Codul penal pedeapsa ce urmează a fi executată de către condamnatul N. B.-E. este de 20 de ani închisoare conform sentinței penale nr. 16 din data de 8.VI.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005.
De asemenea, a fost depusă la dosar și fișa de lichidare a pedepsei condamnatului prin care se precizează că pedeapsa de 20 de ani închisoare se consideră a fi executată la data de 22.06.2022.
În ceea ce privește solicitarea condamnatului N. B.-E. de conversiune a pedepselor, Curtea a respins, în ședința publică de astăzi 28.10.2013 cererea de a se solicita autorităților din regatul Spaniei să încuviințeze procedura cumulului juridic reglementată de legislația din România.
Potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004 modificată în cazul în care Statul Român optează pentru continuarea executarea pedepsei aplicată în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
La dosarul cauzei se află cererea autorităților spaniole prin care solicită instanței române, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii nr. 16 din data de 8.V1.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a II-a. Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005 privind transferarea persoanei condamnate N. B.-E., fiind îndeplinitei dispozițiile art. 157 alin. 1 lit. a din Legea nr. 302/2004 modificată.
Mai mult, la fila 110 dosar, se află declarația condamnatului N. B.-E. în care se precizează că este de acord să fie transferat într-o închisoare din România pentru executarea restului de pedeapsă, fiind informat asupra consecințelor juridice care decurg din transferarea sa în România.
Așa fiind, Curtea a constatat că motivul contestației la executare privind contopirea pedepselor potrivit legislației române nu constituie un incident ivit în cursul executării, atâta timp cât hotărârea nr. nr. 16 din data de 8.V1.2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon - Secțiunea a ll-a, Regatul Spaniei, rămasă definitivă pe data de 3.X.2005 a fost recunoscută prin 342/20.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală, fiind respectare felul și durata pedepselor prevăzute în hotărârea de condamnare.
Față de cererea – contestație formulată de către condamnatul N. B. E., contestație ce se sprijină pe noțiunea de lege penală mai favorabilă, Curtea constată că aceasta este întemeiată întrucât, odată cu apariția Deciziei nr. 13 din data de 5 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dispozițiile art.6 alin.1 din Codul penal, privitoare la legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile și cu privire la hotărârea de condamnare pronunțată de un alt stat față de cetățeni români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Prin urmare, va desființa în parte sentințele penale mai sus menționate și în temeiul disp. art. 23 alin. 7 din Legea nr. 255/2013 coroborat cu art. 6 alin.1 Cod penal, va descontopi pedeapsa principală rezultantă de 20 de ani închisoare, aplicată condamnatului N. B. E. prin sentința penală nr. 16 din data de 08 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellon – Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, definitivă la data de 03 octombrie 2005 și recunoscută prin sentința penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 22 iulie 2010 a aceleiași instanțe și modificată prin sentința penală nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 36/A din 03 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în pedepsele principale componente și anume:
- 13 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. 1 și 2 lit. a) și c) vechiul Cod penal, actualmente infracțiunea prev. de art. 218 alin.1 și 3 lit. f) Cod penal;
- 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin.2 vechiul Cod penal, actualmente infracțiunea prev. de art. 205 alin.1 și 3 lit. c) Cod penal.
- 3 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap la art. 182 alin.2 vechiul Cod penal, actualmente infracțiunea prev. de art. 48 Cod penal rap la art. 194 alin.1 lit. b) Cod penal.
Va reduce pedeapsa principală aplicată condamnatului N. B. E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 218 alin.1 și 3 lit. f) Cod penal la 12 ani închisoare.
Va recontopi pedepsele principale mai sus menționate, astfel cum au fost reindividualizate și va constata, că potrivit regulii cumulului aritmetic, intrat în puterea lucrului judecat prin recunoașterea hotărârii penale spaniole, condamnatul N. B. E. ar avea de executat o pedeapsă principală totală de 19 ani și 6 luni închisoare.
În continuare, Curtea observă că decizia nr. 23 din 12.10.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de Secțiile unite în recurs în interesul legii nu își (mai) găsește aplicabilitatea în cauza de față pentru următoarele argumente de necontestat.
