Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 121/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 121/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 1081/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 121

Ședința publică de la 11 februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - L. L. U. – judecător

Grefier - E. S. Ț.

Pe rol, soluționarea sesizării formulată de Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului C. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 6 Noul cod penal, în vigoare din 01 februarie 2014, în privința condamnatului C. F., fiul lui E. și I., născut la data de 29.05.1988 deținut în Penitenciarul C. .

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele :

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la nr._ Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului C. a solicitat instanței a aprecia cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 388/13.10.2010 pronunțată de Tribunalul D., definitivă prin neapelare la data de 02.11.2010 în privința condamnatului C. F., fiul lui E. și I., născut la data de 29.05.1988, în prezent deținut în Penitenciarul C. .

S-a arătat în acest sens că prin sentința penală nr. 388 din data de 13.10.2010 rămasă definitivă prin neapelare la data de 2.11.2010 s-a admis cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul C. F. .

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală 228 din 8 februarie 2008 a Judecătoriei Focșani, județul V., definitivă la data de 15 aprilie 2008 prin decizia penală 107 din 26 martie 2008 a Tribunalului V. în: pedeapsa de 3 ani și 1 lună închisoare aplicată pentru art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g,i Cod penal (faptă din 06.01.2007); 3 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru art. 217 alin. 1,4 Cod penal (faptă din 06.01.2007) și în pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru art. 208 alin. l, art. 209 alin. l lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.c Cod penal (faptă din 10/11.03.2007).

S-a descontopit pedeapsa rezultantă a detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal aplicată prin sentința penală 107 din 14 martie 2008 a Tribunalului V., casată prin decizia penală 2583 din 27.08.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, definitivă la 27.08.2008 în: pedeapsa de 18 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,d și e Cod penal aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. 1 Cod penal (faptă din 04.06.2007) și în pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,d și e Cod penal aplicată pentru art. 174 alin. 1, art. 175 alin. l lit. i și art. 176 alin. l lit. c Cod penal (faptă din 04.06.2007).

În baza art. 36 alin. 2 Cod penal raportat la dispozițiile art. 33, 34 lit. a cod penal s-a contopit pedeapsa de mai sus în pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,d și e Cod penal.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada efectiv executată de la 5 iunie 2007 la zi și s-a menținut starea de arest a condamnatului.

S-a dispus anularea mandatelor de executare emise în baza hotărârilor prin care au fost aplicate pedepsele contopite.

S-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei hotărâri.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentințelor prin care au fost aplicate pedepsele contopite.

În baza acestei sentinței penale s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 488 din data de 02.11.2010 de către Tribunalul D., executarea pedepsei începând la data de 05.06.2007 .

S-a arătat că se impune reducerea pedepsei principale conform noilor dispoziții legale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 cod penal, art. 595 cod procedură penală și art. 23 din Legea nr. 255/2013.

La dosarul cauzei s-au depus: copie a sentinței penale menționate, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii și fișa de evaluare a persoanei privată de libertate.

Conform art. 23 alin. 8 din Legea 255/2013 cauza a fost soluționată fără citarea condamnatului și fără participarea procurorului .

Condamnatului C. F. i s-a comunicat termenul de soluționare și faptul că are posibilitatea de a formula concluzii scrise cu privire la contestația formulată.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”, iar potrivit art. 6 alin. 6 NCP, când legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau a măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

În cauză, numitul C. F. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani pedeapsa complementară costând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,d, și e din Vechiul Cod penal

Întrucât, în noul text de lege, infracțiunea de omor deosebit de grav se regăsește în dispozițiile art. 189 cod penal care se pedepsește și cu detenție pe viață se constată că nu se impune reducerea pedepsei principale .

În ceea ce privește reducerea pedepsei complementare de 10 ani aplicată condamnatului constată:

Conform art. 66 alin. 1 noul Cod Penal: "pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea exercitării pe o perioadă de la 1 la 5 ani a unuia sau mai multor dintre următoarele drepturi:

a ) dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

d) dreptul de a alege".

Conform celor expuse, Noul Cod Penal este mai favorabil doar în privința pedepsei complementare, nu și a pedepsei principale, deoarece în cauză se constată că interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b,d și e Vechiul Cod penal are corespondent în Noul Cod Penal la art. 66 lit. a, b, e și f, însă pe o durată maximă de 5 ani.

Pentru aceste considerente, în baza art. 23 din legea 255/2013 rap.la art. 595 Noul Cod de procedură penală și art. 6 Noul Cod penal se va admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu formulată de Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului C. privind pe condamnatul C. F...

Se va reduce de la 10 ani la 5 ani perioada în are condamnatului îi sunt interzise drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,f cod penal .

Va dispune rectificarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 488/2010 emis în baza sentinței penale nr. 388/2010 a Tribunalului D..

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din legea 255/2013 rap.la art. 595 cod procedură penală și art. 6 cod penal

Admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu formulată de Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului C. privind pe condamnatul C. F., fiul lui E. și I., născut la data de 29.05.1988, CNP_, din Penitenciarul C..

Reduce de la 10 ani la 5 ani perioada în are condamnatului îi sunt interzise drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,d,f cod penal .

Dispune rectificarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 488/2010 emis în baza sentinței penale nr. 388/2010 a Tribunalului D..

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu contestație,

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2014.

Judecător,

L. L. UdreaGrefier,

E. S. Ț.

Red. Jud. L.L.U.

Tehnored. T.ES.

2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 121/2014. Tribunalul DOLJ