Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Hotărâre din 09-01-2014, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 27293/193/2013

Dosar nr._ Liberare condiționată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 09 ianuarie 2014

Președinte – S. I.

Grefier - I. B.

Ministerul Public reprezentat prin

Procuror – P. C.

SENTINȚA PENALĂ nr. 22

La ordine judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul B. R. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat B. C. ce substituie pe avocat desemnat din oficiu C. O..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat B. C. depune la dosar delegație de substituire pentru avocat desemnat din oficiu C. O..

Petentul arată că nu și-a angajat avocat și nu dorește să-și mai angajeze.

Nemaifiind alte probe de administrat, cereri noi de formulat ori excepții de invocat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și, potrivit art. 340 Cod procedură penală, acordă cuvântul părților la dezbateri asupra fondului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondată a cererii de liberare condiționată, întrucât petentul nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal.

Avocat B. C., pentru petent, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, reanalizarea condițiilor prevăzute de art. 59 Cod penal, să se constate că petentul a îndeplinit fracția prevăzută de lege, nu a mai beneficiat d eliberare condiționată și a fost recompensat. În subsidiar solicită reducerea termenului pentru rediscutarea petentului în cadrul Comisie de liberări condiționate.

P.p.l. B. R. M. lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii.

Dezbaterile orale din timpul ședinței de judecată au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.

J U D E C A T Ă:

Asupra cererii de liberare condiționată de față:

La data de 13 decembrie 2013 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea condamnatului B. R. M., formulată în temeiul art. 59 lit. a Cod penal rap. la art. 60 Cod penal, prin care a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 209 Cod penal.

În motivarea cererii condamnatul arată că a executat fracția de 2/3 prevăzută de lege, a participat la diferite programe educaționale și sociale.

Legal învestită cu soluționarea cauzei Judecătoria B. a dispus citarea contestatorului din Penitenciarul B. și desemnarea unui apărător din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 171 din Codul de procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că persoana privată de libertate se află în executarea pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1637/2011 a Judecătoriei Sectorului 5 București (mandat de executare nr. 2205/2012), pedeapsă aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208, 209 Cod penal.

Transformată în zile pedeapsa este egală cu 1369 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 684 zile închisoare.

Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 08.09.2011 și urmează să expire la data de 05.03.2015, deoarece se scade arestul preventiv de 94 zile, iar până la data luării sale în discuție de către Comisia pentru liberări condiționate a executat 918 zile închisoare, din care 33 zi i se consideră executată ca urmare a muncii prestate.

Față de aceste aspecte instanța constă că persoana privată de libertate a executat fracția prevăzută de lege pentru a putea fi discutată cererea sa de liberare condiționată, urmând a se analiza în continuare îndeplinirea celorlalte criterii prevăzute de art. 59 Cod penal.

Persoana privată de libertate B. R. M. prezintă antecedente penale, este recidivist, fără a mai beneficiat însă de liberare condiționată, liberându-se o dată la termen.

Conform caracterizării întocmite de Serviciul de Educație și Intervenție Psihosocială din cadrul Penitenciarului B., persoana privată de libertate a executat fracția prevăzută de art. 59 alin. 1 Cod penal.

Cât privește condiția ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă, comisia a constatat că a fost folosită la activități lucrative în regim de pretări servicii și cu caracter gospodăresc în interesul locului de deținere, având considerate ca executate un număr de 33,42 zile. A fost retras de la muncă de trei ori: prima dată la 30.12.2012 pentru că nu prezenta încredere să fie folosit în exterior, a doua oară pentru raport de incident (cartelă S.) și a treia oară pentru raport incident (practicare jocuri de noroc). Sancțiunile disciplinare nu au fost ridicate

A fost recompensată de două ori cu suplimentarea dreptului la vizită și pachet pentru implicare în activități productive.

Cu privire la antecedentele penale, comisia a constat că, persoana privată de libertate în cauză, este recidivist însă nu mai beneficiat de instituția liberării condiționate, liberându-se o dată la termen.

Față de cele consemnate în procesul verbal întocmit de comisie, instanța consideră că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile art. 59 din Codul penal pentru a se dispune liberarea condiționată a condamnatului B. R. M.. Liberarea condiționată este facultativă și se acordă numai acelor persoane care prin atitudinea manifestată în timpul detenției dovedesc că și-au schimbat comportamentul antisocial, că înțeleg să se supună normelor și să respecte valorile impuse de societate. Deși până la data analizării sale în comisie, petentul executase fracția de pedeapsă prevăzută de art. 59 Cod penal și are considerate ca executate în baza muncii prestate un număr total de 33,42 de zile, acesta este recidivist și deși a mai beneficiat de instituția liberării condiționate acesta a mai executat o pedeapsă în regim de detenție fiind liberat la termen, iar sancționarea sa validează opinia că nu s-a îndreptat, că nu și-a schimbat atitudinea față de valorile sociale și normele de drept iar perioada executată nu a fost suficientă pentru reeducarea condamnatului, scopul preventiv și educativ al pedepsei nefiind atins.

Instanța constată că prin sentința penală nr. 2802 din 19 noiembrie 2013 a Judecătoriei B. s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petent și s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 05.05.2014.

În consecință, instanța va respinge ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de contestatorul B. R. M., iar în conformitate cu prevederile art. 450 alin. 2 Cod procedură penală va fixa termen pentru rediscutarea situației condamnatului la data de 05.05.2014.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII ,

HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul B. R. M., fiul lui D. și V., născut la data de 20.07.1988 în București, cu domiciliul în București, Sector 5, ., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul B..

În tem. art. 450 alin. 2 Cod procedură penală fixează termen pentru rediscutarea condamnatului de către comisie după data de 5.05.2014.

În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală obligă condamnatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 150 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu C. O. ( delegație nr. 1281/2013) se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

Red. S.I../ Tehnored. C.A.P./01.04.2014/Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Hotărâre din 09-01-2014, Judecătoria BOTOŞANI