Astfel, se impune interpretarea strictă a acestei decizii care menționează că instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de Codul penal român.
Ori, după . noului Cod penal care nu mai prevede noțiunea de cumul juridic în cazul sancționării concursului de infracțiuni, ci un sistem mixt juridico-aritmetic stabilit prin disp. art. 39 care are ca scop tocmai încercarea de compatibilizare a legislației penale române cu aceea de referință occidentală, apar ca fiind caduce consecințele obligatorii ale respectivului recurs în interesul legii.
Că este așa, o spune explicit Curtea Constituțională a României în considerentele deciziei nr. 1092 din 18.12.2012 în care se remarcă faptul că potrivit jurisprudenței sale, Curtea a consacrat posibilitatea și obligația sa de a interveni, ori de câte ori este sesizată, în cazul în care un text legal poate genera interpretări de natură a aduce atingere prevederilor constituționale. În practica sa recentă, Curtea a statuat că „fără a nega rolul constituțional al instanței supreme, a cărei competență este circumscrisă situațiilor de practică neunitară, Curtea Constituțională a reținut că, în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor Legii fundamentale. Constituția reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa; astfel și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în art.1 alin.5 din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituției și a supremației este obligatorie”.
În plus, acest lucru este valabil și în ipoteza în care Înalta Curte de Casație și Justiție, în realizarea atribuțiilor constituționale prevăzute de art.126 alin.3, a pronunțat o decizie pentru interpretarea și aplicarea unitară a legii cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii. Prin aceasta instanța de contencios constituționale nu intră în sfera de competență a Înaltei Curși de Casație și Justiție, deoarece „Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu dispozițiile constituționale ale art.126 alin.3, are competența exclusivă de a se pronunța asupra problemelor ce țin de interpretarea și aplicarea unitară a legii ori de câte ori practica judiciară impune acest lucru. Așa fiind, o decizie pronunțată într-o astfel de procedură nu poate constitui eo ipso obiect al cenzurii instanței de contencios constituțional” (a se vedea Decizia nr.409 din 4.11.2003 a Curții Constituționale).
Cu toate acestea, împrejurarea că printr-o decizie pronunțată într-un recurs în interesul legii se dă unui text legal o anumită interpretare nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire care să oblige Curtea, în pofida rolului său de garant al supremației Constituției, să nu mai analizeze textul în cauză în interpretarea dată de instanța supremă ( a se vedea Decizia nr. 8 din 18.01.2011 și Decizia nr. 854 din 23.06.2011).
Prin Decizia nr.265 din 6.05.3014 a Curții Constituționale s-a menționat că aceleași rațiuni subzistă și în ce privește consacrarea unei anumite interpretări legale prin hotărâri prealabile pronunțate în temeiul art.475 și următoarele din Codul de procedură penală, deoarece și aceste din urmă norme sunt, în concepția legiuitorului, o reflexie a dispozițiilor constituționale ale art.126 alin.3 potrivit cărora „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale”. Ori, capitolul VI al titlului III din Codul de procedură penală instituie „Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare” care se poate realiza fie prin recursuri în interesul legii, fie prin hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De aceea, conținutul normei juridice, în interpretarea dată prin aceste din urmă hotărâri, este supus controlului de constituționalitate, asemenea interpretărilor date prin deciziile care soluționează recursurile în interesul legii, așa cum s-a stabilit prin jurisprudența Curții Constituționale arătată mai sus.
Pe de altă parte, Curtea constată că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a mai pronunțat într-o situație aproape identică ca cea din prezenta cauză prin Decizia nr.1088/27.03.2014 în dosarul nr._, provenit tot de la Curtea de Apel Ploiești și în care s-a desființat hotărârea instanței de fond.
Această decizie de speță a instanței supreme este însă anterioară Deciziei nr.265 din 6.05.2014 a Curții Constituționale prin care s-a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale numai în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, prin care, cu alte cuvinte, s-a consfințit aplicarea globală a legii penale, iar nu pe instituții de drept autonome.
