Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 07-03-2014, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 2891/193/2014
Dosar nr. 2._ liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 7 martie 2014
Complet constituit din:
Președinte – B. S.
Grefier - D. G.
MINISTERUL PUBLIC, P. de pe lângă Judecătoria
B., prin PROCUROR: D. A.
SENTINȚA PENALĂ NR. 631
La ordine judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul G. C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul, în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat oficiu F. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Avocat oficiu F. I., pentru condamnat, solicită admiterea cererii și dispunerea liberării condiționate a acestuia, iar în subsidiar reducerea termenului stabilit de comisie.
Petentul G. C. solicită admiterea cererii motivat de faptul că și-a găsit loc de muncă.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
INSTANȚA :
Asupra cererii de liberare condiționată de față:
La data de 17.02.2014 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea condamnatului G. C., deținut în Penitenciarul B., care a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la „furt”, prev. și ped. de art. 26, 208 Cod penal.
În motivarea cererii petentul a solicitat să i se anuleze amânarea de o lună motivat de faptul că a avut un comportament exemplar pe timpul detenției și are probleme de familie.
Legal învestită cu judecarea cauzei Judecătoria B. a dispus citarea petentului din Penitenciarul B. și desemnarea unui apărător din oficiu în conformitate cu dispozițiilor art. 171 din Codul de procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul se află în executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 109/2012 a Judecătoriei D. (mandat de executare nr. 127/2012).
Transformată în zile pedeapsa este egală cu 975 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 650 zile închisoare.
Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 01.06.2012 și urmează să expire la data de 31.01.2015, iar până la data prezentei hotărâri a executat 682 zile închisoare, din care 32 considerate ca executate pe baza muncii prestate. Petentul este la prima analiză în cadrul Comisiei de liberări.
Din caracterizarea condamnatului întocmită de Serviciul de educație și intervenție psihosocială din cadrul Penitenciarul B. rezultă că pe parcursul executării pedepsei, persoana privată de libertate a adoptat un comportament corespunzător, a respectat prevederile regulamentului de ordine interioară, a manifestat respect față de cadrele unității și nu a avut probleme relaționale cu celelalte persoane private de liberate. A fost sancționat disciplinar la 04.12.2012, sancțiune ce nu a fost ridicată. A participat la programele socio-educative la care a fost înscris, manifestând interes față de acestea. A fost vizitat în mod constant de către membrii familiei de origine.
Comisia pentru liberări condiționate din cadrul P.R.M.S. B. a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal întrucât a beneficiat anterior de suspendare condiționată, dar nu a înțeles să-și schimbe comportamentul.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, constată că liberarea condiționată se acordă în cazul în care condamnatul a executat fracția stabilită de lege din pedeapsă, nu a fost sancționat disciplinar a executat dispozițiile primite, a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama de antecedentele penale ale acestuia. Or, instanța constată că petentul îndeplinește condiția comportamentului corespunzător, nefiind sancționat disciplinar, însă condiția antecedenței penale nu este îndeplinită.
Față de cele consemnate în procesul verbal întocmit de comisie, instanța consideră că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 59 din Codul penal pentru a se dispune liberarea condiționată a condamnatului G. C.. Liberarea condiționată este facultativă și se acordă numai acelor persoane care prin atitudinea manifestată în timpul detenției dovedesc că și-au schimbat comportamentul antisocial, că înțeleg să se supună normelor și să respecte valorile impuse de societate.
Deși până la data analizării sale în comisie, petentul executase fracția de pedeapsă prevăzută de art. 59 Cod penal, instanța apreciază că datorită faptului că a beneficiat de suspendare condiționată, pedeapsă revocată și adiționată la prezenta, și nu și-a schimbat comportamentul se impune amânarea liberării lui. Instanța nu va reduce termenul stabilit de comisie întrucât înseamnă liberarea cu 7 luni înainte de executarea pedepsei și ar putea constitui un ultim pas pentru reeducarea condamnatului. De altfel, în cele trei luni cu care a fost amânat prin prezenta ar putea participa la activități socio-educative care să ajute la atingerea obiectivului anterior menționat.
În consecință, instanța va respinge, ca nefondată, cererea formulată de G. C. întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 59 Cod penal.
Instanța nu va admite contestația petentului G. C., în prezent deținut în Penitenciarul B., împotriva procesului-verbal nr. 8 din 12.02.2014 al Comisiei de propuneri din cadrul Penitenciarului B. și va stabili termen pentru reiterarea cererii de liberare condiționată după data de 11.03.2014, nereducând termenul comisiei, raportat la antecedența penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de p.p.l. G. C., fiul lui D. și A., născut la data de 02.09.1982 în or. D. jud. B., CNP_, în prezent p.p.l. în Penitenciarul B., ca nefondată.
Stabilește termen pentru reiterarea cererii după data de 11.03.2014.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă petentul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 135 lei.
Suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu F. I., deleg. nr. 519/2014, se va avansa B.A. B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2014.
ptr. PREȘEDINTE, GREFIER,
plecat la altă instanță
Red. B.S./ 07.07.2014
Tehnoredact. DG/07.07.2014
Ex. 5
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








