Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 160/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 160/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 891/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.160
Ședința publică din data de 09 mai 2014
PREȘEDINTE – V. M.
GREFIER – E. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. G.
din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - D.I.I.C.O.T. – SERVICIUL TERITORIAL DÂMBOVIȚA, împotriva sentinței penale nr. 178 din data de 04 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost admisă sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Găești, având ca obiect aplicarea „mitior lex”, în privința condamnatului N. A., fiul lui C. și A., născut la data de 05.09.1969 în București, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Găești, județul Dâmbovița.
În baza art.6 alin.6 Cod penal cu referire la art. 66 alin.1 din același cod, s-a redus limita pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a și b Cod penal anterior și care își are corespondentul în art.66 alin.1 lit. a, b și d Cod penal actual, aplicată condamnatului N. A., prin sentința penală nr.398/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I-a Penală în dosarul nr._/3/2008, definitivă prin decizia penală nr.3772/13.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la 10 (zece) ani la 5 (cinci) ani, menținând dispozițiile privitoare la pedeapsa accesorie, la pedeapsa principală și la deducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – condamnat N. A., personal și asistat de avocat M. R. în substituire pentru avocat din oficiu E. M. din Baroul Prahova, conform delegației avocațiale nr._/11.04.2014, aflată la fila 14 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței, avocat M. R. având cuvântul pentru intimatul – condamnat Niculesuc A., după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, solicitând acordarea cuvântului în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, având cuvântul arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată, solicitând acordarea cuvântului în susținerea contestației.
Curtea, ia act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, critică sentința penală nr.178 din 04 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că potrivit disp.art.6 alin.6 din Noul Cod penal „dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă”.
Astfel, în speța dedusă judecății, arată că legea penală mai favorabilă o constituie Noul Cod penal intrat în vigoare la 01 februarie 2014 și în mod corect judecătorul fondului a redus durata pedepsei complementare de la 10 ani la 5 ani, însă nelegalitatea hotărârii rezidă în aplicarea disp.art. 66 alin.1 lit.”d” din Noul Cod penal, în sensul că a dispus interzicerea dreptului de a alege, alături de dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Susține că prin sentința penală nr.398/09 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a penală nu s-a făcut distincția aplicării disp.art.64 alin.1 lit.a teza I-a, respectiv art.64 alin.1 teza a II-a din Codul penal anterior, apreciind că Tribunalul Dâmbovița nu trebuia să mai dispună ca și pedeapsă complementară interzicerea exercitării pe perioada de 5 ani a dreptului de a alege, dându-se eficiență disp.art.6 alin.6 din Noul Cod penal.
În raport de cele ce preced, solicită în conformitate cu disp.art.425/1 alin.7 Cod procedură penală, admiterea contestației, casarea în parte a sentinței penale contestate și pe fond, înlăturarea aplicării disp.art.66 alin.1 lit.d din Noul Cod penal, urmând a se avea în vedere motivele contestației aflate la filele 7 – 8 dosar.
Avocat M. R. având cuvântul pentru intimatul – condamnat N. A., pune aceleași concluzii ca și reprezentantul Ministerului Public.
CURTEA,
Asupra contestației de față ;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.178 din data de 04 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița – Secția penală, în dosarul nr._, a fost admisă sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Găești, având ca obiect aplicarea „mitior lex”, în privința condamnatului N. A., fiul lui C. și A., născut la data de 05.09.1969 în București, CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul Găești, județul Dâmbovița.
În baza art.6 alin.6 Cod penal cu referire la art. 66 alin.1 din același cod, s-a redus limita pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a și b Cod penal anterior și care își are corespondentul în art.66 alin.1 lit. a, b și d Cod penal actual, aplicată condamnatului N. A., prin sentința penală nr.398/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I-a Penală în dosarul nr._/3/2008, definitivă prin decizia penală nr.3772/13.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la 10 (zece) ani la 5 (cinci) ani, menținând dispozițiile privitoare la pedeapsa accesorie, la pedeapsa principală și la deducere.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ la data de 24.02.2014, Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Găești a solicitat aplicarea „mitior lex” cu privire la condamnatul N. A..
