Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 8/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 7855/256/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.8
Ședința publică din data de 06 03 2014
PREȘEDINTE – M. V.
JUDECĂTOR – A. A.
GREFIER – I. B.
Ministerul Public reprezentat de
PROCUROR – C. M. V.
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor penale declarate de I. I. domiciliat in Dobromiru din Deal, ., . si M. NICUȘOR, domiciliat in Dobromiru din Deal, ..48, . împotriva sentinței penale nr.3474 din 20 12 2013 pronunțata de Judecătoria Medgidia in dosarul penal nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 02 2014 si au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar completul, pentru a da posibilitatea părților vătămate de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04 03 2014 si 06 03 2014 când a pronunțat următoarea soluție:
TRIBUNALUL
Asupra apelurilor penale de față:
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr.3474/20 12 2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
„În baza art. 180 alin. 2 cod pen. raportat la art. 63 alin. 3 teza a II a cod pen., art. 320 ind. 1 alin. 7 cod pr. pen.:
Condamnă pe inculpații M. E., CNP_, fiul lui Nurdin și N., născut la data de 15.06.1993 în mun. C., jud. C., domiciliată în com. D., .. 13, jud. C., cetățean român, fără antecedente penale, și S. R., CNP_, fiul lui E. și N., născut la data de 02.06.1994 în mun. Medgidia, jud. C., domiciliată în com. D., ., jud. C., cetățean român, fără antecedente penale, la câte două pedeapse de câte 700 lei fiecare, amendă penală, pentru săvârșirea a câte două infracțiuni de lovire sau alte violente, părți vătămate I. ioan și M. Nicușor.
În baza art. 33 lit. a cod pen. rap. la art. 34 alin. 1 lit. c cod pen., contopește pedepsele de mai sus și aplică fiecărui inculpat pedeapsa cea mai grea.
Astfel, aplică inculpaților M. E. și S. R. pedeapsa de câte 700 lei amendă penală.
În baza art. 81 cod pen. suspendă condiționat executarea pedepselor aplicate, pe durata termenului de încercare de 1 an pentru fiecare, calculat conform disp. art. 82 c.pen.
În baza art. 359 c.pr.pen. atrage atenția inculpaților M. E. și S. R. asupra disp. art. 83 și art. 84 cod pen., privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
Admite, în parte, acțiunile civile formulate de părțile vătămate I. I. și M. Nicușor.
În baza art. 14-16 și 346 cod pr.pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1369 cod civ., obligă pe inculpații M. E. și S. R., în solidar, să plătească părților civile:
- I. I. suma de 300 lei cu titlul de despăgubiri morale;
- M. Nicușor suma de 200 lei cu titlul de despăgubiri morale.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Latura penală-Situația de fapt:
În seara zilei de 18 decembrie 2012, partea vătămată aceasta și câțiva prieteni se aflau într-un bar din localitatea Dobromirul din Deal, jud. C. și consumau băuturi alcoolice. La scurt timp în bar au mai intrat 4 persoane de etnie turcă dintre care i-a recunoscut pe cei trei inculpați.
În jurul orei 2300 barmanul a anunțat clienții rămași, inclusiv părțile vătămate și inculpații că este ora închiderii astfel că toate persoanele din local au ieșit pe terasă.
La un moment dat, partea vătămată I. I. a mers la baie iar când a revenit pe terasă a fost lovită cu pumnul sau cu un obiect contondent, în față. După ce a căzut la pământ, partea vătămată a fost lovită de inculpați cu pumnii și picioarele. Deși a reușit să se ridice și să fugă, partea vătămată a fost ajunsă de inculpați care au continuat să-i aplice lovituri.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 1983/A2agresiuni/28 decembrie 2012 emis de SML C. rezultă că partea vătămată I. I. a suferit leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur ce pot data din 18 decembrie 2012 și care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
După agresarea lui I., partea vătămată M. Nicușor a rămas pe terasă cu inculpații și cu martorul S.. Dorind să plece acasă, partea vătămată s-a deplasat către căruța sa dar în momentul în care a încercat să urce în aceasta a fost lovit puternic în zona capului astfel că a căzut inconștientă la pământ.
