Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 52/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 35510/215/2013
DOSAR NR._/215/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 52
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. D. G.
Judecător: M. E. C.
Judecător: T. V.
Grefier: V. C. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. –
a fost reprezentat de procuror M. N.
Pe rol, judecarea recursului penal declarat de recurentul B. R., aflat în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 3603/01.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul personal și asistat de avocat Terpovici E. M., în substituirea d-nei avocat I. E., care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2013 emisă de Baroul D. și delegație de substituire nr 8/24.01.2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, recurentul învederează că își menține recursul formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat și constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra recursului de față, fiind deschise dezbaterile.
Avocat Terpovici E. M. pentru recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de către instanța de fond și, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art 59 Cod penal; arată că recurentul condamnat a îndeplinit fracția prevăzută de lege din pedeapsă și a manifestat interes pentru activitățile educative și lucrative din cadrul locului de deținere.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Recurentul B. R., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și liberarea sa condiționată.
Dezbaterile fiind închise,
TRIBUNALUL:
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 3603 din 04.10.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria C. a dispus următoarele: în temeiul art. 450 Cpp a respins cererea de liberare condiționata a condamnatului B. R. și a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 23.02.2014.
Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 de lei reprezintă onorariu apărător oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției alocate Tribunalului D..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că la data de 29.10.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul B. R..
La dosarul cauzei au fost depuse proces-verbal nr. N_/24.10.2013 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului C. și o caracterizare a condamnatului.
În procesul-verbal nr. N_/24.10.2013 emis de Penitenciarului C., Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a considerat că petentul trebuie rediscutat după data de 23.02.2013 din cauza comportamentului necorespunzător din perioada de amânare.
Analizând cauza penala dedusa judecății, instanța de fond a reținut următoarele:
Din procesul-verbal nr. N_/24.10.2013 emis de Penitenciarul C. s-a reținut că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 1/2000 a Tribunalului M. pentru săvârșirea infr. de omor calificat.
A început executarea pedepsei la 12.07.1999, urmând să expire în termen la data de 11.07.2017.
Transformată în zile, pedeapsa este egală cu 3575 zile, din care pentru a fi liberat condiționat, trebuie să execute 3/4, respectiv 4931 zile si a executat până în data de 24.10.2013 un număr de 5301 zile închisoare, în care sunt incluse 82 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate și 0 zile în arest preventiv.
Se află la a doua analiză. A fost discutat la data de 25.10.2012 și amânat până a data de 24.10.2013 prin s.p. 3411/08.11.2012 a Judecătoriei C..
Execută pedeapsa în regim închis.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că după rămânerea definitivă a s.p. 3411/08.11.2012 a Judecătoriei C. petentul-condamnat a mai fost sancționat la data de 14 mai 2013 pentru deținere de obiecte interzise.
Petentul condamnat este recidivist, fiind condamnat anterior la un an închisoare pentru infr. prev. de art. 208-209 c. pen. prin s.p. 454/1991 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la un an și 6 luni pentru 208.209 c. pen cu aplic. art. 37 c. pen; la un an și 3 luni pentru 208 c. pen și art. 192 c. pen a Judecătoriei Vânju M. (arestat la 15.06. 1995)
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța de fond a retinut ca, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța apreciază că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.
Având în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite, antecedentele sale penale dar și comportamentul acestuia din perioada detenției, dar mai ales comportamentul acestuia după ce fusese anterior amânat în anul 2012, prima instanță a apreciat ca timpul executat de condamnat din pedeapsa nu este suficient pentru ca acesta sa își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită si alte fapte infracționale.
În ceea ce privește antecedentele penale ale condamnatului, în cazul condamnaților care au antecedente penale se va proceda la o examinare mult mai riguroasa a condițiilor prev de art 59 Cp, intrucat aceasta categorie de condamanti trebuie sa dea dovada de o disciplina si staruinta deosebite in munca, de o vadita si temeinica indreptare, relevata de numeroase si frecvente rasplatiri obtinute la locul de detinere. Aceasta pentru a dovedi ca indreptarea si reeducarea lor este . efectiva, iar nu un simulacru pentru obtinerea cat mai grabnica a liberarii conditionate, ca apoi sa continue viata, mai precis modul de viata care a fost interupt prin condamnarea suferita.
Ceea ce intereseaza din punct de vedere al antecedentelor penale sunt atat consecintele de ordin sanctionator care deriva, ci si masura in care ele reflecta sau nu o potentialitate criminogena. Nu pot fi ignorate – atunci când se fac aprecieri cu privire la existenta premiselor ca persoana condamnată sa se fi indreptat - nici gravitatea infractiunilor savarsite in trecut, nici natura omogena sau eterogena a acestor infractiuni, nici intervalul de timp scurs intre savarsirea lor, nici conditiile in care ele au fost comise.
