Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 974/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 974/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-07-2014 în dosarul nr. 9186/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ NR.974

Ședința publică de la 11 Iulie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. T. O.

Grefier I. M. L.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnații M. C., C. C., C. M., B. B. A., deținuți în Penitenciarul C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: condamnatul M. C., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat C. F., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.6758/2014, condamnatul C. C., personal și asistat de avocat C. A., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.6759/2014, condamnatul C. M., personal și asistat de avocat desemnat din oficiu Bitoleanu F. C.-E., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.6760/2014, condamnatul B. B. A., personal și asistat de avocat C. F., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu A. L. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorii-condamnați M. C., C. C., C. M., B. B. A., având pe rând cuvântul, învederează faptul că nu au formulat cererea ce formează obiectul prezentei cauze, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Față de cele precizate de către contestatorii-condamnați, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra cererii.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului-condamnat.

Avocat C. F., desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat M. C., solicită a se lua act de cele precizate de către acesta.

Avocat C. A., desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat C. C., solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului-condamnat.

Avocat Bitoleanu F. C.-E., desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat C. M., solicită să se ia act de cele precizate de către acesta.

Avocat C. F., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu A. L. E. pentru condamnatul B. B. A., solicită a se lua act de manifestarea de voință a acestuia.

Contestatorii-condamnați M. C., C. C., C. M., B. B. A., având pe rând ultimul cuvânt, arată că nu sunt semnatarii cererii ce formează obiectul prezentei cauze.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 16.06.2014, sub nr._, condamnații M. C., C. C., C. M., B. B. A., deținuți în Penitenciarul C., au arătat că înțeleg să formuleze contestație împotriva mandatelor de executare a pedepsei închisorii.

Au precizat că au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, iar pedepsele aplicate sunt prea mari, urmând să aducă probe care să le diminueze pedepsele.

Contestația nu a fost întemeiată în drept.

Fiind audiați în ședința publică din data de 11.07.2014, contestatorii-condamnați M. C., C. C., C. M., B. B. A. au învederat instanței faptul că nu au formulat vreo cerere care să aibă ca obiect instituția contestației la executare, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Analizând cererea formulată, instanța constată că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza dispozițiilor art.598 C.p.p., cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere fiind reglementate prin dispozițiile prevederilor art.597 și art.598 C.p.p.

Textul procedural prevăzut de art.597 alin.1 C.p.p., în arătarea persoanelor care pot formula o contestație, folosește sintagma "părțile interesate". Această sintagmă nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.

Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art.598 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.

Din datele oferite de dosarul cauzei nu rezultă că cererea ar putea fi formulată de către o altă persoană, cu excepția contestatorilor-condamnați M. C., C. C., C. M., B. B. A. care ar avea vreun interes cu privire la modul de executare, la incidentele intervenite în cursul executării pedepsei.

Astfel, se constată că, deși cererea cuprinde numele contestatorilor-condamnați M. C., C. C., C. M., B. B. A., datele de stare civilă, precum și unele date privind situația juridică a acestuia, iar conform celor precizate în fața instanței de către contestatorii-condamnați, aceste date sunt corecte și îi vizează, în urma audierii acestora au precizat că nu au formulat o cerere în baza dispozițiilor art.598 C.p.p. și, ca atare, nu solicită să se judece.

În aceste condiții, instanța, dat fiind cele precizate de către contestatorii-condamnați, reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.

În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.

Față de cele precizate, se vor respinge contestațiile la executare ca fiind formulate de către persoane fără calitate procesuală și neînsușite de către condamnații M. C., C. C., C. M. și B. B. A..

În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului din care suma de 400 lei reprezintă onorarii avocați oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestațiile la executare ca fiind formulate de către persoane fără calitate procesuală și neînsușite de către condamnații M. C., fiul lui A. și D., născut la data de 23.09.1982, cu dom.în Mioveni, . 8 A, ., ., CNP_ C. C., fiul lui V. și E., născut la data de 19.09.1988, cu domiciliul în ., CNP_, C. M., fiul lui Ș. și L., născut la data de 11.11.1987, cu domiciliul în com.Mischii, ., jud.D., CNP_ și B. B. A., fiul lui S. și M., născut la data de 13.10.1977, cu domiciliul în com.Valea Stanciului, ..D., CNP_, deținuți în Penitenciarul C..

În baza art.275 alin.3 C.p.p.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care suma de 400 lei reprezintă onorarii avocați oficiu.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.07.2014

Președinte,

C. T. O.

Grefier,

I. M. L.

Red jud CTO/ Tehnored IML

5 ex. /17 Iulie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 974/2014. Tribunalul DOLJ