Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Decizia nr. 1292/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1292/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 36872/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1292
Ședința publică de la 11 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier C. E. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror V. N.
Pe rol, soluționarea contestației declarate de condamnatul S. I., aflat in Penitenciarul de Minori și Tineri C., împotriva sentinței penale nr. 4880 din 16.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect liberare din centru de detenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat, personal și asistat de avocat desemnat din oficiu – G. T. M. care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat G. T. M. pentru contestatorul condamnat S. I., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv un memoriu.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv memoriu care se depune la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, contestatorul condamnat învederează că își menține calea de atac formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat G. T. M. pentru contestatorul condamnat S. I. solicită admiterea contestației și desființarea sentinței penale a Judecătoriei C. iar pe fond liberarea condamnatului, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege având în vedere că a îndeplinit fracția, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător și a fost recompensat, nu este cunoscut cu antecedente penale și are un climat familial favorabil reintegrării in societate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică raportat la gravitatea faptei săvârșite, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani pentru infracțiunea de tâlhărie, precum și la comportamentul necorespunzător de care a dat dovada pe parcursul executării pedepsei in centrul de detenție.
Contestatorul condamnat S. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, arătând ca a executat 3 ani și 7 luni din pedeapsă, regretă fapta și că a fost crescut de bunicii săi.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 4880 din 16.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în baza art.517 alin. (2) C. proc. pen și art. 180 din Legea nr. 254/2013 s-a respins cererea de liberare din centru de detenție formulată de petentul S. I., fiul lui D. și al lui A., născut la 24 Iunie 1996 în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C..
În baza art. 181 alin. (2) din Legea 254/2013 s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 25.03.2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 150 lei, din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:
La data de 08.10.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ cererea formulată de condamnatul S. I., prin care a solicitat liberarea sa din măsura educativa a internarii într-un centru de detentie.
In motivare, petentul a aratat ca este nemultumit de amanarea primita din partea comisiei.
La dosarul cauzei au fost depuse proces-verbal nr. C3_/01.10.2014 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri C. și o caracterizare a petentului.
Din procesul verbal atașat la dosar, prima instanță a reținut că petentul execută măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 3 ani dispusă prin sentința penală nr. 522/2014 a Judecătoriei C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a executat din această măsură educativă fracția de 1/2, respectiv 547 zile, dar s-a stabilit un termen de reexaminare după data de 25.03.2015, fata de comportamentul necorespunzator al persoanei internate.
Petentul este la a treia analiza in comisie.
A mai reținut instanța de fond, dincaracterizarea depusă la dosar, faptul că petentul a fost sancționat de șapte ori si recompensat o data, a avut un comportament necorespunzător pe parcursul executării pedepsei și pe perioada amânării, a manifestat o atitudine retincentă în relația cu personalul unității și cu ceilalți colegi, a participat formal la consolidarea si formarea unor deprinderi de comportament prosocial si cultura sociala.
Potrivit art. 125 alin. 4 C.p. în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune: înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani sau liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
Îndeplinirea acestor criterii de către petent nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, singura in măsura sa aprecieze oportunitatea liberării din centrul de detenție fiind instanța de judecata.
Instanța de fond a retinut ca in speța de fata nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea liberării din centrul de detenție.
Astfel, deși petentul a executat fracția de 1/2 din durata măsurii educative, ținând cont de gravitatea faptei săvârșite (tâlhărie), față de mențiunile din caracterizare, respectiv faptul că petentul a fost sancționat disciplinar, a avut un comportament necorespunzător, iar pe perioada amânării a avut un comportament negativ, cunoștințele dobândite în cadrul programelor și activităților parcurse nu se regăsesc în comportamentul condamnatului și a manifestat o atitudine reticentă în relația cu personalul unității și cu ceilalți colegi, instanța cde fond a constatat că petentul nu a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar durata de timp executată de petent nu este suficientă pentru realizarea scopurilor măsurii educative. In acest sens, instanța de fond a avut in vedere si data expirarii duratei masurii, respectiv 30.06.2015.
F. de aceste aspecte, art.517 alin. (2) C. proc. pen și art. 180 din Legea nr. 254/2013 Judecătoria C. a respins cererea de liberare din centru de detenție formulată de petentul S. I..
