Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 1223/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1223/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 33363/281/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1223
Ședința publică din data de 04 decembrie 2014
Președinte - F. T.
Judecător - C. L.
Grefier – R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. V., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de condamnatul S. V. R., fiul lui V. și M., născut la data de 30 iunie 1985, în prezent aflat în penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 3075 din data de 23 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care în baza art. 469 al. 4 din C.pr.p. a fost respinsă cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul S. V. R., fiul lui V. și M., născut la data de_ în Mun. Ploiești, în prezent deținut în PNT Mărgineni, condamnat prin sentința penală nr. 1823/2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul penal nr._/281/2011, definitivă prin Dp. 139 din_ a CA Ploiești, ca tardivă.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul condamnat S. V. R., personal și asistat din oficiu de avocat N. D. în substituire avocat Scorpan A., potrivit împuternicirii avocațiale nr._ din data de 02 decembrie 2014.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței și, în temeiul art. 89 alin. 2 Cod proc. penală, i s-a dat posibilitatea condamnatului să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.
Avocat din oficiu N. D. depune la dosar un memoriu formulat de apelantul condamnat din locul de deținere și precizează că alte cereri nu mai are de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Apelantul condamnat S. V. R., la interpelarea instanței, arată că semnătura de pe mandatul de executare pedeapsă, aflat la fila 47 dosar fond, nu-i aparține.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată la rândul său că nu are cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Curtea, având în vedere susținerile părților, în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului, potrivit art. 420 alin.6 Cod proc. penală.
Avocat din oficiu N. D., pentru apelantul condamnat, solicită admiterea apelului, casarea sentinței pronunțată de Judecătoria Ploiești cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Arată că la fila 41 dosar fond se precizează că recursul declarat de tatăl inculpatului S. V. R. a fost respins ca inadmisibil, însă acest recurs nu putea fi declarat de tatăl inculpatului, aceasta deoarece tatăl său este decedat încă din anul 1999.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești ca legală și temeinică, întrucât, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că cererea condamnatului este tardivă, aceasta deoarece condamnatul a luat cunoștință de conținutul sentinței de condamnare la data de 15 mai 2014.
Apelantul condamnat S. V., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței cu privire la decizia ce se va pronunța.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3075 din data de 23 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 469 al. 4 din Cod procedură penală, a fost respinsă ca tardivă cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul S. V. R., în urma căruia a fost condamnat prin sentința penală nr. 1823/2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul penal nr._/281/2011, definitivă prin decizia penală nr. 139 din_ a Curții de Apel Ploiești.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de_, condamnatul S. V. R. a solicitat redeschiderea procesului penal desfășurat în lipsa sa.
În motivarea cererii, petentul a arătat că nu a avut cunoștință de procesul penal pornit împotriva sa, că nu a primit niciodată o citație, nu a dat nici o declarație, fiind condamnat în lipsă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 al. 1 și al. 2 lit. a din Cod procedură penală.
În susținerea cererii petentul a atașat copie de MEPI nr. 2010/2012 din_ .
A fost atașat dosarul nr._/281/2011 al Judecătoriei Ploiești, precum și dosarul penal nr._/281/2011, primul având ca obiect acțiunea penală exercitată față de petentul condamnat și față de condamnatul F. F. C. și acțiunea civilă formulată de partea vătămată ., fiind disjuns din cel de-al doilea.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii petentului condamnat S. V. R. de redeschidere a procesului penal, instanța de fond a constatat că cererea a fost formulată cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 466 al. 1 din Cod procedură penală.
S-a reținut de prima instanță că petentul condamnat a fost condamnat prin sentința penală nr. 1823 din_ pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._/281/2011, definitivă cu privire la numitul S. V. R. prin decizia penală nr. 139 din_ a Curții de Apel Ploiești prin care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de tatăl numitului S. V. R..
Potrivit mențiunilor efectuate de Biroul executări penale, fila 41, față de condamnat s-a emis MEPI nr. 2010/2012 din_, numitul S. V. R. a fost urmărit național prin dispoziția IGPR_/12.02.2013, s-a emis mandatul european de arestare 2/E/2013 și a fost urmărit internațional conform adresei CCPI – BNI-_ RV/20.03.2013.