Potrivit certificatului medico-legal nr. 1985/A2agresiuni/28 decembrie 2012 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C., partea vătămată M. Nicușor prezenta la data examinării leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure, din care unul alungit, ce puteau data din 18 decembrie 2012 și care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
La termenul de judecată din 13.12.2013, inculpații prin avocat ales, au depus la dosar declarațiile autentificate prin Încheierile nr. 3356/15.11.213 și nr. 3355/15.11.2013 de BNP M. M. A., prin care s-au prevalat de prevederile art.3201 Cod procedură penală, arătând că recunosc faptele și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a apreciat că se poate soluționa cauza față de inculpați întrucât, din probele administrate, rezultă că faptele acestora sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpaților.
Material probator :
- plângerea și declarațiile părții vătămate ;
- certificatele medico-legal nr. 1985/A2agresiuni/28 decembrie 2012 și nr. 1983/A2agresiuni/28 decembrie 2012 emise de SML C.;
- declarațiile martorilor L. V., Ș. Ș., S. M. și S. N. I., din care rezultă situația de fapt așa cum a fost reținută mai sus;
- inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor.
Instanța a reținut că inculpații au solicitat aplicarea disp. art. 320 ind. 1 alin. 7 cod pr. pen. în sensul că recunosc faptele și nu contestă nici o proba administrată în cursul urmăririi penale.
Astfel, instanța a reținut situația de fapt expusă și vinovăția inculpaților la săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Încadrare juridică :
În drept, faptele inculpaților M. E. și S. R. care, la data de 18 decembrie 2012, au lovit-o pe partea vătămată I. I., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, și pe partea vătămată M. Nicușor, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive a câte două infracțiuni de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 2 cod pen.
Sub aspectul laturii subiective a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, instanța a reținut ca formă a vinovăției intenția.
La stabilirea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților M. E. și S. R., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 cod pen., dar și disp. art. 320 ind. 1 cod pr. pen., respectiv, limitele de pedeapsa prevăzute de lege, modul și împrejurările de săvârșire a faptelor, gradul de pericol social al faptelor, datele personale ale fiecărui inculpat, respectiv M. E. în vârstă de 20 ani, studii 8 clase, necăsătorit, fără loc de muncă, fără antecedente penale, și S. R. în vârstă de 19 ani, studii liceu, necăsătorit, fără loc de muncă, fără antecedente penale
Față de aceste criterii instanța a apreciat că scopul pedepsei, prev. de art.52 Cod penal, poate fi atins, prin aplicarea unei pedepse cu amenda, orientată spre minimul special prevăzut de lege, dar fără executarea efectivă a acestei pedepse.
Fiind întrunite cumulativ cerințele art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare stabilit potrivit art. 82 alin.2 Cod penal.
S-a apreciat că inculpatul va conștientiza consecințele grave ale faptei sale și în condițiile neexecutării pedepsei închisorii aplicate.
În art. 359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, respectiv asupra revocării suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
LATURA CIVILA :
Partea vătămată I. I. s-a constituit parte civilă cu suma de suma de 5.000 lei despăgubiri morale.
Partea vătămată M. Nicușor s-a constituit parte civilă cu suma de suma de 5.000 lei despăgubiri morale.
Principiul fundamental al răspunderii civile delictuale este acela că fiecare este răspunzător pentru propriile sale fapte și trebuie să repare prejudiciul pe care l-a adus altcuiva prin săvârșirea acestora.
Pentru ca prejudiciul astfel rezultat să fie susceptibil de reparare, trebuie să întrunească următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost încă reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și cu privire la posibilitățile de evaluare. Este întotdeauna cert prejudiciul actual, deci cel deja produs la data când se pretinde repararea lui, de asemenea cel viitor, care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, el fiind astfel susceptibil de evaluare. Prejudiciul viitor - care este cert - nu se confundă cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Potrivit art. 1.349 cod civ. (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Potrivit art. 1.357 cod civ. (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de partea vătămată I. I., instanța a apreciat că, în raport de natura leziunilor suferite (așa cum au fost reținute prin certificatul medico-legal nr. 1983/A2agresiuni/28 decembrie 2012 emis de SML C.), zilele de îngrijiri medicale necesitate de 4-5 zile, fără internare, se justifica acordarea de despăgubiri morale în sumă de 300 lei.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de partea vătămată M. Nicușor, instanța a apreciat că, în raport de natura leziunilor suferite (așa cum au fost reținute prin certificatul medico-legal nr. 1985/A2agresiuni/28 decembrie 2012 emis de SML C.), zilele de îngrijiri medicale necesitate de 8-9 zile, fără internare, se justifica acordarea de despăgubiri morale în sumă de 200 lei.
