Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 115/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 115/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 306/42/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 115
Ședința publică din data de 24 iunie 2014
Președinte – T. M. V.
Grefier – R. E. B.
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnata H. L. DOINIȚA, fiica lui P. și D., născută la data de 19 septembrie 1979, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, în ceea ce privește pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 63/F din data de 09 februarie 2011 a Curții de Apel București pronunțată în Camera de Consiliu în dosarul nr._/2/2010.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 23 iunie 2014 și ulterior, la data de 24 iunie 2014, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 07 aprilie 2014 pe rolul Curții de Apel Ploiești, condamnata H. Liliala Doinița a solicitat recalcularea pedepsei aplicate prin hotărârea din data de 29 mai 2008 pronunțată de Judecătorul pentru audieri preliminare de pe lângă Tribunalul Sciacca din Italia, definitivă prin hotărârea din 08 iunie 2009 a Curții de Apel cu Juri din Palermo recunoscută prin sentința penală nr. 63/F din 09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, recalculare având la bază aplicarea legii penale mai favorabile.
S-a depus la dosarul cauzei atât sentința mai sus menționată cât și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 69/2011 din 06 aprilie 2011 emis de Curtea de Apel București, precum și fișa de evaluare a situației juridice a condamnatei aflată încarcerată la Penitenciarul de femei Târgșor.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prin sentința penală nr. 3CC din data de 28 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1337 din 4 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins ca nefondată o cerere - contestație - asemănătoare formulată de către aceeași condamnată.
S-a arătat în motivarea sentinței mai sus menționată următoarele:
Prin sentința penală nr.63/F din 09 februarie 2011 pronunțată de Curtea de apel București – Secția a II-a Penală s-a admis sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București și s-a recunoscut hotărârea de condamnare din 29.05.2008 pronunțată de Judecătorul pentru audieri preliminare de pe lângă Tribunalul Sciacca din Italia, definitivă prin hotărârea din 08.06.2009 a Curții de Apel de Juri din Palermo, privind pe condamnata H. L. Doinița, fiica lui P. și D., născută la 19.09.1979 în orașul Horezu, județul V., cu domiciliul în ., s-a dispus transferarea condamnatei într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei principale a detențiunii pe viață și a pedepselor accesorii de interdicție de a ocupa și exercita funcții publice pe viață și de decădere din drepturile părintești pe durata pedepsei. S-a dedus perioada deja executată de la 20.02.2007 la zi.
În baza hotărârii penale menționate s-a emis MEPI nr. 69/2011 din 06.04.2011 de către Curtea de Apel București – Secția II-a Penală.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 NCPP, Curtea urmează să analizeze, în următoarele aspecte prevăzute la alineatul 1 și 2 al acestui text:
- dacă a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară iar sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, situație în care pedeapsa se reduce la maximul special prevăzut de legea nouă,
- dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, consecința fiind înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu maximul închisorii prevăzut de legea nouă.
Față de cele ce preced, curtea de apel a constatat că această contestatoare a fost condamnată în Italia la pedeapsa principală rezultantă a detențiunii pe viață, iar apoi hotărârea de condamnare a fost recunoscută de instanța națională – Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală pentru infracțiunile de omor deosebit de grav, prevăzută de art.176 lit.d Cod penal din 1969 și tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2/1 lit.a și c Cod penal din 1969, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În esență, aceasta solicită aplicarea legii penale mai favorabile față de . 1 februarie 2014 a dispozițiilor Noului Cod penal.
În primul rând, curtea a constatat că dispozițiile art. 176 lit.d C.penal din 1969, privind infracțiunea de omor deosebit de grav cu agravanta „pentru a săvârși sau ascunde săvârșirea unei tâlhării sau piraterii”, pedepsită cu detențiunea pe viață sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, a fost preluată de Noul Cod penal cu încadrarea juridică de omor calificat, prevăzut de art.189 lit.d C.penal „pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea altei infracțiuni” iar pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Chiar dacă sfera infracțiunilor incluse în agravanta de la litera d a articolului 189 din actualul cod penal este mai extinsă decât în vechiul cod penal, aceasta nu înseamnă că n-ar include și infracțiunea de tâlhărie, comisă în concret de inculpată, odată cu omorul.
S-a mai constatat că pedeapsa principală pentru infracțiunea prevăzută de legea penală nouă este exact aceeași cu cea prevăzută de legea veche – detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
În ce privește infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art.211 alin.2/1 lit.a și c cod penal din 1969, ea este preluată de dispozițiile art.234 alin.1 lit.f Cod penal „prin violare de domiciliu sau sediu profesional” și este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Curtea a observat însă că, din cuprinsul sentinței penale nr.63/F/09 februarie 2011 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, rezultă că recunoașterea sentinței de condamnare a instanței din Italia s-a făcut în mod global cu privire la pedeapsa rezultantă și nu pe fiecare infracțiune concurentă în parte, hotărârea de recunoaștere intrând în puterea lucrului judecat.
Așa fiind, curtea a constatat că nu este posibilă aplicarea dispozițiilor art.6 Cod penal, în privința infracțiunii de tâlhărie, pentru care legea penală nouă a prevăzut pedepse mai mici, atâta timp cât prin hotărârea de recunoaștere nu s-a stabilit o pedeapsă separată pentru această infracțiune.
Oricum, o astfel de aplicare a principiului legii penale mai favorabile, în privința uneia dintre faptele concurente nu ar avea nici un efect asupra pedepsei rezultante, aplicate condamnatei, cea a detențiunii pe viață, care, după cum s-a arătat mai sus, este prevăzută și de Noul Cod penal, la articolul 189 alin.1 lit.d.
În aceste condiții, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art.6 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, nefiind întrunite nici condițiile de la alineatul 2 și nici cele de la alineatul 1 din acest text de lege.
Atâta timp cât pedeapsa pe care trebuie să o execute condamnata este cea a detențiunii pe viață, prevăzută de Noul Cod penal și prin reglementarea pedepselor principale din Partea generală a acestuia, la articolul 53 lit.a, Curtea a constatat că nu se mai impune analizarea cererii condamnatei și prin prisma comparării dispozițiilor legale privind concursul de infracțiuni.
D. urmare, raportat la prevederile art. 599 alin.5 Cod proc. penală care dispune expres că cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de susțineri și de apărări și constatând concordanța tuturor celor patru aspecte din prezenta cauză cu cele din cauza anterioară, Curtea, în temeiul textului mai sus arătat, va respinge contestația ca inadmisibilă.
Având în vedere și disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă contestația formulată de condamnata H. L. Doinița, fiica lui P. și D., născută la data de 19 septembrie 1979, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 63/F din data de 09 februarie 2011 a Curții de Apel București pronunțată în Camera de Consiliu în dosarul nr._/2/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2014.
Președinte,Grefier,
M. V. TudoranRaluca E. B.
Red. TMV/BER
5ex/09.07.2014
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 114/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
