Constituire grup infracţional organizat. Art.367 NCP. Sentința nr. 413/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 413/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 23-12-2014 în dosarul nr. 7562/95/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința nr. 413/2014
Ședința publică de la 23 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S. N. – președinte secție
Grefier Șef I. L.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. P. din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 04.12.2014, privind pe inculpații: B. I. M., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; T. E.-I., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; M. A.-E., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; G. C.-D., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) Cod penal și de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 16 alin.(1) din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; F. M., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; O. C., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; R. D.-I., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și mare risc), art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; M. R.-F., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și de mare risc), art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; M. L.-C., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 (complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc) și art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; O. A.-M., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) Cod penal și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 16 alin.(1) din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; C. A.-C., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal și inculpatul Ș. M. O., trimis în judecată pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și mare risc), art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal, prin rechizitoriul nr. 28D/P/2014 din 30.09.2014 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Deliberând tribunalul pronunță următoarea sentință penală:
TRIBUNALUL
Asupra procesului penal de față;
Prin rechizitoriul nr. 28D/P/2014 din 30.09.2014 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: B. I. M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; T. E.-I., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; M. A.-E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; G. C.-D., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) Cod penal și de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 16 alin.(1) din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; F. M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; O. C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; R. D.-I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și mare risc), art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; M. R.-F., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și de mare risc), art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; M. L.-C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 (complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc) și art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; O. A.-M., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) Cod penal și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 16 alin.(1) din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; C. A.-C., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal și inculpatul Ș. M. O., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și mare risc), art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal.
Prin actul de sesizare s-a reținut ca stare de fapt că:
Organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un grup de tineri din municipiul Târgu-J., coordonați de inc. B. I.-M., au ca preocupări traficul ilicit de droguri și comercializarea, fără drept, de produse sau substanțe cu efecte psihoactive. Liderii grupării se deplasează, periodic, pe raza orașului Filiași și municipiului C., de unde cumpără droguri și substanțe psihoactive cu prețul de 50 lei/gram, pe care le comercializează ulterior pe raza municipiului Târgu-J., în cluburi, cât și în diferite puncte din oraș, sub formă de țigări sau în plicuri cu suma de 10 Ron /țigara sau doza.
Verificările au relevat faptul că gruparea are un segment în municipiul C., care procură drogurile și substanțele cu efecte psihoactive din București, iar membrii grupării primeau aceste produse fie din C., fie de la intermediari din ..
Din cercetările efectuate a rezultat că membrii grupării sunt persoane cunoscute de consumatori, care îi aprovizionează și le distribuie drogurile și substanțe psihoactive la comandă, activitățile grupului desfășurându-se în timp, conform unor înțelegeri prestabilite sau spontane, în raport de cerere și ofertă.
Activitățile de trafic constau în traficul de droguri de mare risc (ecstasy) sau droguri de risc (cannabis), însă acestea fiind mai costisitoare și mai greu de procurat, membrii grupării s-au axat în principal pe activitatea de comercializare, fără drept, de produse și substanțe cu efecte psihoactive din cele mai diverse.
Conform declarațiilor consumatorilor, cât și ale inculpaților-consumatori din prezenta cauză, acțiunea acestora asupra organismului este din cele mai nocive, întrucât pe lângă produsele din plante sunt și produse sintetice, care determină efecte asupra organismului de la agresivitate până la comă și deces.
Activitatea membrilor grupării este în strânsă legătură cuprinzând acte de cumpărare, transport și vânzare.
Expunerea detaliată a situației de fapt:
1.Inculpatul B. I.-M., poreclit „Blondu”, este liderul grupării din Târgu-J.. Acesta se află în legături infracționale cu ceilalți membri ai grupării, efectuând activități de distribuție ale produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, în diferite puncte din municipiul Tg.J. („la Coloană”, „la gogoașă” „sub pasarelă”, la barul KUBIC, în scări de . etc.). În activitatea de distribuție și vânzare se află în legătură directă cu inculpații T. E.-I. și M. A.-E., care îi aduce consumatorii la punctele stabilite, cu autoturismul taxi cu nr. de înmatriculare_ sau duce personal produsele solicitanților. De asemenea, trimite pe autocarele de transport pasageri din Târgu-J. la București, colete conținând produse și substanțe cu efecte psihoactive, la comanda lui R. D.-I., primind banii atât pe numele său, prin agențiile Western Union, cât și pe numele inc. T. E.-I., dar și al altor persoane (a se vedea chitanțele de plată de la filele 163-165 din vol. IV dosar u.p.). Inculpatul se aprovizionează, la rândul său, cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, atât de la inculpatul G. C.-D., din ., cât și din municipiul C., de la inculpații C. A.-C. și O. A.-M.. A vândut substanțe sau produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în principal, sub formă de țigarete cu prețul de 10 lei/bucată sau la plicuri cu 40-50 lei/plic.
Inculpatul a mai fost cercetat într-o cauză penală, pentru același gen de infracțiuni.
Pentru dovedirea activității infracționale s-au efectuat interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, supravegheri operative, audieri martori, percheziții domiciliare etc.
Au fost redate câteva din elementele materiale ale infracțiunilor săvârșite. Din procesul verbal din 06.05.2014 (fila 1 din vol. III dosar u.p.), rezultă că la data de 05.05.2014, ora 17:00, inculpatul B. I.-M. s-a întâlnit în zona centrală a municipiului Târgu-J., cu numita L. N.-A. – elevă în cadrul Liceului de muzică și arte plastice „C. B.”, căreia i-a vândut o țigară confecționată artizanal, conținând substanțe psihoactive, cu prețul de 30 lei; din procesul verbal din 16.05.2014, rezultă că inculpatul a fost transportat de la domiciliul său situat pe Aleea N. T., ., . fără forme legale, de către inc. M. A.-E., cu autoturismul taxi_, pentru a se întâlni cu consumatori de droguri (N. E.-L. – zis „C.”, I. R.-G., T. E.-I. ș.a.), deplasându-se în direcția „Castelul de apă”, unde au distribuit produse cu efecte psihotrope, unor consumatori (a se vedea procesul verbal de la fila 3 și planșele foto de la filele 9-30 din vol.III dosar u.p.); din procesul verbal de supraveghere operativă din 19.05.2014, rezultă că inculpatul B. I.-M. se deplasează, împreună cu inc. T. E.-I., în mun. C., de unde, prin intermediul lui G. C.-D. se aprovizionează cu produse cu efecte psihoactive, de la dealerii din C. (a se vedea procesul verbal de la filele 31-33 și planșele foto de la filele 36-51 din vol.III dosar u.p.). În volumul III sunt numeroase procese verbale și planșe foto cuprinzând activitatea infracțională a inculpatului B. I.-M. și legăturile lui cu ceilalți membri ai grupării.
Din interceptările convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate în cauză, a rezultat, de asemenea, momentele în care inculpatul discută cu consumatorii privind furnizarea substanțelor cu efecte psihoactive, punctele de întâlnire cu aceștia, transportatorii, cât și momente privind deplasarea în scop de aprovizionare cu astfel de substanțe.(a se vedea filele 1-135 din vol.I – anexă la dosarul de u.p.).
Relevante pentru dovedirea activității infracționale sunt și declarațiile martorilor-consumatori audiați în cauză. Astfel, martora Mangeac M.-A. declară că „cumpăra produse cu efecte psihoactive de la inculpat, de două ori pe săptămână, acestea fiind, fie sub formă de țigări, fie în pachețele învelite în folie din staniol, cu prețul de 10 lei/pachetul sau țigara, întâlnirile având loc fie „la G.”, fie „la barul KUBIC” etc. (a se vedea declarația de la filele 231-234 vol. IV), cât și declarațiile celorlalți martori.
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 08.07.2014, de la domiciliul inculpatului au fost ridicate mijloace materiale de probă, cât și fragmente vegetale despre care acesta spune că sunt substanțe etnobotanice.
Cu ocazia prinderii în flagrant la data de 09.07.2014, în timp ce se afla în trafic pe . municipiul Tg-J., cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, la percheziția corporală a fost găsită asupra sa cantitatea de 7 grame fragmente vegetale de culoare verde-oliv, despre care a declarat că sunt „droguri etnobotanice”, precum și o cutie de foițe OCB, pentru confecționarea țigărilor.
Potrivit Raportului de Constatare Tehnico - Științifică nr._/17.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, rezultă că „în proba înaintată nu s-au pus în evidență substanțe supuse controlului conform Legii 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, dar compusul AKB-48F, face parte din clasa canabinoizilor sintetici și se regăsește în Anexa 1 „Substanțe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol; AKB-48F este „ substanță psihoactivă nouă în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului”
Fiind audiat, inculpatul B. I.-M. a recunoscut și regretat faptele, având o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale.
În ce privește infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, urmează a se dispune clasarea, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b rap.la art. 16 alin. (1) lit. c C.pr.pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit această infracțiune.
2.Inculpatul T. E.-I. – zis „G.” face parte din segmentul care procură și distribuie produse și substanțe cu efecte psihoactive, în municipiul Târgu-J.. Cooperează îndeaproape și se află în legături infracționale, în primul rând cu inc. B. I.-M., trimițându-și cumpărătorii-consumatori, unii-altora, în raport de locația unde se află și „marfa” pe care o dețin la un moment dat. De asemenea, se aprovizionează din municipiul C., de la inc. O. A.-M. și C. A.-C., precum și din . inc. G. C.-D., utilizând autoturismul proprietate personală, marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare_ . Inculpatul vinde „marfa” în municipiul Tg-J., în diferite puncte („sub pasarelă”, „la Kubic”, în parcare „la Dexter”, „la Coloană” etc.). Tot inculpatul T. E.-I. trimite, la comandă, lui R. D.-I. și M. R.-F., produse cu efecte psihoactive, în București, primind contravaloarea acestora, prin agențiile Western Union.
Pentru dovedirea activității infracționale s-au efectuat interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, supravegheri operative, audieri martori, percheziții domiciliare etc.
Au fost redate câteva din elementele materiale ale infracțiunilor săvârșite. Prin procesul verbal din 16.05.2014, au fost stabilite momentele în care inc. T. E.-I. – zis „G.” vinde „etnobotanice” lângă patiseria „Gogoașa furioasă”, mai multor tineri (a se vedea pr.verb. de la filele 22-24 și planșele foto la filele 25-30 din vol. III dosar u.p.). În procesul verbal din 19.05.2014 este surprins momentul în care inculpatul se aprovizionează cu produse și substanțe cu efecte psihoactive, din mun. C. (a se vedea pr. verb. de la filele 31-33 și planșele foto de la filele 36-51 din vol. III dosar u.p.). Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 21.05.2014, s-a stabilit momentul în care inculpatul furnizează „etnobotanice” unor persoane, împreună cu alți inculpați, respectiv, B. I.-M. și M. A.-E. (a se vedea pr.verb. de la filele 52-57 și planșele foto de la filele 61-84 din vol. III dosar u.p.). În procesul verbal de supraveghere operativă din 21.05.2014, a fost consemnat momentul în care inc. T. E.-I. și B. I.-M. se aprovizionează cu „marfă” din municipiul C., de la inc. G. C.-D., care a închiriat o locuință în C.
(a se vedea nota de la filele 85-87 și planșele foto de la filele 88-92 din vol.III dosar u.p.). În procesul verbal de supraveghere operativă din 22.05.2014 este consemnat momentul în care inculpatul vinde substanțe cu efecte psihoactive la diferiți consumatori în zona „Pasarelei”, unul dintre aceștia fiind L. C. – zis „U.”, precum și Caraponu D., care a dat și o declarație în cauză (a se vedea pr.verb. de la filele 93-94 și planșele foto de la filele 95-103 din vol. III dosar u.p.).
Din rezultatul scris la interceptărilor convorbirilor și comunicărilor efectuate în cauză, rezultă implicarea inculpatului în faptele pentru care este cercetat, respectiv, discuții cu consumatorii, discuții privind aprovizionarea, discuții privind plata produselor
(a se vedea notele de redare de la filele 136-331 din vol.I – anexă la dosarul de u.p.).
Din declarațiile martorilor-consumatori audiați în cauză rezultă că inc. T. E.-I. vindea produse și substanțe cu efecte psihoactive pe raza municipiului Tg-J., în mai multe puncte. Astfel, martorul C. V.-Nicușor declară că a cumpărat de la inculpat, în mai multe rânduri, „etnobotanice”, la prețul de 10 lei/plic, în punctele „la Coloană”, „lângă barul Onix de sub Pasarelă”, „la Gogoașa furioasă” sau în zona Școlii Generale nr. 4 din Tg.J.. De asemenea, astfel de aspecte rezultă și din declarațiile celorlalți martori audiați în cauză ( a se vedea filele 166-265 din vol. IV dosar u.p.).
Cu ocazia percheziției din data de 09.07.2014, efectuată asupra autoturismului acestuia, cât și a percheziției domiciliare, au fost ridicate, pe lângă alte mijloace materiale de probă și corpuri delicte, respectiv, substanțe vegetale de culoare verde-gălbui ce au fost supuse expertizării, dar și astfel de produse sub formă de doze.
Cu ocazia prinderii în flagrant la data de 09.07.2014, în timp ce se afla în autoturismul marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare_, pe . Tg-J., la percheziția autoturismului au fost identificate 22 doze fragmente vegetale, ambalate în hârtie de culoare albă, în greutate de 15 grame, iar într-un pachet de țigări – fragmente vegetale în greutate de 16 grame.
Din concluziile Raportului de Constatare Tehnico - Științifică nr._/17.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, rezultă că „în substanțele înaintate (proba 1=1,36 grame fragmente vegetale; proba 2 = 2,32 grame fragmente vegetale) s-au pus în evidență: 5Fluoro AKB48, EAM 2201, AB-CHMINACA, ce fac parte din clasa canabinoizilor sintetici, 5Fluoro AKB48 se regăsește în Anexa 1 „Substanțe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol; EAM 2201 se regăsește în Anexa „Substanțe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2013 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2013 al EMCDDA/Europol.
Fiind audiat, inculpatul T. E.-I. a recunoscut, în parte, faptele, menționând că el este, în principal, consumator.
În ce privește infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, urmează a se dispune clasarea, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b rap.la art. 16 alin. (1) lit. c C.pr.pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit această infracțiune.
3.Inculpatul M. A.-E. – zis „L.” face parte din segmentul grupării din municipiul Tg.J. și rolul principal al acestuia este de a transporta consumatorii la furnizorii de substanțe și produse cu efecte psihoactive, respectiv, inc. B. I.-M., inc. T. E.-I. sau de a transporta furnizorii la locurile de întâlnire cu cumpărătorii-consumatori, precum și de a preda personal „marfa” încredințată de inculpații B. I.-M., T. E.-I., I. R.-G., consumatorilor. Acesta este taximetrist, angajat al firmei de familie . Tg.J. și utilizează autoturismul marca Renault Clio Symbol, cu nr. de înmatriculare_ . Este omul de încredere al principalilor componenți ai grupării din Tg.J., fiind el însuși consumator de produse cu efecte psihoactive, deși, potrivit OUG nr. 195/2002, consumul acestor substanțe de către conducătorii auto are același regim cu al consumului de alcool.
Pentru dovedirea activității infracționale s-au efectuat interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, supravegheri operative, audieri martori, percheziții domiciliare etc.