Chiar daca antecedentele penale nu constituie un impediment absolut pentru liberarea condiționata, criteriile prev de art. 59 Cp trebuie analizate cu referire directa la acestea, deoarece condamnatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnată de mai multe ori.
Se constata astfel o potențialitate infractională a condamnului, care prezinta o anumita predilecție pentru săvârsirea de infracțiuni.
In acest caz continuarea executarii pedepsei reprezintă soluția oportuna si legala pentru ca persoana in cauza sa se redreseze, sa dobândească un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul parasirii locului de deținere a săvârșirii altor infractiuni.
Față de cele reținute anterior, instanța de fond a respins cererea de liberarea condiționată a condamnatului și a fixat termen de reînnoire după data de 23.02._.
Condamnatul a fost obligat la plata sumei de 130 de lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 de lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul B. R., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, fără însă a arăta motivele de recurs.
La termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2014, recurentul, prin apărătorul său, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de către instanța de fond, iar pe fondul cauzei să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Examinând sentința criticată sub toate aspectele de fapt și de drept și, în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii, liberarea condiționata vizează direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.
Condițiile pentru acordarea liberării condiționate sunt reglementate de prevederile art. 59 Cp și constau în: executarea unei fracții din pedeapsa, care se va stabili in funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii si forma de vinovăție; condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat - această condiție privește felul de a se comporta al condamnatului în îndeplinirea obligației de a îndeplini o munca utila ( art. 59 alin 1 C.p.p.), dovedește ca el are aptitudinea de a-si asigura existenta in mod cinstit, prin munca, si poate, deci din acest punct de vedere beneficia de liberare condiționata. Mai mult, această comportare stăruitoare in munca si disciplinata rezulta din felul cum și-a îndeplinit obligația sa de a munci la locul de deținere, din rezultatele obținute din munca, din atitudinea sa fata de regulile privitoare la disciplina muncii, din dorința sa de a-si îmbunătăți cunoștințele profesionale, atitudinea sa fata de regulile de disciplina stabilite in regulamentul locului de deținere; dovezi temeinice de îndreptare - această condiție privește comportamentul in timpul executării pedepsei închisorii sub aspectul redresării morale. Buna purtare manifestata de condamnat in mod statornic la locul de deținere, îndeplinirea exacta a diferitelor sarcini - altele decât cele de munca - ce i-au fost încredințate, participarea la activitatea cultural educativa desfășurată in rândurile condamnaților, rezultatele arătate in obținerea calificării, respectarea întocmai a regulamentului locului de deținere, obținerea de recompense si absenta sancțiunilor disciplinare – toate acestea constituie dovezi temeinice de îndreptare a celui condamnat.
Aceasta condiție legală dobândește relevanță juridică prin prisma dispozițiilor art. 55 din legea 275/2006 care reglementează obligațiile persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, obligații care dau conținut capacității de redresare individuala si sociala a unui condamnat:
a) să respecte prevederile prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a dispozițiilor acesteia, ale ordinelor emise în baza legii și ale regulamentului de ordine interioară a penitenciarului, după punerea lor la dispoziție potrivit art. 43;
b) să respecte regulile de igienă colectivă și individuală;
c) să întrețină în mod corespunzător bunurile încredințate de administrația penitenciarului și bunurile din dotarea unităților unde prestează munca.
Nu pot fi ignorate – atunci când se fac aprecieri cu privire la existenta premiselor ca persoana condamnata sa se fi îndreptat - nici gravitatea infracțiunilor săvârșite in trecut, nici natura omogena sau eterogena a acestor infracțiuni, nici intervalul de timp scurs intre săvârșirea lor, nici condițiile in care ele au fost comise; antecedentele penale ale condamnatului - în cazul condamnaților care au antecedente penale se va proceda la o examinare mult mai riguroasa a condițiilor prev. de art. 59 Cp, întrucât aceasta categorie de condamnați trebuie sa dea dovada de o disciplina si stăruința deosebite in munca, de o vădită si temeinică îndreptare, relevata de numeroase și frecvente răsplătiri obținute la locul de deținere. Aceasta pentru a dovedi ca îndreptarea si reeducarea lor este într-adevăr reala si efectiva, iar nu un simulacru pentru obținerea cat mai grabnica a liberării condiționate, ca apoi sa continue viata, mai precis modul de viata care a fost întrerupt prin condamnarea suferita.
