Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 573/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 573/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 22-07-2014 în dosarul nr. 3125/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ Nr. 573/2014

Ședința nepublică din data de 22.07.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. T.

Grefier: A. D.

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul O. R. D., cauza având ca obiect ca obiect reabilitarea judecătorească (art. 527 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința nepublică se prezintă petentul personal și asistat de apărătorul ales av. I. R. M., cu împuternicire avocațială la dosar.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror G. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Se constată că s-au depus la dosarul cauzei relațiile solicitate de instanță prin încheierea de ședință anterioară, respectiv referatul privind achitarea cheltuielilor judiciare către stat (fila 32), fișa actualizată a cazierului judiciar al petentului (fila 46), relații cu privire la pedeapsa executată în penitenciar (fila 44), precum și copii de pe hotărârea de condamnare pronunțată de instanța de fond și hotărârea curții de apel.

Nemaifiind alte cereri de ridicat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul participanților în dezbateri judiciare.

Reprezentantul ales al petentului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, respectiv solicită să se constate că petentul nu a mai săvârșit nicio infracțiune de la momentul eliberării, îndeplinind de asemenea obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

Reprezentanta Ministerului Public apreciază că, raportat la scriptele dosarului, sunt îndeplinite condițiile legale de formă și de fond conform art. 533 Cod de Procedură Penală și în consecință solicită instanței să dispună reabilitarea petentului de sub efectul condamnării intervenite prin Sentința Penală nr. 18/20.01.1998, pronunțată de Tribunalul Cluj.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub dosar nr._ petentul O. R. D. a solicitat reabilitarea sa judecătorească de sub efectul Sentinței penale nr. 18/20.01.1998 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală 3128/02.12.1998 a Curții Supreme de Justiție.

În motivarea cererii se arată că legea mai favorabilă în privința reabilitării, în situația petentului, este legea nouă având în vedere că prevede un termen de reabilitare mai scurt, că petentul nu a mai comis nici o infracțiune de la momentul condamnării sale, că a avut un comportament corespunzător în societate, și-a înființat în Spania o firmă de construcții, de care se ocupă și în prezent, locuind în Spania. A achitat integral despăgubirile civile, precum și cheltuielile judiciare.

În probațiune s-au depus la dosar copii ale hotărârilor de condamnare, adeverință emisă de fosta parte civilă .-N. din care reiese plata despăgubirilor civile, certificat de atestare fiscală din care rezultă că petentul nu datorează bani bugetului local, documente traduse din care rezultă rezidența petentului în Spania și împrejurarea că a constituit o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor pentru care plătește impozit, respectiv faptul că petentul deține un apartament în Spania, iar instanța a solicitat copia cazierului judiciar al petentului.

Cererea formulată de petent întrunește cerințele art. 530 din Codul de procedură penală.

Instanța constată că într-adevăr lege penală mai favorabilă pentru petent este Codul penal nou deoarece prevede un termen de reabilitare judecătorească mai scurt – 5 ani în loc de 9 ani cât prevedea fostul Cod penal.

Petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 18/20.01.1998 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală 3128/02.12.1998 a Curții Supreme de Justiție la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de tâlhărie în concurs, fiind arestat la data de 13.06.1997 și liberat condiționat la data de 13.02.2001 cu un rest de executat de 1579 zile închisoare. Pedeapsa se consideră executată la data de 12.06.2005.

Potrivit art. 166 alin. 1 lit. b din Codul de procedură penală termenul de reabilitare judecătorească pentru pedepse mai mari de 5 ani ce nu depășesc 10 ani închisoare este de 5 ani și curge de la data la care a luat sfârșit executarea pedepsei principale, în cazul în speță de la data de 12.06.2005. Se observă că termenul de reabilitare s-a împlinit la data de 11.06.2010.

Conform art. 168 din Codul de procedură penală cererea de reabilitare se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:

a) nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166

b) a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

Din certificatul de atestare fiscală depus la dosar rezultă că petentul nu are datorii la bugetul local – în care se virează cheltuielile judiciare, iar din adeverința eliberată de fosta parte civilă rezultă că petentul a achitat obligațiile civile la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare. De asemenea, din copia cazierului judiciar rezultă că acesta nu a mai comis vreo infracțiune după condamnarea de sub efectele căreia se solicită reabilitarea.

Având în vedere că termenul de reabilitare judecătorească este împlinit și sunt întrunite și cerințele art. 168 din Codul de procedură penală, instanța urmează a admite cererea formulată de petent și a reabilita pe acesta de sub efectul condamnării intervenite prin Sentința penală nr. 18/20.01.1998 a Tribunalului Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 3128/02.12.1998 a Curții Supreme de Justiție.

Se va dispune efectuarea mențiunilor privind reabilitarea pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 530 alin. 2 din Codul de procedură penală rap. la art. 166 alin. 1 lit. b și art. 168 din Codul penal admite cererea formulată de petentul O. R. D., CNP_, cu domiciliul în mun. T., ., . și reședința în Spania, Madrid, Calle Diego de Torres, 6, P. P02, Puerta F, Alcala de Henares, cu domiciliul ales în mun. T., ., .-3, jud. Cluj și dispune reabilitarea judecătorească a acestuia de sub efectele condamnării la pedeapsa de 8 ani închisoare prin Sentința penală nr. 18/20.01.1998 a Tribunalului Cluj, modificată prin Decizia penală nr. 83/31.03.1998 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 3120/02.12.1998 a Curții Supreme de Justiție.

Dispune efectuarea mențiunilor privind reabilitarea pe hotărârea de condamnare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.07.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. A. D.

Red. S.T./05.09.2014/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 573/2014. Tribunalul CLUJ