Au fost redate câteva din elementele materiale ale infracțiunilor săvârșite. Din procesul verbal de supraveghere operativă din 16.05.2014, rezultă că inculpatul s-a deplasat cu autoturismul Renault Clio Symbol, cu nr. de înmatriculare_, luându-l pe inc. B. I.-M. de la locuința sa și mergând la întâlnire cu inc. I. R.-G. și T. E.-I., după care au furnizat substanțe cu efect psihoactiv numitului N. E.-L., deplasându-se apoi în zona „Castelul de A.”, pentru a furniza și altor consumatori (a se vedea pr.verb. de la filele 3-5 din vol. III dosar u.p.). Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 21.05.2014, a fost surprins momentul în care sunt vândute substanțe cu efecte psihoactive, inculpatul M. A.-E. vânzând martorului C. V.-Nicușor – zis „Ș.”, etnobotanice încredințate de inc. B. I.-M. și primind în schimb banii reprezentând contravaloarea acestora. La aceeași dată, inculpatul vinde etnobotanice primite și de la inculpatul T. E.-I., martorului B. C.-E. (a se vederea pr.verb. de la filele 52-57 și planșele foto de la filele 61-84 din vol. III dosar u.p.). În procesul verbal de supraveghere operativă din 03.06.2014, pe lângă activitatea infracțională a altor inculpați, respectiv, B., T. și G., este surprinsă și activitatea inc. M. A.-E. – zis „L.”, care aduce cu autoturismul_, o persoană pentru a cumpăra produse „etnobotanice” de la inc. B. și T., care au venit la întâlnire cu autoturismul Audi A4 cu nr. de înmatriculare_ (a se vedea pr.verb. de la filele 106-113 din vol.III dosar u.p.).
În procesul verbal de supraveghere operativă din 24.06.2014 este consemnat momentul în care inc. B. I.-M., împreună cu inc. M. A.-E., care conduce autoturismul_, furnizează etnobotanice inculpatului R. D.-I. și prietenei acestuia, N. A.-D.-A. (a se vedea pr.verb. de la filele 217-219 și planșele foto de la filele 225-240 din vol. III dosar u.p.).
Cu ocazia percheziției efectuate asupra autoturismului_ – aparținând inculpatului M. A.-E., au fost identificate, printre alte obiecte, și două cutii cu foițe pentru confecționat țigări, de culoare verde, cu inscripția „Mascotte extra thin”.
Potrivit declarației martorului-consumator C. V.-Nicușor, a fost transportat cu taxiul de către inc. M. A.-E. – zis „L.” și a auzit când acesta era apelat pe telefonul mobil de diferite persoane, discutând despre tranzacții cu „etnobotanice”, spunând că le aduce după ce își onorează comanda (a se vedea filele 212-214 din vol. IV dos.u.p.). Implicarea inc. M. A.-E. în activitățile infracționale este relevată și de declarațiile martorilor D. A.-C., C. A.-M. și S. M. (filele 216-220; 222-224; 235-237 din vol. IV dos.u.p.). Martorul B. C.-E., în declarația sa, precizează că, în luna aprilie 2014, a aflat de la inculpat că ar cunoaște persoane ce vând „etnobotanice” și îi poate face legătura cu acestea, prețul de vânzare fiind de 10 lei pachețelul. Acesta mai precizează că a cumpărat etnobotanice prin intermediul lui M. A.-E., în mai multe rânduri (filele 240-242 din vol. IV-dos.u.p.).
Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, declarând că este consumator de „etnobotanice” și nu are legătură cu membrii grupării, decât prin faptul că efectuează pentru aceștia servicii de taxi, aspecte care sunt contrazise de probele administrate în cauză, care relevă implicarea acestuia în activitatea infracțională.
În ce privește infracțiunea de complicitate la traficul de droguri de risc, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, urmează a se dispune clasarea, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b rap.la art. 16 alin. (1) lit. c C.pr.pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit această infracțiune.
4.Inculpatul Ș. M.-O. – zis „M.” este consumator și distribuitor de substanțe cu efecte psihoactive, unele având în conținut substanțe prevăzute în Anexele I și III la Legea 143/2000, respectiv droguri de risc și mare risc. A vândut în mai multe rânduri substanțe cu efecte psihoactive unor consumatori, iar la percheziția domiciliară efectuată la 09.07.2014, s-au găsit mai multe pliculețe cu fragmente vegetale, despre care acesta a declarat că sunt „etnobotanice”, cât și materiale folosite pentru consum, respectiv o pipă din sticlă, resturi de țigarete confecționate artizanal și o râșniță de mărunțire a fragmentelor vegetale.
Fiind audiat cu privire la faptele pentru care este cercetat, acesta nu a făcut nici un fel de declarații în legătură cu cele reținute în sarcina sa la primele audieri, însă cu ocazia extinderii urmăririi penale a dat declarație în cauză, recunoscând și regretând faptele pentru care este cercetat.
Bănuiala rezonabilă că a săvârșit faptele pentru care este cercetat rezultă din probele administrate în cauză. Astfel, martorii audiați menționează că au cumpărat „etnobotanice” de la inculpat.
În declarația sa, martorul C. C.-A. menționează: „…eu am consumat de câteva ori substanțe etnobotanice împreună cu acesta… Etnobotanicele era puse la dispoziție de „Miță”, pe care mie nu mi-a cerut bani, însă pe care le consumam la domiciliul său. Acestea erau sub formă de fragmente vegetale și le consumam prin fumare. Atât foițele, cât și filtrele ne erau puse la dispoziție tot de Ș. O..” Menționez faptul că din cauza „etnobotanicelor” pe care le consumam de la „Miță” aveam pierderi de memorie pentru o perioadă mai lungă de timp, aproximativ 2 zile. (a se vedea filele 199-201; 202-204 din vol. IV dosar u.p.).
Aceleași aspecte sunt relevate și de martorul C. V.-Nicușor, care declară că a cumpărat de la inc. Ș. M.-O., etnobotanice „Ninja” și „Scan”, cu 40-50 lei pliculețul, o dată pe săptămână, în locuri ca „în parcul de la Coloană”, „la Gogoașa furioasă” sau în zona Școlii Generale nr. 4 Tg.J. (a se vedea declarația de la filele 212-214 vol. IV dosar u.p.).
Martorul D. A. declară că a cumpărat produse „etnobotanice” de la inc. Ș. M.-O., care îl chema acasă sau în zona „Coloana Infinitului”, plătindu-i acestuia 15 lei pentru un pliculeț (a se vedea declarația de la filele 216-220 vol. IV dosar u.p.).
Comercializarea substanțelor cu efecte psihoactive de către inculpat este confirmată și de ceilalți martori audiați în cauză.
Cu ocazia percheziției domiciliare la data de 09.07.2014, au fost ridicate de la inculpat, mai multe pliculețe conținând fragmente vegetale, în cantitate de 27,7 grame.
Din concluziile Raportului de Constatare Tehnico - Științifică nr._/17.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, rezultă că în substanțele înaintate constituite dintr-un număr de 9 probe s-au pus în evidență: JWH-210, UR-144, 4-MEC și AKB48, ce fac parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, iar MDPV face parte din Tabelul-anexă III din Legea 143/2000.
În raport de cele de mai sus, prin ordonanța din 18.09.2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inc. Ș. M.-O., și pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000, constând în aceea că a deținut și pus în vânzare, substanțe din categoria JWH-210, UR-144, 4-MEC și AKB48 – droguri de mare risc ce fac parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea 1143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, iar MDPV face parte din Tabelul-anexă III din Legea 143/2000, dar și pentru infracțiunea de consum de droguri de risc și mare risc, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, întrucât a consumat la domiciliul său, împreună cu alte persoane, astfel de droguri.
Fiind audiat, după extinderea urmăririi penale, inculpatul Ș. M.-O. a recunoscut și regretat faptele săvârșite, însă a menționat că nu a cunoscut că „etnobotanicele” pe care le-a consumat au în conținut substanțe prevăzute de Legea 143/2000, ca droguri de risc și mare risc. A menționat, de asemenea, că a deținut astfel de substanțe de când existau pe piață ca fiind „legale”.
5.Inculpatul G. C.-D. este dealerul care procură substanțe și produse cu efecte psihoactive din municipiul C., atât pentru distribuitorii din mun. Tg.J., cât și pentru cei din zonă. Inculpații B. I.-M. și T. E.-I. s-au aprovizionat cu astfel de substanțe, de la inc. G., atât din stocurile deținute la domiciliul părinților săi din ., cât și din municipiul C., jud. D., unde locuiește fără forme legale. Tot inc. G. C.-D. a pus în legătură dealerii din Târgu-J. cu cei din C..
Pentru dovedirea activității infracționale s-au efectuat interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, supravegheri operative, audieri martori, percheziții domiciliare etc.
Au fost redate câteva din elementele materiale ale infracțiunilor săvârșite. Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 19.05.2014, s-au stabilit momentele în care inculpații T., B., cât și numitul I. R.-G. s-au deplasat în mun. C., cu autoturismul marca AUDI A4, cu nr. de înmatriculare_ și s-au întâlnit cu inc. G. C.-D., în fața Școlii Gimnaziale „E. F.” din mun. C., acesta fiind cu autoturismul BMW, cu nr._, pe care îl folosește și care aparține mamei sale, efectuând activități de vânzare-cumpărare de produse „etnobotanice” de la inc. G. C.-D. (a se vedea pr.verb. de la filele 31-33 și planșele foto de la filele 36-51 vol. III dosar u.p.). În procesul verbal de supraveghere operativă din 21.05.2014, este surprins un alt moment în care inc. T. și B. s-au deplasat în mun. C., întâlnindu-se pe Bld. Oltenia, în fața blocului G1, cu inc. G. C.-D., de la care au cumpărat, de asemenea, produse cu efecte psihoactive (a se vedea pr. verb. de la filele 85-87 și planșele foto de la filele 88-92 vol. III dosar u.p.). Aceleași aspecte de procurare de produse „etnobotanice” de către B. și T. de la inc. G. C.-D., sunt consemnate procesul verbal de supraveghere operativă din 03.06.2014, când cei doi se aprovizionează de la inculpat(a se vedea pr. verb. de la filele 106-110 - vol. III dosar u.p.). În procesul verbal de supraveghere operativă din 04.06.2014 este consemnată activitatea de vânzare-cumpărare de produse și substanțe cu efecte psihoactive de către inc. B. și T., care s-au deplasat în zona comunei Brănești, cu autoturismul KIA înmatriculat în Bulgaria, întâlnindu-se cu inc. G. C.-D., pe DN 66 din loc. Brănești (a se vedea pr. verb. de la filele 124-128 și planșele foto de la filele 133-163 vol. III dosar u.p.). Prin nota de supraveghere operativă efectuată asupra inc. G. C.-D. din 09.07.2014, s-a constatat că inculpatul G., însoțit de coinculpații B. I.-M. și T. E.-I., s-a deplasat pe Calea București din municipiul C. în zona Aeroport, întâlnindu-se cu inc. O. A.-M., la domiciliul acestuia, pe care l-a preluat apoi în autoturism și s-au deplasat spre Filiași. Această deplasare s-a efectuat în scop de aprovizionare cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care inculpații le comercializau pe raza mun. Tg-J. (a se vedea filele 316-317 din vol. III dosar u.p.).
Aspecte privind comercializarea fără drept de substanțe și produse psihoactive rezultă și din înregistrările convorbirilor și comunicărilor telefonice, în care sunt surprinse discuții între inc. G. C.-D. și ceilalți membri ai grupării infracționale (a se vedea notele de redare de la filele 52-144 din vol. II – anexă la dosarul de u.p.).
La percheziția domiciliară efectuată la 09.07.2014, la domiciliul inculpatului s-au găsit 18,1 grame masă brută de fragmente vegetale de culoare verde și două resturi de țigări confecționate artizanal (total 7,4 grame masă brută).
Din concluziile Raportului de Constatare Tehnico-Științifică nr._/17.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, a rezultat că în probele înaintate și analizate s-au pus în evidență: 5Fluoro AKB48, EAM 2201, AB-CHMINACA, ce fac parte din clasa canabinoizilor sintetici, 5Fluoro AKB48 se regăsește în Anexa 1 „Substanțe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol; EAM 2201 se regăsește în Anexa „Substanțe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2013 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2013 al EMCDDA/Europol.
Din depozițiile coinculpaților B. I.-M., T. E.-I., C. A.-C. și O. A.-M., rezultă legăturile infracționale dintre aceștia și inc. G. C.-D., privind vânzarea-cumpărarea de produse și substanțe cu efecte psihoactive.
De asemenea, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă aceleași aspecte. Astfel, martorul P. M.-C. relatează că s-a deplasat împreună cu inc. G., în mun.C., cu autoturismul acestuia marca BMW, cu nr._, au procurat produse psihotrope, pe care martorul le-a predat, din dispoziția lui G., inculpatului T. E.-I., pe raza comunei Brănești (a se vedea filele 192-195 din vol. IV dosar u.p.).
Fiind audiat, inculpatul G. C.-D. a recunoscut că a procurat, în mai multe rânduri, produse cu efecte psihoactive, din mun. C., la comanda inc. B. și T., cărora le-a vândut cu suma de 50 lei/gram. De asemenea, a recunoscut că a cumpărat, în mai multe rânduri, astfel de produse și de la inc. O. A.-M., pe care le-a dat inculpatului B. I.-M..
Fiind reaudiat, la solicitarea sa, inculpatul G. C.-D. a relatat, în amănunt, aspecte în legătură cu faptele pentru care este cercetat, pe care le-a recunoscut și regretat, menționând că la judecarea cauzei înțelege să uzeze de prev. art. 374, 375 și 396 Cod procedură penală, privind procedura simplificată.
În ce privește infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, urmează a se dispune clasarea, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b rap. la art. 16 alin. (1) lit. c C.pr.pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit această infracțiune.
6. Inculpatul F. M. face parte din segmentul grupării care se ocupă cu procurarea și distribuirea substanțelor cu efecte psihoactive, în zonele Filiași, Brănești, Plopșoru, însă procurarea se făcea atât din municipiul C., de la inc. C. A.-C. și O. A.-M., cât și de la Ulăreanu A. din or. Filiași, jud. D., și G. C.-D. din .. Implicarea inculpatului în activitățile infracționale este probată cu declarațiile coinculpaților, ale martorilor, prin RCTS, cât și prin interceptări și supravegheri operative.
Astfel, din procesul verbal de supraveghere operativă din 12.05.2014, rezultă legăturile infracționale dintre G. C.-D. și F. M. – zis „M.” care, la data de 09.05.2014, s-a deplasat pe raza orașului Filiași, jud. D., de unde a ridicat un colet conținând substanțe cu efecte psihoactive, pentru care a achitat suma de 950 Euro, acestea fiind vândute ulterior cu ajutorul lui G. C.-D., la prețul de 50 lei/gram sau 15 lei/țigară. Dintre consumatori au fost identificați C. M.-R. și T. C.-E. (a se vedea pr. verb. de la fila 2 vol. III dosar u.p.). Astfel, în declarațiile martorilor T. C. și T. V. s-a consemnat faptul că fiul lor T. C.-E. s-a aprovizionat, în repetate rânduri,cu droguri și substanțe cu efect psihoactiv de la inc. F. M. și alte persoane, devenind dependent de astfel de produse, abandonând studiile universitare și fiind și internat pentru afecțiuni psihiatrice, urmare a consumului acestor substanțe (a se vedea declarațiile de la filele 247-249; 253-254 și 250-252; 256-257 din vol. IV dos.u.p.).
