Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 244/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 244/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 3660/235/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 244/2014
Ședința publică din 27 Martie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: I. N. B.
Grefier: D.-P. Oneș
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatoarea condamnată B. V., cauza având ca obiect contestație la executare (art.461 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta B. V. asistată de către av. C. A. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. D. I., cu delegație la dosar.
P. de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, petenta arată că, a trimis o întâmpinare la dosar prin care arată că, înțelege să își retragă cererea formulată, respectiv contestația la executare.
La întrebarea instanței, petenta arată că, dorește să își retragă contestația la executare formulată.
Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul părților.
Apărătorul petentei solicită a se lua act de retragerea cererii formulate, cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită de asemenea a se lua act de retragerea contestației formulate.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria G. contestatoarea B. V. a formulat o contestație la executare, arătând că fapta pentru care a fost condamnată nu a fost săvârșită de ea.
Prin sentința penală nr. 57/17.01.2014 a Judecătoriei G. a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei G. invocată din oficiu.
În temeiul art.460 C.pr.pen. s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea B. V., deținută în Penitenciarul G., în favoarea Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 189 C.pr.pen. s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Cluj a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Ș. R.
În temeiul art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 461, alin. 2, C. proc. pen. „În cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută”.
Iar potrivit dispozițiilor art. 418, alin.1, C. proc. pen. „Hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată, la instanța de apel sau la instanța de recurs, se pune în executare de către prima instanță de judecată”.
Instanța de fond a constatat că contestatoarea a fost condamnată în primă instanță de Tribunalul D., astfel că în temeiul dispozițiilor legale suscitate, competența materială a soluționării prezentei cereri aparține Tribunalului. De asemenea, contestatoarea se află încarcerată în Penitenciarul G., astfel că, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a prezentei cereri aparține fie Tribunalului D., fie Tribunalului Cluj.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la data de 30.01.2014.
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnata B. V. a formulat contestație la mandatele de executare, arătând că, faptele pentru care a fost condamnată nu au fost săvârșite de ea și între timp au apărut probe prin care poate să-și arate nevinovăția.
Prezentă în instanță la termenul de judecată din data de 27.03.2014, personal condamnata a arătat că, dorește să-și retragă cererea formulată, respectiv contestația la executare.
Având în vedere manifestația de voință a sus-numitei, instanța, în baza art.598 C.p.p., va lua act de retragerea contestației la executare formulată de condamnata B. V..
În baza art. 275 al.2 C.p.p., va obliga condamnata la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 100 lei.
Potrivit art. 272 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. D. I., ce se va avansa din F.M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 598 C.p.p., ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnata B. V., fiica lui I. și P., ns. la data de 09.07.1969, deținută în prezent în PNT G..
În baza art. 275 al.2 C.p.p., obligă condamnata la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 100 lei.
Potrivit art. 272 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. D. I., ce se avansează din F.M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. N. B. D. P. ONEȘ
Red. 3 ex./I.N.B./D.M.
02.05.2014
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 485/2014.... | Ordine de indisponibilizare şi ordine de suspendare(Legea... → |
---|