Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 591/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 591/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-08-2014 în dosarul nr. 3590/235/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
COD OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 591/2014
Ședința publică de la 05 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. F.
Grefier M. B.
S-a luat spre examinare cauza penală, având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art.455 NCPP), formulată de condamnatul A. L. A. .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru condamnatul A. L. A., deținut în Penitenciarul G., apărătorul desemnat din oficiu, av. D. I., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: G. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată faptul că petentul A. L. A., a depus la dosarul cauzei prin reprezentantul gărzii Penitenciarului G., un script, prin care arată că înțelege să își retragă cererea formulată în prezentul dosar.
Totodată, se constată faptul că la data de 04 august 2014, s-a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței, o adresă din partea IML Cluj-N., prin care arată faptul că sunt în imposibilitatea efectuării expertizei medico-legale în cauză, având în vedere faptul că petentul condamnat a refuzat prezentarea sa în fața comisiei IML.
Față de manifestarea de voință a petentului condamnat A. L. A., instanța acordă cuvântul participanților.
Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită a se lua act de poziția procesuală a condamnatului exprimată în scris, în sensul retragerii cererii, care face obiectul prezentului dosar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul din oficiu al condamnatului, solicită a se lua act de faptul că petentul condamnat dorește să își retragă cererea care face obiectul prezentului dosar. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din F.M.J.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.05.2014, condamnatul A. L. A. a solicitat instanței întreruperea executării pedepsei de 6 ani și 8 luni inchisoare aplicate prin sentința penală nr. 471/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, pe motive medicale.
La termenul de judecata de astăzi, reprezentantul escortei a depus la dosar un înscris emanând de la petent prin care acesta arată că înțelege să își retragă cererea de întrerupere a executării pedepsei.
În drept, instanța reține că potrivit art. 592 alin. 1, cu referire la art. 589 alin. 4 C.pr.pen., cererea de întrerupere a executării pedepsei poate fi retrasă de către cel care a formulat-o, urmând ca instanța să ia act de această manifestare de voință a condamnatului.
Față de acestea, instanța va lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul A. L. A., fiul lui I. și T. A., ns. la data de 16.07.1994, în prezent deținut la Penitenciarul G..
Văzând și dispozițiile art. 272, art. 275 alin. 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul A. L. A., fiul lui I. și T. A., ns. la data de 16.07.1994, în prezent deținut la Penitenciarul G..
În baza art. 272 C.pr.pen., stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. D. I. O., care se va avansa din FMJLC.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă petentul la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. M. B.
LF/LF/3 ex./03.09.2014
← Ordine de indisponibilizare şi ordine de suspendare(Legea... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
---|