Aspecte din activitatea infracțională desfășurată de inculpat rezultă și din interceptările convorbirilor și comunicărilor efectuate în cauză (a se vedea notele de redare de la filele: 146-162; 198-203; 219-226 din vol. II - anexă la dos.u.p.)
La percheziția domiciliară din efectuată la 09.07.2014, s-a găsit cantitatea de 0,2 grame substanță sub formă de fragmente vegetale.
Din concluziile Raportului de Constatare Tehnico-Științifică nr._/17.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, rezultă că în proba înaintată constituită din 0,07 grame fragmente vegetale s-au pus în evidență compusul AKB-48 F, ce face parte din clasa canabinoizilor sintetici și se regăsește în Anexa 1 „Substanțe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol. AKB-48F este „substanță psihoactivă nouă” în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului.
Fiind audiat, inculpatul F. M. a recunoscut că s-a aprovizionat, în mai multe rânduri, cu droguri de la C. A.-C. și O. A.-M., din municipiul C., iar uneori direct de la G. C.-D., că este consumator de droguri, prin fumare, de circa 2 ani și jumătate.
În ce privește infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, urmează a se dispune clasarea, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b rap.la art. 16 alin. (1) lit. c C.pr.pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit această infracțiune.
7.Inculpatul O. C. – zis „M.” face parte din segmentul grupării care efectuează aprovizionarea cu produse cu efecte psihoactive, din municipiul C., pentru dealerii din mun. Tg-J., cât și pentru inc. G. C.-D. din .. Acesta a fost folosit, în mai multe rânduri, de dealerii din C., respectiv, inc. O. A.-M. – zis „A.” și C. A.-C., pentru ridicarea coletelor cu produse psihoactive trimise de distribuitorii din București, pe mijloace de transport în comun.
Pentru dovedirea activității infracționale s-au efectuat interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, supravegheri operative, audieri martori, percheziții domiciliare etc.
În procesul verbal de supraveghere operativă din 26.06.2014, este fixat momentul în care inc. O. C., folosind autoturismul_, s-a întâlnit în municipiul C., mai întâi cu Măndescu M.-C. (concubina inc. O. A.-M.), iar mai apoi și cu inc. O. A.-M. și C. A.-C., care au sosit la întâlnire au autoturismul marca BMW . cu nr. de înmatriculare_ . După anumite discuții, O. C. a ridicat un pachet din gara mun. C., pe care l-a predat, ulterior, inc. C. A.-C. (a se vedea pr. verb. de la filele 244-246 și planșele foto de la filele 250-282 - vol. III dosar u.p.). Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 27.06.2014, a fost stabilit momentul în care O. C. s-a deplasat în municipiul Târgu-J., cu autoturismul_ și a predat substanțe cu efecte psihoactive inc. B. I.-M., care, la rândul său, le-a distribuit în zona barului KUBIC din Tg-J., unor consumatori (a se vedea pr. verb. de la filele 283-284 și planșele foto de la filele 287-301 din vol. III dosar u.p.). Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 02.07.2014, este stabilit momentul în care inc. O. C. s-a deplasat în municipiul C.,cu autoturismul său Dacia L. cu nr._, s-a întâlnit cu inc. O. A.-M., după care s-a deplasat la autogara de pe Bld. Dacia din mun. C., ridicând un pachet trimis prin mijloace de transport persoane de la București, pachet pe care l-a încredințat, după ridicare, inc. O. A.-M. (a se vedea pr. verb. de la filele 304-307 și planșele foto de la filele 310-315 din vol. III dosar u.p.).
Aspecte din activitatea infracțională desfășurată de inculpat rezultă și din interceptările convorbirilor și comunicărilor efectuate în cauză (a se vedea notele de redare de la filele 166-186 din vol. II –anexă la dos. de u.p.)
Din declarația martorului P. M.-C. rezultă că inc. O. C. cumpăra, împreună cu acesta, substanțe etnobotanice, din mun. C., pe care le consuma sau comercializa (a se vedea filele 192-195 din vol. IV dosar u.p.). De asemenea, din declarația martorului C. I.-C. – zis „F.” rezultă că O. C. s-a deplasat în municipiul C., în mai multe rânduri, pentru a se aproviziona cu etnobotanice sau pentru a ridica pachetele cu etnobotanice ce erau trimise de la București, pentru inc. C. A.-C. și O. A.-M. (fila 260-265 din vol. IV dosar u.p.).
Fiind audiat, inculpatul a declarat că este consumator de substanțe cu efecte psihoactive, pe care le procură din C. și că s-a deplasat de mai multe ori în mun. C., ridicând, la solicitarea inc. O. A.-M., colete cu astfel de produse, de la mijloacele de transport persoane ce veneau din București.
În ce privește infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, urmează a se dispune clasarea, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b rap. la art. 16 alin. (1) lit. c C.pr.pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit această infracțiune.
8.Inculpatul R. D.-I. – zis „C.” face parte din segmentul grupării ce asigură legătura cu dealerii și consumatorii din București cercetați în prezenta cauza și cei din mun. Tg.J.. Este consumator de droguri din toate categoriile, cât și de substanțe cu efecte psihoactive. În ce privește substanțele cu efecte psihoactive, acesta le procura de la inc. B. I.-M., care îi trimitea pachete, la comandă, fie prin firme de curierat, fie prin mijloacele de transport în comun. La București, pachetele le ridica fie personal, fie prin intermediul inc. M. L.-C.. Plata acestora era făcută din dispoziția sa de către M., care expedia banii în municipiul Tg-J., prin agențiile Western Union, pentru B. I.-M., pe diferite nume (a se vedea procesul verbal în care sunt consemnate chitanțele emise de Western Union, cu data, suma MTCN, numele expeditorului, numele destinatarului de la filele…..vol. IV dos. u.p.). De asemenea, inculpatul procura cannabis din mun. București, pe care îl vindea unor consumatori din Tg.J., cu suma de 60 lei/gram. Printre consumatori au fost identificați D. R., C. F., Mangeac A., V. D., G. M., N. A. ș.a. A avut legături infracționale și cu inc. M. R.-F., de la care a procurat cannabis, atât pentru consum propriu, cât și pentru vânzare, precum și 20 pastile „Chupa Chups”, care în urma analizei de laborator a rezultat că sunt ecstasy – drog de mare risc, din care a vândut 5 pastile în mun. Tg-J.. Pentru vânzarea drogurilor s-a folosit și de inc. M. L.-C., care era și consumator. De menționat că substanțele cu efect psihoactive pe care le procura din mun. Tg.J., erau destinate, în principal, inculpatului M. R.-F., care – o parte le vindea, iar o altă parte le folosea pentru consum propriu.
Pentru dovedirea activității infracționale s-au efectuat interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, supravegheri operative, audieri martori, percheziții domiciliare etc.
Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 24.06.2014, este stabilit momentul în care inc. R. D.-I., însoțit de M. L.-C. și prietena sa, N. A.-D.-A., s-a deplasat cu autoturismul VW Golf, cu nr._ și s-au întâlnit la barul „Kubic” din Tg-J., cu B. I.-M. – zis „B.”, efectuând o tranzacție de cumpărare și plată de substanțe cu efect psihoactiv (a se vedea pr. verb. de la filele 2017-219 și planșele foto de la filele 225-240 din vol. III dosar u.p.). Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 26.06.2014, este stabilit momentul în care inc. R. D.-I. s-a întâlnit cu C. F., persoană căreia i-a vândut cannabis, după care amândoi s-au deplasat la . pe .-O., unde locuiește fără forme legale B. I.-M. – zis „B.” (a se vedea pr. verb. de la filele 241-242 și planșa foto de la filele 250-282 din vol. III dosar u.p.).
Aspecte din activitatea infracțională desfășurată de inculpat rezultă și din interceptările convorbirilor și comunicărilor efectuate în cauză (a se vedea notele de redare de la filele 209-218, 246-247, 255-285 din vol. II - anexă la dos. de u.p.).
La percheziția domiciliară efectuată la data de 09.07.2014, s-a găsit un număr de 15 pastile inscripționate „Chupa-Chups”, (ecstasy) și 27,5 grame fragmente vegetale de culoare oliv (cannabis).
Din concluziile Raportului de Constatare Tehnico-Științifică nr._/18.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, rezultă că în 3 trei dintre probele înaintate s-a pus în evidență THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta Cannabis și într-o probă (15 comprimate rotunde de culoare roșie) - MDMA ce face parte din Tabelul-Anexă nr. I la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările ulterioare. CANNABIS face parte din Tabelul –Anexă nr. III la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările ulterioare.
Din declarația martorului D. A.-C. rezultă că inc. R. D.-I. este consumator atât de droguri de risc (cannabis și hașiș), cât și de etnobotanice, martorul cumpărând, în mai multe rânduri, de la acesta, hașiș și cannabis. De asemenea, martorul cunoaște că R. D.-I. comercializa pastile „Chupa-Chups”, împreună cu M. L.-C. (a se vedea declarația de la filele 176-179 din vol. IV dosar u.p.). Martorul R. M.-R. relatează faptul că R. D.-I. consuma cannabis împreună cu prietena sa, N. A. și tot el a oferit droguri și numitei G. O.-A. - barman la barul ARTE din Parcul Central (a se vedea declarația de la filele 226-228 din vol. IV dosar u.p.). Martora Mangeac M.-A. confirmă faptul că inc. R. D.-I. consumă și etnobotanice (a se vedea declarația de la filele 231-234 din vol. IV dos.u.p.). N. A.-D.-A. (prietena inc. R.) audiată în cauză în calitate de martor a relatat că inculpatul procură cannabis din București, consumând împreună droguri, și procură substanțe cu efect psihoactiv (etnobotanice) din mun. Tg-J., de la un oarecare „Blondu” (a se vedea filele 187-190 din vol. IV dos.u.p.).
Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale, recunoscând și regretând faptele săvârșite.
Prin ordonanța din 19.09.2014, s-a dispus extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inc. R. D.-I., și pentru infracțiunea consum de droguri de risc și mare risc, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, întrucât a deținut, în vederea consumului, droguri de mare risc, respectiv „Chupa-Chups” (ecstasy), cât și droguri de risc (cannabis).
9.Inculpatul M. R.-F. este prieten cu inc. R. D.-I. și domiciliază în mun.București, după propria declarație fiind consumator de droguri de la vârsta de 15 ani până la reținere, consumând zilnic cannabis. A intrat în relații de prietenie cu inc. R. D.-I., urmare a faptului că i-a vândut droguri din categoria cannabis, iar acesta, la rândul său, l-a pus în legătură cu dealerii din Târgu-J., de unde procura substanțe cu efect psihoactiv, pe care le primea prin curse de maxi-taxi, banii trimițându-i prin agențiile de Western Union. Din declarațiile sale și din probele administrate în cauză rezultă că efectua tranzacții cu droguri de risc și mare risc, pentru a-și procura dozele de consum zilnic, aprovizionarea făcând-o fie prin adresele de pe Internet, fie de la dealerii din București.
În declarațiile sale, inculpatul a precizat că are un cerc de prieteni cu care procură și vinde droguri și care, de multe ori, îl luau pe cheltuiala lor în excursii prin țară, întrucât el le procura droguri.
Aspecte din activitatea infracțională desfășurată de inculpat rezultă și din interceptările convorbirilor și comunicărilor efectuate în cauză (a se vedea notele de redare de la filele 285-328 din vol. II - anexă la dos. de u.p.).
Legăturile infracționale cu membrii grupării sunt relevate și de declarațiile coinculpaților R. D.-I., M. L.-C., B. I.-M. și T. E.-I.. Martorul D. A.-C. menționează în declarația sa că M. R.-F. împreună cu R. și M. comercializau cannabis și pastile inscripționate „Chupa-Chups”, dar numai în cantități mai mari de 10 grame. Cunoaște, de asemenea, că M. R.-F. - zis „V.” comercializează pachețele de 0,6 grame marijuana cu 70 lei pachețelul (declarația de la fila 216-220 din vol. IV dosar u.p.).
La percheziția domiciliară efectuată la data de 09.07.2014, s-au găsit două comprimate de culoare roșie, cu inscripția Chupa Chups (ecstasy – drog de mare risc), o pungă cu fragmente vegetale verde-oliv, o altă pungă cu fragmente vegetale de culoare verde, o pungă cu cannabis de aproximativ 100 grame, 15 pastile de ecstasy (culoare roz) și o pungă de etnobotanice ascunse în uscătoria blocului. De asemenea, s-au mai găsit o pungă cu fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cât și o altă pungă din plastic cu 15 pastile de culoare roz, inscripționate Chupa Chups.
Din concluziile Raportului de Constatare Tehnico-Științifică nr._/18.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, rezultă că în 6 dintre probele înaintate în cauza privind pe M. R.-F., s-a pus în evidență THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta Cannabis, iar într-o probă - MDMA ce face parte din Tabelul-Anexă nr. I la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările ulterioare. CANNABIS face parte din Tabelul –Anexă nr. III la Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările ulterioare. Compusul AB-CHMINACA face parte din clasa canabinoizilor sintetici.
Prin ordonanța din 19.09.2014, s-a dispus extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inc. M. R.-F., și pentru infracțiunea consum de droguri de risc și mare risc, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, întrucât a deținut, în vederea consumului droguri de mare risc, respectiv „Chupa-Chups” (ecstasy), cât și droguri de risc (cannabis).
Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale, recunoscând și regretând faptele săvârșite.
10.Inculpatul M. L.-C. a fost în legături infracționale atât cu membrii grupării din București (R. D.-I. și M. R.-F.), cât și cu cei din Tg.J. (B. I.-M., T. E.-I.). Este consumator de droguri, mai precis substanțe cu efecte psihoactive, pe care le-a procurat de la B. I.-M.. Inc. M. a stat un timp în mun. București, locuind la R. D.-I., consuma droguri împreună cu acesta și din dispoziția acestuia, ridica pachetele cu produsele cu efect psihoactiv trimise de inc. B. I.-M., în Autogara Militari din București și expedia prin agențiile Western Union, contravaloarea acestora. În mun. Tg-J. a participat, împreună cu R. D.-I., la vânzarea de cannabis către diferite persoane.
Pentru dovedirea activității infracționale s-au efectuat interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, supravegheri operative, audieri martori, percheziții domiciliare etc.
Din procesul verbal de supraveghere operativă din 24.06.2014, rezultă că inc. M. L.-C. se afla împreună cu R. D.-I. și prietena acestuia, N. A.-D.-A., și s-au întâlnit la barul KUBIC din mun.Tg.J., cu B. I.-M., în vederea efectuării unei tranzacții cu substanțe cu efecte psihoactive. (a se vedea pr. verb. de la filele 217-219 și planșele foto de la filele 225-240 - vol. III dosar u.p.). Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 26.06.2014, a fost consemnat momentul în care inc. M. L.-C. îl însoțește pe R. D.-I., în zona Gării, pentru o vânzare de cannabis lui C. F. (a se vedea pr. verb. de la filele 241-242 din vol. III dosar u.p.).
