Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 210/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 210/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 2845/63/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Sentința penala nr. 210/2014
Ședința publică de la 10 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. F.
Grefier A. A. B.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestatorul-condamnat N. P., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
Fără citarea persoanei condamnate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la dosar sunt atașate copia mandatului de executare a pedepsei închisorii împreună cu fișa de evaluare a condamnatului și copia hotărârii penale, după care instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată sub nr._, contestatorul N. P., fiul lui G. și E., născut la data de 07.11.1989, condamnat la 23 ani închisoare pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, conform mandatului de executare nr. 419/21.03.2012 în dosarul nr._/118/2010 al Tribunalului C., în prezent deținut în Penitenciarul C., a formulat contestație la executare împotriva executării pedepsei de 23 ani închisoare privind aplicarea legii mai favorabile conform N.C.P.P.
Prin încheierea din 12.03.2014 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Penală, având în vedere dispozițiile art. 41 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, s-a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea cauzei la Secția de Minori și Familie din cadrul Tribunalului D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția pentru Minori și familie sub nr._ .
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:
Conform fișei de evaluare comunicată de Penitenciarul C., rezultă că, prin decizia penală nr. 221/ 24 05 2011 pronunțată de Tribunalul C., definitivă prin d.p. nr. 817/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, persoana privata de libertate N. P. a fost condamnata la pedeapsa de 23 de ani închisoare si 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit.b C.p. pentru savârșirea infracțiunii prev. de art. 176 alin 1 lit d Cp, la 7 ani inchisoare pentru infracțiunea prevazută de art 192 alin 1 și 2 Cp cu art 75 lit c și 12 ani pentru infracțiunea prevăzută de art 211 alin1 și 2 lit b alin2 indice 1 lit a,c Cp.
În baza sentinței penale amintite a fost emis mandatul de executarea a pedepsei închisorii nr.419/21_ de catre Tribunalul C..
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”
Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”
Pentru a analiza incidența dispozițiilor art. 4 sau art. 6 CP, urmează a se verifica dacă pedepsele aplicate sub legea veche pentru infracțiunile prevăzute de art 14 rap laa rt 176 lit d cp, art 211 alin1 și 2 lit b alin2 indice 1 lit a,c Cp și art 192 alin 1 și 2 Cp cu art 75 lit c. depășesc maximul special din noua normă de incriminare.
Făcând verificarea, instanța constată că pedepsele aplicate sub legea veche pentru infracțiunile nu depășesc maximul special din noua normă de incriminare.
De asemenea, instanța constată că, prin sentința penala nr 57/2014 a Tribunalului D. pronunțata in dosarul nr_ *, a fost admisă contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu formulată de Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului C. privind pe condamnatul N. P. și s-a dispus reducerea de la 8 ani la 5 ani a perioadei în care condamnatului îi sunt interzise drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen.. pedeapsă complementară.
În consecință, în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013, contestația la executare urmează să fie respinsă.
În baza art.275 alin. 2 C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 23 din Legea 258/2013 raportat la art. 595 C.p.p.
Respinge contestația formulată de contestatorul N. P., fiul lui G. și E., născut la data de 07.10.1989, în C., jud.C., CNP_, domiciliat în Lipnița, ., jud.C., în prezent deținut în Penitenciarul C..
Obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2014.
Președinte,
V. F.
Grefier,
A. A. B.
Red.jud.V.F./Tehnored.VF./M.B.
4 expl/23 04 2014
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 847/2014.... | Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 1184/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