Văzând că sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, instanța a admis, în parte, acțiunile civile și în baza art. 14-16 și 346 cod pr.pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1369 cod civ., a obligat pe inculpații M. E. și S. R., în solidar, să plătească părților civile:
- I. I. suma de 300 lei cu titlul de despăgubiri morale;
- M. Nicușor suma de 200 lei cu titlul de despăgubiri morale.
Totodată, în baza art. 193 cod pr. pen, instanța a obligat pe inculpatul M. E. la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile I. I. și M. Nicușor în sumă de câte 250 lei de fiecare parte civilă, iar pe pe inculpatul S. R. la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile I. I. și M. Nicușor în sumă de câte 250 lei de fiecare parte civilă.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, părțile vătămate I. I. si M. Nicușor.
Examinand sentinta penala apelata, prin prisma cailor de atac formulate de partile civile I. I. si Mogosanu N., Tribunalul Preciaza ca, acestea sunt fondate si urmeaza sa fie admise.
In sarcina inculpatilor M. E. si S. R. s-a retinut faptul ca, pe fondul unui conflict, la data de 18 decembrie 2012, au lovit-o pe partea vătămată I. I., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale și pe partea vătămată M. Nicușor, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Din actele medico-legale se constata ca partea vatamata I. I. a suferit leziuni traumatice ce s-au produs prin lovire cu corp dur la nivelul ochiului stang si placard escoriat la nivelul sprancenei, iar partea vatamata Mogoseanu N. a suferit leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure si pot, iar leziunile sunt situate la nivelul coastelor a bratelor si in regiunea parietala.
Inculpatii au fost condamnati in prima instanta la pedeapsa de 700 lei amenda penala dispunandu-se totodata si suspendarea executarii pedespei aplicate si obligati la plata sumei de 300 lei, catre partea civila I. I., cae acare a necesitat 4-5 zile de ingrijiri medicale si la plata sumei de 200 lei, catre partea civila Mogosanu N., cea care a necesitat 8-9 zile de ingrijiri medicale.
Tribunalul apreciaza ca, in mod nejustificat si nemotivat instanta de fond a acordat despagubiri civile mai mari partii civile ce a necesitat un numar mai redus de zile de ingrijiri medicale si despagubiri mai mici, partii civile ce a necesitat 4-5 zile de ingrijiri medicale, iar despagubirile la care inculpatii au fost obligati sunt mult prea reduse comparativ cu suferintele la care au fost supuse partile civile.
Dupa cum se poate sesiza, prima parte civila a suferit leziuni la nivelul ochiului stang, iar cea de-a doua parte civila a fost lovita cu un corp alungit pe o buna parte din suprafata corpului, aspecte ce au fost ignorate de instanta de fond. Din moment ce sanctiunile aplicate inculpatilor sunt oricum foarte blande, amenda penala in conditiile in care s-a dispus si suspendarea conditionata a executarii acseteia, cel putin sub aspectul acordarii daunelor morale se considera intemeiate caile de atac formulate de cele doua parti civile si se impune majorarea pretentiilor civile de la suma de 200 lei la 1200 lei, cu titlu de daune morale pentru partea civila Mogosanu N. si pentru partea civila I. I. de la 300 lei la 1000 lei, cu titlu de daune morale, despagubiri ce urmeaza sa fie achitate partilor civile, de catre inculpatii M. E. si S. R., in solidar.
Va menține dispozițiile sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 alin.1 pct.2 lit.a C.p.p.:
Admite apelul declarat de către apelantele parti civile I. I. domiciliat in Dobromiru din Deal, ., . si M. NICUȘOR, domiciliat in Dobromiru din Deal, ..48, ., împotriva sentinței penale nr.3474/20.12.2013 a Judecătoriei Medgidia, pronunțată în dosarul nr._ .
În baza art.423 C.p.p.:
Desființează, în parte, sentința penală apelată cu privire la latura civila și, rejudecând, dispune:
Majoreaza cuantumul daunelor morale pentru partea civila Mogosanu N. de la 200 lei la 1200 lei, cu titlu de daune morale si pentru partea civila I. I. de la 300 lei la 1000 lei, cu titlu de daune morale, despagubiri ce urmeaza sa fie achitate partilor civile, de catre inculpatii M. E. si S. R., in solidar.
Menține dispozițiile sentinței apelate, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art.275 alin.3 C.p.p.:
Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. V. A. A.
GREFIER,
I. B.
Red.jud.fond.A.I.S.
Red./tehnored.jud.apel. A.A. / 7.04.2014 /6 ex
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