S-au atașat sesizării: fișa de evaluare întocmită de comisie, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 522/16.11.2009 emis de Tribunalul București – Secția I Penală.
După înregistrarea cauzei, în raport de disp. art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 353 alin. 10 Cod procedură penală, s-a dispus preschimbarea termenului de judecată, solicitându-se Penitenciarului Găești și Tribunalului București – Secția I Penală, copia sentinței penale nr. 398/2009, relații înaintate la dosar.
De asemenea, a fost încunoștințat condamnatul cu privire la existența dosarului și a posibilității de a formula și înainta la dosar concluzii scrise.
La termenul stabilit, în raport de procedura reglementată în disp. art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, cauza a fost reținută în vederea soluționării.
Analizând actele și lucrările dosarului, s-a reținut că prin sentința penală nr. 398/09.04.2009 pronunțată de Tribunalului București – Secția I Penală în dosarul nr._/3/2008, definitivă prin decizia penală nr. 3772/13.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, N. A. în calitate de inculpat, a fost condamnat în baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/200 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal și 19 din Legea nr. 682/2002, la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare.
În baza art. 65 Cod penal a fost aplicată acestuia, alături de pedeapsa închisorii și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, pe o perioadă de 10 (zece) ani.
În temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei prevenția de la 8.10.2008 la zi, fiind menținută măsura arestării preventive.
În baza acestei sentințe s-a emis la data de 16.11.2009, mandatul de executarea a pedepsei închisorii nr. 522/16.11.2009, condamnatul executând pedeapsa în Penitenciarul Găești, astfel încât din punct de vedere al competenței în soluționarea sesizării, reglementată în disp. art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, instanța și-a declarat competența materială și teritorială.
În conformitate cu disp. art. 6 alin. 1 Cod penal „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, ,,pedeapsa aplicată pentru o infracțiune ce a rămas definitivă sub imperiul Codului Penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul Penal – nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Potrivit disp. art. 36 alin. 1 Noul cod penal, „infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 (trei) ani”, iar potrivit disp. art. 43 alin. 5 Noul cod penal, „dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune, se majorează cu jumătate”.
În conformitate cu disp. art. 79 alin. 3 Cod penal, „când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc prin aplicarea succesivă a cazurilor speciale de reducere a pedepsei și apoi prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la infracțiunea continuată, concurs sau recidivă”.
În situația în care pedeapsa pentru concursul de infracțiuni a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă sub legea veche, situație existentă în speță, verificarea incidenței legii penale mai favorabile presupune o analiză în două etape:
Într-o primă etapă se analizează fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, verificându-se dacă acestea nu depășesc limita maxima prevăzută de legea penală nouă, în caz afirmativ procedându-se la reducerea acestora în condițiile art. 6 din Noul cod penal.
În etapa a doua se verifică dacă pedeapsa rezultantă stabilită potrivit legii vechi depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 Cod penal. În acest caz se aplică tratamentul sancționator prevăzut de legea nouă, reducerea rezultantei făcându-se numai în măsura în care depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii vechi, aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art. 6 Noul cod penal nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceiași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
În speță, pedeapsa aplicată condamnatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, 37 lit. b Cod penal și art. 19 din Legea nr. 682/2002, este de 9 (nouă) ani închisoare.
Pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reglementată de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/200 republicată, este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Aplicând tratamentul sancționator potrivit legii noi pedeapsa este de 12 ani (6 ani – limita maximă prevăzută de legea nouă redusă la jumătate urmare incidenței art. 19 din Legea nr. 682/2012 la care se adaugă sporul de 3 ani pentru infracțiunea continuată și jumătate din limita pedepsei pentru recidivă postexecutorie), așa încât sub aspectul pedepsei principale nu sunt incidente disp. art. 6 alin. 1 Noul cod penal.
În raport de disp. art. 6 alin. 6 Noul cod penal, s-a dispus o reducere a limitei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a și b Cod penal, care a fost aplicată pentru o perioadă de 10 (zece) ani.