Din declarația martorului C. V.-Nicușor rezultă că s-a întâlnit în mun. Tg.J., cu inc. M. L.-C., înainte cu 3 săptămâni de arestarea acestuia, purtând asupra sa un rucsac în care avea cannabis și pastile de Chupa Chups, spunând că în 2-3 săptămâni poate să-i facă rost de orice cantitate din aceste produse. Ulterior, martorul a precizat că s-a întâlnit cu D. A., care i-a relatat că drogurile pe care i le arătase M. aparțineau lui R. D.-I. – zis „C.” (a se vedea declarația de la filele 212-214 din vol. IV dos.u.p.). Martorul D. A.-C. a relatat că inc. M. L.-C. a cumpărat „etnobotanice” de la inc. B. I.-M. și T. E.-I., în zona barului KUBIC, „la Coloana Infinitului”, „la Pasarelă” și „la G.” (a se vedea declarația de la filele 216-220 din vol. IV dosar u.p.). Martora Mangeac M.-A., în declarația sa, precizează că a consumat substanțe cu efecte psihoactive puse la dispoziție de inculpatul M. L.-C., care spunea că le procurase, la rândul său, de la inc. B. I.-M. (a se vedea filele 231-234 din vol. IV dosar u.p.).
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut faptele pentru care este cercetat.
11.Inculpatul O. A.-M. face parte din segmentul grupării din mun. C. și are rolul de aprovizionare cu substanțe cu efecte psihoactive, atât a segmentului din zona Brănești-Plopșoru-Filiași – reprezentat de inc. G. C.-D., F. M. și O. C., cât și pe cei din Târgu-J. (reprezentați de inc. B. I.-M. și T. E.-I.).
Așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, inculpatul face comenzi la diferite intervale de timp, la un dealer din mun. București, care îi trimite pachetele cu „etnobotanice” pe microbuzele de pasageri, ce circulă pe ruta București –Slatina - C. sau pe conductorii de tren, ridicarea coletelor efectuând-o fie personal, fie folosindu-se de alte persoane, respectiv, inc. O. C. ș.a., pentru ultimul colet achitând suma de 2100 lei.
Potrivit propriei declarații, pentru comunicare cu furnizorul și-a instalat un program numit GARENA și a folosit ID-ul „șimainewlegale”, precum și_. Este consumator și în ultima vreme a consumat din ce în ce mai mult, din declarația dată rezultând că a încercat și o consiliere psihologică pentru a renunța la consumul de droguri.
Pentru dovedirea activității infracționale s-au efectuat interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, supravegheri operative, audieri martori, percheziții domiciliare etc.
Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 26.06.2014, a fost surprins momentul în care inculpatul O. C. a ridicat un colet cu substanțe cu efecte psihoactive, expediat din București, pe care l-a predat inc. O. A.-M. și C. A.-C., la Autogara din mun.C., unde aceștia au venit la întâlnire cu autoturismul BMW ., cu nr. de înmatriculare_ - proprietatea inc. O. A.-M. (a se vedea pr. verb. de la filele 244-246 și planșele foto de la filele 250-282 - vol. III dosar u.p.).
Aspecte din activitatea infracțională desfășurată de inculpat rezultă și din interceptările convorbirilor și comunicărilor efectuate în cauză (a se vedea notele de redare de la filele 169-199 din vol. II - anexă la dos. de u.p.).
Din declarația martorului C. A.-M. rezultă că inculpații B. I.-M. și T. E.-I. cumpărau produsele cu efecte psihoactive, pe care le vindeau în Tg.J., din zona or. Turceni, Țicleni și C. (a se vedea filele 235-237 din vol. IV dos.u.p.).
La percheziția domiciliară efectuată la data de 09.07.2014, a fost găsită o pungă din material plastic transparent, cu închidere tip clips, ce conținea praf de culoare albă (masă brută 20,26 grame) și o bucată de hârtie în care erau ambalate fragmente vegetale de culoare verde - masă brută de 23,67 grame. Au mai fost identificate și un cântare electronic marca Fuzion, model FZ-75, dar și o bancnotă de 1 leu rulată prinsă într-un filtru de țigară, folosită la prizarea substanțelor de tip praf alb.
Din concluziile Raportului de Constatare Tehnico-Științifică nr._/16.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, rezultă că în cele 2 probe înaintate, s-a pus în evidență 5Fluoro AKB48, EAM 2201, AB-CHMINACA, ce fac parte din clasa canabinoizilor sintetici.
5Fluoro AKB48 se regăsește în Anexa 1 „Substanțe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol; EAM 2201 se regăsește în Anexa „Substanțe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2013 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2013 al EMCDDA/Europol.
Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale, recunoscând și regretând faptele pentru care a fost cercetat.
În ce privește infracțiunea de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, urmează a se dispune clasarea, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b rap. la art. 16 alin. (1) lit. c C.pr.pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit această infracțiune.
12.Inculpatul C. A.-C. face parte tot din segmentul grupării din mun. C., a acționat în strânsă legătură cu inc. O. A.-M., G. C.-D., O. C. și F. M.. De altfel, aprovizionarea o făcea împreună cu inc.O. și distribuția tot împreună cu acesta. La rândul său, este consumator de produse cu efecte psihoactive, procurându-și „marfa”, atât din coletele comandate cu inc. O., cât și de la alți furnizori din municipiul C.. Implicarea sa în activitatea infracțională a grupului rezultă și din propria relatare, în care menționează că inc. O. C. a venit în mai multe rânduri în C., împreună cu inc. G. C.-D., pentru a se aproviziona cu substanțe cu efecte psihoactive puse la dispoziție de el și inc. O. A.-M..
Pentru dovedirea activității infracționale s-au efectuat interceptări ale convorbirilor și comunicărilor telefonice, supravegheri operative, audieri martori, percheziții domiciliare etc.
Prin procesul verbal de supraveghere operativă din 26.06.2014, a fost surprins momentul în care inculpatul C. a mers împreună cu O. A.-M. și au ridicat un colet cu substanțe cu efecte psihoactive, expediat din București, la Autogara din mun.C., deplasarea făcând-o cu autoturismul BMW ., cu nr. de înmatriculare_ - proprietatea inc. O. A.-M. (a se vedea pr. verb. de la filele 244-246 și planșele foto de la filele 250-282 - vol. III dosar u.p.). Din nota de supraveghere operativă efectuată în data de 08.07.2014, asupra inculpatului „C.” identificat ca fiind inc. C. A.-C., s-au stabilit legăturile infracționale dintre acesta și inc. O. A.-M., respectiv momentul în care cei doi au preluat un pachet cu substanțe sau produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de la un microbuz transport persoane cu nr._, ce venea din direcția București (a se vedea filele 318-319 și planșele foto de la fila) 320).
Din declarațiile coinculpaților (inc. O., G., F., O.) rezultă implicarea acestuia în activitățile infracționale. De asemenea, din interceptarea convorbirilor și comunicărilor efectuate în cauză rezultă aspectul că, inc. G. C.-D. i-a predat, în mai multe rânduri, sume de bani cuprinse între 1000-1400 lei, pentru „marfa vândută acestuia”.
La percheziția domiciliată efectuată la data de 09.07.2014, la domiciliul inc. C. A.-C., s-au găsit un număr de trei plicuri conținând fragmente vegetale de culoare brun deschis (masă brută – 13 grame), un plic conținând fragmente vegetale de culoare brun-verde, folie de plastic (masă brută 4,7 grame) și o țigară confecționată artizanal ce conține fragmente vegetale (gramaj – 4,7 grame), dar și o cutie conținând foițe de împachetat țigări.
Din concluziile Raportului de Constatare Tehnico-Științifică nr._/17.07.2014, întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul IGPR, rezultă că într-una din probele înaintate în cauza privind pe C. A.-C. s-a pus în evidență THC, substanță psihotropă biosintetizată de planta Cannabis, iar într-o probă compusul AKB-48 F ce fac parte din clasa canabinoizilor sintetici.
AKB-48 F se regăsește în Anexa 1 „Substanțe psihoactive noi notificate pentru prima dată în 2012 sistemului european de avertizare rapidă în temeiul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” din Raportul anual 2012 al EMCDDA/Europol; AKB-48 F este „substanță psihoactivă nouă” în înțelesul Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului” .
Deși în autoturismul pe care-l conducea a fost găsit și un rest de țigară în care s-a pus în evidență THC, dat fiind faptul că autoturismul nu-i aparține și nu s-a putut dovedi că a vândut sau consumat droguri din categoria „cannabis”, fiind o situație de dubiu, având în vedere principiul „in dubio pro reo”, urmează a se dispune clasarea în ce privește traficul de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000.
Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine nesinceră în cursul urmăririi penale, lăsând să se înțeleagă că activitățile pe care le-a efectuat au constat numai în procurarea de substanțe cu efecte psihoactive pentru consumul propriu și nu pentru comercializare, apărare care este înlăturată de probatoriul administrat în cauză.
Date esențiale privind măsurile preventive dispuse:
Prin ordonanțele din 09.07.2014 și 10.07.2014, s-a dispus, de către procuror, măsura reținerii față de inc. G. C.-D., F. M., R. D.-I., respectiv, O. A.-M., C. A.-C., B. I.-M., T. E.-I., O. C., M. R.-F., M. A.-E. și Ș. M.-O. pe o perioadă de câte 24 ore, începând cu data de 09.07.2014, până la data de 10.07.2014, respectiv, de la 10.07.2014, până la 11.07.2014.
Prin referatul din 10.07.2014, inculpații O. A.-M., C. A.-C., G. C.-D., B. I.-M., T. E.-I., F. M., O. C., R. D.-I., M. R.-F., M. A.-E., M. L.-C., Ș. M. O. au fost prezentați Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă, pe o durată de 30 zile, iar prin Încheierea nr.36 din 10.07.2014, pronunțată în dosarul nr._, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a inculpaților O. A.-M. (mandat de arestare preventivă nr. 17/10.07.2014), C. A.-C. (mandat de arestare preventivă nr. 18/10.07.2014), G. C.-D. (mandat de arestare preventivă nr. 19/10.07.2014), B. I.-M. (mandat de arestare preventivă nr. 20/10.07.2014), T. E.-I. (mandat de arestare preventivă nr. 21/10.07.2014), F. M. (mandat de arestare preventivă nr. 22/10.07.2014), O. C. (mandat de arestare preventivă nr. 23/10.07.2014), R. D.-I. (mandat de arestare preventivă nr. 24/10.07.2014), M. R.-F. (mandat de arestare preventivă nr. 25/10.07.2014), M. A.-E. (mandat de arestare preventivă nr. 26/10.07.2014), M. L.-C. (mandat de arestare preventivă nr. 27/10.07.2014) pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 10.07.2014, până la data de 08.08.2014.
Față de inculpatul Ș. M. O., instanța a respins propunerea de arestare preventivă și, în baza art. 227 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 202 alin. 4 lit. b C.pr.pen., a aplicat acestui inculpat măsura preventivă constând în controlul judiciar.
Inculpații au formulat contestații împotriva încheierii nr. 36/10.07.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, contestații ce au fost respinse prin încheierea penală nr. 243/16.07.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ .
Întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială, au impus în continuare privarea de libertate, prin cererea Biroului Teritorial Gorj al DIICOT din 04.08.2014, s-a solicitat, în baza art. 234 C.proc.pen, art. 223 alin.(2) din C.proc.pen. rap. la art.202 alin.(1), și (3) din Codul de procedură penală, de către procuror, prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpații mai sus-amintiți, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 09.08.2014, până la data de 07.09.2014
Tribunalul Gorj, prin Încheierea nr. 43 din 06.08.2014, pronunțată în dosarul nr._, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților sus-menționați, pe o perioadă de 30 zile, de la 09.08.2014, până la data de 07.09.2014. Împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, inculpații au declarat contestații la Curtea de Apel C., ce au fost respinse prin Încheierea nr. 285/11.08.2014 (dosar nr._ ).
La data de 03.09.2014, s-a solicitat de către procuror o nouă prelungire a măsurii arestării preventive față de aceiași inculpați, pe o perioadă de 30 zile, începând cu 08.09.2014 până la 07.10.2014, propunerea fiind admisă de Tribunalul Gorj (Încheierea nr. 50/04.09.2014 – dosar nr._ ).
Prin Încheierea nr. 341/09.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. (dosar nr._ ), au fost respinse contestațiile formulate de inculpații O. A.-M., C. A.-C., G. C.-D., B. I.-M., T. E.-I., F. M., O. C., R. D.-I., M. R.-F., M. A.-E., M. L.-C., împotriva Încheierii nr. 50/04.09.2014 a Tribunalului Gorj.
În temeiul art. 72 din Codul penal, urmează a fi scăzută din pedeapsa ce se va aplica perioada în care inculpații au fost supuși măsurii preventive privative de libertate, începând cu data de 10.07.2014 la zi.
Inculpații au avut o atitudine relativ sinceră în cursul urmăririi penale, însă au încercat să minimalizeze contribuția pe care au avut-o la comiterea faptelor, invocând aspectul că și-au procurat drogurile și substanțele susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru consum propriu, această apărare fiind înlăturat de probatoriul administrat în cauză.
Inculpații sunt cunoscuți consumatori de droguri și substanțe cu efecte psihoactive, așa cum rezultă și din propriile declarații.
La data de 25.09.2014, la solicitarea inculpatului G. C.-D., acesta a fost reaudiat cu privire la faptele pentru care este cercetat, ocazie cu care a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând faptele reținute în sarcina sa.
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin.(1) și (2) din Legea 143/2000, față de inculpații R. D.-I., Ș. M.-O. și M. R.-F. s-a solicitat efectuarea unui referat de evaluare de către Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj.
Din rapoartele întocmite au rezultat următoarele:
Inculpatul R. D.-I. a început să consume SNPP acum trei ani, în ultimul an consumând cannabis și până la data întocmirii raportului nu a mai beneficiat de consiliere psihologică, în vederea renunțării la consumul de droguri. Din rezultatele evaluării rezultă că prezintă un risc minim de recădere, are o motivație crescută pentru renunțarea la consumul de droguri, este stabil emoțional, și-a manifestat acordul pentru a intra în programul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
Inculpatul M. R.-F. a început să consume marijuana acum 10 ani, ocazional a experimentat consumul de LSD, ciuperci halucinogene, cocaină, heroină, SNPP, ecstasy, ketamine, iar în ultimii trei ani a consumat, zilnic, cannabis și până în prezent nu a mai beneficiat de consiliere psihologică, în vederea renunțării la consumul de droguri. Potrivit rezultatului evaluării, acesta prezintă un risc de recădere, este stabil emoțional, are toleranță la frustrare și este echilibrat. Și-a manifestat acordul pentru a intra în programul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
Inculpatul Ș. M.-O. a început să consume SNPP acum cinci ani, ocazional, în ultimul timp consumând de 4-5 ori pe săptămână și până în prezent nu a mai beneficiat de consiliere psihologică, în vederea renunțării la consumul de droguri. Prezintă un risc minim de recădere, are o motivație crescută și este stabil emoțional. Și-a manifestat acordul pentru a intra în programul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
Date esențiale referitoare la urmărirea penală:
Prin ordonanțele din 07.05.2014, 13.05.2014 și 23.06.2014, s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” și extinderea cercetărilor pentru faptele prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), reținându-se că, mai multe persoane de pe raza municipiului Tg-J., localitățile Turceni, Brănești, oraș Filiași și mun. C. au aderat și sprijinit un grup infracțional organizat constituit în scopul comiterii de infracțiuni de trafic și consum ilicit de droguri de risc (cannabis) și de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. În acest sens, acestea efectuează operațiuni de procurare de astfel de substanțe din mun. C. și oraș Filiași, deținere, punere în vânzare, vânzare și distribuire de droguri de risc din categoria cannabis și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive pe raza mun. Tg-J..
