Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 239/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 239/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 1725/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 239
Ședința publică din data de 06.06.2014
Instanța constituită din:
Președinte – T. F.
Grefier – S. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul F. N., fiul lui T. și al lui A., născut la 30 August 1965, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 496/6.05.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat F. N., personal, aflat în stare de deținere și asistat de avocat din oficiu S. E., desemnat în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._ din data de 06.06.2014, emisă de Baroul Prahova, aflată la fila 11 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Conform dispozițiilor art. 89 alin. (2) Cod proc. penală, cu permisiunea instanței, avocatul din oficiu al inculpatului, aflat în stare de deținere, a luat legătura cu acesta.
Contestatorul, prin avocat, și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, precizează că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de aceste declarații, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea orală a criticilor pe care înțeleg să le invoce în combaterea și în susținerea sentinței penale atacate.
Avocat S. E., având cuvântul pentru contestatorul-condamnat F. N., susține contestația formulată de acesta, arătând că s-a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 496/6.05.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care a fost admisă sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Ploiești, cu privire la condamnatul F. N. și s-a dispus ca în baza art. 6 rap. la art. 66 Cod penal, să se reducă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d și e Cod penal anterior pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, s-a constatat că față de cealaltă pedeapsă rezultantă aplicată nu sunt incidente dispozițiile art. 6 Cod penal, a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 30.01.2002 la zi, s-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale nr. 294/09.07.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 438/02.10.2003 emis de Tribunalul Prahova și emiterea unui nou mandat de executare.
De asemenea, avocatul susține că ar fi putut beneficia condamnatul de o reducere de pedeapsă, motivată pe fond și depune concluzii scrise în ședință publică și solicită numai reducerea pedepsei complementare de la 10 ani la 5 ani.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a contestației formulate de condamnatul F. N. și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale atacate.
Contestatorul-condamnat F. N., având ultimul cuvânt, solicită să se analizeze din nou dosarul său, arată că a fost provocat atunci când a săvârșit fapta, s-a autodenunțat și consideră că s-ar încadra în limitele maxime de la 15-25 ani pentru pedeapsa principală, arătând că nu s-a ținut seama de situația de fapt.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față:
Prin sentința penală nr. 496/6.05.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza art.23 din Legea nr.255/2013, s-a admis sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul Penitenciarului Ploiești, cu privire la condamnatul F. N. și, în consecință:
În baza art.6 rap. la art.66 Cod penal, s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, d și e Cod penal anterior pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 30.01.2002 la zi.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale nr.294/09.07.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova.
S-a dispus anularea M.E.P.I. nr.438/02.10.2003 emis de Tribunalul Prahova și emiterea unui nou mandat de executare, conform considerentelor prezentei hotărâri.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținutcă prin s.p. nr. 294/09.07.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin d.p. nr.3718/12.09.2003 a Curții Supreme de Justiție, F. N. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a, b, d și e Cod penal după executarea pedepsei principale, după cum urmează:
- 25 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art.174 și 176 lit.b Cod penal anterior și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a, b, d și e Cod penal anterior pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale;
- 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art.20 rap. la art.174 Cod penal anterior și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a, b, d și e Cod penal anterior pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 și 6 Noul Cod penal, „(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă ”.
De asemenea, potrivit art.4 din Legea nr.187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, „pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Prin urmare, s-a constatat că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, s-a făcut o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Instanța de fond a mai constatat că, spre deosebire de art. 5 din Codul penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art.6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare, deci, de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
Aplicând principiile enunțate în prezenta speță, prima instanță a constatat, în privința infracțiunilor de omor deosebit de grav, respectiv tentativă la omor, că acestea sunt actualmente reglementate de art.189 Cod penal, respectiv art.32 rap. la art.188 Cod penal, fiind pedepsite cu închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv închisoarea de la 5 la 10 ani, prin urmare pedepsele aplicate în concret condamnatului pentru aceste infracțiuni, de 25 ani închisoare, respectiv de 10 ani închisoare, nu depășesc aceste maxime, astfel că nu sunt incidente prevederile art.6 Cod penal.
