Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1322/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1322/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 13704/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1322

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Grefier D. M.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. R.

Din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D.

Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe condamnata S. L., fiica lui N. și F., născută la data de 07.10.1972, deținută în Penitenciarul C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns condamnata S. L. personal și asistată de avocat din oficiu P. L. în substituirea avocatului din oficiu P. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014 și a delegației de substituire nr.11/2014.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care.

Fiind interpelată de către instanță, condamnata S. L. precizează faptul că nu a formulat această contestație, a fost formulată de o altă persoană în numele său.

Nemaifiind de formulat alte cereri noi și excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat din oficiu P. L. pentru condamnata S. L., solicită să se ia act de manifestarea de voință a acesteia .

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea contestației .

Condamnata S. L., având ultimul cuvânt, precizează faptul că nu a formulat această contestație.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față ;

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, sub nr._, petenta condamnată S. L., a formulat contestație la executare solicitând reducerea pedepsei în executarea căreia se află cu 1/3 motivat de faptul că a recunoscut săvârșirea faptei și se impune reducerea limitelor de pedeapsă.

Prin sentința penală nr. 186 din data de 17.07.2014, pronunțată în dosarul nr._, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Primind cauza la data de 15.09.2014, Judecătoria C. a înregistrat-o sub nr._ .

Prin sentința penală nr.4688 din data de 03 octombrie 2014, Judecătoria C., în temeiul art. 598 alin. 1 lit.d Cpp, art. 597 Cpp, rap.la art. 50 Cp. s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului D..

Primind cauza la data de 06.11.2014, tribunalul D. a înregistrat-o sub nr._ .

Prezentă în fata instanței condamnata S. L. a precizat faptul că nu își însușește contestația ce formează obiectul acestei cauze deoarece a fost formulată de o altă persoană în numele său.

Analizând cererea formulată, instanța constată că a fost sesizată cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 598 C.p.p.,invocându-se o cauză de reducere a cuantumului pedepsei .

Pe de altă parte, cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere sunt reglementate prin dispozițiile art. 597 și art 598 cpr pen .

Textul procedural prevăzut de art. 597 c.p.p., în arătarea persoanelor care pot formula o contestație, folosește sintagma "părțile interesate". Această sintagmă nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.

Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art. 598 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.

Astfel, se constată că, deși cererea cuprinde numele contestatoarei condamnate, datele de stare civilă, conform celor precizate în fața instanței de către contestatoarea condamnată S. L., aceste date sunt corecte și o vizează, însă în urma audierii acesteia a precizat că nu a formulat o cerere în baza dispozițiilor art. 598 cpr pen C.p.p. și, ca atare, nu solicită să se judece.

În aceste condiții, instanța, dat fiind cele precizate de către contestatoarea-condamnată, reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.

În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.

Față de aceste considerente, în baza art.599 NCPP rap. la art. 598 NCPP, se va respinge contestația la executare formulată în numele condamnatei S. L., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, activă și neânsușită de condamnată.

În temeiul art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu rămân în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.599 NCPP rap. la art. 598 NCPP.

Respinge contestația la executare formulată în numele condamnatei S. L., fiica lui N. și F., născută la data de 07.10.1972, CNP –_, deținută în Penitenciarul C. ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, activă și neânsușită de condamnată.

În temeiul art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare din care 100 lei onorariu avocat oficiu rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 noiembrie 2014

Președinte,

V. TiuganGrefier,

D. M.

Red.V.T.

Tehnored/ D.M. 16 Decembrie 2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 17.12.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 1322/26.11.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 17.12.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 1322/26.11.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 17.12.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

S. L., fiica lui N. și F., ns. la data de 07.10.1972

Deținută în Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 1322/26.11.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1322/2014. Tribunalul DOLJ