Prin ordonanțele din data de 09.07.2014 și 10.07.2014, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la suspecții O. A.-M., C. A.-C., G. C.-D., B. I.-M., T. E.-I., F. M., O. C., R. D.-I., M. R.-F., M. A.-E., M. L.-C., Ș. M.-O. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, trafic ilicit de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal, art. 2 alin.(1) și alin. (2) din Legea 143/2000 și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal.
La datele de 09.07.2014 și 10.07.2014, prin ordonanțele nr. 28D/P/2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de O. A.-M., C. A.-C., G. C.-D., B. I.-M., T. E.-I., F. M., O. C., R. D.-I., M. R.-F., M. A.-E., M. L.-C., Ș. M.-O. ș.a., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, trafic ilicit de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal, art. 2 alin.(1) și alin. (2) din Legea 143/2000 și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal.
Față de inculpatul Ș. M.-O. s-a dispus extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. și ped.de art. 2 alin. (2) din L.143/2000 și consum de droguri de risc și mare risc, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, prin ordonanța din 18.09.2014.
Prin ordonanțele din 19.09.2014, s-a dispus extinderea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale și față de inc. R. D.-Ionț și M. R.-F., pentru infracțiunile de consum de droguri de risc și mare risc, prev. și ped. de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000.
Inculpaților O. A.-M., C. A.-C., G. C.-D., B. I.-M., T. E.-I., F. M., O. C., R. D.-I., M. R.-F., M. A.-E., M. L.-C. și Ș. M.-O. le-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 108 și art. 83, art.307 și art. 309, art. 209, alin. (17) și art. 210, alin. (1) și (2) C. proc. pen., întocmindu-se procesele verbale din 09.07.2014, 18.09.2014, precum și din 19.09.2014.
Inculpatului B. I.-M. i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de avocatul ales – B. S.-A. din cadrul Baroului Gorj (delegația nr._/09.07.2014 aflată la fila 59 - vol.I dos.u.p.);
Inculpatului T. E.-I. i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de avocatul ales – B. S.-A. din cadrul Baroului Gorj (delegația nr._/09.07.2014 aflată la fila 115 - vol.I dos.u.p.);
Inculpatului M. A.-E. a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de apărătorul din oficiu - av. D. A. din cadrul Baroului de Avocați Gorj (delegația nr. 1837/10.07.2014 aflată la fila 166 - vol.I dos.u.p. și apărător ales – av. B. M. din cadrul Baroului Gorj (împuternicire avocațială nr._/03.09.2014 – fila 165 vol.I dos.u.p.);
Inculpatului Ș. M.-O. a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de apărătorul ales – avocat N. N. – Baroul Gorj (împuternicire avocațială nr._/2014 aflată la fila nr. 97 vol. II dos.u.p.);
Inculpatului G. C.-D. i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de apărătorul ales - av. D. I.-L. din cadrul Baroului de Avocați Gorj (delegația nr._ din 09.07.2014 aflată la fila 290 - vol. I dos.u.p.) și apărătorii ales - av. Martie Cici și C. M. din cadrul Baroului de Avocați D. (împuternicire avocațială nr._ din 22.09.2014, aflată la fila 288 - vol. I dos.u.p.);
Inculpatului F. M. i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de avocații aleși – P. G. din cadrul Baroul Gorj (delegația nr._/09.07.2014 aflată la fila 2 - vol. II dos.u.p.) și av. prin substituire P. I. din cadrul Baroului Gorj (delegația nr._/10.07.2014 aflată la fila 3 - vol. II dos.u.p.), apărătorul ales – avocat N. N. – Baroul Gorj (împuternicire avocațială nr._/2014 aflată la fila nr. 97 vol. II dos.u.p.);
Inculpatului O. C. i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de apărătorul desemnat din oficiu – B. M. din cadrul Baroului Gorj (delegația nr. 1838/10.07.2014 aflată la fila 46 - vol.II dos.u.p.) și apărătorul ales - av. B. M. din cadrul Baroului de Avocați Gorj (împuternicire avocațială nr._ din 03.09.2014 aflată la fila 45 - vol.II dos.u.p.) și apărătorul ales - av. Țiu N.-A. din cadrul Baroului de Avocați Gorj (împuternicire avocațială nr. 872 din 31.07.2014 aflată la fila 44 - vol.II dos.u.p.);
Inculpatului R. D.-I. i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de av. ales M. M. din cadrul Baroului de Avocați Gorj (împuternicire avocațială nr._/09.07.2014 aflată la fila 9 – vol. II dosar u.p.); apărătorul ales – avocat C. Ș. – Baroul București (împuternicire avocațială ._/28.07.2014 aflată la fila nr. 98 vol. II dos.u.p.) și apărătorul ales – avocat N. N. – Baroul Gorj (împuternicire avocațială nr._/2014 aflată la fila nr. 97 vol. II dos.u.p.);
Inculpatului M. R.-F. a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de apărătorul din oficiu - av. B. M.-A. din cadrul Baroului de Avocați Gorj (delegația nr. 1836/10.07.2014 aflată la fila 186 - vol. II dos.u.p.) și apărătorul ales – avocat S. M.-R. – Baroul Gorj (împuternicire avocațială nr._/23.09.2014 aflată la fila nr. 192 vol. II dos.u.p.);
Inculpatului M. L.-C. a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de apărătorul din oficiu - av. B. M.-A. din cadrul Baroului de Avocați Gorj (delegația nr. 1835/10.07.2014 aflată la fila 234 - vol. II dos.u.p.);
Inculpatului O. A.-M. i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de avocatul ales - av. S. L.-L. din cadrul Baroului de Avocați D. (delegația . nr._ din 08.07.2014, aflată la fila 264 - vol. II dos.u.p.);
Inculpatului C. A.-C. i-a fost asigurată asistența juridică în timpul urmăririi penale, fiind asistat de avocatul desemnat din oficiu – M. C. din cadrul Baroului Gorj (delegația nr. 1855 din 10.07.2014, aflată la fila 316 - vol. II dos.u.p.) și avocatul ales – F.-B.-M. din cadrul Baroului D. (împuternicire avocațială . nr._/14.07.2014 aflată la fila 314 din vol. II dos.u.p.);
În cauză, la solicitarea procurorului, au fost autorizate de către Tribunalul Gorj măsuri de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță/supravegherea video, audio sau prin fotografiere, prin: Încheierea nr. 17/14.05.2014 (dosar nr._ – MST nr. 17/14.05.2014); Încheierea nr. 19/19.05.2014 (dosar nr._ – MST nr. 19/19.05.2014); Încheierea nr. 26/30.05.2014 (dosar nr._ – MST nr. 26/30.05.2014); Încheierea nr. 32/12.06.2014 (dosar nr._ – MST nr. 32/12.06.2014); Încheierea nr. 42/30.06.2014 (dosar nr._ – MST nr. 41/30.05.2014); ordonanța cu titlu provizoriu nr. 28D/P/2014 din 08.07.2014; Încheierea nr. 49/11.07.2014 (dosar nr._ – MST nr. 26/30.05.2014). De asemenea, în cauză, a fost autorizată utilizarea investigatorului sub acoperire, prin ordonanța nr. 28D/P/2014 din 02.07.2014.
S-au fost solicitat percheziții domiciliare, iar prin Încheierile nr. 15/03.07.2014 emisă în dosarul nr._ și nr. 16 din 07.07.2014 emisă în dosarul nr._, Tribunalul Gorj a încuviințat efectuarea unor percheziții domiciliare la domiciliile inculpaților.
În scopul dovedirii legăturilor infracționale dintre inculpați, respectiv comunicarea dintre aceștia, în vederea procurării drogurilor și substanțelor cu efect psihoactiv, precum și legătura dintre inculpați și persoanele cărora le distribuiau drogurile și substanțele cu efect psihoactiv, prin Încheierea nr. 25/05.09.2014 emisă de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, s-a dispus autorizarea efectuării unor percheziții informatice asupra sistemelor informatice și suporturilor de stocare de date informatice ridicate de la inculpați, de pe care aceștia au comunicat și au purtat convorbiri relevante pentru stabilirea situației de fapt.
Întrucât cercetările nu au fost finalizate în ce privește pe inc. Ulăreanu A. și I. R.-G. și alți făptuitori, materialul de urmărire penală urmează a fi disjuns, în vederea continuării urmăriri penale pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal.
Măsuri preventive
Având în vedere că în cauză există probe/indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații O. A.-M., C. A.-C., G. C.-D., B. I.-M., T. E.-I., F. M., O. C., R. D.-I., M. R.-F., M. A.-E., M. L.-C., Ș. M.-O. au săvârșit infracțiunile de inițiere, constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, trafic ilicit de droguri de risc și mare risc, consum de droguri de risc și mare risc, complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc, efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (și sub forma complicității), prev. de art. 367 alin.(1), (3) Cod penal, art. 2 alin.(1) și alin. (2) din Legea 143/2000, art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000, art. 48 Cod penal rap. la art. 2 alin.(1) din Legea 143/2000, art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 și art. 48 din Codul penal rap. la art. 16 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal, că măsura preventivă a arestării este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpaților de la urmărirea penală și al prevenirii săvârșirii unor alte infracțiuni, că nu există nicio cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale, precum și că măsura arestării este proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpaților menționați;
Starea de fapt a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procese verbale sesizare din oficiu; ordonanță de reunire a cauzelor; ordonanțe începere urmărire penală și extindere u.p.; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de B. I. M.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului B. I. M.; declarație suspect B. I. M.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. B. I. M.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat B. I. M.; declarație inculpat B. I. M.; ordonanță reținere inc. B. I. M.; proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. B. I. M. și planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare; ordonanță motivată privind efectuarea constatării tehnico-științifice asupra drogurilor ridicate de la B. I. M.; raport de constatare tehnico-științifică nr._/17.07.2014; dovada depunere droguri cameră corpuri delicte; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de T. E.-I.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului T. E.-I.; declarație suspect T. E.-I.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. T. E.-I.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat T. E.-I.; declarație inculpat T. E.-I.; ordonanță reținere inc. T. E.-I.; proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante și planșe foto; proces verbal efectuare percheziții domiciliare/auto privind pe inc. T. E.-I. și planșe fotografice; ordonanță motivată privind efectuarea constatării tehnico-științifice asupra drogurilor ridicate de la T. E.-I.; eaport de constatare tehnico-științifică nr._/17.07.2014; dovada depunere droguri cameră corpuri delicte; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de M. A.-E.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului M. A.-E.; declarație suspect M. A.-E.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. M. A.-E.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat M. A.-E.; declarație inculpat M. A.-E.; ordonanță reținere inc. M. A.-E.; proces verbal de identificare în trafic și planșe foto; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. M. A.-E. și planșe fotografice; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de Ș. M.-O.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului Ș. M.-O.; declarație suspect Ș. M.-O.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. Ș. M.-O.; ordonanță extindere urmărire penală; proces verbal aducere la cunoștință extindere; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat Ș. M.-O.; declarație inculpat Ș. M.-O.; ordonanță reținere inc. Ș. M.-O.; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. Ș. M.-O. și planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare; proces verbal de desigilare, cântărire și resigilare; ordonanță motivată privind efectuarea constatării tehnico-științifice asupra drogurilor ridicate de la Ș. M.-O.; raport de constatare tehnico-științifică nr._/16.07.2014; dovada depunere droguri cameră corpuri delicte; program de supraveghere privind pe inc. Ș. M.-O., întocmit de IPJ Gorj – SIC; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de G. C.-D.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului G. C.-D.; declarație suspect G. C.-D.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. G. C.-D.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat G. C.-D.; declarație inculpat G. C.-D.; ordonanță reținere inc. G. C.-D.; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. G. C.-D. și planșe fotografice; proces verbal de cântărire și resigilare; ordonanță motivată privind efectuarea constatării tehnico-științifice asupra drogurilor ridicate de la G. C.-D.; raport de constatare tehnico-științifică nr._/17.07.2014; dovada depunere droguri cameră corpuri delicte; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de F. M.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului F. M.; declarație suspect F. M.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. F. M.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat numitului F. M.; declarație inculpat F. M.; ordonanță reținere inc. F. M.; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. F. M. și planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare; proces verbal de desigilare, cântărire și testare a drogurilor; ordonanță motivată privind efectuarea constatării tehnico - științifice asupra drogurilor ridicate de la F. M.; raport de constatare tehnico-științifică nr._/17.07.2014, inc. F. M.; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de O. C.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului O. C.; declarație suspect O. C.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. O. C.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat O. C.; declarație inculpat O. C.; ordonanță reținere inc. O. C.; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. O. C. și planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de R. D.-I.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului R. D.-I.; declarație suspect R. D.-I.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. R. D.-I.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat R. D.-I.; ordonanță extindere urmărire penală; proces verbal aducere la cunoștință extindere u.p.; declarație inculpat R. D.-I.; ordonanță reținere inc. R. D.-I.; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. R. D.-I. și planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare; proces verbal de cântărire a drogurilor; ordonanțe motivate privind efectuarea constatării tehnico-științifice asupra drogurilor ridicate de la R. D.-I.; rapoarte de constatare tehnico-științifică nr._/18.07.2014 și_/17.07.2014; dovada depunere droguri cameră corpuri delicte; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de M. R.-F.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului M. R.-F.; declarație suspect M. R.-F.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. M. R.-F.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat M. R.-F.; ordonanță extindere urmărire penală; proces verbal aducere la cunoștință extindere u.p; declarație inculpat M. R.-F.; ordonanță reținere inc. M. R.-F.; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. M. R.-F.; proces verbal de cântărire a drogurilor; ordonanță motivată privind efectuarea constatării tehnico-științifice asupra drogurilor ridicate de la M. R.-F.; raport de constatare tehnico-științifică nr._/18.07.2014; dovezi depunere droguri cameră corpuri delicte; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de M. L.-C.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului M. L.-C.; declarație suspect M. L.-C.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. M. L.-C.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat M. L.-C.; declarație inculpat M. L.-C.; ordonanță reținere inc. M. L.-C.; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. M. L.-C. și planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de O. A.-M.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului O. A.-M.; declarație suspect O. A.-M.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. O. A.-M.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat O. A.-M.; declarație inculpat O. A.-M.; ordonanță reținere inc. O. A.-M.; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. O. A.-M. și planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare; ordonanță motivată privind efectuarea constatării tehnico-științifice asupra drogurilor ridicate de la O. A.-M.; raport de constatare tehnico-științifică nr._/16.07.2014; dovada depunere droguri cameră corpuri delicte; ordonanță efectuare în continuare a urmăririi penale față de C. A.-C.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de suspect numitului C. A.-C.; declarație suspect C. A.-C.; ordonanță punere în mișcare acțiunea penală privind pe inc. C. A.-C.; proces verbal aducere la cunoștință a calității de inculpat C. A.-C.; declarație inculpat C. A.-C.; ordonanță reținere inc. C. A.-C.; proces verbal efectuare percheziții domiciliare privind pe inc. F. M. și planșe fotografice privind perchezițiile domiciliare; proces verbal de cântărire a drogurilor; ordonanță motivată privind efectuarea constatării tehnico-științifice asupra drogurilor ridicate de la C. A.-C.; raport de constatare tehnico-științifică nr._/17.07.2014; dovada depunere droguri cameră corpuri delicte; procese verbale de identificare, supravegheri operative, procese verbale de acte premergătoare și planșe fotografice, încheieri și mandate de supraveghere operativă privind interceptarea convorbirilor și comunicărilor telefonice; declarație martor A. L.-M.; declarație martor Pălcău P.-G.; declarație martor D. M.-C.; declarație martor I. A.-M.; declarație martor N. A.-D.-A.; declarație martor P. M.-C.; declarație martor C. C.-A.; declarație martor S. C.-I.; declarație martor C. V.-Nicușor; declarație martor D. A.-C. ; declarație martor S. M.; declarație martor R. M.-R.; declarație martor Mangeac M.-A.; declarație martor C. A.-M.; declarație martor B. C.-E.; declarație martor A. R.-C.; declarație martor T. C.; declarație martor T. V.; declarație martor C. I. C.; încheieri arestare preventivă, mandate arestare și prelungiri, Încheiere și mandat autorizare efectuare percheziții informatice; dovadă depunere autoturisme Parc auto IPJ Gorj, ordonanțe instituire măsură sechestru asigurător bani și bunuri; chitanțe depunere sume bani la CEC Bank; proces verbal privind transferurile monetare efectuate prin serviciul Western Union, Payment Services Ireland LTD efectuate de inculpați ( filele 1-165 – vol.IV dosar u.p.); procese verbale cu rezultatul perchezițiilor informatice + suporturi optice privind pe B. I.-M., T. E.-I., M. A.-E., Ș. M.-O., G. C.-D., F. M., O. C., R. D.-I., M. R.-F., M. L.-C., O. A.-M. și C. A.-C. ( filele 1-106 - Vol.V dos.u.p.) și rapoarte evaluare inculpați (filele 107-127 - Vol.V dos.u.p.).
