Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 475/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 475/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 5832/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 475
Ședința publică de la 03 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. B.
Grefier A. M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror D. B.
Pe rol, judecarea contestației formulate de petentul contestator C. G., împotriva sentinței penale cu nr. 1623/11.03.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul contestator, personal și asistat de apărătorul din oficiu, avocat V. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.
Avocat V. O. pentru petentul contestator C. G., solicită admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, prin aplicarea legii penale mai favorabile.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate ca nefondată.
Având ultimul cuvânt, petentul contestator C. G. lasă la aprecierea instanței.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față ;
Constată că prin sentința penală nr.1623/11.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în temeiul art. 6 C.p., art. 4 din Legea nr. 187/2012 și art. 595 C.p.p. s-a respins contestația la executare formulată de petentul condamnat C. G., fiul lui N. si I., nascut la 16.10.1984 in C.,jud. D., domiciliat in . ..1A, jud. D., CNP_ în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava C..
În baza art. 275 alin.2 C.p.p. a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr._, petentul condamnat, C. G. , a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
La dosarul cauzei au fost înaintate de Penitenciarul C., fișa de evaluare întocmită de comisie, în copie s.p.1046/02.04.2013 a Judecătoriei C., definitiva prin nerecurare și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1151/2013 din 18.04.2013 emis de Judecătoria C..
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. s.p.1046/02.04.2013 a Judecătoriei C., definitiva prin nerecurare inculpatul, C. G., a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 2 ani închisoare formata din:
1.2 ani pentru art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,g,i C.p. cu aplic. art. 320 ind. 1 C.p.p. si art. 37 lit. b C.p.
2. 2 ani închisoare pentru art. 192 alin. 1,2 C.p. cu aplic. 320 ind. 1 C.p.p. si art. 37 alin. 1 lit. b. C.p.
In temeiul art. 33 lit.a, 34 lit. b C.p. au fost contopite pedepsele urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
In baza sentinței menționata anterior s-a emis MEPI 1151/2013 din 18.04.2013 de Judecătoria C. iar executarea pedepsei a început la 22.01.2013 .
Instanța a reținut că potrivit disp. art. 6 C.p. când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Fapta prevăzuta de art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,g,i C.p. cu aplic. art. 320 ind. 1 C.p.p. si art. 37 lit. b C.p. si savarsita de inculpat se regăsește incriminata în noul Cod penal în cuprinsul articolului 228, 229 alin. 1 lit. d C.p. cu aplic. art. 375,396 alin. 10 C.p.p. si art. 41 C.p.. și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Având in vedere ca in sarcina inculpatului au fost reținute dispozițiile art. 320 ind. 1 C.p( respectiv 396 alin. 10 NCP) limitele de pedeapsa reduse cu o treime ar fi de la 8 luni la 3 ani si 4 luni.
Prin urmare, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea noua pentru infracțiunea savarsita.
Fapta prevăzuta de art. 192 alin. 1,2 C.p. cu aplic. 320 ind. 1 C.p.p. si art. 37 alin. 1 lit. b. C.p. si savarsita de inculpat se regăsește incriminata în noul Cod penal în cuprinsul art. 224 alin. 1,2 C.p. cu aplic. art. 375,396 alin. 10 C.p. si art. 41 C.p. și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Având in vedere ca in sarcina inculpatului au fost reținute dispozițiile art. 320 ind. 1 C.p( respectiv 396 alin. 10 NCP) limitele de pedeapsa reduse cu o treime ar fi de la 4 luni la 2 ani.
Prin urmare, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata inculpatului nu depaseste maximul special prevăzut de legea noua pentru infracțiunea savarsita.
In consecință in temeiul art. 6 C.p., art. 4 din Legea nr. 187/2012 și art. 595 C.p.p. s-a respins contestația la executare formulată de petentul condamnat C. G. în prezent deținut în Penitenciarul C..
În baza art. 275 alin.2 C.p.p. a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul C. G., solicitând reducerea cuantumului pedepsei.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”
Așa cum a precizat și instanța de fond, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea noua pentru infracțiunea săvârșita, ba mai mult, în cazul în care s-ar aplica prevederile noului Cod penal, potrivit art 39 alin 1 lit b NCP, în cazul concursului de infracțiuni, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se aplică un spor de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, astfel la pedeapsa principală de 2 ani, s-a mai aplica un spor de 1/3 din cea de-a doua pedeapsă de 2 ani, astfel, pedeapsa rezultantă crescând.
Față de aceste aspecte, instanța va respinge contestația formulată de condamnatul C. G., împotriva sentinței penale nr. 1623/11.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).
De asemenea, va obliga contestatorul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația formulată de condamnatul C. G., fiul lui N. si I., născut la 16.10.1984 in C., jud. D., domiciliat in . ..1A, jud. D., CNP_ în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava C., împotriva sentinței penale nr. 1623/11.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).
Obligă contestatorul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2014.
Președinte,
C. C. B.
Grefier,
A. M. D.
Red.jud.C.C.B.
Tehnored.4 ex./A.M.D.
Jud.fond A.I.Z.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 847/2014.... → |
|---|








