Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 529/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 529/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 11099/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 529

Ședința publică de la 11 iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. S. D.

Grefier R.-I. T.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. N.

Pe rol, soluționarea contestației declarate de condamnatul B. M., împotriva sentinței penale nr. 2291/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat, personal și asistat de avocat I. E. în substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat F. C., care depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 5594/2014 și delegație de substituire.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.

Avocat I. E. pentru contestatorul condamnat B. M., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței instanței de fond și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de lege, respectiv a fost îndeplinită fracția și a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prev. de lege pentru liberarea condițioantă.

Contestatorul condamnat B. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației formulate și arată că este de acord cu apărătorul său.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2291/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a respins propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul C. pentru condamnat și s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 01.09.2014.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:

La data de 28.03.2014, a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ propunerea de liberare conditionată formulată de Penitenciarul Pelendava C. privind liberarea condamnatului B. M. din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infractiunii de furt calificat prin s.p. nr. 1786/2013 a Judecătoriei C..

Pentru soluționarea cauzei a fost emisă adresă la Baroul D. în vederea desemnării unui apărător din oficiu care să asigure asistența juridică obligatorie a petentului condamnat.

In vederea soluționării cauzei, s-a depus la dosar procesul verbal nr. V2_/27.03.2014 din care rezultă că petentul B. M. se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infractiunii de furt calificat, pedeapsă aplicată prin s.p. 1786/2013 a Judecătoriei C., fiind emis mandatul de executare nr. 1957/2013.

Executarea pedepsei a început la data de 30.03.2009 și urmează să expire în termen la data de 29.03.2016.

Pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute 2/3 respectiv 1704 zile, si a executat până în prezent 1825 de zile închisoare din care una i se consideră ca executată urmare a muncii prestate.

Conform procesului verbal din 27.03.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionată, s-a apreciat că acesta poate fi liberata conditionat. Aceasta a mai fost analiză o dată în comisia de liberari conditionate și amânat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată, constituită la nivelul unității la data de 27.11.2013, Judecătoria C. respingând cererea acestuia de liberare condiționată iar Tribunalul D. a respins recursul ca nefondat.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a retinut că, potrivit art. 100 alin.1 C.p., poate fi liberat conditionat condamnatul care a executat cel putin 2/3 din durata pedepsei închisorii, în cazul închisorii de cel mult 10 ani, se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, a îndeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească și instanta are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Față de aspectele mentionate, instanta a apreciază că dispozitiile art. 59 din Codul penal de la 1969 sunt mai favorabile comparativ cu cele prevăzute de art. 100 NCP.

Astfel, potrivit art. 59 C.p., s-a considerat că poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Executarea fracțiunii legale de pedeapsa nu justifica prin ea înseși acordarea liberării condiționate, câtă vreme nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 59 alin 1 Cp.

Liberarea condiționată este o facultate, lăsata la aprecierea instanței de judecata. Deși legea nu prevede expres drept criteriu pentru aprecierea oportunității liberării condiționate gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța poate aprecia, în concret, dacă gravitatea faptei poate constitui sau nu un criteriu pentru a stabili daca perioada executata dintr-o pedeapsa este suficienta sau nu pentru reeducarea condamnatului.

Faza de executare a pedepsei este cea în care se pune accent deosebit pe prevenția speciala (reeducarea condamnatului), în celelalte doua faze, cea a individualizării legislative si a individualizării judiciare, punându-se accent cu precădere pe prevenția generala.

Din caracterizarea atașată la dosarul cauzei rezultă că petentul-condamnat a avut o atitudine pozitivă față de demersul educațional și a participat la diverse programe educaționale.