Procedura de cameră preliminară
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr._ la data de 01.10.2014, fiind urmată procedura de cameră preliminară conform art. 342-348 C.pr.pen.
Prin încheierea nr. 103 din 07.11.2014, în baza art. 346 alin.2 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 28D/P/2014 din 30.09.2014 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpații B. I.- M.; T. E.-I.; M. A.-E.; G. C. –D.,; F. M.; O. C.; R. D.-I.; M. R.-F.; M. L.-C.; O. A.-M. și C. A.-C. și Ș. M.-O.. S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații B. I. M., pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; T. E.-I., pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; M. A.-E., pentru infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; G. C.-D., pentru infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) Cod penal și de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 16 alin.(1) din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; F. M., pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; O. C., pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; R. D.-I., pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și mare risc), art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; M. R.-F., pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și de mare risc), art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc)și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; M. L.-C., pentru infracțiunile prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 (complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc) și art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; O. A.-M., pentru infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) Cod penal și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 16 alin.(1) din Legea 194/2011 cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal; C. A.-C., pentru infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal, toți în stare de arest preventiv și Ș. M.-O., pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și mare risc), art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și art. 38 alin. (1) Cod penal, cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Cercetarea judecătorească:
În ședința publică din 20.11.2014 în prezența apărătorilor aleși, inculpații B. I.- M.; T. E.-I.; M. A.-E.; G. C. –D.,; F. M.; O. C.; R. D.-I.; M. R.-F.; M. L.-C.; O. A.-M., C. A.-C. și Ș. M.-O. au declarat că recunosc și regretă săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței, cunoscând rechizitoriul și-au însușit în totalitate probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și au solicitat ca judecata să se facă conform procedurii simplificate, respectiv în baza probelor administrate de procuror.
Conform art. 375 alin.1 combinat cu art.378 C.pr.pen au fost ascultați inculpații B. I.- M.; T. E.-I.; M. A.-E.; G. C. –D.,; F. M.; O. C.; R. D.-I.; M. R.-F.; M. L.-C.; O. A.-M., C. A.-C. și Ș. M.-O. în prezența apărătorilor aleși, aceștia relatând cu lux de amănunte cele întâmplate, în esență menținându-și declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Prin încheierea de ședință din 04.12.2014 a fost admisă cererea formulată de inculpați privind judecarea cauzei conform procedurii simplificate în cazul recunoașterii învinuirii.
Cererea de judecare a cauzei conform procedurii simplificate formulată de inculpați a fost admisă de tribunal, întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că faptele pentru care au fost trimiși în judecată există și au fost săvârșite de aceștia, neexistând niciun dubiu cu privire la exactitatea aspectelor reținute în sarcina lor prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj cu excepția situației inculpatului Ș. M. O. astfel:
Întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale fundamentează o stare de fapt corect reținută și expusă de către procuror, fiind adevărată și necontestată de nimeni împrejurarea că la domiciliul inculpatului Ș. M. O. au fost găsite mai multe pliculețe cu fragmente vegetale despre care acesta a declarat că sunt „etnobotanice”, cât și materiale folosite pentru consum, respectiv o pipă din sticlă, o râșniță de mărunțire a fragmentelor vegetale și resturi de țigarete confecționate artizanal care s-au dovedit a fi conform raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. droguri de mare risc, respectiv JWH-210, UR-144, 4-MEC și AKB48, ce fac parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, iar MDPV face parte din Tabelul-anexă III din Legea 143/2000.
Inculpatul Ș. M. O. în mod invariabil a declarat că nu este decât consumator de „etnobotanice” și nu își poate explica existența drogurilor de mare risc în conținutul resturilor de țigarete confecționate ce au fost găsite la domiciliul său.
De precizat că la domiciliul inculpatului Ș. M. O. se întâlneau de regulă mai mulți prieteni pentru a consuma „etnobotanice”, acesta având reprezentarea în accepțiunea tribunalului că este vorba despre o simplă distracție cu o substanță ce nu era prohibită până la reglementarea dată prin Legea nr. 194/2011 și în nici un caz de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Există posibilitatea cel puțin la nivel teoretic ca fără știrea inculpatului Ș. M. O. la domiciliul său să se fi consumat droguri de risc și mare risc, dar acest aspect nu reprezintă „de plano” fără existența altor probe, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000.
Starea de fapt expusă de procuror așa cum s-a precizat corespunde întrutotul adevărului, însă reținerea săvârșirii de către inculpatul Ș. M. O. a infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc nu este fundamentată pe un probatoriu ce ar converge spre ipoteza că a săvârșit această faptă. Mai exact raportul de constatare tehnico-științifică nr._/17.07.2014 nu se coroborează cu alte probe din care să rezulte certitudinea că acesta a săvârșit infracțiunea de trafic de risc și mare risc și cum „in dubio pro reo” tribunalul apreciază că se impune achitarea inculpatului Ș. M. O. pentru art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000.
În drept, față de starea de fapt mai sus expusă, tribunalul constată și reține că:
1.Faptele inculpatului B. I.-M., constând în aceea că a inițiat constituirea unui grup infracțional organizat, în scopul efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmate de săvârșirea unor astfel de fapte; inculpatul s-a aflat în legături infracționale cu T. E.-I., T. P.-L., I. R.-G., O. C., împreună cu care s-a aprovizionat și distribuit produsele susceptibile de a avea efecte psihoactive; inc. B. I.-M. s-a aprovizionat de la G. C.-D., F. M., O. A.-M. și a distribuit prin T. E.-I., M. A.-E. și R. D.-I., în repetate rânduri, vânzând substanțele cu efecte psihoactive, unor distribuitori din jud. Gorj și unor consumatori, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
2.Faptele inculpatului T. E.-I., constând în aceea că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmate de săvârșirea unor astfel de fapte; inculpatul s-a aflat în legături infracționale cu B. I.-M., T. P.-L., I. R.-G., împreună cu care s-a aprovizionat, în mod repetat, din mun. C. și . G. C.-D., din . F. M. și le-a distribuit în mun. Tg-J., împreună cu B. I.-M., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
3.Faptele inculpatului M. A.-E., constând în aceea că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmate de săvârșirea acestor infracțiuni; inculpatul s-a aflat în legături infracționale cu B. I.-M., T. P.-L., I. R.-G. - zis Ș., T. E.-I. - zis G., pe care i-a ajutat la săvârșirea faptelor, transportând consumatorii în locurile stabilite, pentru a cumpăra produse cu efecte psihoactive de la persoanele mai sus-menționate, dar și pe aceștia pentru a se întâlni cu consumatorii în vederea efectuării unor tranzacții sau ducând personal astfel de substanțe consumatorilor, după ce i-au fost încredințate, în prealabil, de către inculpații menționați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art.48 alin.(1) Cod penal rap. la art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
4.Faptele inculpatului Ș. M.-O., constând în aceea că a procurat, în mai multe rânduri, de la B. I.-M., produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-a comercializat altor persoane, deținându-le și pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de consum de droguri de risc și mare risc, prev. de art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 17 alin. 2 combinat cu art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen. se va dispune achitarea inculpatului Ș. M.-O., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic de droguri de risc și mare risc), întrucât nu există probe că a săvârșit această faptă.
5.Faptele inculpatului G. C.-D., constând în aceea că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmate de săvârșirea acestor infracțiuni; inculpatul s-a aflat în legături infracționali cu O. A., C. A.-C., T. E.-I., T. P.-L., B. I.-M. și O. C.; în repetate rânduri a vândut substanțe cu efecte psihoactive, unor distribuitori din jud. Gorj, pe care și le-a procurat fie personal de la O. A. și C. A.-C., fie prin intermediul lui O. C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de aderare și sprijinire la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) Cod penal și de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
6.Faptele inculpatului F. M., constând în aceea că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmate de săvârșirea acestor infracțiuni. Inculpatul s-a aflat în legături infracționale cu Ulăreanu A., G. C.-D., T. E.-I., O. A.-M., C. A.-C. și B. I.-M., de la care a cumpărat, în mod repetat, substanțe din categoria celor enumerate mai sus, pe care ulterior le-a comercializat pe raza comunelor Plopșoru, Brănești și localităților învecinate unor consumatori, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de aderare și sprijinire la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) Cod penal și de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011, texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin.(1) Cod penal.
7.Faptele inculpatului O. C., constând în aceea că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul efectuării, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmate de săvârșirea acestor infracțiuni. Inculpatul s-a aflat în legături infracționale cu C. I. C., G. C.-D., O. A.-M., C. A.-C., B. I.-M., T. E.-I.; s-a deplasat pe raza mun. C., de unde ridică colete cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive din dispoziția lui O. A.-M. și C. A.-C., o parte transportându-le în . fi distribuite de G. C.-D., cât și în Târgu-J., pentru B. I.-M. și T. E.-I., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
8.Faptele inculpatului R. D.-I., constând în aceea că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii de infracțiuni de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc și de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmate de săvârșirea acestor infracțiuni; inculpatul s-a aflat în legături infracționale cu B. I.-M., T. E.-I., M. L.-C., M. R.-F.; inculpatul a comandat colete cu produse, de la B. I.-M. și T. E.-I., pe care le-a primit în mun. București; a vândut în municipiul Târgu J., droguri de risc și mare risc (ecstasy și cannabis) și a deținut astfel de droguri, pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1), (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și mare risc), art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
Având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv cantitatea relativ mică traficată, lipsa ciclicității sau mai exact împrejurarea că contactul pe care l-a avut inculpatul R. D.-I. cu drogurile de risc și mare risc a fost unul izolat nefiind vorba de obișnuință în asemenea demersuri, tribunalul apreciază că toate acestea diminuează gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, motiv pentru care se impune reținerea cu referire la această faptă a circumstanței atenuante prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b C.pen. și pe cale de consecință beneficiul dispozițiilor art. 76 C.pen.
9.Faptele inculpatului M. R.-F., constând în aceea că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii de infracțiuni de trafic ilicit de droguri de risc și mare risc,precum și de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmate de săvârșirea acestor infracțiuni. Inculpatul s-a aflat în legături infracționale cu R. D.-I. și M. L.- C., precum și dealeri de droguri din țară, de la care a cumpărat și vândut, droguri de risc, de mare risc și produse susceptibile de a avea efecte psihoative; a deținut droguri din categoriile menționate și pentru consum propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 2 alin. (1), (2) din Legea 143/2000 (trafic ilicit de droguri de risc și mare risc), art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) și art.16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
Având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv cantitatea relativ mică traficată, lipsa ciclicității sau mai exact împrejurarea că contactul pe care l-a avut inculpatul M. R.-F. cu drogurile de risc și mare risc a fost unul izolat nefiind vorba de obișnuință în asemenea demersuri, tribunalul apreciază că toate acestea diminuează gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, motiv pentru care se impune reținerea cu referire la această faptă a circumstanței atenuante prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b C.pen. și pe cale de consecință beneficiul dispozițiilor art. 76 C.pen.
10.Faptele inculpatului M. L.-C., constând în aceea că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii de infracțiuni de trafic ilicit de droguri de risc și de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmate de săvârșirea acestor infracțiuni. Inculpatul s-a aflat în legături infracționale cu R. D.-I., B. I.-M. și T. E.-I., M. L.-C., a ajutat pe inc. R. D.-I., pentru distribuirea drogurilor de risc pe raza mun. Tg-J.; a trimis bani lui B. I.-M., prin intermediul Western Union, din dispoziția lui R. D.-I., pentru plata substanțelor cu efecte psihoactive trimise din Târgu-J., la București, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat), art. 48 alin.(1) Cod penal rap. la art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 (complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri) și art. 48 alin.(1) Cod penal rap. la art.16 alin. (1) din Legea 194/2011(complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
Având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv cantitatea relativ mică traficată, lipsa ciclicității sau mai exact împrejurarea că contactul pe care l-a avut inculpatul M. L. - C. cu drogurile de risc și mare risc a fost unul izolat nefiind vorba de obișnuință în asemenea demersuri, tribunalul apreciază că toate acestea diminuează gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, motiv pentru care se impune reținerea cu referire la această faptă a circumstanței atenuante prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b C.pen. și pe cale de consecință beneficiul dispozițiilor art. 76 C.pen.
11.Faptele inculpatului O. A.-M., constând în aceea că a aderat și sprijinit sub orice formă un grup infracțional organizat faptă urmată de săvârșirea, în mod repetat, a infracțiunilor de efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive; inculpatul s-a aflat în relații infracționale cu C. A.-C., O. C. și G. C.-D.; a cumpărat de la dealeri din țară și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pe care le-a vândut, în repetate rânduri, numiților O. C., din .-D. din .-M. din Tg-J., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și alin. (3) Cod penal și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, prev. și ped. de art. 16 alin.(1) din Legea 194/2011, texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
12. Faptele inculpatului C. A.-C., constând în aceea că a aderat și sprijinit sub orice formă un grup infracțional organizat, faptă urmată de săvârșirea, în mod repetat, a infracțiunilor de efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive; inculpatul s-a aflat în relații infracționale cu O. A.-M., G. C.-D. și O. C. și a vândut lui G. C.-D., în mai multe rânduri, droguri și substanțe cu efecte psihoactive pe care, ulterior, le-a distribuit pe raza . a mun. Tg-J., prin intermediul lui B. I.-M., T. E.-I., T. P.-L. și I. R.-G., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) și art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), texte de lege în baza cărora urmează să fie condamnat, cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal și cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
Pentru nedemnitate inculpaților B. I.- M.; T. E.-I.; M. A.-E.; G. C. –D.; F. M.; O. C.; R. D.-I.; M. R.-F.; M. L.-C.; O. A.-M., C. A.-C. și Ș. M.-O. le va fi aplicată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 367 alin. 1 și 3 Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b din Cod penal ce urmează a fi executată în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c din Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpaților instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere al infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul și scopul urmărit, nivelul de educație, vârsta, situația familială și nu în ultimul rând amploarea fenomenului consumului de etnobotanice și a flagelului ce îl reprezintă traficul de droguri în România și în întreaga lume, consecințele dezastruoase pe care consumul de astfel de substanțe îl poate avea asupra tineretului și nu numai.
