Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 18-12-2014, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 17017/193/2014
Dosar nr._/193/2014- liberare condiționată -
ROMÂNIA
JUDECATORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 18 decembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte – L. A. L.
Grefier – N. L.
MINISTERUL PUBLIC, P. de pe lângă Judecătoria
B., prin PROCUROR: D. A.
SENTINȚA PENALĂ NR. 3514/2014
La ordine judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul Tupac L. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul asistat de avocat oficiu A. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată înaintat procesul verbal nr. 20 din 10.12.2014 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de liberate din cadrul Penitenciarului B...
Apărătorul condamnatului depune împuternicire avocațială și arată că nu are alte cereri de formulat.
Văzând că nu mai sunt probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Avocatul condamnatului, A. R., solicită admiterea cererii și liberarea condiționată a petentului. Din caracterizarea comisiei rezultă că acesta a avut un comportament corespunzător, a îndeplinit fracția obligatorie, a fost recompensat de două ori. Reținerea stării de recidivă nu exclude posibilitatea de a fi acordată liberarea condiționată. Din procesul verbal al comisiei rezultă că persoana privată de libertate a ieșit la muncă și a participat la activitățile desfășurate în penitenciar. De asemenea, petentul a beneficiat de sprijinul familiei care i-a fost alături tot timpul.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea cererii, ca nefondată și menținerea termenului stabilit de comisie la data de 10._. Mai solicită procurorul obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
Condamnatul, având cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare.
J U D E C A T A
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
La data de 25 noiembrie 2014, sub număr de dosar 17._, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B. cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Tupac L. M., acesta solicitând să fie liberat condiționat din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3865/2012 a Judecătoriei Iași pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a împlinit fracția obligatorie din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și că pe parcursul pedepsei privative de liberate a dat dovezi temeinice de îndreptare și reabilitare socială, sens în care a participat la diverse activități educative, sociale, psihologice, activități productive.
Menționează petentul că urmează a fi discutat în comisie la data de 10.12.2014.
La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal nr. 20/10.12.2014 al Comisiei din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului.
Petentul a fost prezent la judecarea cauzei și a beneficiat de asistență juridică, fiind asistat de avocat desemnat din oficiu.
Analizând cererea de liberare condiționată formulată de petent, instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.
În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal din 1969, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.
Instanța constată că petentul se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3865/2012 a Judecătoriei Iași pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, mandat executare nr._ ..
Din cuprinsul procesului-verbal rezultă că deținutul a început executarea pedepsei la data de 15.08.2012, urmând să expire la data de 13.02.2016. Transformată în zile, pedeapsa este egală cu un număr de 1279 zile. Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 856 zile, fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 2/3 din durata pedepsei, respectiv 852 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.
Condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și condiția privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei, ținându-se cont și de antecedentele penale, instanța având latitudinea să-și formeze o convingere proprie în legătură cu acordarea liberării condiționate.
Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate rezultă faptul că cel condamnat nu poate beneficia în mod automat de această instituție după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă instanța își creează convingerea că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în regim penitenciar a restului de pedeapsă.
În ceea ce privește îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 59 al. 1 Cod penal 1969, instanța reține că, pe parcursul executării pedepsei privative de liberate, comportamentul adoptat de petentul Tupac L. M. nu a fost întotdeauna în acord cu prevederile regulamentului de ordine interioară, fiind sancționat o dată pentru abateri disciplinare foarte grave – sustragere de bunuri de la alți deținuți, fiind recompensat de două ori cu ridicarea sancțiunii disciplinare aplicate anterior pentru implicare în activități socio – educative și cu suplimentarea dreptului la vizită, a participat sporadic la activități lucrative, acumulând un număr de 7,01 zile câștig.
În schimb, a participat la programul educațional obligatoriu, la zece concursuri tematice – 4 finalizate cu credite, la 2 dezbateri finalizate cu credite, activități de informare vizând accesarea unui loc de muncă și a beneficiat de trei ori de consiliere moral religioasă.
Social, dispune de sprijin din partea mediului de apartenență, fiind vizitat și susținut financiar de familie, petentul beneficiind de asistență de specialitate prin intermediul programului de pregătire pentru liberare. Psihologic, petentul a fost evaluat ca fiind o persoană adaptată la mediul carceral, acesta participând la programul recomandat conform nevoilor identificate.
Pe de altă parte, art. 59 Cod penal 1969 prevede ca și criteriu pentru acordarea libertății condiționate antecedentele penale ale unei persoane.
Instanța reține că petentul este la prima analiză în comisia de liberări condiționate a mai fost condamnat o singură dată, pedeapsa aplicată fiind revocată și adiționată la prezenta condamnare, a fost sancționat de două ori cu amendă administrativă de către P. de pe lângă Judecătoria Iași și nu a mai beneficiat de instituția liberării condiționate.
În raport de acestea, instanța apreciază că nu se justifică punerea în libertate imediat după împlinirea fracției, fiind necesară o amânare pentru ca petentul să conștientizeze pe deplin consecințele săvârșirii unei infracțiuni, dar și obligațiile care îi revin în situația punerii în libertate, prin amânare fiind atenționat cu privire la faptul că obținerea libertății înainte de executarea în întregime a pedepsei reprezintă un beneficiu excepțional al legii și că, în situația comiterii de noi infracțiuni, o eventuală pedeapsă ar putea fi executată în întregime.
Față de cele menționate mai sus, instanța consideră că la acest moment nu sunt îndeplinite condițiile pentru liberare condiționată prevăzute de art. 59 Cod penal 1969, motiv pentru care va respinge cererea de liberare condiționată formulată în cauză
În ceea ce privește termenul fixat de Comisie pentru reînnoirea cererii, instanța apreciază că acesta este adecvat având în vedere perioada din pedeapsă executată și perioada rămasă de executat, motiv pentru care în temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, va menține termenul menționat în procesul verbal - 10.01.2015, dată după care petentul va putea formula o nouă cerere de liberare condiționată.
În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, va obliga petentul să plătească statului suma de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – avocat oficiu A. R. (delegație nr. 3616/2014) și se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul Tupac L. M., fiul lui C. și L., născut la data de 10.11.1991, în oraș Petroșani, jud. Hunedoara, CNP -_, în prezent deținut în Penitenciarul B..
În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală fixează termen pentru reînnoirea cererii după data de 10.01.2015.
În temeiul art. 275 alin 2 Cod procedură penală obligă petentul să plătească statului suma de 110 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu ( av. A. R., conform delegației nr. 3616/14.12.2014 ), se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored. L.A.L/02.02.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3281/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2561/2014.... → |
|---|








