Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 2/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 39034/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 2
Ședința publică de la 07 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Judecător M. N.
Grefier A. M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol judecarea apelului declarat de condamnata B. A., împotriva sentinței penale cu nr. 4019/28.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ , având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnata B. A., personal și asistată de apărătorul ales, avocat A. Ș..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, condamnata B. A. depune un memoriu.
Fiind interpelat de către instanță, avocat A. Ș., pentru condamnata B. A., arată că nu se opune transformării căii de atac exercitată din recurs în apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.
Avocat A. Ș. pentru condamnata B. A., solicită apelului declarat, desființarea sentinței penale atacate, și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cp, la momentul formulării cererii, respectiv, apelanta condamnată a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, a avut un comportament corespunzător, a participat la activități socio-culturale, a relaționat favorabil atât cu colegii dar și cu personalul penitenciarului și a fost sancționată o singură dată.
În subsidiar, solicită micșorarea termenului de amânare fixat de instanța de fond.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului formulat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cp, raportat la 52 Cp și menținerea soluției instanței de fond, ca legală și temeinică.
Apelanta condamnata B. A. lasă la aprecierea instanței.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală cu nr. 4019/28.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în temeiul art.450 alin.2 C.p.p. s-a respins propunerea de liberare condiționată formulată de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului C. privind liberarea condiționată a persoanei private de libertate B. A., s-a fixat termen pentru rediscutarea persoanei private de libertate B. A. în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate privind liberarea condiționată, după data de 01.11.2014, iar cheltuielile judiciare în cuantum de 30 de lei au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data 21.11.2013 a fost înregistrată pe rolul instanței propunerea formulata de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului C. privind liberarea conditionata a condamnatei B. A., din executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 188/2012, pronunțată de Judecătoria C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Din procesul verbal nr. N_/21.11.2013 întocmit de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului C., care însoțește propunerea de liberare condiționată, se retine că, pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute 1339 zile închisoare si a executat până în prezent 1247 zile închisoare, considerandu-se executate ca urmare a muncii prestate un numar de 98 zile, avand astfel un total de zile castigate si executate de 1345. Condamnatul se află la prima analiză în Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionată.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petenta-condamnata B. A. pe întreaga durată a executării pedepsei a manifestat o atitudine pozitiva fata de demersul educational, a fost sanctionata disciplinar o singura data si recompensata de 8 ori, din care o data cu ridicarea sanctiunii disciplinare. A manifestat interes fata de activitatile de educatie, asistenta psihologica si sociala, precum si fata de activitatile productive.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentei condamnate si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.
Având in vedere gravitatea infracțiunii săvârșite (tâlhărie), instanța de fond a apreciat ca timpul executat de condamnata din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta sa își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită si alte fapte infracționale. S-a arătat că împrejurările că petenta a desfășurat activități cu caracter artistic și a participat la activitățile în care a fost inclus, nu pot duce la convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar liberarea sa condiționată ar fi oportună.
F. de cele reținute anterior, instanța a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatei B. A. și a fixat termen pentru rediscutarea persoanei private de libertate în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate privind liberarea condiționată, după data de 01.11.2014.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 30 de lei au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnata B. A., arătând că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cp, la momentul formulării cererii, respectiv, apelanta condamnată a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, a avut un comportament corespunzător, a participat la activități socio-culturale, a relaționat favorabil atât cu colegii dar și cu personalul penitenciarului și a fost sancționată o singură dată.
La termenul de judecată din data de 07.02.2014, în baza art 10 alin 2 din Legea 255/2013, instanța a recalificat calea de atac din recurs în apel.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate a actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnata B. A. pentru următoarele motive:
Astfel, corect s-a reținut ca, in conformitate cu disp. art. 59 CP 1968, pentru acordarea liberării condiționate trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) executarea unei fracții din pedeapsa, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție ; b)condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat, pentru a dovedi că are aptitudinea de a-și asigura existența în mod cinstit și poate deci, din acest punct de vedere, să beneficieze de liberare condiționata; c) dă dovezi temeinice de îndreptare, sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
Tribunalul reține că apelanta condamnată se afla in executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, in baza sentinței penale nr. 188/2012 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de talharie prev de art 211 CP.
Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul C., rezulta ca pe perioada detenției, petentul a fost recompensat de 8 ori ,a participat la programe și activități educaționale și a fost sancționat disciplinar o singură dată.
Se constată că apelanta a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege iar din punct de vedere disciplinar a adoptat un comportament corespunzător, însă îndeplinirea condițiilor prev. de art. 59 Cp creează numai o vocație la liberare condiționată, nu și un drept, rezultând astfel că și în situația îndeplinirii acestora, continuarea privării de libertate în baza unei hotărâri definitive de condamnare poate fi apreciată de instanța de judecată ca reprezentând soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.
Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite pentru care execută în prezent pedeapsa, respectiv tâlhărie, tribunalul apreciază că, continuarea executarii pedepsei reprezinta soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobandească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infractiuni
De asemenea, apreciază că termenul fixat, respectiv 01.11.2014 este unul adecvat, prin raportare la natura faptei și comportamentul deținutului în timpul executării pedepsei.
Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct 1 lit b NCpp,, va respinge apelul declarat de condamnata B. A., împotriva sentinței penale cu nr. 4019/28.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, ca nefundat și va obliga apelanta condamnată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct 1 lit b NCpp,
Respinge apelul declarat de condamnata B. A., fiica lui I. si M., născută la data de 28.06.1988, CNP_, împotriva sentinței penale cu nr. 4019/28.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, ca nefondat.
Obligă apelanta condamnată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07.02.2014.
Președinte, Judecător
C. G. C. M. N.
Grefier,
A. M. D.
Red MN
Tehoreed A.D. 11 Februarie 2014/2ex
Jud fond G B.
| ← Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