Tribunalul mai are în vedere la individualizarea pedepsei faptul că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal și sunt încă la vârsta când teribilismul poate lua cu ușurință în conștiința și mentalul fiecăruia locul rațiunii.
În consecință, tribunalul urmează să dispună condamnarea inculpaților pentru infracțiunile deduse judecății la pedeapsa închisorii cu orientare spre minimul special, cu privare de libertate, urmărind atingerea scopului educativ preventiv și punitiv al pedepsei și implicit formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială în condițiile în care au avut posibilitatea, dată fiind situația reținută, să conștientizeze pe deplin periculozitatea faptelor săvârșite.
În baza art. 72 alin. 1 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpaților B. I.- M.; T. E.-I.; M. A.-E.; G. C. –D.,; F. M.; O. C.; R. D.-I.; M. R.-F.; M. L.-C.; O. A.-M., C. A.-C. reținerea și arestul preventiv începând cu 10.07.2014 la zi.
În baza art. 72 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Ș. M. O. reținerea din 10.07.2014.
În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. se va menține starea de arest a inculpaților B. I. M., T. E. I., M. A. E., G. C. D., F. M., O. C., R. D. I., M. R. F., M. L. C., O. A. M., C. A. C. și controlul judiciar dispus față de inculpatul Ș. M. O., întrucât temeiurile avute în vedere la luarea acestora nu s-au modificat și subzistă în continuare.
Având în vedere că autoturismele ridicate de la inculpați sunt proprietatea altor persoane și au fost luate pe nedrept din posesia acestora, fiind dovedit aspectul că respectivele persoane nu aveau cunoștință de scopul folosirii acestor bunuri, respectiv săvârșirea de infracțiuni, tribunalul în baza art. 255 alin.1 C.pr.pen. combinat cu art. 397 alin. 3 C.pr.pen. va dispune ridicarea sechestrului asigurător și restituirea: autoturismului marca AUDI A4, cu numărul de înmatriculare_, . WAUZZZ8DZSA033913, aparținând numitului D. R.-S., CNP_, dar folosit de inculpatul T. E.-I. depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. dovezii . nr. 2794/08.08.2014; autoturismului marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, . W0L0TGF48Y5237538, aparținând inc. F. M. depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. dovezii . nr. 2794/08.08.2014; autoturismului marca BMW ., cu numărul de înmatriculare_, . WBAAL11040AX21428, aparținând numitei G. D.-R., CNP_, dar folosit de inc. G. C.-D., depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. dovezii . nr. 2794/08.08.2014; autoturismului marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, . UU1LSDEJH35461959, aparținând numitului O. N., CNP_, dar folosit de inc. O. C. depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. Dovezii . nr. 2794/08.08.2014; autoturismului marca Renault Symbol, cu numărul de înmatriculare_, . VF1LBR7CF34509795, aparținând ., CUI_, dar folosit de inc. M. A.-E. depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. Dovezii . nr. 2794/08.08.2014.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b și f C.pr.pen. combinat cu art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată se va dispune confiscarea de la inculpați a următoarelor bunuri care au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală sau bunuri a căror deținere este interzisă de legea penală:
1.confiscarea de la inc. R. D.-I. a cantităților de: 1,82 grame cannabis, 2,59 grame MDMA și 5 comprimate MDMA rămase în urma analizei și indisponibilizată la Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform dovezii ., nr._ din 04.08.2014 ;
2.confiscarea de la inc. M. R.-F. a cantităților de: 103,47 grame cannabis; 36 gr cannabis; 21,17 gr cannabis; 5,38 gr. cannabis; 5,18 grame cannabis; 5,51 grame cannabis; 2,61 grame MDMA, 5 comprimate MDMA; 2 buc. grindere; 6,02 grame fragmente vegetale care nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope), rămase în urma analizei și indisponibilizată la Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform dovezii ., nr._ din 04.08.2014 și dovezii . nr._/17.09.2015;
3. confiscarea de la inc.O. A.-M. a cantităților de: 16,49 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope; 18,48 grame pulbere albă care nu conține stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/22.07.2014;
4. confiscarea de la inc. T. E.-I. a cantităților de: 1,01 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope; 1,52 grame pulbere albă care nu conține stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/22.07.2014;
5. confiscarea de la inc. G. C.-D. a cantității de 2,15 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/22.07.2014;
6. confiscarea de la inc. C. A.-C. a cantității de 2,16 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/22.07.2014;
7. confiscarea de la inc. B. I.-M. a cantității de 4,74 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/10.07.2014;
8. confiscarea de la inc. F. M. a cantității de 2,54 grame fragmente vegetale (masă brută) și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/10.07.2014;
9. confiscarea de la inc. Ș. M.-O. a cantității de 1,29 grame fragmente vegetale care conțin JWH 210 și AKB 48-proba 9a; rămase în urma analizei și indisponibilizată la Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform dovezii ., nr._ din 01.09.2014;
10. confiscarea de la inc. M. A.-E. a două cutii cu foițe pentru confecționat țigări, de culoare verde, cu inscripția MASCOTTE EXTRA THIN depuse la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014;
11. confiscarea de la inc. Ș. M.-O. a unei râșnite din metal pentru mărunțirea fragmentelor vegetale, depusă la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție domiciliară din 09.07.2014;
12. confiscarea de la inc. O. A.-M. a unui cântar electronic marca FUZION, model FZ 75; unei bancnote din cupiura de 1 leu, rulată, prinsă într-un filtru de țigară folosită la prizarea substanței de tip praf alb depuse la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014;
13. confiscarea de la inc. C. A.-C. a unei cutii de foițe de împachetat și confecționat țigări depusă la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014;
14. confiscarea de la inc. G. C.-D. a unei cutii de foițe OCB Premium; unui aparat pentru confecționat țigări artizanale, de culoare neagră; sabie cu mâner și teacă de culoare neagră în lungime de 92 cm depusă la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014;
15. confiscarea de la inc. F. M. a unei foițe OCB, în lungime de 1 metru depusă la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014.
În baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 dispune distrugerea drogurilor susmenționate cu păstrarea de contraprobe.
16. confiscarea de la inculpatul B. I.? M. a unui telefon mobil marca DIGI MOBIL, cu ._.465.565, având cartela Cosmote, cu numărul de apelare 0763/974.258, cod PIN 9320; a unei cutii cu foițe, inscripționată „OCB”; a unor fragmente de țigări și 1 dintr-o foiță aflate într-un plic tip M.A.I., sigilat pe silicon transparent, cu sigiliul tip M.I. nr._.
17. confiscarea de la inculpatul T. E. I. a unui telefon mobil marca SAMSUNG DUOS, cu seriile IMEI_.801.548 și_.801.546, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0761/566.050 și a unei cartele Cosmote.
18. confiscarea de la inculpatul M. A. E. a unui telefon mobil marca Samsung Note 3 (SM-N9005), cu ._.666.659, având cartelă Cosmote cu numărul de apelare 0760/840.553.
19. confiscarea de la inculpatul G. C. D. a unui telefon mobil marca SAMSUNG GTS6500D, cu ._.493.449, având cartela ORANGE cu numărul de apelare 0752/301.066, cod PIN 0000, cod de siguranță telefon 1235; a unui telefon mobil marca Vodafone, cu ._.964.048 și cartela Cosmote cu seria_1396192.
20. confiscarea de la inculpatul F. M. a unui telefon mobil marca NOKIA X1, cu seriile IMEI_.439.842 și_.439.859, având 2 cartele COSMOTE; a unui telefon mobil marca IPHONE 5, de culoare neagră, cu ._.461.65, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0767/709.160;
21. confiscarea de la inculpatul O. C. a unui telefon mobil marca NOKIA model 3330C-2, cu ._.387.525, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0763/860.172, cod PIN 0000, cod de siguranță_.
22. confiscarea de la inculpatul R. D. I. a unui telefon mobil marca SAMSUNG GALAXY S4, de culoare albă, cu ._.737.047, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0762/648.784, cod PIN_; a unui grinder(râșniță); a 2(două) fragmente de țigări și a 2(două) fragmente de role hârtie pentru confecționat țigări aflate într-un plic tip M.A.I., sigilat pe ceară roșie, cu sigiliul M.I. nr._.
23. confiscarea de la inculpatul M. R.-F. a unui telefon mobil marca HUAWEI- U2805, cu ._.457.877, cu cartela DIGI MOBIL, cu numărul de apelare 0771/308.334.
24. confiscarea de la inculpatul M. L.-C. a unui telefon mobil marca NOKIA 100, cu ._.815.346, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0765/396.255, cod PIN 1015.
25. confiscarea de la inculpatul O. A.-M. a unui telefon mobil marca LG-G2,de culoare albă, cu ._.558.202, având cartela sim Cosmote cu numărul de apelare 0764/621.023.
26. confiscarea de la inculpatul C. A.-C. a unui telefon mobil marca SAMSUNG GALAXY-S3, cu ._.972.415.04, având cartela Cosmote, cu numărul de apelare 0760/498.037, cod PIN 2054; a unui telefon mobil NOKIA 6303, de culoare neagră, cu ._.827.079, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0766/771.310, cod PIN 0618.
27. confiscarea de la inculpatul Ș. M.-O. a unui telefon mobil marca SAMSUNG GT-S5260, cu ._.420.943, având cartela Cosmote cu .; a unui recipient din plastic, de culoare galbenă, în care se află 3(trei) filtre de țigară; a 20(douăzeci) filtre de țigară; a unei pipe din lemn; a unei tabachere metalică în care se află 2 role de foițe pentru confecționat țigări; a unei pipe din sticlă inscripționată „NEW WAYS”; a unui aparat pentru confecționat țigări; a unui grinder metalic inscripționat „1EURO”; a unui pachet foițe marca „MASCOTTE”; a unui pachet foițe marca „OCB”, de culoare albastră; a unui pachet foițe marca „OCB”, de culoare neagră; a unui grinder din material plastic, de culoare verde și a unui pachet foițe marca „PAPEL DE LIAR”.
În baza art. 274 alin1 si 2 C.pr.pen. vor fi obligați inculpații B. I. M., T. E. I., M. A. E., G. C. D., F. M., O. C., R. D. I., M. R. F., M. L. C., O. A. M., C. A. C. și Ș. M. O. la câte 3.200 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.
În baza art. 397 alin. 2 combinat cu art. 249 alin. 1 teza penultimă C.pr.pen. se va dispune menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare asupra următoarelor bunuri mobile:
•asupra sumei de 800 RON, ridicată de la inc. R. D.-I. depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014 (recipisă de consemnare nr._/1/05.08.2014);
•asupra sumei de 1769 RON, ridicată de la inc. O. A.-M., depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014 (recipisă de consemnare nr._/1/05.08.2014);
•asupra sumei de 3200 RON, ridicate de la inc. C. A.-C., depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014 (recipisă de consemnare nr._/1/05.08.2014);
•asupra sumei de 181 RON, ridicată de la inc. Ș. M.-O., depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014(recipisă de consemnare nr._/1/ 05.08.2014);
În baza art. 397 alin. 3 combinat cu art. 255 C.pr.pen. se va dispune restituirea către inculpatul C. A. C. a sumelor de 100 Euro și 1135 lei, depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014 (recipisă de consemnare nr._/1/05.08.2014) cu observația că sechestrul asigurător a fost menținut numai parțial până la concurența sumei de 3.200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 374 alin. 4 C.pr. pen. combinat cu art. 375 C.pr.pen. admite cererea de judecare a cauzei conform procedurii simplificate formulată de inculpații B. I. M., T. E. I., M. A. E., G. C. D., F. M., O. C., R. D. I., M. R. F., M. L. C., O. A. M., C. A. C. și Ș. M. O..
1.B. I.-M.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul B. I. M., fiul lui F. și D., născut la 22.09.1992, în mun. Târgu-J., județul Gorj, CNP_, domiciliat în municipiul Tg.J., ., nr. 53, jud. Gorj, cetățean român, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii – 10 case, fără ocupație, antecedente penale – neagă, posesor al BI . nr._, la 11 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul B. I. M. la 6 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 1 C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului B. I. M. în pedeapsa cea mai grea de 11 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 1 an și o lună închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen,, iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului B. I. M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
2.T. E.-I.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul T. E. I., fiul lui P. și M., născut la 03.06.1983, în mun. Târgu-J., județul Gorj, CNP_, domiciliat în municipiul Tg.J., ., jud. Gorj, cetățenia română, necăsătorit, fără ocupație, studii – școala profesională, situația militară - satisfăcut, antecedente penale – neagă, posesor(oare) al/a BI/CI ., nr._, la 10 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul T. E. I. la 6 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 1 C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului T. E. I. în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 1 an închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului T. E. I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
3.M. A.-E.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul M. A.-E., fiul lui G. și M., născut la 20.03.1987, în mun. Târgu-J., județul Gorj, CNP_, domiciliat în municipiul Tg.J., ., ., ., jud. Gorj, cetățenia română, necăsătorit, ocupația – taximetrist, locul de muncă – . TG.J., studii - medii, situația militară - nesatisfăcut, antecedente penale – neagă, posesor(oare) al/a BI/CI ., nr._, la 10 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza 48 alin. 1 C.pen. raportat la art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul M. A.-E. la 6 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 1 C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului M. A.-E. în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 1 an închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului M. A.-E. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
4.G. C.-D.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul G. C. D., fiul lui P. și D.-R., născut la 24.03.1990, în oraș Filiași, județul D., cu domiciliul în ., jud. Gorj, CNP_, cetățenia română, necăsătorit, antecedente penale - necunoscut, stagiul militar nesatisfăcut, studii medii, fără ocupație, posesor al CI, ., nr._, eliberat de SPCLEP Turceni, la 10 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul G. C. D. la 6 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 1 C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului G. C. D. în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 1 an închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului G. C.-D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
5.F. M.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul F. M., fiul lui S. și E., născut la 31.10.1989, în oraș Filiași, județul D., cu domiciliul în comuna Plopșoru, ., jud. Gorj, CNP_, cetățenia română, necăsătorit, antecedente penale - necunoscut, stagiul militar nesatisfăcut, studii medii, ocupația – fără, posesor al CI, ., nr._, eliberat de SPCLEP Turceni, la 9 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul F. M. la 6 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 1 C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului F. M. în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 11 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului F. M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
6.O. C.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul O. C., fiul lui N. și E., născut la 23.07.1994, în orașul Filiași, județul D., domiciliat în ., jud. Gorj, cetățenia română, necăsătorit, ocupația - fără, locul de muncă – fără, studii - medii, situația militară - nesatisfăcut, antecedente penale – necunoscut, posesor(oare) al/a BI/CI ., nr._, CNP_, la 9 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul O. C. la 6 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 1 C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului O. C. în pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 11 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului O. C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
7.R. D.-I.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul R. D. I., fiul lui I. și G., născut la 13.05.1993, în mun. Târgu-J., jud. Gorj, domiciliat în mun. Tg.J., ., ., ., jud. Gorj, cetățenia română, necăsătorit, ocupația – student anul III ASE Marketing București, studii - medii, situația militară - nesatisfăcut, antecedente penale – necunoscut, posesor(oare) al/a BI/CI ., nr._, având CNP_, la 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul R. D. I. la 4 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic de droguri de risc și mare risc) cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul R. D. I. la 2 ani și 3 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen condamnă inculpatul R. D. I. la 3 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului R. D. I. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 5 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 2 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului R. D. I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
8.M. R.-F.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul M. R. F., fiul lui G. și M., născut la 25.06.1989, în mun. București, Sectorul 6, domiciliat în mun. București, sectorul 6, Drm.Timonierului nr. 8, ., ., necăsătorit, ocupația – fără, studii - medii, situația militară - nesatisfăcut, antecedente penale – necunoscut, posesor(oare) al/a BI/CI ., nr._, având CNP_, la 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul M. R. F. la 4 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic de droguri de risc și mare risc) cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul M. R. F. la 2 ani și 3 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen condamnă inculpatul M. R. F. la 3 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului M. R. F. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 5 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 2 ani și 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului M. R. F. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
9.M. L.-C.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul M. L. C., fiul lui V.-M. și E., născut la 18.09.1988, în municipiul Târgu-J., jud. Gorj, CNP_, domiciliat în municipiul Tg-J., ., ., cetățenia română, necăsătorit, ocupația – fără, studii - medii, situația militară - nesatisfăcut, antecedente penale – necunoscut, posesor(oare) al/a BI/CI ., nr._, la 8 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În art. 48 alin. 1 Cod penal rap baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 ( complicitate la efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul M. L. C. la 4 luni închisoare.
