Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 217/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 217/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 445/235/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ //2014
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR.217C/2014
Ședința publică din data de 21 martie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: M. L.
Grefier: M. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatorul condamnat G. V. cauza având ca obiect contestație la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art.23 din Legea nr.255/2013 rap. la art.595 C.pr.pen.
Cererea se examinează fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța reține cauza în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând, reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr. de mai sus, petentul G. V., condamnat definitiv prin sentința penală nr.48/2011 a Tribunalului Maramureș, la o pedeapsă rezultantă de 13 ani și 4 luni închisoare, a solicitat să se constate incidența dispozițiilor art.6 C.pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Prin sentința penală nr.383/07.03.2014 a Judecătoriei G. s-a declinat în favoarea Tribunalului Cluj competența de soluționare a cererii formulate de condamnat.
La dosarul cauzei s-au depus copia mandatului de executare a pedepsei, copiile hotărârilor penale de condamnare, copia fișei de cazier judiciar a condamnatului și fișa de evaluare întocmită de comisia din penitenciar.
Analizând cererea formulată în raport cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale în materie, tribunalul reține următoarele:
Condamnatul G. V. se află în Penitenciarul G. unde execută o pedeapsă rezultantă de 13 ani și 4 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b V.C.pen. (ca urmare a contopirii pedepselor de 13 ani și 4 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b V.C.pen., aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art.174 alin.1 V.C.pen., cu aplicarea art.73 lit.b V.C.pen., art.37 lit.b V.C.pen. și art.3201 V.C.pr.pen., respectiv 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b V.C.pen., aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art.20 V.C.pen. rap. la art.174 alin.1 V.C.pen., cu aplicarea art.37 lit.b V.C.pen., art.73 lit.b V.C.pen. și art.3201 V.C.pr.pen.), aplicată prin sentința penală nr.48/25.01.2011 a Tribunalului Maramureș (rămasă definitivă prin decizia penală nr.2334/09.06.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.48/2011.
Potrivit art.6 C.pen., cu denumirea marginală „Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Pentru aplicarea dispozițiilor art.6 C.pen. instanța urmează să analizeze, în ordinea de mai jos, următoarele aspecte:
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă.
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.
În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să analizeze dacă sancțiunile pe care le execută în prezent condamnatul sunt mai mari decât cele ce le-ar putea executa în baza dispozițiilor noii legi, fără a se aduce atingere autorității de lucru judecat, deoarece în această procedură nu are loc o reindividualizare a pedepselor, ci doar se asigură legalitatea executării lor, în sensul ca o pedeapsă concretă, la care sunt luate în considerare toate cauzele de agravare sau de atenuare a răspunderii penale, să nu fie mai mare decât maximul ce s-ar putea aplica, în condiții juridice similare, în temeiul noii legi.
Astfel, infracțiunea de omor, prev. de art.174 alin.1 V.C.pen., cu aplicarea art.73 lit.b V.C.pen., art.37 lit.b V.C.pen. și art.3201 V.C.pr.pen., are corespondent în dispozițiile art.188 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a C.pen., art.43 alin.5 C.pen. și art.396 alin.10 C.pr.pen. și ar fi sancționată, dacă ar fi judecată în prezent, cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, așadar același regim sancționator ca cel din Codul penal din 1969, astfel încât pedeapsa principală aplicată pentru această infracțiune, de 13 ani și 4 luni închisoare, nu se impune a fi redusă.
De asemenea, pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b V.C.pen. își găsește corespondent în dispozițiile art.66 lit.a, b și d C.pen., și nu se impune a fi redusă.
La fel stau lucrurile și referitor la pedeapsa de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b V.C.pen. aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, nici această pedeapsă neimpunându-se a fi redusă în raport cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea menționată.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, se constată că nici pedeapsa rezultantă de 13 ani și 4 luni închisoare nu se impune a fi redusă în raport cu dispozițiile art.39 alin.1 lit.b C.pen. (practic instanța aplicând pedeapsa cea mai grea dintre cele două pedepse aplicate pentru infracțiunile concurente sus-menționate, fără aplicarea vreunui spor).
Față de cele menționate mai sus, în baza art.23 din Legea nr.255/2013 rap. la art.595 C.pr.pen. tribunalul va respinge contestația la executare formulată de condamnatul G. V., în prezent deținut în Penitenciarul G..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat la plata sumei de 75 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.23 din Legea nr.255/2013 rap. la art.595 C.pr.pen. respinge contestația la executare formulată de condamnatul G. V., fiul lui N. și I., născut la data de 17.02.1972 în loc. Strîmtura, jud. Maramureș, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul G..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă condamnatul la plata sumei de 75 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 21 martie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. M. D.
Red. 2 ex./M.L./D.M.
← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
---|