Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 793/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 793/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 4950/63/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 793

Ședința publică de la 06.06.2014 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. A.

Grefier C. E. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin procuror V. N.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T. I., în prezent deținut în Penitenciarul C., trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 167/P/2014 din data de 02.04.2014 al Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul D., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 188 Cod penal .

Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 30.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, în conformitate cu disp. art 391 alin 1 Cpp a dispus ca deliberarea și pronunțarea asupra prezentei cauze va avea loc la data de 06.06.2014.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 02.04.2014, s-a primit și înregistrat pe rolul Tribunalului D., sub nr._, cauza penală privind pe inculpatul T. I., cercetat în dosarul de urmărire peală cu nr. 167/P/2014, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, prev.de art.32 rap. la art.188 C.pen.

În fapt s-a reținut că în noaptea de 14/15.03.2014 inculpatul tereacă I. a aplicat părții vătămate M. G. C. mai multe lovituri cu un briceag, în regiuni vitale, cauzându-i leziuni ce au necesitat spre vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie.

Prin rechizitoriu s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele contitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prev. și ped. de art. .32 rap. la art.188 C.pen.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 25 apr.2014, instanța în baza art.346 alin.2 C.pr.pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 167/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribuanlul D., a adminsitrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

Fiind audiat de către instanță, inculpatul T. I. ( filele 59-60) a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată solicitând să beneficieze de dispozițiile art.375 rap. la art.396 N.C.P.P. Inculpatul a solicitat totodată schimbarea încadrării juridice a faptei din tentiativă la infracțiuena de omor în lovire sau alte violențe, infracțiune prev. de art.193 alin.2 C.pen., arătând că nu a avut intenția de a suprima viața părții vătămate.

Prin declarația dată în fața instanței înainte de citirea actului de seisizare a instanței, partea vătămată M. G. C. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentând despăgubiri materiale, respectiv cheltueilile efectuate pentru însănătoșire și sumele de bani plătite unei persoane care lucrează în gospodărie ca urmare a afectării stării sale de sănătate ( fila 58).

S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.087,48 lei lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei Mitori G. C.( fila 54 dup).

În circumstanțiere apărătorul inculpatului a depus o caracterizare făcută de Primăria municipiului Băilești( fila 53).

Având în vedere că pentru soluționarea acțiunii civile exercitată de partea civilă M. G. C. au fost solicitate și încuviințate probe, s-a dispus disjungerea acesteia și judecarea acesteia la un termen ulterior.

Analizând probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală și necontestat de părți( art.374 alin.7 N.C.pr.pen.), precum și probele admnisitrate în cursul cercetării judecătorești instanța reține următoarea stare de fapt:

În seara de 14.03.2014, după orele 22,00, partea vătămată M. G. C. a mers împreună cu martorul V. I. M., la barul aparținând S.C. Daryss Fantasi Night S.R.L., unde era organizată o discotecă. Cei doi au luat loc la o masă într-o încăpere alăturată celei în care era discoteca.

La o masă alăturată, în aceiași încăpere, stăteau inculpatul T. I. cu martorul B. C..La un moment dat, partea vătămată M. G. C. l-a întrebat pe martorul B. C. ce studii și diplome are, motiv pentru care martorul a ripostat spunându-i părții vătămate că nu are ce să-l intereseze studiile sale.

Cei doi au avut un schimb de replici, fără însă să-și adreseze insulte sau să se ajungă la un conflict deschis, inculpatul T. I. neintervenind în discuțiile celor doi.

Partea vătămată s-a ridicat de la masă și a mers în sala unde era discoteca.

Inculpatul T. I. și martorul B. C. au rămas în continuare la masă pentru a privi un film la televizorul din local. După terminarea filmului, cei doi au mers și ei în discotecă.

La un moment dat, trecând pe lângă B. C., partea vătămată s-a lovit umăr în umăr cu acesta. B. C. a considerat că M. G. C. l-a lovit intenționat în umăr și l-a îmbrâncit pe acesta.

În acest moment conflictul a degenerat, cei doi începând să se îmbrâncească reciproc. În timp ce se îmbrânceau a fost lovită o masă cu picior din local, care s-a răsturnat.

În acest moment, cele 6-8 persoane din local, rude sau prieteni ai părții vătămate M. G. C. și ai inculpatului T. I., au început la rândul lor să se îmbrâncească reciproc.

Partea vătămată l-a lovit pe B. C. cu pumnul în figură, după care, la rândul său, martorul a lovit și el cu pumnul în figură partea vătămată.

În conflictul dintre cei doi a intervenit inculpatul T. I., aflat la o distanță de circa un metru de ei, care a scos din buzunat un briceag și l-a tăiat pe M. G. C. în zona abdominală și în coapsa piciorului stâng, după care a părăsit barul în grabă, fiind însoțit de martorul B. C..

Resimțind o durere puternică în zona coapsei, partea vătămată a privit spre zona lezată și cu această ocazie a sesizat că este tăiat și în zona abdominală.

