Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 489/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 489/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 247/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 489
Ședința publică de la 28 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. M.-judecător
Grefier: A. M. D.
Pe rol, judecarea contestației la executare (art.595 NCPP) ,formulată de contestatorul S. M., în vederea aplicării legii penale mai favorabile.
Fără citarea persoanei condamnate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 26.02.2014, s-a primit și înregistrat pe rolul Tribunalului D., sub nr._, contestației la executare (art.595 NCPP) formulată de contestatorul S. M., în vederea aplicării legii penale mai favorabile.
În vederea soluționării prezentei cauze, instanța a dispus înștiințarea condamnatului despre termenul stabilit pentru judecarea contestației formulate, și atașarea la dosarul cauzei a fișei de evaluare a condamnatului, a unei copii de pe mandatul de executare a pedepsei, dar și a unei copii de pe sentința de condamnare.
Analizând actele și lucrările efectuate la dosarul cauzei, instanța reține că prin sentința penală nr.115 din 25.06.2013 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 22.10.2013 prin nerecurarea deciziei penale nr.298 din 04.10.2013, pronunțate de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, în baza art.174 alin.1 Cp. rap. la art.175 alin.1 lit c Cp. cu aplic, art.3201 alin.7 Cp.p., a fost condamnat inculpatul S. M., la 15 ani închisoare privativă de libertate în condițiile art.57 Cp. - pedeapsă principală și interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza ll-a și lit.b Cp. pe o durată de 4 ani - pedeapsă complementară.
În cauză, a fost emis mandatul de executare a pedepsei cu nr. 292 din 22.10.2013, de către Tribunalul O..
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim, iar conform art.6 alin.6 C.pen. dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și în limitele prevăzute de legea nouă.
Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”
Pentru a analiza incidența dispozițiilor art. 4 sau art. 6 C.p, instanța va analiza aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă.
Astfel, instanța reține următoarele:
Infracțiunea de omor deosebit calificat, prev. de art.174 al.1, art.175 alin 1 lit.c CP, cu aplic.art. 3201 CPP, este reglementată de dispozițiile art.188 al.1 NCP, cu aplic.art.199 al.1 NCP și art. 396 al.10 NCPP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în vechiul cod penal, limitele pedepsei fiind prevăzute de la 15 ani la 25 de ani, iar în actualul cod penal de la 15 ani la 25 de ani, prin majorarea limitelor de pedeapsă cu ¼ conf. Art. 199 NCP.
Limita maximă a pedepsei menționate anterior, aceea de 25 ani se reduce cu 1/3 din acest maxim, prin aplicarea disp. art. 396 al. 10 NCPP.
Astfel, se constată că pedeapsa maximă la care ar fi putut fi condamnat contestatorul S. M., potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, este aceea de 16 ani și 8 luni închisoare.
Față de cele reținute instanța constată că pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată contestatorului, nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă acela de 16 ani și 8 luni închisoare și nu va fi redusă, prin aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 187/2012.
Instanța constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 6 alin 1 Cp, motiv pentru care, în baza art. 23 din Legea 255/2013, raportat la art 595 Cpp, va respinge contestația la executare formulată de contestatorul S. M..
În baza art 275 alin 3 Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 23 din Legea 255/2013, raportat la art. 595 NCPP:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul S. M., fiul lui C. și L., născut la data de 27.08.1948, în prezent deținut în PMS C..
În baza art. 275 alin. (3) NCPP:
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică de la 28.03.2014.
Președinte,
E. C. M.
Grefier,
A. M. D.
Redact jud.ECM/Tehnored A.D.
07 Aprilie 2014/3ex
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 297/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1038/2014.... → |
|---|