Fiind interpelat de judecătorul fondului, petentul condamnat a susținut că nu a părăsit niciodată România și că tot timpul procesului penal a cărui redeschidere o solicită s-a aflat la muncă, în C..
De altfel, potrivit Adresei nr. C2_ din_ a PNT Poarta Albă, rezultă că petentul condamnat a fost arestat de IPJ C. la data de_, în aceeași zi fiind încarcerat, pedeapsa urmând a expira la data de_ .
Prin urmare, potrivit art.557 al.1 din Cod procedură penală, care reglementează executarea mandatului de executare a pedepsei și a ordinului de interzicere a părăsirii țării, „pe baza mandatului de executare, organul de poliție procedează la arestarea condamnatului. Celui arestat i se înmânează un exemplar al mandatului și este dus la locul de deținere cel mai apropiat, unde organul de poliție predă celălalt exemplar al mandatului de executare”.
Cum art. 466 al. 1 condiționează admiterea cererii de redeschidere a procesului penal de formularea acesteia în termenul de o lună ce curge din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa, instanța de fond a reținut că în cauza de față, termenul curge din data de_, când petentului i s-a înmânat un exemplar al mandatului.
Ca urmare, în baza art. 469 al. 4 din Codul de procedură penală, nefiind întrunite condițiile legale pentru redeschiderea procesului penal, prima instanță urmează a respins cererea formulată de petentul S. V. R., condamnat prin sentința penală nr. 1823/2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul penal nr._/281/2011, definitivă prin decizia penală 139 din_ a Curții de Apel Ploiești.
Împotriva acestei soluții a formulat apel condamnatul S. V. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac, acesta a solicitat ca instanța de control judiciar să admită în principiu cererea sa de redeschidere a procesului penal și să trimită cauza la instanța de fond pentru ca conflictul de drept penal în urma căruia a fost condamnat prin sentința penală nr. 1823 din 16 octombrie 2012 de Judecătoria Ploiești să fie redeschis și în consecință să se dispună o nouă soluție.
Analizând apelul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și sub toate aspectele, conform art. 417 alin. 2 Cod proc. penală, Curtea apreciază că această cale de atac ceste nefondată, așa cum se va arăta în continuare:
Prin sentința penală nr. 1823/2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul penal nr._/281/2011, definitivă prin decizia penală 139 din_ a Curții de Apel Ploiești, apelantul S. V. R. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
În executarea acestei pedepse, condamnatul a fost încarcerat la data de 15.05.2014 în Penitenciarul Poarta Albă, așa cum rezultă din procesul verbal C2/_ din 29 mai 2014 întocmit de conducerea administrativă a acestei instituții.
Pe copia mandatului de executare a pedepsei închisorii anterior menționate, existentă la dosarul de fond fila 5, se află semnătura condamnatului S. V. R., ce a fost inscripționată pe data de 26 mai 2014. Rezultă astfel că, la acea dată condamnatul a luat cunoștință de pedeapsa ce i-a fost aplicată prin sentința penală mai sus amintită și de la acel moment curge termenul de 1 lună prev. de art. 466 alin. 1 Cod proc. penală.
Având în vedere că prezenta cerere de redeschidere a procesului penal (care de altfel nu poartă semnătura niciunei persoane) a fost înaintată către Judecătoria Ploiești la data de 08.29.2014, conform datei poștei de pe plicul prin care această cerere a fost expediată, și instanța de control judiciar consideră că solicitarea condamnatului a fost formulată cu mult după termenul imperativ stabilit de art. 466 alin. 1 Cod proc. penală.
Pentru considerentele mai sus expuse, apelul condamnatului petent va fi respins ca nefondat, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod proc. penală.
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul S. V. R., fiul lui V. și M., născut la data de 30 iunie 1985, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr.3075/23.10.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru apelant, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.12.2014.
Președinte, Judecător,
F. T. L. C.
Grefier,
R. E. B.
Red.F.T.
Tehnored. B.E.R.
5Ex./18 decembrie 2014
Dosar fond -_ Judecătoria Ploiești
Judecător fond - G. I.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








