Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 3/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 3/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 11370/117/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 3/2014

Ședința publică din data de 07 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. T.

GREFIER: M. S.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul-condamnat V. D., având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art. 455 C.pr.pen.).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru petentul-condamnat av. M. N., cu delegație la dosar, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. G. A.-L., cu delegație la dosar, lipsă fiind condamnatul V. D., aflat în stare de detenție.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Instanța constată că, prin reprezentantul escortei, condamnatul a comunicat la dosar cerere prin care își precizează poziția procesuală în prezenta cauză, în sensul retragerii cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Față de poziție procesuală a condamnatului, instanța acordă cuvântul apărătorului acestuia și reprezentantei Parchetului.

Reprezentanta Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea cererii de întrupere a executării pedepsei și să se dispună obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, având în vedere că acesta formulat numeroase cereri de acest fel.

Apărătorul în substituire al condamnatului solicită să se ia act de retragerea cererii. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din FMJLC și depune la dosar referat în acest sens.

TRIBUNALUL

Reține că prin cererea înregistrată sub dosar nr._, condamnatul V. D., deținut în Penitenciarul G., a solicitat întreruperea executării pedepsei pentru motive sociale.

În urma verificărilor efectuate instanța a constatat că petentul se află în executarea pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 166/2009 a Tribunalului Cluj și că la data formulării cererii era încarcerat în Penitenciarul G..

Pentru termenul de judecată din data de 07.01.2014 petentul a depus la dosar prin intermediul administrației locului de deținere un memoriu prin care își retrage cererea formulată, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile Deciziei nr. XXXIV/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța va lua act de retragerea cererii cu obligarea petentului la plata în favoarea statului a cheltuielilor judiciare ce includ și onorariul apărătorului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de retragerea de către petentul V. D., fiul lui M. și T., născut la data de 21.09.1975 a cererii de întrerupere a executării pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 166/2009 a Tribunalului Cluj.

În baza art. 189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. G. A. L.) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă petentul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. M. S.

Red. S.T./09.01.2014/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 3/2014. Tribunalul CLUJ