Potrivit art. 66 alin. 1 Noul cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a unora sau mai multora dintre drepturile enumerate la lit. a-o Cod penal.
Potrivit art. 6 alin. 6 Noul cod penal, „dacă legea este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.”
Textul art. 6 alin. 6 constituie o noutate pe care o consacră noul cod – determinarea legii penale mai favorabile nu numai după criteriul pedepselor principale, ci și a pedepselor complementare ori a măsurilor de siguranță, prevederi care însă nu se regăsesc și în cazul aplicării succesiunii de legi penale favorabile faptelor în curs de judecată unde își găsește incidența regula instituită în art. 12 alin. 1 din Legea de punere în aplicare a Codului Penal.
Cu alte cuvinte, aliniatul 6 stabilește o regulă derogatorie de la cea prevăzută pentru cauzele aflate în curs de judecată, conform căreia, atunci când legea nouă nu este mai favorabilă din perspectiva pedepsei principale, se va aplica totuși legea nouă dacă este mai favorabilă cu privire la pedepsele complementare și măsurile de siguranță.
Cum potrivit legii noi, limita maximă este de 5 (cinci) ani și cum drepturile a căror exercitare a fost interzisă se regăsesc și în legea nouă (art. 66 lit. a,b și d Noul cod penal), urmează a se dispune reducerea perioadei de la 10 (zece) ani la 5 (cinci) ani, sens în care sesizarea Comisiei a fost admisă.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, prin aceea că în mod greșit instanța de fond a aplicat condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, respectiv „dreptul de a alege” prev.de disp.art.66 alin.1 lit.d din Noul Cod penal.
Se arată că în speța dedusă judecății, legea penală mai favorabilă o constituie Noul Cod penal, intrat în vigoare la 01 februarie 2014 și ca atare, în mod corect judecătorul fondului a redus durata pedepsei complementare de la 10 ani la 5 ani, însă nelegalitatea hotărârii rezidă însă în aplicarea disp.art.66 alin.1 lit.”d” din Noul Cod penal, în sensul că a dispus și interzicerea dreptului de a alege, alături de dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorităților de stat.
S-a solicitat admiterea contestației și înlăturarea motivului de nelegalitate.
Critica este întemeiată.
Potrivit art.6 alin.6 din Noul Cod penal, se prevede că „dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă”.
Întrucât, prin sentința penală nr.398 din 09 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a penală, nu s-a făcut distincția aplicării disp.art.64 alin.1 lit.”a” teza I-a respectiv art.64 alin.1 teza a II-a din Codul penal anterior, instanța de control judiciar constată că Tribunalul Dâmbovița nu trebuia să mai dispună ca și pedeapsă complementară interzicerea exercitării pe perioada de 5 ani a dreptului de a alege, dându-se eficiență disp.art.6 alin.6 din Noul Cod penal.
Pe cale de consecință, se impune admiterea contestației formulată de P. de pe lângă Î.C.C.J. – Serviciul Teritorial Ploiești, care este fondată sub acest aspect și conform art.425/1 pct.2 lit.a Cod procedură penală, se va desființa în parte hotărârea atacată, în sensul că se va înlătura din conținutul pedepselor complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, „dreptul de a alege” prev.de disp.art.66 alin.1 lit.”d” NCP.
Urmează a se menține restul dispozițiilor hotărârii.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
Se va dispune plata sumei de 100 lei, onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația formulată de P. DE PE LÂNGĂ Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. - B. TERITORIAL DÂMBOVIȚA, împotriva sentinței penale nr. 178 din data de 04 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, privind pe condamnatul N. A., fiul lui C. și A., născut la 05 septembrie 1969 în municipiul București, cu același domiciliu, ., ., apart.30, sector 3, pe care o casează în parte, în sensul că înlătură din conținutul pedepselor complementare a interzicerii exercitării unor drepturi „dreptul de a alege” prev.de disp.art.66 alin.1 lit.d NCP.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata sumei de 100 lei, onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 09 mai 2014.
Președinte Grefier
V. M. E. V.
Red.VM
Tehnored.EV
5 ex./04.06.2014
dos.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. S. N.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 120/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 236/2014.... → |
|---|
