Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 274/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 274/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 1731/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 274

Ședința publică de la 28 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C.

Grefier D. M.

Pe rol soluționarea cererii formulate de condamnatul C. A. I. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 169 din data de 22.03.2011 pronunțată de Tribunalul D., definitivă prin decizia penală nr. 3942/07.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL ,

Constată că la data de 05.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. contestația formulată de condamnatul C. A. I. prin care a solicitat aplicarea legii mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoarea din 01.02.2014, privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 169 din data de 22.03.2011 pronunțată de Tribunalul D., definitivă prin decizia penală nr. 3942/07.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că îi sunt aplicabile dispozițiile legii mai favorabile în ceea ce privește micșorarea pedepsei, raportat și la faptul că în luna august 2014 execută la termen pedeapsa aplicată.

Sesizarea a fost însoțită de fișa de evaluare a deținutei, copiile sentințelor penale și ale mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 169 din data de 22.03.2011 pronunțată de Tribunalul D., definitivă prin decizia penală nr. 3942/07.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64, alin.1 lit.a teza II, lit.b cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.20 cod penal rap.la art.174,175 lit.i cod penal cu aplic.art.73 lit.b și art.74 lit. a cod penal.

În baza acestei sentințe s-a emis mandatul de executare nr. 183/2011.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

În urma intrării în vigoare a noului cod penal infracțiunea de tentativă la omor calificat prev de art 174, art 175 lit i cpenal cu aplic. art.73 lit.b, 74 lit.a cod penal se regăsește în dispozițiile art.32 noul cod penal rap.la art.188 alin.1 noul cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a cod penal, limitele de pedeapsă fiind de la 5 ani la 10 ani închisoare, iar în urma aplicării dispozițiilor art.76 din NCPP limitele speciale se reduc cu o treime, rezultând limite de la 3 ani și 6 luni la 6 ani și 8 luni.

Pedeapsa aplicată contestatorului este de 4 ani închisoare, astfel încât pentru această infracțiune nu se impune reducerea pedepsei aplicate, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, această pedeapsă neintrând sub incidența instituției legii penale mai favorabile.

Nici in ceea ce privește pedeapsa complementară nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile,având in vedere ca in cauza s-au interzis drepturile prev de art 64 lit a teza 2 ,lit b cp pe o durata de 2 ani,drepturi care au corespondent în NCP la art 66 lit a,b ,pe o durata de maxim 5 ani.

Pentru aceste considerente în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 23 din L. nr. 255/2013, contestația la executare urmează să fie respinsă.

În baza art. 275, alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din legea 255/2013 rap la art 595 NCPP

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. A. I., fiul lui M. și M., născut la data de 06.01.1988 în C., cu domiciliul în C., ..39, jud.D., fără forme legale în C., ., jud. D., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul C..

În baza art. 275 alin 2 NCPP

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație in termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2014.

Președinte,

G. C. Grefier,

D. M.

Red. G.C.

Tehnored/D.M. 11 Martie 2014- 5 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 11.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 274/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._

Președinte,

SS G. C. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 11.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 274/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._

Președinte,

SS G. C. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 11.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

C. A. I., fiul lui M. și M., ns. la 06.01.1988

Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 274/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._

Președinte,

SS G. C. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 274/2014. Tribunalul DOLJ