Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 613/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 613/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 1152/256/2014

Dosar penal nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.613

Ședința publică din 23.09.2014

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER: C. C. D.

Cu participarea Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul C., reprezentat prin PROCUROR: A. V.

Pe rol, examinarea contestației formulată de contestatorul - condamnat S. A. - fiul lui natural și E., născut la data de 23.06.1956, liberat condiționat din Penitenciarul Poarta Albă, având ca obiect intervenirea unei legi penale noi, în conformitate cu disp. art.595 Cod de proc.penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa contestatorului - condamnat S. A., reprezentat de apărătorul desemnat din oficiu Fripis Elisabett, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie . nr.4419 eliberată de Baroul C., depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.257-263 Cod de proc.penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei aflată pe rol, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Luând act că nu sunt cereri, excepții, alte chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul contestației.

Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat S. A., avocat Fripis Elisabett având cuvântul, arată că, întrucât contestatorul a fost pus în libertate, raportat la obiectul cauzei, cererea dedusă judecății a rămas fără obiect.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, raportat la obiectul cauzei și la motivarea hotărârii instanței de fond, care este legală și temeinică, formulează concluzii de respingere a contestației, ca nefondată.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare. După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față:

Prin Sentința penală nr.643 / 21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-a hotărât:

În baza art. 595 CPP raportat la art. 23 din L. nr. 255/2013,

Respinge cererea având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP) formulată de condamnatul S. A., fiul lui N. si E., născut la data de 23.06.1956, deținut în Penitenciarul Poarta Albă,județul C. .

În baza art. 275 alin. 3 CPP,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.”

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele:

Prin cererea formulată de condamnatul S. A., acesta a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa pe care o execută.

Instanța a solicitat Penitenciarului Poarta Albă fișa de evaluare, mandatul de executare și sentința penală pe care o execută acest condamnat.

Din înscrisurile solicitate s-a constatat că persoana condamnatăS. A.a fost analizată de comisia prevăzută de HG nr. 836/2013, stabilindu-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 din noul Cod penal, întrucât nu au fost identificate elemente de aplicarea legii mai favorabile.

S-a reținut că acest condamnat se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 184/01.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucuresti.

Prin această sentință penală, condamnatul a fost condamnat la o pedeapsă 4 ani închisoare, pedeapsă rezultantă a contopirii urmatoarelor pedepse:

- 4 ani inchisoare pentru infr. prev. de art. 215 alin.1,2 si 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, art. 71 rap. la art. 64 lit.a teza a II-a Cod penal;

- 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 37 lit.b C.pen., aplicata prin sent.pen. nr. 1047/07.11.2011 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti

- pedepsele de 2 ani si 6 luni pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.e, i Cod penal cu aplicarea 37 lit.b Cod penal si de 2 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 rep., pedepse aplicate prin sentinta penala nr. 415/10.06.2011 a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti,

S-a constatat că nu este incident art. 6 din noul Cod penal pentru nici o infractiune retinuta in sarcina condamnatului, intrucat noul Cod penal prevede pedepse cuprinse intre 1 an si 5 ani pentru fiecare din infractiunile prevazute in prezent de art. 224 alin.2, art. 335 alin.1 si art. 229 alin.1 lit.d Cod penal.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 43 noul Cod penal, referitoare la pedeapsa in caz de recidivă, text care trimite la art.39 (pedeapsa in caz de concurs de infracțiuni) este obligatoriu ca la pedeapsa cea mai mare sa se adauge sporul de o treime din totalul restului pedepselor stabilite, ajungându-se astfel la o pedeapsă ce s-ar aplica pe noua lege penală, cu mult peste cea pe care o execută persoana condamnată în baza legii vechi.

Pentru cele arătate, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 și din noul Cod penal, astfel că s-a respins cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței penale mai sus menționate, în termen legal a declarat contestație condamnatul S. A., fără însă a preciza motivele care au determinat promovarea căii de atac.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, instanța de control judiciar constată că, în mod corect prima instanță a respins contestația condamnatului, ca nefondată.

Astfel, persoana condamnată S. A. a fost analizată de comisia prevăzută de HG nr. 836/2013, stabilindu-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 din noul Cod penal, întrucât nu au fost identificate elemente de aplicarea legii mai favorabile.

Motivul invocat de către condamnat în susținerea contestației la executare – faptul că activitatea sa infracțională nu ar prezenta un grad ridicat de pericol social în raport cu cuantumul prejudiciului, astfel încât se impune micșorarea cuantumului pedepsei aplicate întrucât legea nouă prevede limite mai reduse ale pedepselor – nu constituie un caz care ar putea fi analizat pe calea contestației la executare, aprecierea gradului de pericol social concret al faptelor intrând în autoritatea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În considerarea celor expuse, contestația formulată de către condamnat va fi respinsă, ca nefondată, cu consecința obligării acestuia, potrivit art.275 alin.2 C.p.p. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.23 alin.10 din Legea nr.255/2013 în ref. la art.425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p.:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către condamnatul S. A. - fiul lui natural și E., născut la data de 23.06.1956, liberat condiționat din Penitenciarul Poarta Albă, împotriva s.p. nr.643/21.02.2014 pronunțată de către Judecătoriei Medgidia.

În baza art.272 C.p.p.:

Dispune avansarea sumei de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, din fondurile M.J. către Baroul C., în favoarea av.Fripis E..

În baza art.275 alin.2 C.p.p.:

Obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.09.2014.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

M. V. C. C. D.

Tehnored.dec.jud.M.V.14.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 613/2014. Tribunalul CONSTANŢA