Referitor, însă, la pedepsele complementare aplicate prin s.p. nr. 438/02.10.2003 a Tribunalului Prahova, s-a constatat că acestea depășesc limita maximă de 5 ani, prevăzută de art.66 alin.1 Cod penal, astfel încât, observând incidența dispozițiilor art.6 alin.6 Cod penal, se va dispune reducerea lor la 5 ani.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație condamnatul F. N., care a învederat instanței că nu este mulțumit că i s-a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor în baza art. 6.
Arată că spera să se țină cont și de condamnarea sa de 25 de ani și susține că la stabilirea pedepsei nu s-a luat în considerare următoarele împrejurări care constituie circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 din Codul penal anterior: faptul că s-a aflat în legitimă apărare, a fost provocat, s-a autodenunțat. De asemenea, a precizat că nu s-a ținut cont că victimele se aflau în stare de ebrietate și cuțitele erau ale lor, el fiind cel atacat de aceștia.
Speră ca, potrivit noului cod penal să fie încadrat în dispozițiile unei legi mai favorabile, întrucât i s-a aplicat maximul de pedeapsă.
Curtea, examinând hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 4251 Cod proc. penală, constată că prezenta contestație este nefondată, așa cum se va arăta în continuare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținutcă prin s.p. nr. 294/09.07.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin d.p. nr.3718/12.09.2003 a Curții Supreme de Justiție, F. N. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a, b, d și e Cod penal după executarea pedepsei principale, după cum urmează:- 25 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art.174 și 176 lit.b Cod penal anterior și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a, b, d și e Cod penal anterior pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale;- 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art.20 rap. la art.174 Cod penal anterior și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a, b, d și e Cod penal anterior pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.
Pentru ca o persoană condamnată să poată beneficia de dispozițiile art. 6 cod penal privind “aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”, legiuitorul impune ca pedeapsa care o are de executat să depășească maximul special prevăzut de legea nouă.
De altfel acest mod de aplicare al legii penale mai favorabile este consacrat și de art. 4 din legea 187/2012 de punere în aplicare a legii 286/2009 privind codul penal, conform căruia “Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Instanța de fond s-a conformat întocmai acestor dispoziții și după ce a efectuat o corespondență între pedepsele aplicate contestatorului și în a căror executare se află a constatat că acestea nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă.
Astfel se constată că pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art.174 și 176 lit.b Cod penal anterior se nu depășește maximul prev. de art. 189 lit. f) Cod penal care este de 25 ani; iar pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 rap. la art.174 Cod penal anterior nu depășește maximul art.32 rap. la art.188 Cod penal.
Pentru acest motiv pedepsele cu închisoarea în executarea cărora se află contestatorul nu pot fi reduse.
Pe de altă parte corect instanța de fond a constatat că pedepsele complementare aplicate condamnatului depășesc maximul special prev de legea nouă care este de 5 ani conf. art. 66 alin. 1 Cod penal și în consecință au fost reduse la acest cuantum.
În consecință se observă că instanța de fond a respectat întocmai dispozițiile legale în vigoare, motiv pentru care contestația condamnatului va fi respinsă ca nefondată în baza art. 425/1 alin. 7 lit. b) c.p.p.
Văzând și art. 275 alin. 2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul F. N., fiul lui T. și al lui A., născut la 30 August 1965, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr. 496/6 mai 2014 a Tribunalului Prahova.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru contestator, în cuantum de 100 lei, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2014.
Președinte,
T. F. Grefier, S. A.
Red. T.F.
Tehn.grefier S.A.
5 ex/20.06.2014
D.F. nr._, Tribunalul Prahova.
JF. A.-M. L..
Operator de date cu caracter personal nr. 4058.
Notificare nr. 3113/2006
.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 35/2014. Curtea de... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