Chiar dacă prezenta cauză dedusă judecății nu pune problema art.5 Cod penal, deoarece ne aflăm în situația unor cauze definitiv judecate, și chiar dacă această decizie nu se referă la o cauză cu elemente de extraneitate, se constată că prin eventuala neaplicare a deciziei nr.1 din 14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-ar ajunge la o condamnare de natură mixtă, ca urmare a unor legi diferite, una care a guvernat concursul de infracțiuni – prin cumul aritmetic, conform sentinței statului de condamnare și una care guvernează limitele pedepselor aplicate, conform sentinței statului de executare.
Apreciem că acest aspect ar încălca în mod evident disp. art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la judecarea oricărei persoane în mod echitabil, care conține printre alte componente și pe aceea la previzibilitatea pedepsei ce se poate aplica persoanei vizate de instrucția penală.
Față de cele astfel reținute, în temeiul deciziei nr. 1 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, va reduce pedeapsa principală rezultantă mai sus menționată la maximul la care se poate ajunge în baza disp. art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal și anume la: 14 ani și 6 luni de închisoare.
Va menține în rest dispozițiile sentințelor penale contestate.
Va deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată, durata arestării preventive și durata executată de către condamnatul N. B. E. începând cu data de 28 iunie 2002 la zi.
Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 689/2013 din data de 04 martie 2014, întocmit de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în baza sentinței penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei.
Având în vedere și disp. art.275 alin.3 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată de condamnatul N. B. E., fiul lui C. și V., născut la data de 16 mai 1978, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București, precum și a sentinței penale nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, iar în temeiul Deciziei nr. 13 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept,
Desființează în parte sentințele penale mai sus menționate și în temeiul disp. art. 23 alin. 7 din Legea nr. 255/2013 coroborat cu art. 6 alin.1 Cod penal, descontopește pedeapsa principală rezultantă de 20 de ani închisoare, aplicată condamnatului N. B. E. prin sentința penală nr. 16 din data de 08 iunie 2004 a Tribunalului de Audiență Provincială din Castellion – Secțiunea a II-a, Regatul Spaniei, definitivă la data de 03 octombrie 2005 și recunoscută prin sentința penală nr. 342 din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, astfel cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 22 iulie 2010 a aceleiași instanțe și modificată prin sentința penală nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 36/A din 03 martie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în pedepsele principale componente și anume:
- 13 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.197 alin. 1 și 2 lit. a) și c) vechiul Cod penal, actualmente infracțiunea prev. de art. 218 alin.1 și 3 lit. f) Cod penal;
- 4 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189 alin.2 vechiul Cod penal, actualmente infracțiunea prev. de art. 205 alin.1 și 3 lit. c) Cod penal.
- 3 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap la art. 182 alin.2 vechiul Cod penal, actualmente infracțiunea prev. de art. 48 Cod penal rap la art. 194 alin.1 lit. b) Cod penal.
Reduce pedeapsa principală aplicată condamnatului N. B. E. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 218 alin.1 și 3 lit. f) Cod penal la 12 ani închisoare.
Recontopește pedepsele principale mai sus menționate, astfel cum au fost reindividualizate și constată, că potrivit regulii cumulului aritmetic, intrat în puterea lucrului judecat prin recunoașterea hotărârii penale spaniole, condamnatul N. B. E. ar avea de executat o pedeapsă principală totală de 19 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul deciziei nr. 1 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, reduce pedeapsa principală rezultantă mai sus menționată la maximul la care se poate ajunge în baza disp. art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal și anume la: 14 ani și 6 luni de închisoare.
Menține în rest dispozițiile sentințelor penale contestate.
Deduce din pedeapsa principală rezultantă aplicată, durata arestării preventive și durata executată de către condamnatul N. B. E. începând cu data de 28 iunie 2002 la zi.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 689/2013 din data de 04 martie 2014, întocmit de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în baza sentinței penale nr. 565 din 28 octombrie 2013 a Curții de Apel București și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2014.
Președinte,Grefier,
M. V. TudoranRaluca E. B.
Red. TMV/BER
5ex/10 iulie 2014
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
| ← Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Decizia nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 114/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
