Sfidarea organelor judiciare. Art. 272 ind 1 C.p.. Sentința nr. 2985/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2985/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 25914/193/2013
Dosar nr._ art.2721 Cod penal
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 22 octombrie 2014
Instanța constituita din:
Președinte – M. M.
Grefier – O. S.
cu participarea doamnei procuror P. C. ce reprezintă P. de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2985
La ordine pronunțarea asupra acțiunii penale privind pe inculpatul S. I., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art. 272 ind. 1 din Codul penal/1969.
Dezbaterile în fond a cauzei au avut loc în ședința publică din 9 octombrie 2014 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
J U D E C A T A
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. din data de 1 noiembrie 2013 întocmit în dosarul nr. 5530/P/2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S. I. pentru comiterea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art. 272 ind. 1 din Codul penal/1969.
Se reține în cuprinsul actului de sesizare că la data de 24 oct. 2012, orele 9.00, inculpatul care era agent de pază FGM, îmbrăcat în uniforma societății, se afla în restaurantul „Expres” din paiața centrală a municipiului B. împreună cu colegul său N. A. D.. Întrucât inculpatul a început să adreseze în public cuvinte și expresii obscene, un alt consumator, martorul B. I. i-a atras atenția asupra comportamentului său. Fiind sub influența băuturilor alcoolice inculpatul a reacționat violent aplicând martorului o lovitură cu palma peste față.
Numitul B. I. a ieșit din local și a sesizat o patrulă mixtă poliție – jandarmerie aflată în apropiere care, la scurt timp a intrat în restaurant împreună cu martorul. Agentul de poliție I. Constant in C. și subofițerul de jandarmi G. F., membrii ai patrulei au procedat la identificarea și legitimarea inculpatului care a continuat să se manifeste agresiv. S. I. a adresat cuvinte și expresii jignitoare martorului B. I. și l-a lovit încă odată pe acesta cu piciorul în zona tibiei. La intervenția subofițerului de jandarmi G. F. inculpatul a început să-i adreseze cuvinte insultătoare și amenințătoare.
Partea vătămată a solicitat sprijinul patrulei de intervenție și cu ajutorul colegilor săi l-au dus pe inculpat la sediul poliției pieței unde acesta a fost sancționat contravențional pentru tulburarea ordinii și linșii publice.
Cu ocazia audierii sale de către organele de cercetare inculpatul a recunoscut în parte comiterea faptei susținând că i-a adresat expresii și cuvinte jignitoare părții vătămate pe fondul stării de oboseală datorată faptul că lucrase în timpul nopții și al provocărilor martorului B..
Persoana vătămată G. F. nu a formulat pretenții financiare în cursul urmăririi penale.
Vinovăția inculpatului a fost stabilită de parchet în baza unui material probator alcătuit din: declarațiile părții vătămate, raport întocmit de partea vătămată la data de 24 oct.2012, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor: I. C. C., B. I., N. A. D. și N. M..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței la data de 22 noiembrie 2013. întrucât la data intrării în vigoare a noului Cod penal în cauză nu era începută cercetarea judecătorească la termenul din 5 martie 2014 s-a procedat în baza art. 6 alin. 1din Lg. 255/2013 la scoaterea dosarului de pe rol și trimiterea judecătorului de cameră preliminară în vederea verificării legalității sesizării instanței și a legalității administrării probatoriului la urmărirea penală. La același termen de judecată inculpatul a primit copia certificată a rechizitoriului având la dispoziție un termen de 20 zile pentru formularea de cereri și excepții conform art. 344 Cod pr. penală.
Prin încheierea din 16 iulie 2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat, potrivit art. 346 alin. 2 Cod pr. penală, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, legalitatea sesizării instanței cu privire la rechizitoriul nr. 5530/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. și a dispus începerea judecății cauzei.
Partea vătămată G. F. V. nu s-a prezentat în instanță și nu a exprimat un punct de vedere cu privire la eventualele pretenții financiare solicitate de la inculpat.
S. I. s-a prezentat la proces la termenul din 15 septembrie 2014 când a solicitat judecarea cauzei pe baza probelor administrate la urmărirea penală. Inculpatul a recunoscut fapte reținută în sarcina sa respectiv că a adresat cuvinte și expresii jignitoare părții vătămate, comportament pe care și l-a justificat prin aceea că era obosit și că anterior consumase băuturi alcoolice.
Cererea inculpatului a fost admisă de instanța de judecată care a apreciat că poate fi aplicată procedura simplificată în condițiile în care acuzatul a recunoscut în totalitate învinuirile iar probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este complet.
Din examinarea dosarului de urmărire penală instanța reține că inculpatul S. I. este trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art. 272 ind. 1teza a II-a din Codul penal/1969. Acest text de lege incriminează întrebuințarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau amenințătoare în mod nemijlocit la adresa integrității fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, polițist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcției.
Infracțiunea de sfidare a organelor judiciare nu se mai regăsește în actuala reglementare penală, legiuitorul incriminând sub forma ultrajului actele de amenințare, de lovire sau alte violențe sau omoruri comise împotriva unei persoane din categoriile enunțate anterior. Fapta de a adresa unui polițist, jandarm, magistrat cuvinte sau expresii jignitoare a fost scoasă din sfera ilicitului penal neregăsindu-se în conținutul constitutiv al unei alte infracțiuni.
În speța de față, S. I. este trimis în judecată pentru fapta de a fi adresat subofițerului de jandarmi expresii și cuvinte jignitoare fără a exercita asupra acestuia amenințări cu acte de violență. În condițiile în care acțiunea inculpatului ce era incriminată la data săvârșirii ei de art. 272 ind. 1 teza a II-a din Codul penal/1969, nu se mai regăsește în noul Cod penal, soluția ce se impune este achitarea acestuia, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
În acest sens dispune și art. 4 din Codul penal, text ce prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Prin urmare, se va dispune în baza art. 396 alin.5 din Codul de procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit.b din Codul de procedură penală dispune achitarea inculpatului S. I., sub aspectul comiterii infracțiunii de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art.272 ind.1 din Codul penal din 1969 întrucât fapta a fost dezincriminată.
În temeiul art.275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.396 alin.5 din Codul de procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit.b din Codul de procedură penală dispune achitarea inculpatului S. I., fiul lui D. și E., născut la 28.12.1979 în mun. B., domiciliat în mun. B., Calea Națională nr.105, ., locuiește efectiv în mun. B., ., ., ., studii- școală profesională, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, CNP_, sub aspectul comiterii infracțiunii de sfidare a organelor judiciare prevăzută de art.272 ind.1 din Codul penal din 1969 întrucât fapta a fost dezincriminată.
Constată că nu există constituire de parte civilă în cauză.
În baza art.275 alin.3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2014.
Președinte,Grefier,
Red./MM 8.05.2015
Tehnr.OS/8.05.2015
Ex.2
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








