Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 173/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 173/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 1448/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.173
Ședința publică de la 17 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. T. O.
Grefier I. M. L.
Ministerul Public –P. de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin procuror A. B.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul B. M., deținut în Penitenciarul C., având ca obiect contestație la executare (art.461 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-condamnat B. M., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat P. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.1713/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin adresa nr.N_/PCDJ/11.02.2104 Penitenciarul C. a înaintat, în copie, fișa de evaluare, mandatul de executare nr.51/2010 din 16.03.2011 emis de Curții de Apel București - Secția a II-a penală și sp nr.365/F/09.11.2010 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală, după care:
Contestatorul-condamnat B. M. depune înscrisul intitulat "Memoriu", la care se află atașate acte emise de organe judiciare străine, traduse și în limba română. Învederează petentul faptul că a fost condamnat în Germania la pedeapsa detențiunii pe viață, pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor calificat, infracțiune în privința căreia legislația română nu prevede această pedeapsă, hotărârea instanței străine fiind recunoscută de către Curtea de Apel București, motiv pentru care solicită înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii.
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii, ca nefondată, motivul invocat de către condamnat neregăsindu-se în cazurile indicate de art.598 C.p.p.
Avocat P. M., desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, solicită admiterea contestației la executare, în măsura în care se apreciază a fi legală și temeinică.
Contestatorul-condamnat B. M., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față;
Prin contestația la executare formulată la data de 29.01.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 31.01.2014, sub nr._, condamnatul B. M. a solicitat conversiunea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii.
În motivarea cererii, petentul a arătat că se impune această conversiune, în conformitate cu dispozițiile art.159 din Legea 302/2004 și Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, la care România e parte, apreciindu-se că începerea executării pedepsei pe teritoriul României produce efecte numai cu privire la renunțarea statului străin la executarea ei pe teritoriul său.
A mai arătat că, prin sp nr. 365/F/09.11.2010 a fost recunoscută hotărârea penală pronunțată de o instanță străină, în baza căreia a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru o faptă care, potrivit codului penal român, constituie infracțiunea de omor calificat (art.175 lit.a și b C.p.) și se sancționează cu închisoarea de la 15-25 ani și prin aceeași sentință s-a dispus transferul său pentru executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.
A mai susținut că pedeapsa aplicată de statul de condamnare, detențiunea pe viață ( cu drept de liberare condiționată la data de 19.05.2010), este incompatibilă cu felul pedepsei prevăzut de legea română care este închisoarea și, în consecință, se impune conversiunea și adaptarea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art.159 (fost art.146) din Legea 302/2004.
În susținerea cererii, au fost depuse: acte emise de instanța din Germania și memoriu, iar ca urmare a solicitării instanței, prin adresa nr.N_/PCDJ/11.02.2104 Penitenciarul C. a înaintat, în copie, fișa de evaluare, mandatul de executare nr.51/2010 din 16.03.2011 emis de Curții de Apel București - Secția a II-a penală și sp nr.365/F/09.11.2010 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală.
Din cuprinsul actelor menționate instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.365/F din data de 09.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, s-a admis sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut sentința penală din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz) pronunțată în dosarul nr.5120 Js 1309/04-1 Ks definitivă la 09.01.2007, prin care B. M. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață.
S-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 20.05.2005 la zi.
În baza acestei sentințe penale a fost emis mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.511/2010 din 16.03.2011 de către Curtea de Apel București- Secția a II-a penală.
Examinând contestația formulată prin prisma dispozițiilor legale incidente și în baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 598 alin.1 C.pr.pen., contra executării hotărârii penale se poate face contestație în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Rezultă astfel că, modificarea unei hotărâri penale poate avea loc pe calea acestui mijloc procesual doar în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege .
Motivele invocate de petentul contestator în sensul înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii nu pot fi susținute în speță, din moment ce pedeapsa aplicată pentru infracțiunile comise în statul german și recunoscute prin hotărâre nr. 365/F din data de 09.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală vizează aplicarea pedepsei detențiunii pe viață față de contestatorul condamnat, astfel că, pe cale de consecință, invocarea oricărui alt motiv care nu se regăsește între cele prevăzute de art. 598 C.pr.pen. face inadmisibilă modificarea hotărârii.
Așadar, contestatorul B. M. a solicitat admiterea contestației pentru a i se înlocui pedeapsa aplicată de statul german și recunoscută de către Curtea de Apel București-Secția a II-a Penală, respectiv detențiunea pe viață, cu pedeapsa prevăzută de codul penal român pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani.
Ori, analizând actele depuse la dosarul cauzei, instanța constată că, pedeapsa la care a fost condamnat contestatorul B. M. prin sentința penală din 10.05.2006 a Tribunalului Frankenthal (Pfalz) pronunțată în dosarul nr.5120 Js 1309/04-1 Ks definitivă la 09.01.2007, recunoscută prin sentința penală nr.365/F din data de 09.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, definitivă la data de 09.01.2007 și pe care o execută în prezent contestatorul este detențiunea pe viață, astfel că, motivul invocat în susținerea contestației la executare nu se regăsește între cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatorul B. M., urmând ca în baza art.275 alin.2 C.p.p. acesta să fie obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 alin.2 C.p.p.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu - în cuantum de 100 lei - se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de către contestator B. M., fiul lui M. și A., născut la data de 30.10.1966, în loc.M., jud.C., domiciliat în C., ., ..1, ., jud.D., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C..
În baza art.275 alin.2 C.p.p.
Obligă contestatorul B. M. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 alin.2 C.p.p.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu - în cuantum de 100 lei - se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.02.2014.
Președinte,
C. T. O.
Grefier,
I. M. L.
Red.jud.CTO/ Tehnored. IML
5 ex./ 03 Martie 2014
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