Martorul V. I. M. a strigat că B. (T. I. ) l-a tăiat pe unchiul său, astfel încât, cele 6-8 persoane aflate în discotecă au aflat că M. G. C. a fost tăiat de către T. I..

În timp ce T. I. și B. C. se îndreptau spre ieșirea din bar, aceștia s-au întâlnit cu patronul barului, S. M. C. și V. I. M., care au fost afară și se reîntorceau în bar. Cei doi l-au văzut pe T. I. cu cuțitul în mână și auzind că partea vătămată a fost tăiată de către inculpat, martorul S. M. C. l-a întrebat ce a avut cu acesta de l-a tăiat. Inculpatul i-a răspuns că l-a tăiat întrucât l-a lovit cu pumnul pe B. C..

Considerând că V. I. M. vrea să intervină în sprijinul părții vătămate, inculpatul i-a spus acestuia că dacă intervine îl va tăia și pe el, după care a părăsit localul și a mers spre locuința sa.

De asemenea cele 6-8 persoane care s-au aflat în bar, rude și prieteni ai părții vătămate și a inculpatului, au părăsit localul.

Partea vătămată M. G. C. a apelat de pe telefonul său mobil numărul de urgență 112 și a anunțat evenimentul.

Urmare leziunilor grave suferite, partea vătămată a fost transportat cu ambulanța la S. C. Județean de Urgență C., unde a fost supus unei intervenții chirurgicale și i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.

Prin Raportul medico-legal nr.854/A1/28.03.2014 ( fila 51 dup), întocmit de către Institutul de Medicină Legală C., s-a constatat că leziunile au fost produse cu un corp tăietor-înțepător, posibil cuțit, necesită pentru vindecare un număr de 25-30 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața părții vătămate.

Cu ocazia cercetărilor inculpatul a predat organelor de anchetă briceagul corp-delict, cu lama în lungime de 12 cm, plăsele din material plastic de culoare maro, 12 cm și lama cu lățime maximă de 2 cm, având inscripționată sigla "Stainless 2".

Starea de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu procesele-verbale de cercetare la fața locului ( filele 30-32 dup), fotografii judiciare( filele 34-42, 45-46 dup), fișă de constatări preliminare și raport de constatare medico-legală ( filele 50-51 dup), declarațiile martorilor: B. M. C.( filele 69-71 dup), S. M. C. ( filele 72-74 dup), M. S. M.( filele 75-77 dup), N. D. C. ( filele 78-79 dup), V. I.- M. ( filele 80-82 dup), B. M. -A. ( filele 83-85 dup), obiectele-corp delict ridicate de la fața locului, declarațiile părții vătămate( filele 56-57 dup) declarațiile inculpatului( filele 64-68 dup, filele 54-57).

În drept instanța apreciază că fapta inculpatului T. I., care în noaptea de 14/15.03.2014, a aplicat părții vătămate M. G. C. mai multe lovituri cu un briceag, în regiuni vitale, cauzându-i leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 Cod penal, raportat la art. 188 Cod penal.

Cu privire la latura subiectivă, instanța apreciază că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, intenție rezultând din modalitatea de săvârșire a faptei.

Instanța apreciază că se impune respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativa la infracțiunea de omor, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, solicitată de inculpat pentru următoarele motive:

Diferența dintre tentativa la infracțiunea de omor și infracțiunea de lovire sau alte violențe vizează latura subiectivă cu care sunt comise cele două infracțiuni. Astfel, dacă în cazul infracțiunii de lovire și alte violențe inculpatul acționează cu intenția directă sau indirectă de a produce violențe cauzatoare de suferințe fizice, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, inculpatul acționează cu intenția directă sau indirectă de a suprima viața unei persoane, rezultat care nu se produce numai datorită întâmplării.

Față de natura obiectului folosit în agresiune, un briceag cu lama de 12 cm, de zona corporală vizată( zona abdominală), de intensitatea loviturii( partea vătămată necesitând spre vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, loviturile punându-i viața în primejdie), nu se poate susține că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puțin l-a acceptat și care a fost evitat numai datorită întâmplării și intervenției medicale rapide.

Prin urmare instanța va dispune condamnarea inculpatului T. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art.74 C.p., va avea în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, faptul că infracțiunea a rămas în stadiul de tentativă, aspect față de care limitele de pedeapsă vor fi cuprinse între 5 și 10 ani ( fiind reduse cu jumătate, conform disp.art.33 alin.2 C.pen. rap la art.188 C.pen.).

Având în vedere faptul că inculpatul a recunoscut starea de fapt reținută în rechizitoriu, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 C.pr.pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul închisorii urmând a fi reduse cu o treime( fiind cuprinse între 3 ani și 4 luni și 6 ani și 8 luni).

La alegerea pedepsei instanța va avea în vedere faptul că inculpatul s-a implicat voluntar în conflict, că mers în discotecă având asupra sa un briceag, ceea ce denotă o predispoziție pentru actele de violență, că a folosit respectivul briceag, fără a fi implicat personal în conflict și fără a încerca o aplanare non violentă a conflictului în care era implicată partea vătămată și martorul B. C., aspect față decare apreciază că se impune aplicare unei pedepse mai îndepărtate de minimul special redus potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus.