În baza art. 181 alin. (2) din Legea 254/2013 a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 25.03.2015.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 150 lei, din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul S. I., fărăa o motiva în scris, însă cu ocazia dezbaterilor orale, personal și prin apărător, a solicitat admiterea contestației și desființarea sentinței penale a Judecătoriei C. iar pe fond liberarea condamnatului, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege având în vedere că a îndeplinit fracția, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător și a fost recompensat.
Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare din centru de detenție formulată de condamnat, pentru următoarele considerente:
Din procesul verbal nr.C3_ din 01.10.2014 atașat la dosarul de fond, rezultă că petentul execută măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 3 ani dispusă prin sentința penală nr. 522/2014 a Judecătoriei C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a executat din această măsură educativă fracția de 1/2, respectiv 547 zile, dar s-a stabilit un termen de reexaminare după data de 25.03.2015, fata de comportamentul necorespunzător al persoanei internate.
În analizarea temeiniciei și legalității propunerii se vor avea în vedere datele enunțate mai sus, raportat la prevederile art. 125 C.p., constatându-se că aceste dispoziții ale legii materiale penale sunt mai favorabile decât dispozițiile art. 59 și urm. C.p. din 1968.
Analizând dispozițiile legale privind materia liberării, tribunalul retine că, potrivit art. 125 alin. 4 lit. b C.p., poate fi liberată din centrul de detenție, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, persoana internată care a împlinit vârsta de 18 ani, dacă, pe durata executării măsurii educative a internării într-un centru de detenție, a dovedit interes constat pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale.
Așa cum a reținut și instanța de fond, la analiza unei cereri de înlocuire a măsurii educative a internării în centru de detenție cu măsura educativă a asistării zilnice, executarea fracției de ½ din durata măsurii educative prevăzută de lege este numai una din condițiile pentru admisibilitatea cererii, pe lângă aceasta fiind necesare și dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului în timpul executării pedepsei, dovedirea progreselor evidente în dovedirea reintegrării sociale, oportunitatea liberării din centrul de detenție fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Astfel, trebuie avut în vedere, comportamentul condamnatului pe perioada executării pedepsei, care nu a făcut dovada unei conduite de natură deosebită care să conducă la ideea că s-a reușit reeducarea lui, apreciindu-se în mod just că timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte infracțiuni.
Tribunalul apreciază că în acest caz în mod just a apreciat instanța de fond că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că îndeplinirea condițiilor sus menționate nu creează un drept condamnatului ci o vocație lăsată la aprecierea instanței, chiar dacă se constată că unele dintre condițiile prevăzute de lege, în speță cele referitoare la participarea în cadrul programelor educaționale.
Din caracterizarea depusă la dosar de Penitenciarul de minori și Tineri( la filele 5-6 dosar fond) rezultă că deși acesta a participat la numeroase programe educaționale, cunoștințele dobândite în cadrul programelor și activităților parcurse neregăsindu-se în comportamentul acestuia. Totodată, contestatorul a fost sancționat disciplinar de 7 ori și recompensat o singură dată, aspecte față de care în mod corect s-a respins cererea condamnatului de liberare din centrul de detenție și s-a fixat termen de reînnoire a propunerii după data 25.03.2015, apreciindu-se că contestatorul nu a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale.
Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de art. 180 din Legea 254/2013, astfel încât, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge contestația formulată de către condamnatul S. I., împotriva sentinței penale nr. 4880 din 16.10.2014 pronunțată de Judecătoria C., ca nefondată, urmând ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozițiilor art. 275 alin. 2 C.p.p., acestuia revenindu-i culpa procesuală în generarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.425 ind 1 alin.7 pct.1 lit.b N.C.pr.pen.
Respinge contestația formulată de contestatorul S. I., fiul lui D. și al lui A., născut la 24 Iunie 1996 în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., împotriva sentinței penale nr.4880/16.10.2014 a Judecătoriei C..
În baza art.275 alin.1 lit.a N.C.pr.pen.
Obligă contestatorul la plata sumei de 170 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11.12.2014.
Președinte,
G. A.
Grefier,
C. E. V.
Red. Jud. G.A./ 19 .12.2014
Tehnored CEV/5 ex
Jud fond. A.C.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 19.12.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
S. I., fiul lui D. și al lui A., născut la 24 Iunie 1996 în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1292 din 11.12.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul S. I. pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 19.12.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1292 din 11.12.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul S. I. pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 19.12.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul de Minori și Tineri C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1292 din 11.12.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul S. I. pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.
Grefier – C. E. V.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 2/2014.... → |
|---|