În baza art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 (complicitate la infracțiunea de trafic ilicit de droguri de risc) cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul M. L. C. la 1 an închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului M. L. C. în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 4 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 1 an și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului M. L. C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
10.O. A. M.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul O. A. M., fiul lui A.-S. și M., născut la 08.11.1984, în mun. C., județul D., cu domiciliul în mun. C., C.. București, nr.154, ., CNP_, posesor al CI, ., nr._, eliberat de Poliția mun. C., cetățenia română, necăsătorit, antecedente penale - necunoscut, stagiul militar - nesatisfăcut, studii liceale, fără ocupație, la 10 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul O. A. M. la 6 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 1 C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului O. A. M. în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 1 an închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului O. A. M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
11. C. A.-C.
În baza art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat) cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 C.pen. și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul C. A. C., fiul lui J. și I., născut la 23.02.1982, în municipiul C., județul D., CNP_, domiciliat în municipiul C., ., județul D., cetățenia română, necăsătorit, ocupația – fără, locul de muncă – fără, studii - medii, situația militară - satisfăcut, antecedente penale – neagă, posesor(oare) al/a BI/CI ., nr._, eliberat de SPCLEP C., la 10 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b C.pen.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul C. A. C. la 6 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 45 alin. 1 C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului C. A. C. în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 2 luni, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 1 an închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
Pedeapsa complementară se va executa în condițiile art. 68 alin. 1 lit. c C.pen., iar pedeapsa principală în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.pen. aplică inculpatului C. A. C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea și arestul preventiv de la 10.07.2014 la zi.
12.Ș. M.-O.
În baza art. 17 alin. 2 combinat cu art. 396 alin. 5 C.pr.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen. achită inculpatul Ș. M.-O., fiul lui H. și M., născut la 24.10.1989, în mun. Tg.J., județul Gorj, CNP_, domiciliat în municipiul Tg.J., .. 44, jud. Gorj, cetățenia română, necăsătorit, ocupația – fără, locul de muncă – fără, studii - medii, situația militară - satisfăcut, antecedente penale – neagă, posesor(oare) al/a BI/CI ., nr._, eliberat de SPCLEP Tg.J., pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea 143/2000 (trafic de droguri de risc și mare risc), întrucât nu există probe că a săvârșit această faptă.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea 194/2011 (efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive), cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă inculpatul Ș. M. O. la 7 luni închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000 (consum de droguri de risc și mare risc) cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. 1 Cod penal și cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen condamnă inculpatul Ș. M. O. la 3 luni închisoare.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului Ș. M. O. în pedeapsa cea mai grea de 7 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1 lună, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă principală de 8 luni închisoare.
Pedeapsa principală se va executa în condițiile art. 60 C.pen. (privare de libertate).
În baza art. 72 C.pen. deduce reținerea din 10.07.2014.
În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. menține starea de arest a inculpaților B. I. M., T. E. I., M. A. E., G. C. D., F. M., O. C., R. D. I., M. R. F., M. L. C., O. A. M., C. A. C. și controlul judiciar dispus față de inculpatul Ș. M. O..
În baza art. 255 alin.1 C.pr.pen. combinat cu art. 397 alin. 3 C.pr.pen. dispune ridicarea sechestrului asigurător și restituirea: autoturismului marca AUDI A4, cu numărul de înmatriculare_, . WAUZZZ8DZSA033913, aparținând numitului D. R.-S., CNP_, dar folosit de inculpatul T. E.-I. depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. dovezii . nr. 2794/08.08.2014; autoturismului marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, . W0L0TGF48Y5237538, aparținând inc. F. M. depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. dovezii . nr. 2794/08.08.2014; autoturismului marca BMW ., cu numărul de înmatriculare_, . WBAAL11040AX21428, aparținând numitei G. D.-R., CNP_, dar folosit de inc. G. C.-D., depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. dovezii . nr. 2794/08.08.2014; autoturismului marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, . UU1LSDEJH35461959, aparținând numitului O. N., CNP_, dar folosit de inc. O. C. depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. Dovezii . nr. 2794/08.08.2014; autoturismului marca Renault Symbol, cu numărul de înmatriculare_, . VF1LBR7CF34509795, aparținând ., CUI_, dar folosit de inc. M. A.-E. depus în parcul auto al IPJ Gorj, cf. Dovezii . nr. 2794/08.08.2014.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b și f C.pr.pen. combinat cu art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată dispune confiscarea de la inculpați a următoarelor bunuri care au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală sau bunuri a căror deținere este interzisă de legea penală:
1.confiscarea de la inc. R. D.-I. a cantităților de: 1,82 grame cannabis, 2,59 grame MDMA și 5 comprimate MDMA rămase în urma analizei și indisponibilizată la Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform dovezii ., nr._ din 04.08.2014 ;
2.confiscarea de la inc. M. R.-F. a cantităților de: 103,47 grame cannabis; 36 gr cannabis; 21,17 gr cannabis; 5,38 gr. cannabis; 5,18 grame cannabis; 5,51 grame cannabis; 2,61 grame MDMA, 5 comprimate MDMA; 2 buc. grindere; 6,02 grame fragmente vegetale care nu conțin substanțe stupefiante sau psihotrope), rămase în urma analizei și indisponibilizată la Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform dovezii ., nr._ din 04.08.2014 și dovezii . nr._/17.09.2015;
3. confiscarea de la inc.O. A.-M. a cantităților de: 16,49 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope; 18,48 grame pulbere albă care nu conține stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/22.07.2014;
4. confiscarea de la inc. T. E.-I. a cantităților de: 1,01 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope; 1,52 grame pulbere albă care nu conține stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/22.07.2014;
5. confiscarea de la inc. G. C.-D. a cantității de 2,15 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/22.07.2014;
6. confiscarea de la inc. C. A.-C. a cantității de 2,16 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/22.07.2014;
7. confiscarea de la inc. B. I.-M. a cantității de 4,74 grame fragmente vegetale care nu conțin stupefiante sau psihotrope rămase în urma analizei și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/10.07.2014;
8. confiscarea de la inc. F. M. a cantității de 2,54 grame fragmente vegetale (masă brută) și indisponibilizată la SCCO Gorj, conform procesului verbal de predare a probelor întocmit de LCAPA nr._/10.07.2014;
9. confiscarea de la inc. Ș. M.-O. a cantității de 1,29 grame fragmente vegetale care conțin JWH 210 și AKB 48-proba 9a; rămase în urma analizei și indisponibilizată la Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform dovezii ., nr._ din 01.09.2014;
10. confiscarea de la inc. M. A.-E. a două cutii cu foițe pentru confecționat țigări, de culoare verde, cu inscripția MASCOTTE EXTRA THIN depuse la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014;
11. confiscarea de la inc. Ș. M.-O. a unei râșnite din metal pentru mărunțirea fragmentelor vegetale, depusă la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție domiciliară din 09.07.2014;
12. confiscarea de la inc. O. A.-M. a unui cântar electronic marca FUZION, model FZ 75; unei bancnote din cupiura de 1 leu, rulată, prinsă într-un filtru de țigară folosită la prizarea substanței de tip praf alb depuse la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014;
13. confiscarea de la inc. C. A.-C. a unei cutii de foițe de împachetat și confecționat țigări depusă la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014;
14. confiscarea de la inc. G. C.-D. a unei cutii de foițe OCB Premium; unui aparat pentru confecționat țigări artizanale, de culoare neagră; sabie cu mâner și teacă de culoare neagră în lungime de 92 cm depusă la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014;
15. confiscarea de la inc. F. M. a unei foițe OCB, în lungime de 1 metru depusă la SCCO Gorj, conform procesului verbal de percheziție din 09.07.2014.
În baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 dispune distrugerea drogurilor susmenționate cu păstrarea de contraprobe.
16. confiscarea de la inculpatul B. I.? M. a unui telefon mobil marca DIGI MOBIL, cu ._.465.565, având cartela Cosmote, cu numărul de apelare 0763/974.258, cod PIN 9320; a unei cutii cu foițe, inscripționată „OCB”; a unor fragmente de țigări și 1 dintr-o foiță aflate într-un plic tip M.A.I., sigilat pe silicon transparent, cu sigiliul tip M.I. nr._.
17. confiscarea de la inculpatul T. E. I. a unui telefon mobil marca SAMSUNG DUOS, cu seriile IMEI_.801.548 și_.801.546, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0761/566.050 și a unei cartele Cosmote.
18. confiscarea de la inculpatul M. A. E. a unui telefon mobil marca Samsung Note 3 (SM-N9005), cu ._.666.659, având cartelă Cosmote cu numărul de apelare 0760/840.553.
19. confiscarea de la inculpatul G. C. D. a unui telefon mobil marca SAMSUNG GTS6500D, cu ._.493.449, având cartela ORANGE cu numărul de apelare 0752/301.066, cod PIN 0000, cod de siguranță telefon 1235; a unui telefon mobil marca Vodafone, cu ._.964.048 și cartela Cosmote cu seria_1396192.
20. confiscarea de la inculpatul F. M. a unui telefon mobil marca NOKIA X1, cu seriile IMEI_.439.842 și_.439.859, având 2 cartele COSMOTE; a unui telefon mobil marca IPHONE 5, de culoare neagră, cu ._.461.65, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0767/709.160;
21. confiscarea de la inculpatul O. C. a unui telefon mobil marca NOKIA model 3330C-2, cu ._.387.525, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0763/860.172, cod PIN 0000, cod de siguranță_.
22. confiscarea de la inculpatul R. D. I. a unui telefon mobil marca SAMSUNG GALAXY S4, de culoare albă, cu ._.737.047, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0762/648.784, cod PIN_; a unui grinder(râșniță); a 2(două) fragmente de țigări și a 2(două) fragmente de role hârtie pentru confecționat țigări aflate într-un plic tip M.A.I., sigilat pe ceară roșie, cu sigiliul M.I. nr._.
23. confiscarea de la inculpatul M. R.-F. a unui telefon mobil marca HUAWEI- U2805, cu ._.457.877, cu cartela DIGI MOBIL, cu numărul de apelare 0771/308.334.
24. confiscarea de la inculpatul M. L.-C. a unui telefon mobil marca NOKIA 100, cu ._.815.346, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0765/396.255, cod PIN 1015.
25. confiscarea de la inculpatul O. A.-M. a unui telefon mobil marca LG-G2,de culoare albă, cu ._.558.202, având cartela sim Cosmote cu numărul de apelare 0764/621.023.
26. confiscarea de la inculpatul C. A.-C. a unui telefon mobil marca SAMSUNG GALAXY-S3, cu ._.972.415.04, având cartela Cosmote, cu numărul de apelare 0760/498.037, cod PIN 2054; a unui telefon mobil NOKIA 6303, de culoare neagră, cu ._.827.079, având cartela Cosmote cu numărul de apelare 0766/771.310, cod PIN 0618.
27. confiscarea de la inculpatul Ș. M.-O. a unui telefon mobil marca SAMSUNG GT-S5260, cu ._.420.943, având cartela Cosmote cu seria_7201182; a unui recipient din plastic, de culoare galbenă, în care se află 3(trei) filtre de țigară; a 20(douăzeci) filtre de țigară; a unei pipe din lemn; a unei tabachere metalică în care se află 2 role de foițe pentru confecționat țigări; a unei pipe din sticlă inscripționată „NEW WAYS”; a unui aparat pentru confecționat țigări; a unui grinder metalic inscripționat „1EURO”; a unui pachet foițe marca „MASCOTTE”; a unui pachet foițe marca „OCB”, de culoare albastră; a unui pachet foițe marca „OCB”, de culoare neagră; a unui grinder din material plastic, de culoare verde și a unui pachet foițe marca „PAPEL DE LIAR”.
În baza art. 274 alin1 si 2 C.pr.pen. obligă inculpații B. I. M., T. E. I., M. A. E., G. C. D., F. M., O. C., R. D. I., M. R. F., M. L. C., O. A. M., C. A. C. și Ș. M. O. la câte 3.200 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.
În baza art. 397 alin. 2 combinat cu art. 249 alin. 1 teza penultimă C.pr.pen. dispune menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri mobile:
•asupra sumei de 800 RON, ridicată de la inc. R. D.-I. depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014 (recipisă de consemnare nr._/1/05.08.2014);
•asupra sumei de 1769 RON, ridicată de la inc. O. A.-M., depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014 (recipisă de consemnare nr._/1/05.08.2014);
•asupra sumei de 3200 RON, ridicate de la inc. C. A.-C., depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014 (recipisă de consemnare nr._/1/05.08.2014);
•asupra sumei de 181 RON, ridicată de la inc. Ș. M.-O., depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014(recipisă de consemnare nr._/1/ 05.08.2014);
În baza art. 397 alin. 3 combinat cu art. 255 C.pr.pen. dispune restituirea către inculpatul C. A. C. a sumelor de 100 Euro și 1135 lei, depusă la CEC BANK - Sucursala Tg-J., cu chitanța nr._/1/05.08.2014 (recipisă de consemnare nr._/1/05.08.2014) cu observația că sechestrul asigurător a fost menținut numai parțial până la concurența sumei de 3.200 lei.
Cu apel.
Pronunțată în ședință publică azi 23.12.2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte,
A. S. N.
Grefier șef,
I. L.
Red. A.S.N.
Tehnored. I.L.
2 ex./20.01.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 102/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 240/2014.... → |
|---|