Pentru toate aceste motive instanța apreciază că aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare, este proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului.

În baza art. 67 alin. 2 N.C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 N.C.pen. instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h N.C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 65 N.C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b și h N.C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. 1 N.C.pen. și art. art. 399 alin. 1 N.C.pr.pen., instanța va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 15.03.2014 la zi și va menține măsura arestării preventive a acestuia.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b N.C.pen. va dispune confiscarea de la inculpat a cuțitului tip briceag, ce aparține acestuia, cu lungimea totală de 26 cm, cu plăsele din material plastic de culoare maro, cu lama în lungime de 12 cm și cu lățime maximă de 2 cm, având inscripționată sigla " Stainless 2", conform procesului – verbal de luare în custodie a acestui obiecte din data de 15.03.2014.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanța va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatului T. I. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., având în vedere infracțiunea reținută în sarcina acestuia.

În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată de S. C. de Urgență C., instanța apreciază că aceasta este întemeiată având în vedere pe de o parte disp. art.313 din legea nr.95/2006 rap. la art.19 din N.C.pr.pen., iar pe de altă parte decontul de cheltuieli depus( fila 43), motiv pentru care o va admite în totalitate și îl va obliga pe inculpat să îi plătească suma de 2.087,48 lei despăgubiri civile, sumă reactualizată la data plății efective.

În baza art. 274 alin. 1 N.C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat( din care 604 lei aferente urmăririi penale), onorariul avocatului din oficiu ( de la urmărirea penală) în cuantum de 400 lei, urmând a fi suportat va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție, în baza art. 272 alin. 1 N.C.pr.pen.,

Va disjunge acțiunea civilă formulată de partea civilă M. G. C. și fixează termen de judecată în data de 13.06.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din prev. art. 32 rap. la art.188 alin.1 N.C.P. în infracțiunea prev. de art.193 alin.2 C.pen.

În baza art. 32 rap. la art.188 alin.1 N.C.P. cu aplic. art.396 alin 10 N.C.pr.pen.

Condamnă pe inculpatul T. I., fiul lui M. și I., născut la data de 12.03.1982, în mun. Băilești, jud. D., cu domiciliul în Mun. Băilești, ., Jud. D., posesor CI, ., nr._, CNP_, cetățenie – română, fără ocupație, fără antecedente penale, studii 7 clase, stagiu militar nesatisfăcut, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. 2 N.C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 N.C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h N.C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 N.C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b și h N.C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. 1 N.C.pen. și art. art. 399 alin. 1 N.C.pr.pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T. I., perioada reținerii și arestării preventive de la 15.03.2014 la zi și menține măsura arestării preventive a acestuia.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. dispune confiscarea de la inculpat a unui briceag cu lama de 12 cm cu plăsele din material plastic de culoare maro, 12 cm și lama cu lățime maximă de 2 cm, având inscripționată sigla " Stainless 2", conform procesului – verbal de luare în custodie a acestui obiecte din data de 15.03.2014.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008.

Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatului T. I. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 19 N.C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 N.C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 și urm. C.civ.

Admite acțiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă S. C. de Urgență C. și obligă inculpatul T. I. la plata sumei de 2.087,48 lei despăgubiri civile, sumă reactualizată la data plății efective către această parte civilă.

În baza art. 274 alin. 1 N.C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare către stat( din care 604 lei aferente urmăririi penale).

În baza art. 272 alin. 1 N.C.pr.pen.,

Onorariu avocat oficiu ( de la urmărirea penală) în cuantum de 400 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

Disjunge acțiunea civilă formulată de partea civilă M. G. C. și fixează termen de judecată în data de 13.06.2014.

Cu drept de apel.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.06.2014.

PREȘEDINTE,

G. A.

GREFIER,

C. E. V.

Red. jud.G.A./

Tehnored C.E.V.

18 Iunie 2014/

2ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 18.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

T. I.,

fiul lui M. și I., născut la data de 12.03.1982, în mun. Băilești, jud. D., cu domiciliul în Mun. Băilești, ., Jud. D., posesor CI, ., nr._, CNP_, aflat in Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat sentința penală nr. 793 din data de 06.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .

Președinte,

SS G. A. Pentru conformitate,

Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 18.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat sentința penală nr. 793 din data de 06.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .

Președinte,

SS G. A. Pentru conformitate,

Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 18.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

M. G. C.,

Loc. Băilești, ., județul D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat sentința penală nr. 793 din data de 06.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .

Președinte,

SS G. A. Pentru conformitate,

Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 18.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat sentința penală nr. 793 din data de 06.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .

Președinte,

SS G. A. Pentru conformitate,

Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 18.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

P. DE PE L. TRIBUNALUL D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat sentința penală nr. 793 din data de 06.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._ .

Președinte,

SS G. A. Pentru conformitate,

Grefier,

C. E. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 793/2014. Tribunalul DOLJ