În speță, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa de 2/3, față natura infractiunii săvârșite,(impreuna cu alta persoana a patruns prin efractie in mai multe immobile, de unde au sustras mai multe bunuri mobile) de circumstantele personale ale acestuia(fiind recidivist, recompensat doar de 3 ori si avand o singura zi lucrata), de restul de pedeapsă rămas de executat, instanța apreciază că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei- preventiv și educativ, pentru ca acesta să fie responsabilizat cu privire la comportamentul său viitor, astfel încât să nu mai comită si alte fapte de natură penală.

Având în vedere cele mentionate, în baza art 587 C.p.p. a respins propunerea de liberare condiționată a petentului B. M., formulată de Penitenciarul C., urmând a fixa termen de reînnoire a propunerii după data de 01.09.2014.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Judtiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul B. M., fără a o motiva în scris, însă cu ocazia dezbaterilor orale, personal și prin apărător a arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de lege, respectiv a fost îndeplinită fracția și a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:

Examinând comparativ dispozițiile de drept penal referitoare la liberarea condiționată, respectiv art. 59 și urm. C.p. din 1968 și art. 99 și urm. NCP, tribunalul constată că dispozițiile legale din vechea reglementare sunt mai favorabile atât sub aspectul condițiilor pe care persoana condamnată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi dispusă liberarea condiționată (noua reglementare impunând în acest sens noi condiții, cum ar fi cele referitoare la faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis ori că cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), cât și datorită faptului că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, pe durata căruia acesta trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanță (prev. de art. 101 NCP).

Așadar, potrivit art. 59 cod penal 1968, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.

Tribunalul reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare, în baza sentinței penale nr.1786/2013 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 209 C.p.

Așa cum a reținut și instanța de fond, la analiza unei cereri de liberare condiționată, executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este numai una din condițiile pentru admisibilitatea cererii, pe lângă aceasta fiind necesare și dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului în timpul executării pedepsei, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care a avut în vedere, comportamentul condamnatului pe perioada executării pedepsei, apreciindu-se în mod just că timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte infracțiuni.

Așadar, având în vedere și perseverența infracțională a condamnatului, care a mai fost condamnat în trecut pentru infracțiuni contra patrimoniului și a mai beneficiat de instituția liberării condiționate, aspecte ce denotă că pedeapsa anterior aplicată nu a reușit să atingă scopul preventiv-educativ, tribunalul apreciază că, continuarea executării pedepsei în regim de detenție reprezintă soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea, în momentul părăsirii locului de deținere, a săvârșirii altor infracțiuni.

Tribunalul apreciază că în acest caz în mod just a apreciat instanța de fond că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că îndeplinirea condițiilor sus menționate nu creează un drept condamnatului ci o vocație lăsată la aprecierea instanței, astfel încât în mod corect s-a respins cererea de liberare condiționată și s-a fixat termen pentru reînnoirea acesteia după data de 01.09.2014.

Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de art. 59 cod penal, astfel încât în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge contestația formulată de către condamnatul B. M., împotriva sentinței penale nr. 2291/01.04.2014 pronunțată de Judecătoria C., ca nefondată, urmând ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozițiilor art. 275 alin. 2 C.p.p., acestuia revenindu-i culpa procesuală în generarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul B. M., fiul lui F. și B., născut la 21.10.1974, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava, împotriva sent pen 2291/01.04.2014 a Judecătoriei C..

În baza art 275 alin 2 C.pr.pen obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2014.

Președinte, Grefier,

V. S. D. R.-I. T.

Red. Jud. V.S.D../23.06.2014

Tehnored R./5 ex

Jud fond. A.I.Z.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 23.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

B. M., fiul lui F. și B., născut la 21.10.1974, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 529/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul B. M. , pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.

Grefier – R. I. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 23.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul Pelendava

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 529/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul B. M., fiul lui F. și B., născut la 21.10.1974, CNP_.

Grefier – R. I. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Nr. dosar_

Emisă la 23.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 529/11.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul B. M., fiul lui F. și B., născut la 21.10.1974, CNP_.

Grefier – R. I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 529/2014. Tribunalul DOLJ