Ceea ce interesează din punct de vedere al antecedentelor penale sunt atât consecințele de ordin sancționator care derivă, ci și măsura în care ele reflecta sau nu o potențialitate criminogena, astfel încât, nu pot fi ignorate – atunci când se fac aprecieri cu privire la existenta premiselor ca persoana condamnata sa se fi îndreptat - nici gravitatea infracțiunilor săvârșite in trecut, nici natura omogena sau eterogena a acestor infracțiuni, nici intervalul de timp scurs intre săvârșirea lor, nici condițiile in care ele au fost comise.
Chiar daca antecedentele penale nu constituie un impediment absolut pentru liberarea condiționata, criteriile prev. de art. 59 Cp trebuie analizate cu referire directa la acestea, deoarece condamnatul este cunoscut cu antecedente penale, înregistrând in trecut alte condamnări. Se constata astfel o potențialitate infracționala a condamnatului, care prezintă o anumita predilecție pentru săvârșirea infracțiunilor, astfel încât condamnarea anterioara, prin pedeapsa executata nu si-a atins scopul preventiv - educativ.
Din cuprinsul caracterizării întocmite de administrația locului de deținere rezulta faptul că petentul-condamnat, a manifestat interes față de programele și activitățile educative desfășurate, finalizând un program de educație pentru sănătate, un program de educație civică și un program destinat menținerii unei vieți active. De asemenea, a participat la activități educaționale de scurtă durată, insă, cu toate acestea, nu s-au constat modificări pozitive semnificative în plan comportamental și atitudinal.
Persoana privată de libertate a fost evaluată din punct de vedere social, inițial și pe parcursul executării pedepsei, nu a solicitat consiliere de specialitate și a dezvoltat relații cu persoane de mediul de suport.
De asemenea, din cuprinsul caracterizării mai rezultă că recurentul condamnat a fost evaluat psihologic și a beneficiat de consiliere individuală la cerere și în criză, are un nivel mediu – scăzut de dezvoltare intelectuală, labilitate emoțională și imaturitate afectivă, capacitate limitată la înțelegere, relaționare și adaptare, personalitate imatur structurată, cu multiple elemente de natură antisocială; prezintă elemente obsesiv psihice și tendințe melancolice, toleranță scăzută la frustrare, având un potențial impulsiv în situații puternic afectogene și o evoluție oscilantă.
Mai mult, în aceeași caracterizare se menționează că pe parcursul executării pedepsei, condamnatul a manifestat interes față de unele activități recomandate, insă eforturile depuse nu s-au reflectat în plan comportamental.
Condamnatul B. R. a mai fost analizat în data de 25.10.2012, de la ultima analiză manifestând un interes constant față de recomandări.
In temeiul art. 59 Cp se retine ca nu exista suficiente si serioase indicii in sensul ca pedeapsa închisorii aplicata condamnatului si executata pana la acest moment si-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilita prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzista necesitatea executării in întregime a pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 1/2000 a Tribunalului M..
Astfel, în mod corect a fixat prima instanță termenul pentru rediscutarea persoanei private de libertate B. R. în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate privind liberarea condiționată, după data de 23.02.2014.
Prin urmare, instanța de fond a constatat în mod corect că nu există suficiente și serioase indicii, în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment, și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a pedepsei.
Față de cele mai sus expuse, Tribunalul în baza art. 38515 pct. 1 lit. b cod pr. penală, va respinge ca nefondat recursul promovat în cauză, urmând ca recurentul să fie obligat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b C.pr.pen.
Respinge recursul declarat de recurentul B. R., fiul lui G. și A., născut la 15 iulie 1968, împotriva sentinței penale nr. 3603/01.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă recurentul B. R. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. D. G. M. E. C. T. V.
Grefier
C. E. V.
Red.jud.ECM/Tehnored. C.E.V.
2 ex./ 12 februarie 2014
Jud. fond. R. A.
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr. 4960
Emisă la 24.01.2014
Către,
PENITENCIARUL DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ C.
Prin Decizia penală nr. 52 pronunțată la data de 24 ianuarie 2014 de Tribunalul D., în dosarul sus menționat, s-au dispus următoarele:
" În baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b C.pr.pen.
Respinge recursul declarat de recurentul B. R., fiul lui G. și A., născut la 15 iulie 1968, împotriva sentinței penale nr. 3603/01.11.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă recurentul B. R. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 ianuarie 2014."
Președinte,
D. G. G.
Grefier,
C. E. V.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 322/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








