Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1131/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1131/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 4654/193/2014
Dosar nr._ Cerere liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 11 aprilie 2014
Completul compus din
PREȘEDINTE - M. A. V.
GREFIER –A. D.
cu participarea procurorului D. A., reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ NR. 1131
La ordine judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul E. G. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat ales P. A. G..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt probe de administrat, cereri noi de formulat ori excepții de invocat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a cererii de liberare condiționată și obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 59 și următoarele Cod penal, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și apreciază că acesta trebuie să mai execute o parte din pedeapsă. De asemenea, solicită stabilirea unui termen pentru rediscutare în cadrul comisiei.
Apărătorul petentului solicită admiterea cererii de liberare condiționată întrucât petentul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, a avut un comportament corespunzător și apreciază că a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Petentul solicită admiterea cererii și liberarea sa condiționată.
Dezbaterile orale din timpul ședinței de judecată au fost înregistrate audio, în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
J U D E C A T Ă :
Asupra cererii de liberare condiționată de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 martie 2014, petentul E. G. A., aflat în Penitenciarul B., a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 4 ani și 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal. În motivarea cererii, petentul a arătat că a executat 3 ani și 5 luni din pedeapsă și consideră că poate beneficia de liberare condiționată.
Legal învestită cu judecarea cauzei instanța a dispus citarea petentului din Penitenciarul B. și desemnarea unui apărător din oficiu în conformitate cu dispozițiilor art. 90 din Codul de procedură penală. Din oficiu a solicitat la unitatea de detenție procesul verbal al Comisiei de liberări condiționate.
Din examinarea procesului-verbal nr. 7 din 07.04.2014 întocmit de Comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului B., instanța reține că numitul E. G. A. execută pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 967/2010 a Judecătoriei Pitești, pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal, sentință în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 1184/2010.
Executarea pedepsei a început la data de 26.11.2010 și urmează să expire la data de 08.08.2015.
Transformată în zile pedeapsa este egală cu 1734 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1156 zile. Până la data de 07.04.2014 aceasta a executat 1246 zile.
Condamnatul este recidivist, fiind anterior condamnat de 3 ori la pedepse cu închisoare și a mai beneficiat de 3 ori de liberare condiționată în anii 2003, 2005 și 2008.
Persoana privată de libertate este la a doua analiză în cadrul Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B., fiind discutat la data de 08.01.2014 și amânat la data de 07.04.2014.
Conform caracterizării depuse la dosar, persoana privată de libertate pe parcursul traseului execuțional, condamnatul a avut un comportament corespunzător, în sensul că a respectat prevederile regulamentului de ordine interioară.
Cât privește condiția ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă, comisia a constatat că nu a participat la activități lucrative din motive ce nu îi sunt imputabile.
Referitor la situația sa disciplinară, se reține că a manifestat un comportament corespunzător pe parcursul traseului execuțional, nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat o dată cu încredințarea unei responsabilități pentru implicare în activități socio-educative.
Pe domeniul socio-educativ, petentul a participat la concursuri tematice, activități de grup, religioase, sportive și artistice, a fost înscris la cursul de calificare în meseria de tâmplar universal și a participat la programul de pregătire pentru liberare. A beneficiat de asistență psihologică specifică.
Față de antecedentele penale, comisia constată că a mai beneficiat de 3 ori de instituția liberării condiționate în anii 2003, 2005 și 2008.
Comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului B. a considerat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 59 Cod penal pentru ca persoana privată de libertate să poată fi liberată condiționat.
Față de cele consemnate în procesul verbal întocmit de comisie, instanța consideră că în cauză sunt întrunite condițiile art. 59 din Codul penal pentru a se dispune liberarea condiționată a condamnatului E. G. A..
Având în vedere că petentul a executat fracția prevăzută de lege, din atitudinea manifestată în general pe parcursul executării pedepsei denotă că a respectat regulile și exigențele specifice mediului carceral, instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 59 din Codul penal și că acesta poate fi liberat condiționat mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, timpul executat din pedeapsă a fost suficient pentru reeducarea condamnatului și că acesta și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală și să nu mai comită fapte de natură penală.
Prin urmare, instanța va admite cererea și va dispune liberarea condiționată a persoanei private de libertate E. G. A. din executarea pedepsei de 4 ani și 9 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 967/2010 a Judecătoriei Pitești.
În baza dispozițiilor art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea.
Dispune liberarea condiționată a petentului E. G. A., CNP_, ns. la 2405.1976 în oraș Lehiu Gară, domiciliat în mun. București, ., .. 2, . sub puterea mandatului nr. 1184/2010 al Judecătoriei Pitești.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 aprilie 2014.
Președinte, Grefier,
Red. M.A.V.
Tehnored. M.A.V.
Ex. 4/2.06.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








