Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2243/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2243/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-07-2014 în dosarul nr. 7927/193/2014
Dosar nr._
Liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ
JUDEȚUL B.
Ședința publică din 10 iulie 2014
PREȘEDINTE – A. V.
GREFIER – B. M.
Ministerul Public prin procuror –P. C.
SENTINȚA PENALA NR. 2243
La ordine judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul M. D. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat P. L., care substituie pe avocat din oficiu M. A. - I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care petentul declară că își retrage cererea de liberare condiționată, declarația acestuia fiind consemnată în proces-verbal atașat la dosar.
Văzând că nu se formulează cereri noi și nu mai sunt probe de administrat instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Av. P. L., solicită să se ia act de manifestarea de voință a petentului.
Petentul declară că își retrage cererea.
Procurorul solicită să se ia act de retragerea cererii.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.
J U D E C A T A
Asupra cererii de liberare condiționată de față:
La data de 22 mai 2014 sub număr de dosar_ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B. cererea de liberare condiționată formulată de petentul M. D. S., menționând că îndeplinește condițiile legale pentru liberare condiționată.
Din oficiu, instanța a solicitat de la locul de deținere procesul-verbal al comisiei de liberări condiționate.
Petentul a fost prezent la proces și a beneficiat de asistență juridică din oficiu.
Din verificările efectuate s-a constatat că petentul se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria B. prin sentința penală nr. 561/2011 în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 672/2011.
La termenul de astăzi petentul a declarat că înțelege să-și retragă cererea formulată pentru liberarea condiționată, declarație consemnată și în scris.
Cum petentul a declarat în fața instanței de judecată că își retrage cererea instanța urmează să ia act de manifestarea sa de voință.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 120 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu și se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petentul M. D. S., fiul lui I. și I., născut la data de 30.09.1980 în oraș Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, CNP_, domiciliat în ., ., actualmente deținut în Penitenciarul B. și-a retras cererea de liberare condiționată.
Obligă petentul să plătească statului suma de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu și se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 iulie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Plecat în CO semnează
Președintele instanței
Red. AV
Tehnored. B.M.
Ex. 4/ 18 .07.2014
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








